Kilowattul privat

De la 1 iulie, factura la electricitate creste cu 5%. E.ON, ENEL si EdF nu vor sa fie „furnizori“ de ajutoare de stat. Investitorii privati vor acoperi „pierderile tehnologice“ prin cresterea tarifelor la curent.

Cine spunea ca afacerile din energie nu sunt profitabile? Daca esti investitor strain si ai negociat bine cu guvernul, profitul vine aproape imediat. Marfa/serviciile oferite se pot scumpi semnificativ dintr-o singura miscare de condei. Asa se intampla, de la 1 iulie, cu energia electrica. Kilowattul se scumpeste, in medie, cu 5,2%. Iar principalii beneficiari sunt companiile de distributie a electricitatii si investitorii straini care le-au preluat.

Dar scumpirea nu mai este de mult o noutate. De ani buni se stie ca o data la sase luni se recalculeaza preturile si sunt anuntate noi tarife. Niciodata mai mici. Cauza majorarii tarifelor la electricitate este, de data aceasta, „cresterea preturilor combustibililor, in special al carbunelui si al gazelor naturale“, dupa cum spunea Nicolae Opris, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Prin urmare, cea mai importanta ajustare de pret ar fi trebuit facuta, dupa rationamentul de mai sus, la pretul cu care producatorii vand electricitatea in sistemul national. Lor le-au crescut cel mai tare costurile pentru ca ei sunt cei care trebuie sa cumpere carbune, gaze etc. ca sa „scoata“ electricitate din ele.  Opris a admis ca unele majorari de tarife s-au acordat si termocentralelor. La randul lor, ceilalti producatori au beneficiat de ajustari de tarife: Nuclearelectrica isi va vinde energia electrica produsa mai scump cu 2,1%, iar pretul de vanzare al Hidroelectrica va fi mai mare cu 5%.

Pretul electricitatii contine insa si alte componente adiacente pretului de productie: transportul, furnizarea, distributia. Iar aceasta din urma este pe jumatate privata. Aici vine „drama“. Un investitor privat, fie el grupul italian ENEL, cel francez EdF sau cel german E.ON, nu se simte confortabil in pozitia de furnizor de ajutoare de stat.

Asa ca preseaza autoritatile sa-i recunoasca toate componentele care alcatuiesc pretul de distributie si sa accepte cresterea tarifelor. Mai intai, s-a stabilit ca poate recupera – prin majorarea tarifelor – 12% din investitiile realizate in fiecare an. Acum – si de aici scumpirea kilowattului cu 5% – investitorii au cerut recunoasterea in tarife a „pierderilor tehnologice“.

Iar ANRE a fost de acord cu aceasta doleanta. S-a ajuns, prin urmare, la o crestere a pretului de distributie cu 8 pana la 18%. Firmele private de distributie isi trec pierderile din retea la capitolul costuri si refuza sa le suporte din buzunarul propriu, spun surse din sectorul energetic. Si la capitolul „pierderi“ pot fi trecute furturile de electricitate. Acum, acestea se regasesc in facturile celor care sunt buni-platnici.

Dar investitorii straini nu sunt unicii „vinovati“ pentru scumpirea electricitatii. Autoritatile de la Bucuresti s-au angajat in fata Fondului Monetar International si a Uniunii Europene sa elimine pierderile companiilor din sectorul energetic. Cea mai simpla modalitate s-a dovedit a fi cresterea tarifelor. Teoretic, masura este normala: costurile de productie ale termocentralelor trebuie acoperite din pretul de vanzare al energiei, si nu de la bugetul statului.

Problema vine abia in momentul cand sunt analizate aceste costuri. O singura componenta explica, intrucatva, motivele pentru care Termoelectrica a ajuns cu datorii de ordinul miilor de miliarde de lei. Cele mai recente date statistice – pentru luna aprilie – arata ca salariul mediu net pe economie a fost de 7,4 milioane de lei.

Cei care au sansa sa lucreze in domeniul „productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze si apa“ au avut un castig net de aproape 13 milioane de lei, in aprilie. Si exemplele de acest gen ar putea continua. Unii spun ca situatia nu se poate schimba pana cand termocentralele nu vor fi privatizate. Dar cine sa le ia cu datorii atat de mari si cu o forta de munca nu tocmai ieftina? Si chiar daca ar fi investitori privati, si ei ar face exact ce au facut companiile care au preluat distributiile de electricitate: ar cere cresterea preturilor pentru a avea profit.

Pana vor reusi sa descalceasca itele sistemului energetic, autoritatile fac ce stiu mai bine: analizeaza costuri, accepta „pierderi tehnologice“ si decid scumpiri in lant. Vestea buna este ca, cel putin pana la sfarsitul anului, alte „ajustari“ ale tarifelor la utilitati nu mai sunt programate. Deocamdata.