Dezvăluiri din Israel. Ce au descoperit după ce au vaccinat peste 1 milion de oameni cu vaccinul Pfizer

Încă o analiză a pacienţilor imunizaţi indică faptul că vaccinul de la Pfizer are o eficienţă de cel puţin 94% în Israel.

A fost observat un declin de 94% în cazurile simptomatice Covid în rândul celor care au fost imunizaţi cu vaccinul Pfizer, conform unei cercetări efectuate de medicii de la Clalit.

Clalit a colectat date de la 1,2 milioane de israelieni, dintre care doar jumătate au fost vaccinaţi.

S-a constatat că cea mai mare eficienţă a vaccinului se înregistrează începând cu o săptămână după administrarea celei de-a doua doze.

Scăderea cazurilor simptomatice de Covid, potrivit „Jerusalem Post”, este de 94%, iar scăderea cazurilor severe de boală este de 92%.

Eficacitatea vaccinului rămâne ridicată la toate grupele de vârstă cu vârsta de 16 ani şi peste, inclusiv la cei peste 70 de ani.

Între timp, Ministerul Sănătăţii a actualizat datele, potrivit cărora 3,9 milioane de israelieni (dintr-un total de peste nouă milioane) au primit până acum o primă doză de vaccin. Dintre acestea, 2,5 milioane au primit şi a doua doză.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *