Sub presiune

Si totusi, cum lucreaza compania? „Inaintam cat putem, in masura in care pot avea capital propriu. Este ceva mai greu sa atragem fonduri suplimentare.“ Cele doua buletine despre piata petrolului fac parte din rutina zilei la Rompetrol, la care se adauga cel putin zece intalniri si raspunsul la circa 150 de apeluri telefonice. Mai spre finalul zilei am cuantificat si altfel activitatea lui Patriciu: cam 1% din totalul deciziilor operationale care se iau in companie si in jur de o treime din deciziile strategice, dar pe care le controleaza in intregime. 

„Business as usual“ inseamna, lunea, si board meeting, sedinta saptamanala a directorilor companiei. „Et in Arcadia ego“, adica am patruns, ca ziarist, in respectiva zona interzisa. Intai mi-am oprit telefonul mobil, adica m-am conformat anuntului de pe usa camerei – „No mobile phones allowed during the meetings“. Sala mare, racoare, 11 directori ierarhic mai mari sau mai mici, tinute lejere de vara, camasi, putine costume. La sedinta participa si directorii de la diviziile companiei, prin intermediul a doua ecrane TV si al camerelor web aferente. 

Se discuta despre vapoare cu titei, preturi (observ ca Phil Stephenson poarta cizme de cowboy, dar ce poate purta altceva un texan?), contracte, pompari, stocuri, intalniri de afaceri, rute si logistica. „Fur“ si o informatie in premiera – pe prima jumatate a anului, cifra de afaceri a companiei depaseste un miliard de dolari, iar profitul operational, in aceeasi perioada, este echivalent cu cel realizat in tot anul trecut. „Business as usual.“ Sedinta e scurta, iar urmatoarea statie de pe traseu e biroul vicepresedintelui Eric Kish, omul care a restructurat Petromidia, a trecut apoi la petrochimie si acum se ocupa de dezvoltarea afacerilor, de fuziuni si achizitii. 

Acelasi intrebari si pentru el – piata petrolului, preturi, ancheta de la Parchet. „Este mai bine, ne concentram pe activitatile de baza, fara alte fantezii. Constrangerile te fac mai creativ. Daca nu avem acces la finantare, gasim solutii la bani mai putini“, spune Kish. „Good news ar fi ca rafinorii o duc mai bine in prezent fata de acum trei ani, cand eram la Petromidia, si se vad rezultatele restructurarii, ale eficientizarilor, ale automatizarii. Bad news sunt micile mizerii ale vietii, capitol unde romanii sunt foarte buni.“ 

Proiecte? Expansiunea regionala a grupului, dar si cea a retelei de benzinarii din Romania. Rompetrol intentioneaza sa ajunga in situatia de a vinde prin retelele proprii toata productia rafinariilor Petromidia si Vega. 

In plan regional, pe harta Rompetrol se afla Bulgaria, Turcia, Serbia, Croatia, Albania sau Georgia. „In Bulgaria avem zece procente din vanzarile en-gros de carburanti auto, iar in Albania inceputul este promitator. In schimb, Serbia este o piata inchisa, care nu permite importul carburantilor. Speram sa se maturizeze peste unu-doi ani, iar in acel moment vom fi deja prezenti intr-un mediu mai concurential. In ansamblu, in Balcani exista si cerere si oferta, dar totul este condimentat cu ingrediente locale“, spune Kish. 

Crizele? Nu comenteaza criza politica din Romania, dar crede ca amanarea aderarii Romaniei cu un an, o posibilitate tot mai prezenta in declaratiile politicienilor locali si europeni, ar reprezenta in esenta un lucru bun, in afara impactului de imagine. „Ar putea ajuta mediul de afaceri in materie de conformari cu normele europene, am avea timp sa ne stabilim ceva cote de piata. Romaniei in ansamblu nu-i strica.“ E un punct de vedere impartasit, dupa cum se stie, si de Dinu Patriciu, care din acest motiv a ajuns sa fie considerat reprezentativ pentru tabara oamenilor de afaceri eurosceptici de la noi.  O observatie, dupa primele intalniri. „Business as usual“, „No mobile phones allowed“, „Good news“, „Bad news“ – sefii de la Rompetrol folosesc engleza destul de mult, cam in 20% din discutiile curente. 

Este o extensie a deselor contacte cu lumea internationala a petrolului, vorbitoare de engleza prin excelenta. Tot de aici si obiceiul de a calcula totul in dolari, moneda oficiala a aurului negru. 

Dolarii ii foloseste in mod curent si Alexandru Bucsa, directorul economic al companiei. Este tanar, stelist si are in birou o colectie de palarii, o manusa de box si o colectie intreaga de gadgeturi din calatoriile in strainatate. Imi vorbeste de reducerea ecartului dintre pretul titeiului Brent din Marea Nordului si cel al titeiului rusesc de tip Ural, pe care il foloseste Rompetrol pentru aprovizionare. Am o curiozitate, cam cati bani inseamna zilnic Petromidia, si aflu: in jur de cinci milioane de dolari intrari de materie prima si circa sase milioane de dolari vanzari. „Fara taxe, fara exporturi.“  Tot in biroul lui Bucsa aflu de modul de actiune al companiei pe piata ruseasca: colaborarea cu mai micile companii petroliere, care au probleme de logistica si care prefera sa vanda titeiul mai ieftin, dar „la gura putului“. 

Ciudat, dupa aproape o zi petrecuta in sediul Rompetrol traiesc o stare de relativa confuzie: am aflat o multime de lucruri, am aflat prea putine? Cred, mai curand, ca am ajuns sa percep pe propria-mi piele modul de management practicat de Dinu Patriciu: „In management, gestiunea este a informatiei si nu a banilor“.