Nelipsita din inventarul filmelor estivale cu titluri din care nu lipsesc termenii groazei, spaimei sau mortii este bomba cu ceas. O imagine sablon este chiar cea a ceasului in cauza, care numara invers sutimile de secunda si secundele pana la declansare. Am ajuns la concluzia ca pe langa o astfel de bomba trec in fiecare zi. M-am enervat. De fapt trec numai pe langa ceasul bombei. Este vorba de ceasul din Piata Universitatii, care numara zilele ramase pana la 1 ianuarie 2007, data la care Romania ar trebui sa intre in Uniunea Europeana. In aceste zile ceasul va arata o cifra rotunda, 500 de zile ramase pana la integrare. Ma rog, unii vor spune ca nu-i vorba de nici o bomba si ca amanarea integrarii pentru 2008, caci la aceasta vreau sa ma refer, nu va fi un eveniment chiar asa de tragic (ce-i un an la scara istoriei?), iar un electronist priceput va modifica cronometrul adaugand alte 365 de zile. Ba mai mult, aceeasi unii vor adauga ca o eventuala amanare a aderarii s-ar putea dovedi chiar benefica, pentru ca romanii vor mai castiga timp pentru a se pregati. Nu pot decat sa spun, ca in povestioara cu rabinul, ca si ei au dreptate. Dar cred ca nici o explicatie nu va putea compensa sentimentul de neputinta pe care l-ar putea trai o zona importanta, constienta, a poporului roman.
M-am mai enervat odata, destul de recent, cand presedintele s-a lansat intr-un soi de joc al aprecierilor procentuale, legat de oportunitatea declararii starii de urgenta din cauza inundatiilor. La nivel absolut, 0,5% sau 1% din ceva nu este desigur, foarte mult. Dar analiza se modifica cand ceva-ul capata concretete, iar mie mi se pare ca 1% din suprafata Romaniei sau 0,5% din poporul roman sunt deja foarte mult, niste valori pentru care merita sa fie luate in seama. Nu-i imput presedintelui faptul ca nu a declarat stare de urgenta, de aceea este presedinte ca sa decida daca este cazul sau nu sa actioneze intr-un fel sau in altul.
As vrea insa sa-i propun sa declanseze o stare de extraurgenta.
Un argument pentru declansarea respectivei stari in Romania este saracia vocabularului comisarului pentru extindere Ollie Rehn la discutiile cu oficialii romani. Doua cuvinte din zece sunt reforma si timp. Mai spune o amabilitate si pe urma o ia de la capat cu reforma si cu timpul care trece. Rehn nu face nimic altceva decat sa se inscrie intr-un cor de oficiali europeni care repeta periodic litania cu necesitatea reformei si cu timpul care trece.
Starea mea de extraurgenta tine de tot ceea ce trebuie sa se faca si nu s-a facut. Nu o sa spun nici o vorba despre justitie, este un capitol la care imi declin competenta. Dar ma uit in jur si vad ca nu se face nimic la alte capitole, cumva mai ascunse, unele strict romanesti. De exemplu modul in care companiile romanesti trebuie sa se pregateasca pentru a rezista impactului aderarii. Sau daca sunt politicienii nostri capabili sa ne reprezinte in Parlamentul European. Sau cum se va armoniza starea taranului roman cu cea a viticultorului francez sau a crescatorului de vite german. Si ce se va intampla cu companiile ce lucreaza acum in zona lohn-ului.
Si problema coruptiei, pentru ca experienta aderarii Greciei arata ca economiile care nu utilizeaza eficient fondurile europene, in special din cauza coruptiei, inregistraza regrese in prima perioada de dupa aderare. In Grecia PIB pe locuitor s-a redus de la 70% din media tarilor comunitatii cu 5 ani inainte de aderare la 61% din aceeasi medie la 10 ani dupa aderare.
Nu pare mare lucru, dar sunt zonele cele mai migaloase, unde adoptarea unei legi sau infiintarea unei institutii nu rezolva problema. Este de explicat, de masurat, de atentionat, de sprijinit, este iarasi o zona unde procentele isi pierd semnificatia absoluta si capata valente noi – destine, castiguri, pierderi.
Sa nu-i spunem stare de urgenta, daca termenul in sine isca sensibilitati sau este nelalocul lui. Dar sa facem ceva, pentru ca mai sunt 500 de zile, si ce inseamna 500 de zile la scara istoriei? Si ca sa nu ne enervam cu totii.
Leave a Reply