O asistentă medicală din oraşul Galaţi a fost hărţuită şi umilită de vecini pentru că lucrează într-un spital care primeşte bolnavi de COVID-19. Femeia a povestit pe Facebook că a fost dată afară din magazinul blocului. Uşa de la intrarea în apartament i-a fost stropită cu clor
Mihaela Moga Pal are 44 de ani şi lucrează la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Ea spune că de la izbucnirea epidemiei de COVID-19 viaţa i s-a schimbat, nu din cauza virusului, ci a vecinilor din blocul în care locuieşte de 20 de ani. Ea a povestit pe Facebook ce a păţit în ultimele zile, iar postarea de pe reţeaua de socializare este însoţită de mesajul „Eu nu pot sta acasă”.
„Fetelor este foarte grav ce mi s-a putut întâmpla doar pentru simplul fapt că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase Galaţi. Vecinii din scara blocului unde am locuit mai bine de 20 de ani… Mi-au aruncat cu clor pe uşa apartamentului… Mi-au trimis poliţia acasă… M-au dat afară din magazinul blocului doar pentru că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase.!!!! Ce să înţeleg…. E discriminare????”, a scris Mihaela Moga Pal pe Facebook.
Leave a Reply