In sfarsit, am intrat pe mana multinationalelor. 15% din exporturi au fost facute pe primul semestru de doar patru mari companii: Petrom, Rompetrol, Dacia Renault si Mittal Steel Galati (fostul Sidex).
Dupa un deceniu (1990-2000) in care exporturile au fost anchilozate sub pragul de opt miliarde de euro si inca cinci ani in care au inceput sa creasca puternic, pana la 19 miliarde euro anul trecut, sustinute in primul rand de puzderia de fabricute de camasi, ciorapi si pantofi, a venit in sfarsit timpul sa stam la masa cu cei mari. Mai la margine, mai inghesuiti, dar incepem sa ne facem loc.
In Romania se petrece abia acum ceea ce trebuia sa se petreaca acum 10 ani. Polonezii, ungurii si cehii privatizasera pana in 1995 marile uzine, asa incat exporturile si productivitatea un inceput de atunci sa creasca accelerat. Aceasta este explicatia salariilor lor medii de trei-patru ori mai mari decat ale noastre.
Ungaria are exporturi de patru ori mai mari decat Romania pe cap de locuitor si pentru ca acolo doua treimi din exporturi sunt facute de companii cu capital strain, majoritatea multinationale. Noi am vandut insa foarte tarziu si ce-a mers prost (cum a fost cazul Sidex sau Petromidia), si ce-a mers bine (Dacia, Alro sau Petrom), asa incat privatizarile isi arata abia acum roadele.Sidex si Petromidia au ritmuri anuale de crestere ale afacerilor de 30-40%, iar Dacia a adus Romaniei cu Logan un noian de stiri pozitive in toata lumea, asa cum nici o strategie de comunicare, finantata cu zeci de milioane de euro din bani publici, n-a putut si nu o poate face. Datele privind exporturile de pe primele sase luni ale acestui an arata ca industria bazata in principal pe forta de munca ieftina isi epuizeaza resursele, iar economia incepe sa fie dominata de afaceri, tot industriale, cu valoare adaugata mai mare: productia de benzina, motorina sau alti derivati, otel si alte produse metalurgice. Nu mai vorbim de masini sau de componente auto.
Astfel, exporturile de imbracaminte si incaltaminte stagneaza sau cresc cu rate foarte mici in euro, in timp ce vanzarile la extern de produse metalurgice, minerale si de masini au crescut cu 30-40%. Romania, croitorul Europei pana mai an, a pierdut teren dramatic in fata produselor chinezesti pe pietele externe in primul semestru: exporturile de imbracaminte au crescut cu doar 0,8% in euro in aceasta perioada, ceea ce inseamna de fapt, in lei, o scadere de 12%.
Daca dam la o parte conjuctura (scumpirea titeiului, cererea mare de otel a Chinei), se vede valul schimbarii structurale a economiei, o etapa normala spre o productivitate mai inalta. Productivitate obtinuta tocmai de multinationale si marile companii private, prin investitii masive. Acest val nu a fost determinat, ci doar catalizat de aprecierea leului din 2004 si 2005.
Privind retrospectiv, evolutia structurii exporturilor in ultimii patru ani arata ca ponderea vanzarilor de imbracaminte s-a redus de la 25% in 2002 la sub 20% anul acesta, iar a celor de incaltaminte de la 8-9% la 6%. In acelasi timp, aparatele (adica masini si echipamente, altele decat cele de transport), au crescut de la 15% la 17%. Este o crestere redusa, este adevarat, dar a fost la randul sau subminata de aprecierea leului. In 2004, ponderea acestui segment ajunsese aproape de 18%, iar cand o sa depaseasca imbracamintea, atunci vom putea spune ca am intrat in a doua etapa de industrializare a Romaniei.
Diferenta intre companii sau intre economii intregi este data de nivelul productivitatii – cifra de afaceri impartita la numarul de angajati sau de oameni cu care se deruleaza un anumit business. Cu alte cuvinte, cat produce un muncitor, un tehnician sau un avocat. Pe acest indicator se bazeaza si plata lor.
Exista in lume oameni platiti cu zeci de milioane de euro pe an pentru ca firmele pe care le conduc au afaceri de zeci de miliarde de euro si profituri de miliarde de euro. Cand vom avea si in Romania macar un astfel de salariu, atunci vom fi chiar pe podium.
Leave a Reply