Autorităţile din Filipine au anunţat duminică primul deces din această ţară cauzat de noul tip de coronavirus, fiind vorba despre un cetăţean chinez, originar din Wuhan, oraşul de unde a izbucnit epidemia, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Departamentul filipinez al Sănătăţii a informat că persoana decedată este un cetăţean chinez în vârstă de 44 de ani, care a murit sâmbătă, 1 februarie.
Potrivit aceleiaşi surse, bărbatul a decedat după ce a dezvoltat o formă severă de pneumonie din cauza infecţiei cu noul tip de coronavirus.
Acesta este primul deces cauzat de acest virus înregistrat în afara Chinei.
Leave a Reply