Strainii merg pe greenfield

Investitiile straine cu impact in economie, de peste un milion de euro, au atins, in primele sapte luni, 750 de milioane de dolari, cu 19% mai mult fata de suma investita in perioada similara din 2004. Agentia Romana pentru Investitii Straine a contabilizat si cresterea numarului de proiecte de la 40 la 56, avansul valoric al investitiilor ridicandu-se la 132 de milioane de dolari. Un numar de 35 de proiecte reprezinta investitii de tip greenfield, avand o valoare de 285 mil. dolari.

Cele mai multe proiecte de investitii au fost inregistrate in Regiunea de Dezvoltare Bucuresti Ilfov. In structura pe tari, investitiile cele mai consistente provin din Olanda, cu un total de 824 de milioane de dolari, secondata de Franta cu 367 de milioane de dolari si Germania cu 227 mil. dolari. Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, totalul investitiilor straine directe atrase de Romania in primele cinci luni ale anului a fost de 951 de milioane de euro, in crestere cu circa 12%.

Tot BNR a adunat si a anuntat ca rezervele valutare i-au crescut in luna iulie cu 1,08 miliarde euro, in conditiile unor intrari de 1,6 miliarde de euro rezultate din cumpararile bancii centrale din piata valutara, privatizari si modificarea rezervelor minime constituite de banci. La finele lunii iulie, rezervele valutare la BNR se situau la 14,85 miliarde de euro, iar rezervele internationale, valute plus aur, au atins 16,04 mld. euro. In luna precedenta din rezerva BNR au iesit 580,2 milioane de euro, reprezentand plati pentru ratele si dobanzile scadente la datoria publica externa directa si garantata de Ministerul Finantelor Publice, plati si cotizatii si comisioane bancare. Pana la sfarsitul anului 2005, platile scadente in contul datoriei publice externe directe si garantate de Ministerul Finantelor Publice insumeaza 723 de milioane de euro.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *