Nik Powell, producătorul a peste 60 de filme – printre care şi cel recompensat cu premiul Oscar “The Crying Game”, de Neil Jordan – şi cofondator al Virgin Records, împreună cu Richard Branson, a murit la vârsta de 69 de ani, potrivit Variety.
Producătorul de film şi muzică Nik Powell era unul dintre marile nume din industria de profil britanică.
Powell a murit în locuinţa sa din Oxford, joi, din cauza unui cancer, potrivit National Film and Television School din Marea Britanie, instituţie pe care acesta a condus-o peste un deceniu, până în 2017.
Născut pe 4 noiembrie 1950, într-un sat din Buckinghamshire, Powell s-a numărat, în 1972, printre membrii fondatori ai Virgin Records, care a devenit una dintre cele mai mari companii de înregistrări muzicale din Marea Britanie înainte de a fi vândută EMI, 20 de ani mai târziu.
În 1983, Powell a cofondat, cu Stephen Woolley, compania de producţie de film Palace Pictures, prin care au realizat pelicule precum “The Company of Wolves” (1984), “Mona Lisa” (1986) şi “Jocul Lacrimilor/ The Crying Game”, toate regizate de Neil Jordan, cel din urmă recompensat cu Oscar pentru scenariu în 1993.
La nivel de distribuţie, compania a lansat filme ale unor regizori precum Sam Raimi, fraţii Joel şi Ethan Coen, Rob Reiner, Mike Leigh, Ken Loach şi Peter Greenaway.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Leave a Reply