Două bande rivale, care făceau trafic de persoane în Germania, nu s-ar fi înţeles în privinţa banilor, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, despre scandalul din Piaţa Constituţiei. Acesta avertizează că astfel de conflicte se pot repeta.
Liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, despre scandalul cu bâte şi săbii din Piaţa Constituţiei, că a fost generat de două bande rivale care nu s-au înţeles la bani.
„Brigada de Poliţie rutieră are o patrulă post fix în Piaţa Constituţiei pentru a nu se mai face curse de maşini acolo. (…). Două clanuri rivale au convenit să se întâlnească în faţa Palatului Parlamentului pentru că e lumină şi pot să stea de vorbă fără a se lua la bătaie. Motivul (bătăii – n.r.), din ceea ce ştiu eu, e că ei au făcut trafic de persoane şi au trimis în Germania de data asta şi nu s-au înţeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, a spus Surugiu.
Leave a Reply