Valabilitatea eco-voucherelor pentru o maşină nouă în Capitală ar putea fi prelungită

Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de săptămâna viitoare se află un proiect pentru modificarea unei hotărâri din 2018, privind apobarea „Programuluui de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”.

Practic, Primăria Capitalei vrea să prelungească termenul de valabilitate a eco-voucherelor cu două luni.

„În cadrul Programului s-au acordat un număr total de 4.194 de eco-vouchere, iar în acest moment ne aflăm în etapa de decontare a eco-voucherelor utilizate în cadrul unităţilor comerciale participante de către beneficiari. Având în vedere că în perioada mai -iulie 2019 au fost utilizate în cadrul unităţilor comerciale la Program doar 2/3 din totalul de eco-vouchere; beneficiarii se găsesc în situaţia în care perioada de timp cuprinsă între comanda şi livrarea unui autoturism nou să depăşească, în anumite situaţii, perioada de valabilitate a eco-voucherelor şi dat fiind faptul că luna august este perioada de concedii, s-a constatat o scădere a utilizării eco-vocuherelor de către beneficiari; perioada scurtă de timp rămasă până la expirarea termenului de valabilitate, 30.09.2019, considerăm că se impune prelungirea termenului de valabilitate a eco-vocuherelor cu încă două luni, respectiv până la data de 30.11.2019, aspect ce conduce la prelungirea perioadei de decontare a acestora până la 30.04.2020”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de săptămâna viitoare.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *