CEx al PSD se reuneşte astăzi. Opt ministere sunt vizate de remaniere. ALDE îl va revoca pe Meleşcanu

ALDE se va reuni, tot luni, în şedinţa Biroului Politic, de la ora 13.00, la Parlament, însă în absenţa liderului partidului care a anunţat că este în concediu.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la Antena 3, că a avut o discuţie informală cu cei din ALDE şi au decis ca ministrul de Externe Teodor Meleşcanu să fie remaniat. Acesta a precizat că Biroul Politic al formaţiunii va decide, luni, şi persoana care îi va lua locul acestuia.

Viorica Dăncilă a mai anunţat că, la CEx al PSD de luni, vor fi făcute propuneri şi pentru funcţiile de vicepremieri conduse interimar de Ana Birchall şi Eugen Teodorovici. Premierul a precizat că după Comitetul Executiv al partidului va avea o discuţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis.

Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor exista discuţii despre o remaniere mai restrânsă, în primă fază.

Astfel, o schimbare ar putea fi făcută la ministerul Educaţiei, condus de Ecaterina Andronescu, potrivit surselor menţionate. Alte ministere luate în vizor sunt: Dezvoltarea, unde este Daniel Suciu, care este şi vicepremier, Internele – Carmen Dan, Transporturile – Răzvan Cuc şi Agricultura – Petre Daea.

Cititi mai multe pe www.medifax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *