Ion Ţiriac: De acum 15-20 de ani ştiam ce o să se întâmple cu sportul românesc

Fostul tenismen a povestit cum în 2000 (la Jocurile Olimpice de la Sydney) a discutat cu preşedintele Emil Constantinescu despre direcţia în care merge sportul de la noi. Ion Ţiriac l-a pus în temă cu situaţia de la acel moment; că drumul nu este unul bun şi că România va ajunge într-un punct de jos, exact aşa cum este acum. “Nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng? Domnul Constantinescu (n.r. preşedintele Emil Constantinescu) mai există, i-am spus în tribună, la Sydney 2000, dacă nu investim, în 15-20 de ani, nu numai că nu mai suntem în primele 10, nu mai suntem în primele 30. Am greşit, am ajuns pe 51 la Rio. Spunând treaba asta, despre ce vorbim noi? Vorbim despre o ţară care a avut mai multe excepţii decât orice altă ţară din lume. Meritul meu la Sydney a fost moştenirea din era comunismului. Şi canotoarele, şi Szabo, toţi au fost moşteniţi de acolo. Am făcut 26 de medalii. Gimnastica, erau 40 de antrenori români la alte naţiuni. Aur, argint, bronz, aur argint, bronz şi mi-au furat şi medalia lui Răducan. Am avut ghinionul şi la canotaj, mi s-a explicat cu vântul, că noi eram mai tehnici, că mai luam încă două medalii.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *