Primăria Cluj-Napoca va plăti bani din bugetul local pentru fiecare locuitor al Clujului pentru a ţine în picioare Alianţa Vestului

Consilierii locali ai PSD – ALDE din Consiliul Local Cluj-Napoca au cerut, joi, în şedinţa deliberativului, explicaţii primarului Emil Boc despre destinaţia banilor alocaţi, menţionând că obiectivele AVE sunt generale şi nu vor putea fi finanţate în actualul exerciţiu financiar european.

„Nu sunt un susţinător al proiectului Alianţei Vestului şi nu pentru că uneşte patru primării PNL, ci datorită faptului că, în an Centenar, a adus anumite idei care pot conduce către federalizare. AVE este un proiect politic dar, din punct de vedere tehnic, în exerciţiul financiar 2014 – 2020 această alianţă nu poate accesa fonduri structurale şi nici investiţii europene.

Obiectivele alianţei sunt foarte generale, iar cele de infrastructură nu cred că Primăria Cluj-Napoca le poate influenţa într-un alt judeţ din România. Având în vedere că AVE nu are un obiect de activitate în orizontul de timp apropiat, de ce pe lângă cei 20.000 de lei, aport la patrimoniu, alocăm peste 160.000 de euro cheltuieli de funcţionare, câte 0,50 de euro anual pentru fiecare locuitor, la ce se vor folosi aceşti bani, care sunt bani publici?”, a spus consilierul Dan Morar.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *