Aflată la a patra finală a carierei la Mutua Madrid Open – un nou record absolut pentru competiţia din capitala Spaniei, Halep se află faţă în faţă cu finalista de anul trecut. Cele două se cunosc bine, fiind la a şasea partidă directă în circuit din 2010 până în prezent, luând la rând toate suprafeţele de joc. Halep are avantaj 3-2 în faţa lui Bertens, meciurile pe zgură fiind împărţite, 1-1. Relevant este însă doar cel de-al doilea lor duel pe zgură, din 2017, din semifinala de la Roma, acolo unde Simona s-a impus în două seturi, la 5 şi la 1. Primul meci pe suprafaţa cărămizie s-a jucat în 2012, cu mult înainte ca jocul celor două să capete valenţele actuale.
În cel mai recent duel direct, în finala de la Cincinnati din 2018, olandeza de 1,82 m a salvat minge de meci şi a construit apoi o revenire impresionantă, folosindu-se de atacuri superbe de pe linia de fund a terenului, câştigând trofeul, după un 2-6, 7-6(6), 6-2.
Leave a Reply