De asemenea, cele două părţi au negociat şi un eventual acord comercial între Rusia şi Siria. Reuters notează că negocierile dintre cele două state vin în contextul în care Rusia le-a asigurat sprijin militar forţelor loiale preşedintelui Bashar al-Assad, iar economia siriană este puternic afectată, atât de războiul civil din această ţară, cât şi de sancţiunile internaţionale impuse regimului de la Damasc.
Moscova a promovat în ultima perioadă ideea unor negocieri privind o nouă Constituţie şi organizarea de alegeri în Siria, ca soluţie pentru încheierea conflictului, însă Assad se opune participării opoziţiei la astfel de negocieri.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply