Cum a ajuns un medicament gratuit să coste o avere: „Câţi oameni trebuie să mai moară?”

Într-o scrisoare adresată directorului executiv al companiei Catalyst Pharmaceuticals, Patrick J. McEneny, din data de 4 februarie 2019, Sanders s-a declarat „profund îngrijorat de faptul că acţiunile companiei Catalyst vor cauza pacienţilor săi suferinţă sau moartea” şi crede că e vorba de „lăcomie corporatistă”. „Câţi oameni trebuie să mai moară?”, se întreabă Sanders, citat de USA Today.

Medicamentul respectiv se numeşte Firdapse, şi a fost aprobat de Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente în noiembrie a anului trecut pentru tratamentul sindromului myasthenic Lambert-Eaton sau a LEMS la adulţi.

FDA descrie LEMS ca fiind o tulburare rară autoimună care afectează legătura dintre nervi şi muşchi şi cauzează slăbiciune şi alte simptome la pacienţii afectaţi.

Sanders susţine că ingredientul activ din Firdapse, 3,4-diaminopiridina, a fost utilizat pentru a trata LEMS de aproape 30 de ani şi că „eficacitatea clinică a fost stabilită de-a lungul deceniilor în Europa şi Statele Unite”. Preţul medicamentului variază de la 1.600 dolari la 6.000 dolari pe an. Până în prezent, pacienţii au putut accesa gratuit o versiune neaprobată a acestui medicament prin intermediul unui program al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente. 

Niciun reprezentant al companiei nu a dat un răspuns scrisorii senatorului, pe motiv că nicio persoană avizată nu este disponibilă momentan.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *