Tensiuni comerciale, reechilibrarea economiei mondiale, schimbările climatice şi problemele demografice testează eficienţa modelului de business, centrat pe exporturi, al industriilor germane. Miracolul economic german este în pericol, scrie Les Echos. Se apropie de sfârşit deceniul de aur al Germaniei? se întreabă The Economist.
Spre Germania se îndreaptă un sfert din exporturile României. O bună parte din acestea sunt reexportate, în diferite forme, de companiile nemţeşti. Germania este prima piaţă de export pentru Franţa, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia şi altele şi ocupă locul doi în topul partenerilor la exporturi pentru Spania şi Marea Britanie.
Semnele noului an nu sunt bune pentru exporturile germane. Aşteptările companiilor din Germania care-şi vând produsele în străinătate au scăzut apreciabil în ianuarie în condiţiile în care „raza de speranţă“ întrevăzută de industria auto s-a stins, potrivit institutului de cercetare economică Ifo. Indicatorul încrederii s-a retras de la 8,7 puncte în decembrie la 5,9 puncte, cel mai redus nivel din 2016 încoace. Ifo atenţionează că perspectivele industriei auto, dar şi cele ale industriei chimice „s-au înrăutăţit notabil“.
Leave a Reply