Avaria la magistrala 2 a fost anunţată încă de sâmbătă. Luni, peste 30 de echipe ale furnizorului de agent termic se aflau pe teren pentru a ajuta la remedierea problemei.
“În cursul zilei de sâmbătă, a avut loc o avarie la magistrala 2, ora iniţială pentru revenirea stării de normalitate era duminică ora 24.00. În momentul de faţă, avaria este remediată în totalitate, cele 15 puncte care au fost afectate sunt în parametrii, însă punctele din aria apropiată acestor puncte termice nu sunt în parametri urmare a activităţii de reumplere a sistemului. În momentul de faţă, facem aşa numitele activităţi de reglare a sistemului din punct de vedere al parametrilor”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alexandru David Burghiu, administrator special în cadrul RADET.
Reprezentanţii RADET au precizat că se fac eforturi susţinute astfel încât bucureştenii să beneficieze din nou de căldură în jurul amiezii.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply