Voucherele de vacanţă au reprezentat, anul trecut, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unităţi de cazare situate pe teritoriul României, se precizează în comunicatul de presă transmis vineri de Ministerul Turismului.
„Pentru că este o măsură care şi-a dovedit eficacitatea, Guvernul a decis să acorde vouchere atât în 2019, cât şi în 2020. Datorită voucherelor, numărul de turişti din România a crescut simţitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiştilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La nivel naţional, numărul total al turiştilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de către industrie, motiv pentru care reprezentanţii acesteia ne-au solicitat să o prelungim şi în următorii ani sub aceeaşi formă”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply