Valoarea tranzacţiilor din sectorul energiei şi al utilităţilor atinge recordul de 241,8 mld. dolari

În ciuda incertitudinii din zona de reglementare şi a tensiunilor geopolitice continue, cel mai recent Global Capital Confidence Barometer (CCB) al EY indică de asemenea faptul că 57% dintre executivi se aşteaptă să încheie o tranzacţie în anul următor, arată un comunicat EY.

După un început în forţă al anului pentru fuziuni şi achiziţii, activitatea de tranzacţionare în întregul sector a rămas intensă, în ciuda unei scăderi de la trimestru la trimestru de 25%, la 61,9 miliarde dolari de la 83 miliarde dolari.

Tranzacţiile cu utilităţi din sectorul gazelor au atins un record în trimestrul al treilea 2018, cumulând 59% din valoarea tranzacţiilor globale (36,5 miliarde dolari), mai mult de jumătate (51%) dintre acestea fiind derulate în cele două Americi (18,3 miliarde dolari). Toate regiunile au continuat să urmărească investiţii în surse de energie regenerabilă, cu 58 de tranzacţii reprezentând 41% din volumul tranzacţiilor globale.

În Europa, tranzacţiile din zona energiei regenerabile au cumulat 78% din valoarea tranzacţiilor (8,1 miliarde dolari) şi au marcat un trimestru mai slab decât s-a aşteptat.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *