Sa impacam si capra, si varza

Pentru romani e un loc comun, si, de curand, si pentru francezi: nu putem inclina definitiv balanta in favoarea cuiva, pentru ca suntem la rascruce de drumuri. De aceea, a explicat presedintele Basescu in vizita sa recenta in Franta, desi Romania sprijina axa Bucuresti-Londra-Washington, spera in egala masura sa fie primita in 2007 in Uniunea Europeana.

Intrebat de jurnalistii francezi ce asteapta de la Paris, avand in vedere respingerea Constitutiei europene de catre Franta, presedintele roman a invocat trecutul, amintind sprijinul pe care Franta l-a acordat Romaniei la intrarea in NATO si asigurandu-si interlocutorii ca legaturile dintre cele doua state sunt mai puternice decat efectele pe care le-ar putea avea respingerea Constitutiei din mai. Pe de alta parte, sustinerea axei Bucuresti-Londra-Washington este necesara pentru atingerea celor doua obiective principale ale mandatului sau: ameliorarea nivelului de trai si securitatea nationala. „Pozitia geografica a Romaniei este foarte expusa“, a continuat Basescu. „De aceea avem un parteneriat strategic cu Statele Unite, bazat pe aparare si pe probleme de securitate.“

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *