Mobilier interactiv

Mobilierul stradal nu trebuie să fie neapărat banal şi static, ci poate înveseli spaţiul în care se află, aşa cum o demonstrează un proiect realizat de un grup de artişti şi designeri canadieni. Intitulat Impulse, acesta este o instalaţie de artă stradală, prezentată publicului sub forma unor balansoare care se luminează puternic şi cântă muzică sau scot diverse sunete atunci când oamenii se dau cu ele.

Gândit ca o modalitate de divertisment public pentru lunile urâte de iarnă, Impulse a fost întâi expus la Montreal, iar datorită succesului înregistrat acolo a pornit în turneu prin diverse oraşe, precum Chicago., Baltimore, Detroit ori Londra, în prezent aflându-se la Boston.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *