Marian Vanghelie, despre audierea lui Geoană în dosarul în care fostul primar este judecat pentru corupţie: A fost citat greşit. E de Guinness Book

“Am înţeles că Mircea Geoană nu o să vină azi. M-au sunat avocaţii, a fost citat greşit. (…) E de Guinness Book. N-are nicio legătură cu nimica”, a afirmat Marian Vanghelie, în contextul în care Mircea Geoană era aşteptat, astăzi, să fie audiat în dosarul de corupţie al fostului primar.

Fostul candidat la preşedinţie a fost citat la termenul de miercuri, însă la o adresă greşită, urmând, cel mai probabil, să fie audiat la o dată ulterioară. Acestuia i se vor solicita informaţii referitoare la trei ceasuri de lux pe care le-ar fi primit cadou de la Marian Vanghelie. Procurorii au suspiciuni că bunurile respective ar fi fost achiziţionate din banii pe care fostul edil i-ar fi primit drept mită.

“Dacă cineva vrea să se uite un pic acolo, o să vadă că am avut nişte cheltuieli pe anumite perioade, din sumele respective. Aia a fost o chestie…am venit să vă aduc un cadou. Nu ştiu dacă s-a speriat Geoană de anchetă. Să vedem ce spune dânsul. Eu cred că au încercat să-l păcălească unii şi cred că până la urmă lucrurile se vor afla”, a mai spus Vanghelie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *