Potrivit poliţiştilor rutieri, din primele cercetări, impactul iniţial ar fi avut loc între autoturism şi camion. Autoturismul circula pe prima bandă, spre Ploieşti, iar în paralel, pe a doua bandă, mergea camionul. Anchetatorii spun că din primele cercetări a reieşit că şoferul camionului ar fi încercat să schimbe banda, moment în care a acroşat autoturismul. În acel moment, cele două vehicule au ajuns pe contrasens, unde camionul s-a izbit de microbuz.
Potrivit ultimelor informaţii, mai multe victime ale tragediei de ieri erau de la Therme.
Vedeţi mai jos ce s-a întâmplat cu angajaţii Therme după tragedia de ieri.
Leave a Reply