Patriarhia Română reacţionează la eventuala oficializare a aşa-zisului „parteneriat civil”

“Considerăm că instituţionalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiţiei poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia. Din punct de vedere creştin, dar şi constituţional, cu excepţia adopţiei şi a înrudirii de sânge, familia se naşte exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul şi să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituţia României)”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei, remis marţi MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiţionale “par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile şi binefacerile sociale ale familiei”.

Reacţia Patriarhiei Române vine după ce membrii comisiei de egalitate de şanse au avizat favorabil propunerea legislativă privind parteneriatul civil, depusă de Remus Cernea, Comisia juridică fiind sesizată pe fond.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *