Majoritatea potenţialilor alegători au semnalat că nu sunt influenţaţi de hotărârea FBI de a relua ancheta în cazul emailurilor private ale lui Hillary Clinton. Peste 60% dintre alegători susţin că noua investigaţie FBI nu reprezintă nicio diferenţă pentru ei, în timp ce 34% tind să nu o mai voteze pe democrată, potrivit sondajului The Washington Post / ABC News efectuat în perioada 28-29 octombrie.
La nivel general, Hillary Clinton este creditată cu 46% din voturi, iar Donald Trump s-a apropiat la doar un punct procentual, fiind la nivelul de 45%. Gary Johnson, candidatul Partidului Libertarian, are 4%, iar Jill Stein, de la Partidul Verzilor, 2%. În urmă cu o săptămână, Hillary Clinton avea un avans de 2% în faţa lui Donald Trump (47-45%).
Leave a Reply