De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la izbucnirea Primului Război Mondial, curele sulfuroase de la Puturoasa erau recunoscute pentru tratarea reumatismului dar şi a altor afecţiuni. Trecute din proprietatea privată în cea a statului, staţiunea a căzut în dizgraţie şi cu toate astea, în vremea comunismului, mai existau aici locuri de cazare iar din mai până în septembrie, turiştii şi localnicii se putea bucura de beneficiile apei sulfuroase. Dar parcă nimic nu a lovit mai crunt în potenţialul turistic al zonei decât regimul democratic. Clădirile, dependinţele, toate au fost lăsate pradă timpului iar drumul forestier ce şerpuia prin pădure a devenit din ce în ce mai greu de practicat.
Aşa a găsit zona Ştefan Sălăjan, un tânăr antreprenor care venise în zonă mânat de amintirea unei vacanţe trecute. A vizitat băile de la Puturoasa împreună cu bunicii iar când a revenit a rămas deziluzionat de ceea ce a găsit.
“Am fost aici cu bunica mea, când eram mic şi mi-a plăcut foarte mult locul. Când am revenit, construcţiile erau în paragină, totul era dezafectat dar locul era exact la fel de frumos pe cât mi-l aminteam. Atunci am început să mă gândesc să-l refac, să îl readuc la viaţă,” a declarat Ştefan.
Leave a Reply