Placerea noastra de fiecare zi

Consider ca, daca uraganul care a distrus orasul New Orleans nu ar fi nimerit peste un pamant sapat, nivelat, dragat, despadurit, efectele lui ar fi fost mai putin nefaste. Cred ca toata lumea e de acord cu asta. Ceea ce starneste insa polemica este posibilitatea ca uraganul si tsunami-ul sa fi fost cauzate de supraincalzirea planetei.

Inca de la inceput trebuie sa lamuresc ca, desi nu sunt detinatorul adevarului stiintific cu privire la acest subiect, sunt convins ca tulburarea multor conditii de mediu a provocat fenomene care n-ar fi avut loc daca ne-ar fi preocupat mai mult destinul planetei. Asadar, sunt in favoarea Protocolului de la Kyoto. In acelasi timp, mai cred si ca tornade, cicloane si taifunuri au existat dintotdeauna; altfel nu am fi avut frumoasele pagini ale lui Conrad sau filme celebre dedicate acestor dezastre. In plus, ma incumet sa spun si ca in secolele trecute s-au intamplat cataclisme teribile, care au ucis zeci de mii de persoane si probabil ca ele au avut loc intr-un interval de timp foarte scurt, cam la fel ca acela intre tsunami-ul asiatic si Katrina din America.

Despre unele dintre acestea am auzit vorbindu-se; o parte dintre ele au facut chiar literatura, cum s-a intamplat in cazul cutremurului din Pompei si al celui din Lisabona. Despre altele au circulat stiri imprecise si terifiante, precum cele cu privire la eruptia vulcanului Krakatoa. Una peste alta ma simt indreptatit sa presupun insa ca zeci si sute de alte cataclisme au lovit pamanturi si au decimat populatii indepartate, in timp ce noi ne vedeam de-ale noastre.

Asadar, in lumea globalizata, rapiditatea cu care circula informatia ne face sa aflam (imediat) orice eveniment tragic intamplat chiar si in cel mai pierdut coltisor de pe glob si ne da impresia ca acum se petrec mult mai multe dezastre decat pe vremuri.

De exemplu, cred ca telespectatorul obisnuit se intreaba ce virus misterios le face pe atatea mame sa-si omoare copiii. Si in acest caz este greu sa mai dai vina pe gaura din stratul ozon. Altceva se ascunde aici.

De fapt, altceva exista, dar nu este ascuns, ci la vedere. Iar pruncuciderea a fost dintotdeauna, de-a lungul secolelor, un sport destul de practicat; grecii chiar mergeau la teatru s-o planga pe Medeea, care, dupa cum se stie, cu milenii in urma si-a omorat copiii doar pentru a-i face in ciuda barbatului ei.

Cu toate acestea, ceea ce ne mai consoleaza este ca, din cele sase miliarde de locuitori ai planetei, mamele asasine au reprezentat intotdeauna un procent scazut; asadar, sa incercam sa nu le privim chioras pe toate doamnele care trec pe langa noi impingand un carucior de copil.

Si totusi, cel ce urmareste jurnalele noastre de stiri are impresia ca traim intr-o bolgie infernala unde nu numai ca mamele omoara cate un copil pe zi, dar pana si copiii de 14 ani trag cu pistolul, extracomunitarii jefuiesc, tatii isi rapun cu focuri de arma intreaga familie, sadicii injecteaza inalbitor in sticlele cu apa minerala, nepotii afectuosi isi feliaza unchii. In mod normal, totul este adevarat si totul este normal din punct de vedere statistic si normal ca nimeni nu-si aminteste de anii fericiti si linistiti de dupa razboi, cand sapunareasa isi fierbea in oala cu sapun vecinii, Rina Fort spargea cu lovituri de ciocan capetele copilasilor amantului, iar contesa Bellentani deranja dineurile VIP-urilor cu impuscaturi de pistol.

Numai ca, daca este „aproape“ normal ca din cand in cand o mama sa-si omoare propriul copil, mai putin normal este ca in fiecare zi multi americani si irakieni sa sara in aer. Si totusi, despre copiii ucisi stim totul, in vreme ce despre numarul adultilor morti foarte putin. Desigur, ziarele serioase mai intai ocupa cateva pagini cu problemele politice, economice, culturale, alte pagini cu cotatiile bursei, anunturile economice si acele anunturi funerare care constituiau lectura pasionanta a bunicilor noastre; apoi, in afara cazurilor cu adevarat spectaculoase, consacra cronicii negre doar cateva pagini in interior. Ba chiar inainte vreme se ocupau de aceste subiecte inca mai superficial decat acum – atat de superficial, incat cititorii insetati de sange se vedeau nevoiti sa cumpere publicatii specializate precum „Crimen“ – dupa cum, sa ne aducem aminte, barfele din lumea televiziunii erau lasate revistelor ilustrate care se gaseau la barbier.

In clipa de fata insa, dupa oportunele stiri despre razboaie, masacre, atacuri teroriste si alte asemenea, dupa cateva prudente indiscretii asupra actualitatii politice, dar fara a-i speria prea tare pe spectatori, jurnalele noastre de stiri televizate incep serialul delictelor, matri-fratri-patri-pruncuciderilor, devalizarilor, rapirilor si schimburilor de focuri si – pentru a nu-l priva pe telespectator chiar de nimic – in fiecare zi pare ca baierile cerului se dezlantuie deasupra noastra si ploua cum nu a mai plouat niciodata, incat prin comparatie potopul nu a fost decat un mic incident hidraulic.

 Aici se ascunde altceva – de fapt nu-i ascuns, ci la vedere. Nedorind sa se compromita cu stiri periculoase din punct de vedere politic si economic, sefii jurnalelor de stiri TV „Niagara“ prefera sa le transforme in „Crimen“. O frumoasa secventa cu teste taiate ii tine pe oameni la locul lor si nu le baga tot felul de idei rele in cap.