Cererile DNA de reţinere şi arestare a lui Theodor Nicolescu au fost aprobate de către deputaţi

Conform unor surse din comisia de numărare a voturilor, 280 de deputaţi şi-au exprimat votul în privinţa solicitării DNA.

Dintre acestea, 174 de voturi au fost “pentru” şi 99 “împotrivă”. 7 voturi au fost anulate.

În intervenţia sa în plenul Camerei, Theodor Nicolescu a declarat că nu le cere colegilor parlamentari să voteze într-un anume fel, arătând că mai important e ca Parlamentul “să dea un vot aşa cum crede că e drept”.

“Nu vă cer să votaţi într-un anume fel, pentru că eu cred că ceea ce e mai important este ca Parlamentul să dea un vot aşa cum crede că e drept, aşa cum crede că e corect. Asta e ceea ce vă cer, doamnelor şi domnilor deputaţi, atât şi nimic mai mult”, a spus Nicolescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Comisia juridică a Camerei a aprobat luni cererile formulate de DNA, pentru cea de reţinere fiind exprimate 14 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi unul anulat, iar în cazul arestării preventive – 13 voturi “pentru” şi 3 “împotrivă”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *