Steve Jobs, cofondatorul Apple, producătorul american al telefoanelor inteligente iPhone, declara, în 2010, după ce concurenţii din piaţa IT&C au început să dezvolte telefoane cu diagonala mai mare de 3,5 inci, că strategia nu va da rezultate.
“Nu poţi să îl cuprinzi cu mâna. Nu ar cumpăra nimeni aşa ceva. Sunt ca nişte Hummere”, spunea Jobs, cu trimitere la succesul efemer al versiunilor de dimensiuni uriaşe ale maşinilor din clasa SUV, citat de WSJ. Jobs le-a permis rivalilor sud-coreeni de la Samsung să dezvolte o politică diferită în lansarea de noi produse. Deşi valorile lui Steve Jobs continuă să persiste în compania Apple, managementul instalat după moartea sa arată că abordarea procesului de dezvoltare de produse este acum mai flexibilă.
În 2012, la un an după decesul lui Jobs, Apple avea să lanseze o versiune de dimensiuni mai mici a tabletei iPad, despre care cofondatorul spunea că vor fi un eşec total.
La sfârşitul anului 2014, Apple avea să intre pe piaţa phablet (telefoanelor tabletă) prin lansarea noului iPhone 6 Plus, iar rezultatele financiare ale companiei raportate în trimestrul al patrulea, când a raportat cel mai mare profit al vreunei firme din istorie, arată cât de mult s-a înşelat Jobs. Apple a întrecut toate estimările, livrând 74,5 milioane de telefoane iPhone în ultimele trei luni, prima raportare financiară care include şi vânzările modelelor 6 şi 6 Plus, cu dimensiuni de 4,7 şi, respectiv, 5,5 inci.
Avansul de 8% raportat de Apple în trimestrul al patrulea arată că dimensiunile şi preţul mai mari au constituit factorul decisiv.
Constatat iniţial în Asia, comportamentul de consum a fost semnalat apoi în statele vestice unde clienţii au devenit tot mai interesaţi de hibridul între telefon şi tabletă.

Analiştii companiei de studii de piaţă IDC se aşteaptă ca livrările de phablet să se dubleze în 2015 la 318 milioane de unităţi. Potrivit cercetătorilor Telsyte, unul din cinci posesori de smartphone din Australia iau în calcul să folosească un phablet până în 2016.
Apple ar putra redeveni curând numărul unu mondial în clasamentul producătorilor de telefoane inteligente, o poziţie pierdută în 2011 în defavoarea Samsung, conform IDC. Avansul Samsung în dezvoltarea timpurie a telefoanelor cu ecran mai mare nu a adus vreun beneficiu. Telefoanele mai ieftine care rulează folosind sistemul de operare Android al companiei Google au afectat mai puternic cota de piaţă a Samsung decât cea a Apple.
Dezavantajul dificultăţii de a opera cu o singură mână telefoanele cu ecran de dimensiuni mari pare a fi compensat de autonomia sporită a bateriei şi de facilităţile oferite de ecranul mai mare.
În luna septermbrie a anului trecut, Apple a lansat două noi modele de smartphone-uri, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. În primul weekend de la debutul pe piaţă al celor două iPhone-uri, Apple a vândut un număr record de peste 10 milioane de unităţi, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei, relatează Mediafax. Veniturile Apple au urcat cu 30% în primul trimestru al anului fiscal 2015 (perioada octombrie-decembrie 2014), la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2013. Aceasta este cea mai bună creştere trimestrială a veniturilor înregistrată de compania americană, după cea din trimestrul al doilea fiscal din 2012, când s-a situat la 59%, relatează Bloomberg. Vânzările de iPhone-uri din perioada octombrie-decembrie au avansat cu 46% comparativ cu acelaşi interval din 2013, la numărul record de 74,5 milioane de unităţi, peste aşteptările analiştilor, care estimau că Apple va livra 64,9 milioane de unităţi. De asemenea, cifra este mai mare decât volumul de vânzări de iPhone-uri din întregul an fiscal 2011, când Apple a livrat 72,3 milioane de unităţi.
Potrivit estimărilor firmei de cercetare de piaţă Counterpoint Technology, Apple şi Samsung au vândut câte 74,5 milioane de smartphone-uri în ultimele trei luni ale anului trecut, poziţia Samsung de lider al pieţei globale fiind ameninţată pentru prima dată începând din 2011, an în care compania sud-coreeană a lansat primul model al seriei de succes Galaxy, relatează MarketWatch, citat de agenţia Mediafax.
Leave a Reply