Europa tricourilor de firma

Toata lumea a privit ca pe o ironie binemeritata comentariile de la Bucuresti ale comisarului european pentru integrare, Olli Rehn, care a apreciat costurile mici de productie si forta de munca ieftina de pe piata romaneasca, dar a atras atentia ca Romania nu poate spera sa concureze pe piata UE numai pentru ca este o tara ieftina. Desigur, si contextul parea cam ciudat – Rehn vorbise la o conferinta despre economia Romaniei si Agenda Lisabona, or, ce avea de-a face Romania cu Agenda Lisabona, proiectul UE de a ajunge din urma in cativa ani America la competitivitate?

Numai ca Olli Rehn n-a avut intentia de a sanctiona sau de a ironiza Romania in chip special, atata vreme cat mana de lucru ieftina a unora din tarile extracomunitare s-a dovedit mereu pana acum o arma cu doua taisuri pentru UE – pe de o parte ii degreveaza pe angajatorii europeni de costuri, pe de alta parte ii ruineaza prin dumping. La recentul congres de la Bratislava al partidelor liberale si democrate, la care a participat si premierul Tariceanu, Olli Rehn se intreba cu destula neliniste ce poate face UE insasi ca sa fie competitiva, atata vreme cat nu toate statele membre pot sau vor sa mizeze pe cartea productivitatii prin reducerea costurilor (exemplul lui Rehn era Slovacia, numita de curand in Business Week un “Detroit al Estului”).

“N-avem cum sa ne angajam intr-o cursa a ieftinirii. Viitorul nostru nu e sa facem tricouri mai ieftine decat China. Trebuie sa producem bunuri si servicii cu valoare adaugata mare. Si tricourile pot fi scumpe – vedeti asta de cate ori fiicele dvs. va cer haine de firma!”, zicea Rehn, drept introducere la o serie de indemnuri la investitii in educatie si cercetare si la o sugestie ca Pactul de Stabilitate si Crestere in Europa ar trebui sa fie relaxat, ca sa le dea statelor mai mare marja de actiune in privinta cheltuielilor.

Concluzia in privinta Romaniei nu e simplu de desprins din asemenea comentarii. Cu un buget strans an de an (nu din cauza Pactului de Stabilitate, ci a propriilor dezechilibre economice), e greu pentru Romania sa aspire la investitii mari in educatie si cercetare, conditia de baza considerata in Agenda Lisabona pentru competitivitate. Si aceasta desi, in mod eroic, premierul Tariceanu a incercat sa-l linisteasca pe Olli Rehn, afirmand ca bugetul pe 2006 aloca pentru cercetare 0,4% din PIB, iar in 2007 va aloca 1% din PIB (pentru comparatie, Suedia investeste 4,3% din PIB in cercetare). Prin urmare, la ce alt atu decat costurile reduse poate spera Romania, in conditiile economice date?

Din ceea ce a spus Olli Rehn la Bucuresti reiese clar ca UE dezaproba aceasta scurtatura spre competitivitate: e de remarcat ca el a laudat cota unica nu pentru ca ar fi creat un climat fiscal mai avantajos pentru investitori, ci strict pentru ca a scos la lumina o parte din economia nefiscalizata, iar faptul ca guvernul a redus ajutoarele de stat a fost comentat de comisarul european printr-o sageata la adresa investitorilor straini care se plang pe nedrept ca Romania ar fi devenit astfel mai putin atractiva. Dupa Rehn, singurele mijloace cinstite de atragere a investitorilor straini ar fi un sistem judiciar corect si combaterea coruptiei.

E greu de imaginat insa unde ar fi ajuns nu numai China, dar si “Detroitul Estului” sau ceilalti “tigrisori” din vecinatate (ca sa nu mai vorbim de Romania) daca in numele orgoliului sau al unui fair-play prost inteles ar fi refuzat pana acum sa se foloseasca de avantajul costurilor mici.