Santier fiscal in lucru

Teza sugerata saptamana trecuta de Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, ca e nevoie ca strategia fiscala sa fie schimbata des, tocmai ca sa-i deruteze pe evazionisti, ar fi trebuit sa fie o explicatie convingatoare pentru faptul ca s-a facut octombrie si nu numai ca nu exista strategie fiscala multianuala, dar nici Codul fiscal, adica setul de impozite si taxe valabil pentru la anul, nu e gata.

Mai putin ii convinge explicatia lui Vladescu pe oamenii de afaceri care nu sunt evazionisti, avand in vedere ca de-a lungul anului, politica fiscala a fost un santier perpetuu, nepermitand nici un plan de afaceri rezistent mai mult de o luna-doua. In acelasi timp insa, pe santier a intrat oricine a vrut: grupurile de interese (nici o conotatie negativa) care au stiut sa-si faca lobby mai bun la Finante au castigat. Cum s-a intamplat in primavara cu accizele la camerele foto digitale, asa s-a intamplat acum cu facilitatile fiscale acordate programatorilor: desi ministrul Vladescu a propus ca scutirile de impozit pe venit pentru informaticieni (concepute, de altfel, din capul locului ca temporare) sa dispara, a recunoscut ulterior ca “au fost solicitari atat de puternice, incat probabil ca vom renunta la eliminarea scutirilor”.

Au aparut si primele voci din clasa politica dispuse sa ia apararea firmelor care ar trebui sa plateasca de la anul mult contestata taxa de 0,5% pe imobilizari corporale (cladiri, terenuri, masini, echipamente). Dupa ce initial a anuntat-o ca pe o taxa uniforma pentru tot mediul de afaceri, Vladescu a explicat ca de fapt n-o vor plati decat firmele care se feresc cu anii sa declare profit, dar au active valoroase, neatinse de mana fiscului (cu toate ca firmele platesc taxe locale pentru cladiri si terenuri).

Dar, in afara de argumentul ca astfel va fi descurajata intentia firmelor de a investi in cumpararea de active strict necesare, va fi greu de demonstrat reaua-credinta a unei companii atunci cand nu raporteaza profit. Ministrul economiei, Codrut Seres, a declarat deja ca, in cazul unei societati de stat cu pierderi mari, ca Termoelectrica, taxa de 0,5% ar fi chiar “o taxa pe saracie”. Vrand sa linisteasca spiritele, dar de fapt mai mult adancind confuzia, ministrul de stat Gheorghe Pogea a sugerat ca e posibil ca taxa sa fie aplicata de la caz la caz, in sensul ca “atunci cand exista un argument solid, sa nu se ia in considerare”. Dar cine decide cat de solid e argumentul?