Prima licitaţie pentru depozite în valută va avea loc în mai puţin de o lună, a declarat miercuri ministrul de Finanţe, Anton Siluanov.
“Am decis să organizăm licitaţii în valută ca să reducem presiunea pe rublă”, a spus Siluanov, care a adăugat că Trezoreria a acumulat suficiente fonduri în valută pentru a putea injecta lichiditate în sistemul bancar.
Banca centrală a Rusiei a intervenit în octombrie pentru prima dată din mai pe piaţa interbancară pentru sprijini rubla, vânzând aproape 7 miliarde de dolari în primele două săptămâni ale lunii.
Rubla a coborât la niveluri minime record faţă de dolar ca urmare a sancţiunilor economice impuse de către SUA şi statele din vestul Europei şi a scăderii preţului la petrol.
De altfel, moneda rusă a înregistrat anul acesta a patra cea mai slabă evoluţie dintre cele peste 170 de monede incluse într-un clasament Bloomberg.
Autorităţile din Moscova încearcă să reducă deficitul de lichiditate în dolari provocat de sancţiunile externe. Potrivit băncii centrale, companiile locale trebuie să plătească datorii de 54,7 miliarde de dolari în următoarele trei luni.
Leave a Reply