Critici ale Israelului la adresa lui John Kerry sunt “dureroase şi absurde”, apreciază SUA

În timp ce relaţiile între aliaţii israelian şi american s-au răcit considerabil, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Marie Harf, a afirmat că Statele Unite au acordat Israelului “sincer vorbind, o susţinere de amploare fără precedent în istoria noastră”.

Revenit la Washington weekendul trecut, după o vizită de o săptămână în Orientul Mijlociu, John Kerry a fost puternic criticat de presă şi oficiali israelieni, care i-au reproşat că a folosit Cairo ca tabără de bază, minimalizându-i eforturile diplomatice intense, apreciind că au condus doar la un armistiţiu de 12 ore.

Secretarul american a fost comparat în Israel cu un “elefant într-un magazin de porţelan”.

“Acest gen de critici din partea unui aliat şi, în special, din partea Israelului, nu îşi au locul într-o dezbatere”, a adăugat Harf.

Relaţiile între Statele Unite şi Israel au suferit deja o răcire considerabilă după eşecul, la sfârşitul lui aprilie, a procesului de pace israeliano-palestinian, relansat de Kerry pe o perioadă de nouă luni.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *