Numai 8 la sută dintre călători îşi folosesc telefoanele mobile în străinătate la fel de mult ca şi acasă din punct de vedere al apelurilor efectuate, în timp ce trei din zece persoane care călătoresc în altă ţară nu îşi folosesc deloc telefonul mobil pentru a efectua apeluri.
În plus, doar două din zece persoane ar trimite la fel de multe SMS-uri ca şi atunci când se află în propria ţară, iar un sfert dintre călători nu trimit niciodată mesaje când se află în altă ţară a UE.
CE precizează că aplicarea unor tarife majorate pentru serviciile furnizate în roaming mai are şi alte efecte, cum ar fi faptul că 47 la sută dintre respondenţi nu ar utiliza internetul mobil în altă ţară din UE.
Numai 1 din 10 respondenţi şi-ar accesa e-mailul la fel de mult ca şi în propria ţară şi doar 1 din 20 ar folosi reţelele de socializare la fel de mult ca şi acasă
Persoanele care călătoresc frecvent sunt mai susceptibile decât călătorii ocazionali să dezactiveze funcţia de transfer de date a telefoanelor lor mobile când se află în străinătate. Comisia consideră că acest lucru se datorează faptului că persoanele care călătoresc frecvent sunt mai bine informate cu privire la costurile reale ale transferului de date în roaming, în Europa, decât cele care călătoresc mai rar.
Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply