De ce ti-e frica nu scapi. Scriam, in urma cu ceva timp, despre necesitatea ca PNL si PD sa accepte realitatea – nu vor fuziona vreodata – si sa purceada din timp, cu grija si respect reciproc, spre un divort civilizat, pentru a nu repeta scandalurile cu farfurii sparte si poale date peste cap ce au premers spargerii CDR.
N-a fost sa fie. Dupa toate indiciile, ne asteapta din nou un spectacol de prost gust, presarat cu rufe murdare spalate in presa, lovituri pe la spate si injuraturi de mama.
Nu stiu cat timp le trebuie liderilor celor doua formatiuni politice pentru a realiza un adevar simplu: aliantele politice nu sunt casatorii, ci prietenii de conjunctura. Cand dragostea sau interesul dispar, e gata. Nu are nici un rost sa o mai lalai, in speranta ca poate maine ne vom iubi din nou ca-n prima zi.
Mai bine accepti ca “fuse, fuse si se duse” si fiecare isi vede de drum, lasand, civilizat, loc de buna-ziua. Amanarile nu fac decat sa prelungeasca agonia si sa murdareasca bruma de amintiri frumoase. Degeaba. Fermitatea atat de des invocata in campania electorala s-a risipit ca negura diminetii, iar liderii Aliantei D.A. par incapabili de a se elibera de blestemul lui Moromete. Cum care “blestemul lui Moromete”? Pai acela conform caruia timpul are intotdeauna rabdare, asa ca lasa pe maine ce nu poti face azi, ca poate poimaine nu mai trebuie facut defel.
Ei bine, nici timpul si nici Traian Basescu nu par sa mai aiba rabdare. Zvonurile conform carora, dupa raportul de tara, PD isi va retrage ministrii de la guvernare, provocand alegeri anticipate, devin din ce in ce mai credibile. Ezitarile eterne ale premierului Tariceanu cuplate cu obedienta lui Boc fata de Cotroceni formeaza un amestec exploziv. Pe de o parte, in interiorul PNL nemultumirile fata de atitudinea impaciuitoare a primului ministru incep sa atinga punctul critic.
Pe de alta parte, PD se dovedeste incapabil de supremul gest al trecerii la maturitate – uciderea, simbolica, a tatalui, continuand, practic, sa ciuguleasca disciplinat din mana presedintelui. In aceste conditii, ceea ce altfel ar fi reprezentat un proces firesc, perceput ca atare de catre electorat, se transforma rapid intr-un spectacol penibil, in care toata lumea asteapta cu sufletul la gura sa vada daca presedintele s-a trezit sau nu cu fata la cearceaf.
S-ar parea ca dreptul la initiativa in viata politica a tarii a devenit exclusiv o prerogativa prezidentiala. Iar asta chiar si cand e vorba de aberatii – precum ideea parlamentului unicameral, lansata de Mircea Geoana, dar impusa agendei publice de catre presedinte tocmai din S.U.A… Nu voi mai reveni asupra pleiadei de argumente impotriva propunerii – m-am ocupat mai in detaliu de asta saptamana trecuta. Doua observatii referitoare se impun, totusi.
ALIANTELE POLITICE NU SUNT CASATORII, CI PRIETENII DE CONJUNCTURA. CAND DRAGOSTEA SAU INTERESUL DISPAR, E GATA
Prima e legata de ridicolul situatiei. Traian Basescu vorbeste de inutila “dublare” a parlamentului european cu cel national, taman in fieful Licuriciului cel Mare, unde atat legislativul federal (spre deosebire de cel european), cat si (cu rare exceptii) cele ale statelor membre sunt bicamerale si nimeni nu vorbeste de o “inutila povara”.
A doua observatie se inscrie si ea in logica renuntarii la camera superioara (a carei existenta presupune exact controlul excesului de populism) si a prea-des invocatei “intoarceri spre mase”. Cand locul legislativului e luat de catre referendumuri, ne aflam in situatia unei tari condusa “de la crasma”, in care toata lumea isi da cu parerea despre orice.
Din nefericire, contra-argumentele de bun simt aduse de premierul Tariceanu risca sa cada in urechi surde. Populismul a fost dintotdeauna mai atractiv pentru mase. Iar spectacolul jalnic oferit in ultimele zile de catre parlamentari in incercarea de schimbare a presedintilor celor doua camere nu este nici el de natura a schimba perceptia deplorabila a electoratului fata de legislativ. In aceste conditii, s-ar putea spune ca soarta PNL in confruntarea fatisa cu PD este pecetluita. O solutie, totusi, exista – si anume preluarea initiativei de catre liberali. Propunerea lui Puiu Hasotti, de rupere a protocolului Aliantei, s-ar cuveni luata in consideratie, cu toata seriozitatea, la varful PNL.
Obisnuiti mereu cu jocul ofensiv, Basescu (si, implicit, Boc) s-ar trezi peste noapte intr-o pozitie defensiva. Tehnica “albul muta si castiga” ar trebui revizuita peste noapte. Atat PD, cat si Basescu, s-ar vedea nevoiti sa explice electoratului de ce o alianta atat de frumos prezentata in timpul alegerilor s-a destramat dupa doar cateva luni de coabitare. De ce un PNL altminteri atat de ingaduitor a ajuns, intr-un interval atat de scurt de timp, la capatul rabdarilor? Si cum se face ca un Tariceanu atat de ezitant s-a decis sa rupa pisica, jucandu-si cariera politica pe o singura carte?
Pentru ca miscarea, ca orice mutare decisiva, comporta, desigur, si riscuri considerabile. Secondati indeaproape de Basescu, democratii ar putea izbuti sa arunce, din nou, intreaga vina a divortului in capul PNL. Batalia va fi una de impunere a mesajului, o tehnica la care liberalii, pana acum, nu s-au dovedit nici pe departe straluciti. De pierdut, insa, nu prea mai au ce pierde. O pierdere onorabila, pe campul de lupta, e preferabila unei sufocari lente, in genunchi.
Ca in orice divort, avantajat va fi cel care isi ia primul jucariile si pleaca
Leave a Reply