E ceva nelinistitor in auto-suficienta si indolenta Americii de azi – ceva ce Katrina a scos in evidenta, ceva ce a fost remarcat de oamenii care traiesc in tari in care legile gravitatiei inca se mai aplica. Acel ceva i-a facut sa-si piarda firea, asa cum ti-o pierzi cand iti vezi parintele stingandu-se.
Acesta e, cu siguranta, sentimentul pe care l-am avut urmarind potopul Katrina de la capatul celalalt al lumii, din Singapore – un oras-stat care, daca intr-adevar crede in ceva, atunci crede in buna guvernare. Se poate ca buna guvernare sa se manifeste aici prea devreme dimineata pe trotuare – sau sa te amendeze daca iti scuipi pe strada guma de mestecat. Dar daca ar fi sa alegi o tara din Asia in care sa te afli atunci cand taifunul loveste, atunci Singapore ar trebui sa fie aceasta. Credeti-ma, aici seful apararii civile nu e doar vreun oarecare, eventual fostul tau coleg de camera din colegiu.
Intr-adevar, Singapore crede cu atata convingere ca trebuie sa-i ai in pozitiile importante din guvern pe cel mai bine pregatiti si cel mai putin coruptibili dintre oameni incat premierul primeste un salariu de 1,1 milioane de dolari anual. Singapore isi plateste ministrii si judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie doar cu ceva mai putin de 1 milion de dolari anual, iar pe judecatori si pe functionarii publici de rang inalt la fel de bine – proportional, pe cale ierarhica.
Buna guvernare a contat inca din primii ani ai statului Singapore, pentru ca partidul de guvernamant a fost prins, pentru a cuceri mintile si sufletele oamenilor, in lupta cu comunistii, perceputi atunci drept necorupti si grijulii cu nevoile oamenilor – iar statul trebuia sa fie la fel ca ei. Si chiar mai mult decat ei.
Chiar si dupa ce imaginea comunistilor a inceput sa paleasca, Singapore a pastrat traditia bunei guvernari, pentru ca o tara de patru milioane de oameni, care nu avea nici un fel de resurse naturale, putea supravietui doar prin istetimea ei. Singapore a trebuit sa-si conduca economia si scolile in asa fel incat sa scoata maximum din fiecare cetatean al sau.
“In zone care sunt critice pentru supravietuirea noastra – ca apararea, finantele si ministerul de interne – ii cautam pe cei mai talentati”, spune Kishore Mahbubani, decan al scolii de politici publice Lee Kwan Yew. “Voi pierdeti New Orleans, dar mai aveti alte 100 de orase asemenea. Dar noi suntem un oras-stat. Daca pierdem Singapore, nu ne mai ramane nimic… Asa ca standardele de disciplina sunt foarte inalte. Avem un grad foarte inalt de control public in Singapore.”
In cazul tunelului de metrou, aflat in faza de constructie, care s-a prabusit in 2004, omorand patru muncitori, o ancheta guvernamentala a concluzionat ca cei de la conducerea companiei de constructii trebuie ori amendati, ori condamnati la inchisoare.
DACA AMERICA SE DOVEDESTE ATAT DE DEZLANATA CAND LUCRURI RELE SE PETREC IN PROPRIA SA OGRADA, CUM SI-AR PUTEA EA INDEPLINI ROLUL DE LIDER AL LUMII?
Disciplina pe care Razboiul Rece a impus-o Americii pare, dimpotriva, sa se fi muiat. Anul trecut, am redus bugetul National Science Foundation, tolerand in schimb in scolile noastre teorii creationiste absurde si adoptand legi privind energia si transportul in mijlocul unei crize energetice.
Am lasat familiile victimelor de la 11 septembrie sa ne reformeze serviciile de informatii, iar presedintele si Congresul au tinut la miezul noptii o sedinta despre starea de sanatate a unei singure femei, Terri Schiavo, ignorand in acelasi timp criza in care se afla 40 de milioane de oameni care nu au asigurari de sanatate. Guvernul american a lansat un razboi in Irak fara sa aiba un plan adevarat pentru “dimineata de dupa” si a redus taxele in mijlocul razboiului, trimitand factura generatiilor viitoare.
Vorbind despre Katrina, Sumiko Tan, comentator al editiei de duminica a ziarului singaporez The Straits Times, scria: “Am fost socati de ceea ce am vazut. Moartea si distrugerea provocate de dezastre naturale sunt aceleasi peste tot. Dar fotografiile cu trupuri neinsufletite, ramase pe strazi, cu oameni inarmati jefuind magazine, cu supravietuitori asteptand disperati sa fie salvati, cu diviziuni rasiale – toate astea nu se potrivesc cu ceea ce ne imaginasem ca ar fi pamantul celor liberi, chiar daca am intalnit, in vizitele noastre acolo, si oameni fara adapost, si violenta… Daca America se dovedeste atat de dezlanata cand lucruri rele se petrec in propria sa ograda, cum si-ar putea ea indeplini rolul de lider al lumii?”
Janadas Devan, coamentator la Straits Times, a incercat sa le explice cititorilor sai cum se schimba Statele Unite. “Conservatorii de azi”, scria el, “sunt diferiti de conservatorii de ieri intr-un aspect esential: cei de ieri credeau in guvernul minimal – dar credeau, de asemenea, ca o tara trebuie sa plateasca pentru toate acele structuri guvernamentale de care are nevoie”.
“Conservatorii de azi nu cred in nici un fel de guvern, si prin urmare ajung la concluzia ca nu e nevoie ca o tara sa plateasca nici macar pentru guvernul pe care il are… Dar nu doar guvernul e cel care nu se mai arata atunci cand structurile sale sunt secatuite de resurse si golite de orice semnificatie. Nu se mai arata nici comunitatile, nici spiritul de sacrificiu, nici solidaritatea.”
Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer, doua pentru “international reporting” si unul pentru comentariu. Friedman, care a fost ales anul acesta in Pulitzer Prize Board, este si autor al volumelor “From Beirut To Jerusalem” (1989), “The Lexus and the Olive Tree” (2000) si “The World Is Flat: A Brief History of the Twenty-first Century” (2005).
C.2005 NEW YORK TIMES NEWS SERVICE; TITLUL APARTILE REDACTIEI.
Leave a Reply