Moş Crăciun a rezolvat (brusc în unele cazuri şi treptat în altele) o sumedenie din problemele de părinţi care ne-am mai pierdut din aura de zei în ochii copilului nostru. in fiecare an aşteptarea Moşului începe de prin septembrie iar pregătirile devin – de la an la an – din ce în ce mai minuţioase.
O prietenă bună îmi spunea anul trecut că se gândeşte să-i spună copilului ei că Moş Crăciun, de fapt, suntem fiecare dintre noi. A argumentat serios în favoarea acestei idei, dar în ciuda raţionamentului logic nu m-a convins.
Cred şi acum că bucuriile copiilor legate de Moş Crăciun ţin de suspans, de aşteptare, de semne de întrebare, de încrederea nestrămutată în supranatural. {terse cu buretele, surpriza cadourilor, deşi reală, este cumva sine qua non pentru îndatoririle de părinţi. Iar copilul ştie că ”e treaba părinţilor să iubească la nesfârşit copilul”. Deci, să facă unul (sau mai multe, după caz), cadouri. Pentru că lista din care moşu’ poate să aleagă e lungă…
Nu mai sunt decât două săptămâni până la pregătirea ghetuţelor, care da oficial startul vizetelor aducatorilor de cadouri. Voi cum v-aţi pregătit pentru Moşi?
Leave a Reply