BusinessMagazin

Category: Industrie

Analize din domeniul industriei – informații despre companii de succes, studii de caz și multe alte lucruri interesante

  • Optimismul belgienilor de la Buziaş

    Adrian Porfir, 44 de ani, a fost recrutat în urmă cu un an de belgienii de la Joris Ide Group pentru a conduce operaţiunile grupului pe Europa de Sud-Est. Având un background atât în industria FMCG (InBev şi Danone), dar şi în cea a materialelor de construcţii (Holcim şi Piritex), lui Porfir nu i-a fost greu să se acomodeze în noua poziţie, la conducerea Megaprofil, brandul sub care operează grupul în regiune.

    Primul său an în companie a fost de bun augur: Megaprofil a înregistrat anul trecut pe piaţa locală afaceri de circa 28 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 4% faţă de anul anterior. Un aport important la avansul vânzărilor în 2011 l-au avut exporturile, care au reprezentat circa 25% din businessul total. “Am crescut frumos pe partea de exporturi, cu circa 30% în 2011. De altfel, exporturile au fost focusul nostru. În ceea ce priveşte piaţa locală, ne-am concentrat mai mult pe marje decât pe volume”, spune Porfir. Compania comercializează profile şi hale metalice, panouri termoizolante pentru pereţi şi acoperişuri, ţiglă metalică, precum şi accesorii, iar operaţiunile din Europa de Sud-Est se învârt în jurul unităţii de producţie pe care compania o deţine la Buziaş, judeţul Timiş, astfel că, atât timp cât încă există capacităţi neutilizate ale acestei fabrici, exporturile rămân o carte pe care Megaprofil încearcă să o folosească din plin: “Ne putem <întinde> fără probleme cu produsele de la Buziaş pe o distanţă de 1.000 km”.

    În aceste condiţii, compania nu se gândeşte deocamdată la o nouă fabrică, însă nu exclude posibilitatea achiziţiei unui producător similar, “dacă apare o oportunitate în zonă, nu neapărat în România, dar şi în ţările din jur”. De altfel, belgienii au primit propuneri încă de anul trecut, privind diferite parteneriate, lohn-uri sau chiar preluări, însă deocamdată nu s-au lăsat convinşi. “Până acum nimic nu ne-a atras atenţia în mod special. Mai aşteptăm, suntem pretenţioşi privind proiectul în care punem banii”, spune zâmbind Porfir.

    Pentru anul 2012 compania nu are în plan investiţii majore, însă spune că îşi va canaliza banii către traininguri ale angajaţilor, certificări sau îmbunătăţirea calităţii liniilor de fabricaţie deja existente.
    Pe lângă creşterea exporturilor, şi vremea bună din lunile de iarnă a ajutat businessul Megaprofil, având în vedere că avansul vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior este de 20-25% în noiembrie-decembrie. Cu toate acestea, Porfir spune că această creştere nu se datorează numai temperaturilor ridicate, ci şi unui proces de reorganizare şi restructurare prin care compania a trecut. “Nu am depins numai de piaţă”, spune managerul, adăugând că un factor important ce a condus la creştere a fost şi forţa de vânzări a companiei, care practic s-a triplat atât în ţară, cât şi în ţările din regiune. Deşi nu divulgă numărul de oameni din echipa de vânzări, Porfir spune că în România compania are în total 130 de angajaţi.

    La nivel de regiune, compania a înregistrat anul trecut afaceri de circa 40 de milioane de euro, dintre care 28 de milioane de euro au fost generate de piaţa românească.

    Pentru 2012, compania nu şi-a bugetat o cifră de afaceri exactă, aceasta urmând să varieze între 30 şi 40 de milioane de euro pe activitatea din România. “Estimarea se bazează pe un lucru relativ simplu: acum e momentul pentru investiţii. În perioada aceasta, oamenii care fac investiţii cu bătaie pe termen lung nu se abat de la planuri, nu renunţă, ci le recalibrează”, spune Porfir. În opinia sa, “nimeni nu bate toba” pentru investitorii mici şi mijlocii, care însă sunt principalii jucători capabili să dea un suflu nou economiei. Tocmai din acest motiv, compania încearcă să atace acest segment, al investitorilor de anvergură mică şi medie.

  • Extinderea prin achiziţii

    Cu venituri de 4,6 miliarde de franci elveţieni sau 3,8 miliarde de euro în 2011 şi cu peste 120 de fabrici pe cinci continente, elveţienii de la Sika au conceput o strategie pe termen mediu prin care grupul îşi va putea dubla veniturile, până la 8 miliarde de franci elveţieni, atât prin creştere organică, cât şi prin achiziţii. “Sistemul nostru e să cumpărăm companii şi nu să facem investiţii greenfield”, spune Dominik Slappnig, head corporate communications & investor relations pentru grupul Sika. De altfel, aceasta este şi povestea subsidiarei din România, în contextul în care elveţienii au achiziţionat divizia de aditivi din cadrul HeidelbergCement în 2002 pentru a-şi asigura intrarea pe piaţă. În 2011, grupul Sika a achiziţionat opt companii de dimensiuni mici şi mijlocii din ţări precum China, Bahrain, Brazilia, Canada, dar şi din ţări europene. “La acest moment, ne gândim ca în 2012 să facem achiziţii în zona Asia-Pacific, dar şi în America Latină. În România nu avem niciun fel de negocieri în acest sens. Deocamdată”, spune Slappnig.
    Care este explicaţia modalităţii de extindere exclusiv prin achiziţii, pe care cei de la Sika o preferă? “Ai acces direct la clienţi”; cu alte cuvinte, poţi ajunge mai uşor la potenţialii cumpărători având o bază de clienţi deja formată: cea a companiei achiziţionate. “Avem o strategie orientată pe client, iar 50% din angajaţii noştri sunt oameni de vânzări”, explică în continuare Slappnig.

    De altfel, în viziunea strategică pe termen mediu, achiziţiile ar urma să contribuie cu 1 până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (830 mil. euro – 1,2 miliarde de euro în prezent) la creşterea cifrei de afaceri a companiei.

    Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 18 milioane de euro pe piaţa locală în creştere cu 17% faţă de anul anterior. Pentru următorii 3 ani Sika România estimează creşteri anuale ale afacerilor de circa 5%.
    “Ţările din Europa de Est sunt extrem de importante pentru că aici urmează să se deruleze foarte multe proiecte de infrastructură, comerciale şi rezidenţiale. Vor fi oportunităţi imense”, spune Slappnig.
    Sika are în România două divizii, una pentru construcţii şi una pentru industrie, prin intermediul căreia furnizează, spre exemplu, produse pentru betoane, materiale pentru reparaţii şi protecţii, pardoseli industriale, membrane pentru acoperişuri, dar şi soluţii de protecţie, lipire, sigilare şi consolidare pentru industria auto, navală sau a turbinelor eoliene. Începând cu 2008, Sika are la Braşov şi o fabrică de aditivi de beton, cu o capacitate de 10.000 de tone anual. Produsele care nu sunt realizate în România sunt aduse în principal de la fabricile Sika din Germania, Elveţia, Cehia sau Italia.

    Printre proiectele la care Sika a participat cu produse se numără şi autostrada Transilvania, autostrada Arad-Timişoara, dar şi terminalul nou al Aeroportului Henri Coandă-Otopeni sau centrele comerciale Iulius Mall Timişoara, Atrium Center Cluj şi Sun Plaza Bucureşti. Şi, având în vedere că în prezent sunt în derulare o serie de lucrări de infrastructură, în special pe segmentul de autostrăzi, nu este exclus ca produsele Sika să ajungă şi în astfel de proiecte.

  • Şeful Tenaris începe anul cu investiţii noi

    Gabriel Podskubka vorbeşte engleza cu un accent străin, despre care ai spune la prima vedere că este spaniol, deşi se mai simt şi alte influenţe. Născut în Argentina dintr-un tată ceh şi o mamă de origine italiană, educat în Argentina şi în Statele Unite, cu experienţe de lucru în Italia, Statele Unite şi România, şeful afacerilor Tenaris pentru regiunea din care face parte şi România este tânăr (38 de ani), volubil şi destul de relaxat când vine vorba despre afacerile complicate cu ţevi pe care le conduce. Complicate şi scumpe, dat fiind că, de când a venit în România, managerul a coordonat investiţii de 150 de milioane de euro, iar alte 150 de milioane de euro vor fi investite în următorii trei ani, pe care managerul nu vrea nicidecum să îi considere finalul mandatului său: “Am venit aici cu un contract nelimitat, soţia şi copiii mei iubesc România, aşa că sper că voi fi aici şi pentru următoarele planuri de investiţii, dincolo de următorii trei ani”.

    A venit la Bucureşti în 2009, când criza începuse să atingă şi businessul Tenaris. În martie 2009, TenarisSilcotub tocmai începuse disponibilizarea a 150 de angajaţi (110 de la Zalău şi restul de la Călăraşi), pe fondul problemelor pe care compania le avea la nivel global. Pe fondul crizei, cele două fabrici din România au lucrat doar la 20-50% din capacitate în perioada ianuarie-martie 2009, iar previziunile pentru luna aprilie nu arătau foarte optimist. “Am venit în România în cel mai nefericit moment posibil, când lucrurile nu mergeau extraordinar”, povesteşte acum Gabriel Podskubka, care a avut câteva perioade tensionate până la revenirea afacerilor în linie cu planurile companiei. “În ultimii trei ani au fost foarte multe de făcut, am avut multe perioade de întreruperi, multe investiţii, am avut multe traininguri cu angajaţii; pe de altă parte, nu am avut concedieri masive, am încercat să ne păstrăm constanţi, sperând că businessul va reveni pe linia de plutire, mai ales pentru interesul din piaţa de oil & gas.”

    Businessul a revenit pe linia de plutire în aproximativ un an, deoarece acesta a fost şi rolul noului CEO la cârma afacerilor din România: “Am fost trimis aici ca un pas natural în integrarea Silcotub în Tenaris, ca să pregătesc producţia pentru exportul în SUA şi Canada, acolo unde industria oil & gas şi-a revenit prima, dar şi pentru piaţa internaţională. Acum, fabrica funcţionează la maximă capacitate”.

    Responsabilitatea managerului de la Bucureşti nu se rezumă la piaţa locală: Gabriel Podskubka coordonează toată regiunea care cuprinde România, Europa Centrală şi de Est, Rusia şi zona Mării Caspice. Pentru toată această regiune, doar în România există bază de producţie, cealaltă parte a responsabilităţii managerului fiind partea comercială regională, dar şi centrele de servicii precum cel de la Ploieşti – în plan fiind şi deschiderea unui asemenea centru de servicii în Kazahstan, după cum spune managerul. “Tot ce vindem pentru oil & gas în aceste regiuni este responsabilitatea mea. Avem birouri în Moscova, Atyrau (Kazahstan), Turkmenistan şi Italia şi plănuim să deschidem un birou în Ankara în scurt timp. Fabrica din Italia nu este în coordonarea mea, dar partea comercială da. Acoper toată partea de vânzări de ţevi pentru oil & gas în Europa, Rusia şi Marea Caspică”, rezumă Gabriel Podskubka. Planurile pentru extindere vin odată cu creşterea numărului de comenzi, mai accentuată acum dinspre Rusia şi Marea Caspică: “Rusia este o piaţă foarte interesantă, caracterizată de ceea ce numim câmpuri mature şi de nevoia de a căuta noi teritorii pentru explorare: Marea Caspică sau Marea Neagră, ţinutul arctic, Insula Sahalin. Pentru a merge pe aceste noi teritorii, Rusia are nevoie de echipamente speciale, ţevi speciale care să permită o viteză de rotaţie mult superioară, ţevi care în urmă cu 15-20 de ani nu existau şi pe care noi le producem acum. Petrolul este limitat, dar asta creează noi linii de business pentru noi”.

  • Ce câştigă România dacă mizează pe minerit?

    Raportul pentru Competitivitate al UE, apărut luna trecută, socotea fără satisfacţie că “pentru majoritatea resurselor minerale şi a metalelor rare, cele 27 de state ale Uniunii nu reprezintă decât o mică parte din producţia globală, situându-se la cote sub 5% în cazul unor metale importante pentru industrie, ca tungstenul, ori rămânând ca şi inexistentă în cazul altora, ca manganul, antimoniul sau platina”. Conform raportului, câteva state ale UE rămân însă producători importanţi de materii prime, deşi cota lor pe piaţa globală e relativ mică: Austria era al patrulea producător mondial de tungsten în 2009, iar Portugalia avea şi ea o cotă semnificativă; Polonia este cel mai mare producător de argint şi destul de activă în producţia de cupru, zinc şi plumb; Irlanda este cel mai mare producător de zinc; Suedia este cel mai mare furnizor de minereu de fier din UE şi unul dintre marii procesatori de plumb, aur şi zinc; Bulgaria şi Spania sunt producători semnificativi de aur, iar Germania de minereu de potasiu şi sare.

    Explicaţia cotei mondiale reduse a UE nu ţine numai de starea resurselor naturale, ci de mai mulţi factori: pe de o parte, a devenit mai atractivă ca preţ reciclarea unor materiale în locul exploatării sau al importului unor cantităţi noi, iar pe de altă parte, câştigurile de eficienţă au fost, începând din anii ’90, mult mai mari în sectoare ale industriei de vârf, în raport cu industria minieră. Acolo unde au existat însă politici publice în acest sens, mineritul a rămas un pilon al economiei, inclusiv după programe de restructurare masivă. În Polonia, de pildă, în 2003, după restructurări masive de mine neprofitabile şi cu o forţă de muncă ocupată în mineritul de cărbune de trei ori mai mică decât în 1992, industria minieră realiza aproape 3,5% din exporturile ţării şi 5,3% din PIB, în condiţiile în care privatizările în sector nu începuseră.

    Lucrurile s-au schimbat odată cu criza declanşată în 2008. Polonia şi-a ameliorat situaţia bugetului şi a evitat măsurile de austeritate din restul Europei cu preţul unui program de privatizări în valoare de 6,4 mld. euro, care a inclus vânzarea prin bursă ori către investitori strategici a unor pachete de acţiuni ale unor mari companii din diverse domenii, între care trei perle ale coroanei: singurul producător de cărbune listat la bursă, Bogdanka, producătorul de cupru şi argint KGHM şi cel mai mare furnizor de cărbune din UE, JSW (în cazul ultimelor două, statul, respectiv sindicatele au combătut iniţial ideea înstrăinării pachetelor de 10%, respectiv 30% din acţiuni prin intermediul bursei, chiar dacă în final preţul a fost bun, iar o parte dintre acţiuni au fost cumpărate de investitori polonezi şi nu străini). Finlanda, la rândul său, a susţinut dezvoltarea unei serii de exploatări noi de aur şi nichel, după ce în 2008 a decis să sprijine direct industria minieră, finanţând de la buget o parte din proiectele de infrastructură necesare. Mai nou, şi Grecia s-a reorientat spre minerit, acordând recent firmei European Goldfields autorizaţia de a deschide două mine de aur şi una de cupru – Olym-pias, Skouries şi Stratoni, pentru care investiţia estimată este de 1,3 mld. euro.

  • Cambolive, Renault: Dacă înainte de criză vorbeam despre un exces de creditare, astăzi se manifestă un exces de prudenţă

    BUSINESS Magazin: Care sunt principalele reguli din business care s-au schimbat dupa anii de recesiune?

    Fabrice Cambolive: Ce s-a schimbat în strategia noastră de business: urmărim foarte atent evoluţia pieţei pe intervale mai scurte de timp, lucrăm cu previziuni pe termen scurt şi mediu si controlăm nivelul stocurilor de vehicule. Mai mult, pentru că perioada de recesiune a influenţat şi comportamentul clienţilor, care sunt vizibil mai exigenţi, stabilim oferte cât mai corecte pentru clienţii noştri, punând în balanţă calităţile produsului cu cel mai bun preţ de pe piaţă. Un exemplu în acest sens este un produs precum Dacia Duster, care oferă cel mai bun raport preţ-prestaţii din segmentul său. De asemenea, stabilim oferte foarte bune şi programe dedicate clienţilor de flote.

    BM: Ce s-a modificat la capitolul investiţii? Sunt ele privite mai atent? Cât de mult contează potenţialul, comparativ cu anii de dinaintea crizei economice?

    F.C.: Investiţiile se plasează mult mai atent. Dacă vorbim spre exemplu de Reţeaua Dacia, în cursul anului 2011 aceasta şi-a menţinut un număr constant de puncte de lucru, atât în ceea ce priveşte vânzarea de vehicule noi, cât şi atelierele de service. Au crescut considerabil investiţiile în publicitate în această perioadă, pentru că una dintre axele principale de comunicare pentru Dacia este inovaţia şi prezenţa în mediul digital, aşadar am investit mai mult în proiecte online. Din punct de vedere industrial, Grupul Renault în România a investit până în prezent 1,5 miliarde de euro în România şi investiţiile vor continua la nivelul fabricaţiei.

    BM: Ce modificări aţi sesizat în ce priveşte numărul de angajaţi ai companiei? Cum se fac acum angajările şi ce diferă faţă de anii precedenţi?

    F.C.:Evoluţia efectivului trebuie să fie întotdeauna în coerenţă cu imperativele de business, de aceea şi Renault Comercial Roumanie a trebuit să urmărească acest aspect şi să asocieze măsurile necesare acestei corelări. Politica noastră de recrutare a ţintit în mod constant candidaţii care aveau parcursul profesional şi educaţional adecvat postului, atitudinea faţă de client şi mai ales determinarea de face să avanseze proiectele în curs. Pe de alta parte, constatăm însă că potenţialii candidaţi sunt mai atenţi astăzi decât în anii anteriori la valorile şi seriozitatea angajatorului, ceea ce nu poate decât sa avantajeze societatea noastră.

    BM: Cum aţi defini acum “precauţia” si cum o defineaţi in anii de creştere 2007-2008?

    F.C.: Măsuri de precauţie au existat atât înainte, cât şi după demararea crizei economice şi financiare. Cred că aceasta este o condiţie necesară pentru dezvoltarea unei activităţi comerciale sănătoase. Spre exemplu, însuşi sistemul nostru de vânzare demonstrează prudenţă: autovehiculele sunt livrate numai după achitarea lor în prealabil, iar piesele de schimb de origine sunt vândute unei reţele de agenţi atent selectaţi pentru a corespunde criteriilor de calitate şi seriozitate care definesc Grupul Renault.

    BM: Cum vedeţi îndatorarea astăzi şi cum o vedeaţi în anii în care creditarea era motorul principal al dezvoltării?

    F.C.: Din punct de vedere al societăţii, Renault Commercial Roumanie a avut o politică rezervată în ceea pe priveşte apelul la credite. Din punct de vedere al clienţilor noştri, ne-am dori ca accesul la credite să revină la dinamica dinaintea anului 2008, ceea ce s-ar traduce şi prin creşterea vânzărilor, însă în condiţiile economice actuale, relansarea creditării nu se întrevede foarte curând. Dacă înainte de criza economică puteam vorbi despre un exces de creditare, astăzi se manifestă un exces de prudenţă în ceea ce priveşte acordarea sau contractarea creditelor. Totuşi, trebuie să ţinem cont că maşinile sau locuinţele, în general bunurile de folosinţă îndelungată, sunt achiziţionate de regulă prin credit, aşadar un anumit nivel de îndatorare poate fi considerat sănătos pe aceste segmente.

  • Lactate grecesti, made in Romania

    Poate parea un paradox la prima vedere. Intr-o zi in care
    framantarile provocate de planul de austeritate al guvernului de la
    Atena tineau prima pagina a stirilor in toata lumea, grupul grecesc
    Olympus anunta inaugurarea unei investitii de 55 de milioane de
    euro intr-o fabrica nou-nouta din Brasov. Insa Dimitrios Sarantis,
    presedintele grupului, spune ca “mediul privat evolueaza mult mai
    bine decat statul”. In plus, planurile de investitii au fost
    stabilite cu multa vreme inainte ca semnalele din piata sa franeze
    elanul de expansiune. Fabrica, a carei constructie a inceput in
    2009, a demarat deja productia de iaurturi (Oly, Olympus), iar in
    circa doua saptamani de pe linii vor iesi si cutii de lapte. Iar
    din toamna va porni si productia de branzeturi, da asigurari Ilias
    Pliatsiakas, deputy managing director al companiei, care este de
    trei ani in tara si pe parcursul intregii conferinte de presa a
    vorbit romaneste.

    Fabrica brasoveana are o importanta strategica pentru grupul
    elen, pentru ca a atras cea mai mare investitie de pana acum din
    afara granitelor grecesti. “Romania este poarta noastra de acces
    catre pietele europene”, spune Sarantis. De altfel, tinta este ca
    jumatate din lactatele produse de noua fabrica sa ia calea
    strainatatii. Acum liniile de fabricatie abia incep sa se tureze,
    urmand ca pana la finalul anului sa se ajunga la 20% din
    capacitatea totala de productie. De inca trei ani este nevoie
    pentru a se ajunge pana la 100%, iar in acel moment iaurturile si
    branzeturile “made in Romania” se vor gasi in galantarele din
    pietele vestice. Pentru aceasta, fabrica ar urma sa-si dubleze in
    circa un an si jumatate si numarul de angajati, care sunt 60 in
    prezent.

    Un alt argument care a inclinat greu balanta de a investi zeci
    de milioane de euro pe piata romaneasca tine de faptul ca grecii
    deja cunosc bine consumatorii de aici. Din 1999 ei si-au preparat
    retetele de iaurturi pe plan local, dupa ce au preluat o linie de
    procesare in Baraolt, Covasna. In plus, compania detine si un
    pachet de actiuni (23%) la Prodlacta; oficialii Olympus nu au
    comentat intentiile legate de procesatorul brasovean, argumentand
    ca este listat la Bursa.

    Al treilea atu in favoarea investitiei este legat de calitatea
    laptelui din fermele romanesti, argumenteaza Ioannis Kommatos,
    deputy managing director al companiei. Olympus are acum contracte
    semnate cu 500 de fermieri, de la cei care au doar cateva vaci si
    pana la cei care au ferme de sute de capete. “Intre 75 si 80% din
    cantitatea de lapte care intra pe poarta fabricii vine de la
    fermieri, diferenta fiind obtinuta de la centrele de colectare”,
    spune Kommatos. De vreme ce productia ar urma sa creasca,
    deopotriva si numarul fermierilor parteneri ar trebui sa sporeasca,
    dar Kommatos nu se asteapta sa intampine prea multe greutati. Mai
    cu seama ca firma are parteneriate prin care sprijina nu doar cu
    know-how, ci si financiar partenerii care doresc sa-si cumpere, de
    pilda, vaci care sa dea mai mult lapte.

    Optimismul se regaseste la fel de vizibil si in privinta
    previziunilor pentru afacerile companiei. Pentru anul in curs,
    Pliatsiakas se asteapta la o cifra de afaceri de 24-25 de milioane
    de euro, fata de 20 de milioane de euro anul trecut, cu un profit
    de circa 40.000 de euro. Iar in 2012, care va fi primul an in care
    fabrica va fi functionala vreme de 12 luni, iar compania se
    asteapta ca si cifra de afaceri sa se plaseze la 30 de milioane de
    euro. “Ne asteptam ca din 2013 ritmul de crestere anul sa fie de 15
    milioane de euro pe an, pana la nivelul de 70-80 de milioane de
    euro”, declara Pliatsiakas. Adica pana in 2017.
    La o privire mai atenta, asteptarile companiei pentru 2013
    debordeaza de optimism: plusul previzionat pentru anul respectiv
    este de 50%. Si pentru 2011 vizeaza o crestere sensibila, de circa
    un sfert fata de anul trecut.

  • De ce asteapta cimentistii marile proiecte de infrastructura

    Primul trimestru a adus vesti relativ bune pentru industria
    cimentului, avand in vedere ca productia a urcat cu circa 13%, in
    timp ce vanzarile au crescut cu 7,6% fata de acelasi interval al
    anului precedent, potrivit datelor puse la dispozitie de patronatul
    din industria cimentului, CIROM, care reuneste zece membri, printre
    care si HeidelbergCement, Holcim, Lafarge, Saint-Gobain sau
    Carmeuse.

    Astfel, in primele trei luni ale anului s-au produs 798.000 de
    tone de ciment si s-au vandut 734.000. Cu toate acestea, estimarile
    privind evolutia pietei cimen-tului in 2011 nu sunt dintre cele mai
    optimiste, producatorii asteptandu-se la stagnare sau cel mult la o
    crestere de 1-2% comparativ cu anul precedent. “Piata cimentului
    s-a situat anul trecut la aproximativ 500 de milioane de euro, iar
    anul 2011 va aduce o valoare similara”, a declarat Mihai Rohan,
    presedintele CIROM si presedinte al Consiliului de Administratie al
    Carpatcement, dupa o conferinta a patronatului.

    Abia cand vine vorba de a doua parte a acestui an, respectiv de
    2012, cimentistii devin mai increzatori. Motivul? Lucrarile de
    constructie a autostrazilor situate in vestul tarii, pe Coridorul
    IV paneuropean, dar si alte contracte pentru drumuri nationale,
    centuri ocolitoare de localitati si drumuri judetene si locale ar
    putea aduce o gura de oxigen si industriei cimentului. “Noi spunem
    ca aceste lucrari vor porni in a doua parte a anului, insa cel mai
    puternic se va vedea impactul din 2012, pentru ca intotdeauna in an
    electoral cei de la putere pompeaza mai multi bani”, explica Rohan.
    In prezent insa, contractele cu firmele de constructii care
    lucreaza la infrastructura genereaza doar 10% din vanzarile totale
    ale cimentistilor.

    Anul viitor ar putea aduce o crestere de 3-5% a pietei
    cimentului, insa in niciun caz piata nu va reveni prea curand la
    nivelurile atinse inainte de criza. Spre exemplu, consumul de
    ciment a atins in 2008 un nivel record, ajungand la circa 600 de
    kilograme pe cap de locuitor, echivalentul a 13 milioane de tone de
    ciment, dublu fata de nivelul din 2005, depasind media europeana,
    care se situa la circa 550 de kilograme pe cap de locuitor. “In
    prezent, media de consum se ridica la aproximativ 300 de kilograme
    pe locuitor. Suntem insa increzatori ca in urmatorii ani va creste
    la 400 de kilograme”, spune Philippe Questiaux, directorul de la
    Lafarge Ciment, companie cu afaceri de 170 de milioane de euro anul
    trecut.

    Daca in anii anteriori crizei, companiile de ciment erau
    obisnuite cu marje de profit de 30-45%, numaran-du-se printre cei
    mai profitabili actori economici, ultimii ani au frant aripile
    firmelor din industrie. Spre exemplu, Holcim Ciment a avut anul
    trecut o marja de profit de 4%, inregistrand un rezultat financiar
    pozitiv de 7,9 milioane de euro, cu 63% mai mic fata de anul
    precedent, la afaceri de 196,4 milioane de euro. La polul opus,
    grupul german HeidelbergCement, care controleaza Carpatcement
    Holding, si-a mentinut marja de profit la un nivel ridicat, de
    aproape 25%, la afaceri totale de 214 milioane de euro. Lafarge nu
    a anuntat inca profitul obtinut anul trecut, insa directorul
    Questiaux sustine ca producatorul a ramas pe plus.

  • Barbut, dreptatea si fabricile

    In luna martie, Marcel Barbut, proprietarul producatorului de
    materiale de constructii AdePlast Oradea, a adresat o scrisoare
    deschisa principalelor institutii publice, in care isi exprima
    nemultumirea fata de practicile judiciare deficitare din Romania,
    iar lumina reflectoarelor a cazut, intr-un mod pozitiv, asupra sa.
    Ministerul Justitiei i-a dat dreptate, aratand ca intr-adevar
    exista o practica judiciara neunitara in Romania, iar procedurile
    penale din mediul economic au o durata prea mare. Asta nu i-a
    rezolvat nemultumirile omului de afaceri. Asa ca isi vede mai
    departe de treburile lui, care nu vor sa auda de criza: anul trecut
    afacerile i-au crescut cu 11,5%, la 126,7 milioane de lei
    (aproximativ 30 milioane de euro), iar in primele doua luni ale
    anului, AdePlast a inregistrat o crestere de circa 25% a vanzarilor
    comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

    Cum si alti producatori din piata pe care activeaza Marcel
    Barbut au anuntat avansul afacerilor in primele luni ale acestui
    an, intrebarea care se pune este daca si-a revenit cu adevarat
    piata materialelor de constructii, dupa ce anul trecut a consemnat
    un declin de 15-20%? “Daca mai multi jucatori au anuntat avans,
    inseamna ca exista o crestere reala in piata. Mai exista si o serie
    de firme care au intrat in insolventa pe fondul crizei, astfel ca
    se poate vorbi mai mult de o redistribuire a vanzarilor. Poate fi o
    usoara crestere, dar nu atat de mare. Daca fratele mai mare s-a
    ingrasat un pic, mai lasa fratilor mai mici o haina, pe care ei o
    iau cu placere, cu alte cuvinte, are loc o redistribuire:
    cantitatea pe care o avea se reimparte la ceilalti jucatori”,
    apreciaza Marcel Barbut.

    Planurile lui Barbut merg insa mai departe de revenirea pietei
    romanesti de constructii: pentru 2011 obiectivul principal al
    companiei oradene este intrarea pe pietele din Ucraina si din
    Bulgaria, dupa ce a ajuns deja in Liban: “Am purtat deja discutii
    pentru Ucraina, unul dintre angajatii nostri a fost acolo, iar acum
    suntem in stadiul de negocieri”. In ceea ce priveste piata
    libaneza, un pas important fost facut in martie, cand AdePlast a
    livrat 80 de tone de produse speciale “albe”, destinate lucrarilor
    cu marmura si granit, prin intermediul diviziei AdePlast Orient,
    deschisa la Beirut. “Pentru Liban am primit comenzi de produse
    albe, care sunt cu circa 30% mai scumpe decat alte produse. Divizia
    e deschisa prin intermediul unui roman care face business acolo si
    ne-a cerut acceptul sa infiinteze o firma care sa poarte numele
    AdePlast.

    Si anul trecut am avut comenzi, dar sporadice si mici, intr-un
    ritm de un tir pe luna”, spune proprietarul AdePlast. Si in
    Bulgaria a ajuns compania, insa tot sporadic: “Am trimis anul
    trecut si la sud de Dunare, dar accidental, nu mai mult de 5
    camioane, si asta in conditiile in care AdePlast a vandut anul
    trecut peste 13.000 de camioane in total, adica vreo 262.000 de
    tone”. Planul de dezvoltare a segmentului de export vizeaza asadar
    transformarea comenzilor sporadice in piete de desfacere stabile.
    Momentan, cele mai importante piete de export ale producatorului
    sunt Ungaria si Moldova. Anul trecut exporturile au contribuit cu
    circa 10% la cifra de afaceri, insa in 2011 Barbut vrea sa dubleze
    aceasta pondere. Se fereste insa sa spuna la cat se ridica piata
    mortarelor din Romania: “N-as vrea sa spun ceva care sa fie intors
    pe toate partile de concurenta mea”.

  • Medicamente made in Romania. Cine sunt marii producatori?

    “Acum 20-30 de ani, Elena Ceausescu impartea fabricile, ce sa
    produca si unde: fostul Sicomed se ocupa de injectabile si
    perfuzabile, despre Antibiotice e clar, iar Terapia medicamente
    solide orale din zona cardiovascular, Biofarm se ocupa de
    brandurile cunoscute.” Am ajuns in 2011, iar configuratia
    producatorilor de medicamente din Romania s-a schimbat. Ce amintea
    mai sus Dragos Damian, seful Terapia-Ranbaxy, a fost dat uitarii,
    cat timp multinationalele au achizitionat vechile fabrici
    romanesti, le-au modernizat si, fireste, au diversificat
    portofoliul de medicamente produse.
    Branduri precum Ciocolax sau Rinofug au disparut complet, in timp
    ce altele continua sa ramana in mintea pacientilor, cu succes
    pentru producatorii autohtoni. “In trusa de prim ajutor a
    sovieticilor era batrana folie de plastic de Faringosept. A ramas
    traditia si de aceea cea mai mare parte a exportului companiei,
    circa 13 milioane de euro din totalul de 15, au plecat in 2010
    inspre Rusia si Ucraina”, sustine CEO-ul Terapia-Ranbaxy, parte a
    grupului Daiichi-Sankyo.

    Producatorii de medicamente generice sunt in majoritatea lor
    companii internationale cu importante facilitati de productie in
    Romania. In tarile Uniunii Europene, in special in cele ale Europei
    Centrale si de Est care se confrunta cu acelasi tip de probleme
    financiare, producatorii de generice sunt parteneri strategici ai
    sistemelor publice de sanatate si ai economiei nationale.
    Schimbarea cadrului de reglementare din 2010 pune bazele unui
    parteneriat intre autoritati si mediul de afaceri specific, pentru
    prima data si in Romania, dupa ce mecanismul de compensare
    avantajeaza medicamentele generice pentru economisirea de bani la
    bugetul de stat.

    “Pana in 2012 se asteapta intrarea in uz a inca cel putin 15
    molecule generice, la preturi accesibile, ce vizeaza cele mai
    importante arii terapeutice din sfera aparatului cardio-vascular, a
    sistemului nervos central, a bolilor reumatice, ale tractului
    digestiv, precum si a cancerului”, spune Dragos Damian, care este
    si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice
    din Romania. El estimeaza ca in 2011 valoarea cumulata a
    economiilor realizate la bugetul alocat cheltuielilor cu
    medicamente va totaliza un miliard de lei. Investitiile
    producatorilor romani de generice, cifrate pana acum la peste doua
    miliarde de euro, vor continua si in 2011. Introducerea in
    fabricatie a moleculelor originale a caror perioada de protectie
    sub patent a expirat, dezvoltarea facilitatilor de productie
    autohtone sau investitiile in forta de munca sunt chestiuni ce se
    vor afla in continuare pe agenda companiilor farmaceutice
    locale.

    In total, investitii care vor cumula cel putin 50 milioane de
    lei la nivelul membrilor APMGR, care inglobeaza companii precum
    Actavis, Antibiotice, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed, Sandoz,
    Terapia-Ranbaxy si Zentiva, cu o cifra de afaceri cumulata de 1,5
    miliarde de lei in 2009. Cele opt companii creeaza peste 7.500 de
    locuri de munca. Daca in 2009 la nivelul asociatiei au fost
    disponibilizati aproximativ 500 de angajati si s-au inregistrat
    peste o mie de ore de somaj tehnic, in 2011 se anticipeaza ca la
    nivelul APMGR se vor infiinta cel putin 250 noi locuri de munca,
    iar numarul angajatilor din industriile conexe se va majora cu un
    factor de multiplicare de opt ori.

  • Gustul profitului la fabrica de ciocolata

    In partea sudica a Capitalei, pe bulevardul Metalurgiei, mirosul
    dulce al ciocolatei este un indiciu clar despre produsele care sunt
    incarcate in camioanele din curtea fabricii. Portile se deschid
    pentru cine doreste sa afle care este rolul unui detector de metale
    in fabrica de ciocolata sau alte secrete de preparare. De la
    jumatatea lui noiembrie pana in preajma sarbatorilor de iarna,
    oricine putea sa-si programeze pe site-ul firmei un tur de fabrica
    si sa afle ca drumul parcurs de ingrediente pe linia de productie
    pana la capatul unde ciocolata este ambalata in cutii are cinci
    kilometri. Sau ca timpul de preparare pentru cea mai simpla reteta
    de ciocolata este de opt ore, iar pentru cea mai sofisticata – cum
    e cazul marcii Anidor – dureaza de trei ori mai mult.


    Maestrul de ceremonii, ghidul de la turul din fabrica, poarta
    joben si frac maronii. Arata exact ca un personaj din filmul
    “Charlie si fabrica de ciocolata”, care dezvaluie secretele lui
    Willy Wonka. Dincolo de costum, ghidul era insa incarcat cu
    informatii despre secretele companiei, care ocupa locul doi pe
    piata tabletelor de ciocolata, conform lui Cristian Stanciu,
    directorul de marketing al Supreme Group.

    Compania si-a vazut, anul trecut, produsele parasind rafturile
    intr-un ritm similar cu cel din 2009 si a inregistrat vanzari cu
    aproape 10% mai mari, ajungand la aproape 25 de milioane de euro.
    Rezultatele sunt cu atat mai bune cu cat la nivelul intregii piete
    de bunuri de larg consum (FMCG) valoarea vanzarilor a scazut anul
    trecut cu circa 10%, conform estimarilor companiei de cercetare de
    piata MEMRB. Astfel, vanzarile de FMCG au ajuns anul trecut la
    circa 20 de miliarde de euro. Desi au fost categorii de produse
    care au castigat teren, cum e cazul iaurtului, ciocolata nu se
    numara printre ele. Piata ciocolatei, cu o valoare anuala estimata
    la 200 de milioane de euro, a inregistrat, conform reprezentantilor
    Supreme, un regres de 10% anul trecut, dupa ce in 2009 piata
    scazuse cu 8%. “Nu ne asteptam ca 2011 sa fie mult mai rau”, spune
    directorul de marketing al grupului Supreme. Cum a bifat firma
    plusuri, in aceste conditii?

    “Evolutia se datoreaza faptului ca am lansat in jur de 20 de noi
    produse si am crescut activitatile de export”, spune Stanciu.
    Compania, care are in portofoliu peste 100 de produse, intre care
    se numara Primola, Anidor, Primoline si biscuitii Ulpio, a intrat
    recent pe segmentul napolitanelor. “Nu producem noi napolitanele,
    ci le glazuram cu ciocolata si le ambalam”, spune Stanciu. Firma
    exporta in 12 tari, iar pe lista de planuri ferme se afla intarirea
    marcilor la nivel regional. Cu alte cuvinte, cu ciocolata Primola
    si Anidor produsa in Bucuresti, Supreme Group vrea sa scoata bani
    din buzunarele vecinilor. “Avem activitati foarte clare pe piata
    bulgareasca, unde am incheiat un parteneriat cu un distribuitor si
    am investit si in marketing pentru a sustine marcile”, spune
    reprezentantul producatorului.

    Pentru ca Romania a avut in 2010 un an mai greu decat multe din
    tarile europene, reorientarea catre export s-a dovedit in mai multe
    cazuri un veritabil as din maneca producatorilor. Nu demult,
    Scandia, cel mai mare producator de conserve de pe piata
    romaneasca, a anuntat ca are ca tinta transformarea marcilor sale
    in unele regionale, care sa acopere mai multe tari. “Multi
    producatori au mizat pe cresterea exporturilor din Romania catre
    Europa, Rusia sau alte destinatii”, explica Bogdan Belciu, partener
    in cadrul companiei Pricewaterhouse Coopers. Totusi, puncteaza
    Belciu, impactul exporturilor in termeni relativi a fost destul de
    ponderat in multe cazuri.