BusinessMagazin

Category: Film

  • Cronică de film: şi spion, şi contrabandist

    Cruise îl interpretează pe Barry Seal, un pilot care caută diverse moduri de a-şi întreţine soţia şi copiii – în paralel cu activitatea lui, făcea şi contrabandă cu trabucuri. Potenţialul lui este identificat de CIA, astfel că într-o zi este abordat de agentul CIA Monty Schafer (Gleeson), care îi propune să efectueze mai multe zboruri de recunoaştere în America de Sud în numele guvernului. De aici, lucrurile încep să se complice.

    Pilotul nu s-a mulţumit cu banii primiţi de la CIA: se lăcomeşte şi bate palma şi cu Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri sud-american, acceptând să transporte cocaină în Statele Unite. Anunţat iniţial pentru lansare la începutul anului, mai exact pe 17 ianuarie, filmul a fost mutat la finalul lunii august din cauza unor probleme în timpul producţiei. Mai exact, în septembrie 2015, în timpul filmărilor ce aveau loc în Medellin, Columbia, doi membri ai echipei de filmare şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit.

    Filmul are un ritm extrem de alert, iar tehnica folosită de Liman la montaj – pe care o regăsim şi în filme precum Edge of Tomorrow sau The Bourne Identity – este una care se potriveşte perfect scenariului plin de momente neaşteptate. Mulţi vor pune la îndoială acurateţea istorică a scenariului, pentru că vorbim până la urmă de o poveste adevărată; sincer, mi se pare un aspect mai puţin important, pentru că niciodată nu vei putea să împaci toate părţile implicate.

    E plăcut să îl vezi pe Tom Cruise interpretând un rol care e bazat mai mult pe personalitate decât pe abilităţile de a conduce motociclete sau de a se căţăra pe clădiri. Cruise e un actor complet, lucru pe care l-a dovedit în filme precum Jerry Maguire sau Vanilla Sky. Deşi e preferat de regizori pentru roluri de acţiune – dovadă şi recentul The Mummy – el arată că poate da profunzime unui personaj, explorând lupta acestuia cu moralitatea.

    American Made e o apariţie binevenită anul acesta, mai ales în contextul în care majoritatea filmelor din 2017 au avut o reală problemă în ceea ce priveşte menţinerea unui ritm dinamic. Chiar dacă anul în curs nu a fost unul extraordinar pentru cinefili, excepţie făcând titluri precum Dunkirk, sfârşitul de an ar putea aduce câteva producţii impresionante: Crimă în Orient Express sau Blade Runner 2049 ar putea să readucă entuziasmul în rândul iubitorilor de film. Până acum, candidaţii la premii sunt puţini şi de cele mai multe ori neconvingători.

    NOTĂ: 7,5/10

  • Cronică: În aşteptarea unui film mai bun

    Despre ce este vorba: după câteva misiuni mai puţin reuşite, bodyguardul Michael Bryce (Reynolds) este angajat pentru a transporta un martor-cheie pe nume Darius Kincaid (care se întâmplă să fie şi un criminal notoriu, interpretat de Samuel L. Jackson) de la Londra la Amsterdam. Pericolele aşteaptă însă la tot pasul, iar cei doi trebuie să ”navigheze„ traseul în siguranţă. Fără prea multe filme la activ, regizorul Patrick Hughes nu pare să aibă ca punct forte zona tehnică; cu toate acestea, se descurcă destul de bine cu prezentarea ambelor personaje principale, creând o anumită legătură – slabă, ce-i drept – între protagonişti şi spectatori. Scenele de acţiune sunt bine executate, chiar dacă efectele speciale sunt de multe ori folosite în exces. Asta face, de altfel, diferenţa între regizori: dacă ne gândim la modul în care George Miller (regizorul seriei Mad Max) abordează scenele explozive, nu prea există termen de comparaţie cu ceea ce a improvizat Hughes.

    O altă problemă pe care am remarcat-o e prezenţa continuă a efectului de blur: multe din obiectele din spate se văd înceţoşat, pentru a scoate în evidenţă imaginea din prim-plan. E o tehnică ce merge folosită de câteva ori, în momentele importante ale filmului, dar nu tot timpul. Nici ritmul nu e unul foarte alert: prima parte a filmului dezvoltă povestea şi o tot dezvoltă. De-abia în partea a doua, când lucrurile se derulează puţin mai repede, putem spune că urmărim un film de acţiune. Prea puţin şi prea târziu.

    Dincolo de toate criticile, ceea ce ţine filmul în viaţă e combinaţia dintre Jackson şi Reynolds, care depăşesc schema de poliţist bun – poliţist rău şi preferă o interpretare sinceră, adaptată scenariului oarecum simplist. Veţi mai regăsi în film actori precum Gary Oldman, Alan McKenna sau Salma Hayek; sincer, nu prea înţeleg cum au acceptat toţi să joace în The Hitman’s Bodyguard. Probabil că toate scenariile bune de la Hollywood au fost cumpărate de HBO.

    În concluzie, The Hitman’s Bodyguard e un film care nu va rămâne în memoria cinefililor; e o producţie uşoară, de vară, potrivită pentru o zi de duminică atunci când aveţi de pierdut două ore.

    Nota: 6/10

     

  • Cronică de film: Valerian şi oraşul banilor aruncaţi la gunoi

    Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson are în spate o carieră de peste un sfert de secol. El este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie poveşti din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor pentru Al cincilea element şi Marele albastru pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). Metroul, Marele albastru şi Nikita sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii.

    Din păcate, ultimele filme din cariera lui Luc Besson, exceptând poate producţia Lucy, nu au mai avut strălucirea filmelor pe care regizorul francez le semna în anii ’90; Valerian şi oraşul celor o mie de planete nu reprezintă o excepţie.
    Este un film care merită laude pentru imaginile spectaculoase şi efectele vizuale impecabile, dar care suferă în mod evident atunci când vine vorba de poveste, personaje sau logică. Mai ales logică.

    Valerian şi oraşul celor o mie de planete are secvenţe atât de exagerate, încât te întrebi dacă regizorul nu şi-a dorit pur şi simplu să facă o demonstraţie de forţă în ceea ce priveşte efectele speciale. Sigur, acelaşi lucru s-ar fi putut spune şi despre Avatar, dar acolo parcă a existat dorinţa de a avea o poveste axată pe câteva personaje, cu un început şi un final bine definite. în cazul filmului regizat de Besson, cadrul general este populat de prea multe apariţii care nu sunt definitorii pentru deznodământ şi care mai mult încurcă lucrurile.

    Dar haideţi să detaliem puţin: protagoniştii sunt doi agenţi ai unei federaţii interstelare, Valerian (Dane DeHaan) şi Laureline (Cara Delevingne), care petrec mare parte a filmului încercând să dea de urma comandantului unei nave. Comandantul în cauză, interpretat de Clive Owen, îşi dezvăluie încă de la început latura sinistră – astfel încât misiunea celor doi pare din start atât periculoasă şi oarecum lipsită de sens.

    În distribuţie o veţi regăsi şi pe Rihanna – e drept, doar pentru câteva minute – ca o dansatoare la bară care îşi poate schimba forma. Nu am înţeles foarte bine rostul, dar probabil că numele Rihannei pe poster a mai adus câţiva nefericiţi în sala de cinema.

    Nu cred că greşesc când spun că Besson a ajuns la un punct al carierei în care îşi cunoaşte destul de bine propriile limite; francezul e dispus să renunţe la construcţia unei poveşti sau la suspans şi preferă să defileze cu efectele speciale. Acest lucru pare să îi iasă; întrebarea este, desigur, ce va mai putea face atunci când bugetul filmului nu-i va mai permite să ascundă defectele în spatele CGI-ului.

    NOTA: 6/10

     

  • Leonardo DiCaprio va fi Leonardo da Vinci

    Filmul biografic despre viaţa lui Leonardo da Vinci are la bază cartea scriitorului şi jurnalistului american Walter Isaacson, un specialist al volumelor dedicate oamenilor celebri. Isaacson a publicat astfel de cărţi despre Steve Jobs, Albert Einstein, Benjamin Franklin şi alţii.

    La rândul său, Leonardo DiCaprio a întruchipat şi el pe ecran personaje celebre: Rimbaud, Howard Hughes, John Edgar Hoover, Jordan Belfort.

    Cu câţiva ani în urmă, DiCaprio a dezvăluit, într-un interviu, de ce a fost botezat Leonardo. Cu acel prilej, DiCaprio a povestit că părinţii săi şi-au petrecut luna de miere la Florenţa şi, pe când vizitau celebra Galerie Uffizi, în faţa unei picturi a lui Leonardo da Vinci, mama sa a simţit pentru prima data o mişcare a copilului pe care-l purta în pântece.

  • Dunkirk: un film pe care nu aveţi voie să îl rataţi

    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Nolan face cronica evacuării soldaţilor britanici blocaţi pe plajele din Dunkirk, Franţa, la sfârşitul lunii mai 1940. Germanii, care reuşiseră să îi împingă acolo pe Aliaţi, pun la cale o ultimă ofensivă; pot spune şi că Dunkirk e mai mult decât un film de război, e acel soi de film pe care americanii îl numesc ”disaster movie„.

    Tom Hardy joacă rolul unui pilot care încearcă să respingă ofensiva germană; nu are mai multe de 20 de replici în film şi petrece o bună parte a timpului în spatele unei măşti, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima sa colaborare cu Nolan, The Dark Knight Rises. Cu toate astea, impactul său asupra filmului este remarcabil. Mark Rylance, pe de altă parte, interpretează rolul unui civil care încearcă – alături de copiii săi adolescenţi – să salveze cât mai mulţi soldaţi de pe plajă. Rylance oferă un joc actoricesc impecabil, arătând încă o dată că premiul Oscar primit acum doi ani pentru Bridge of Spies nu a fost o întâmplare.

    Dacă faceţi o listă cu toate fobiile de care aţi auzit, e bine să ştiţi că vă veţi întâlni cu majoritatea în acest film. Frica de înălţime, de foc, de înec, claustrofobia sau frica de întuneric sunt toate prezente în imaginile aduse aproape de perfecţiune de Hoyte van Hoytema. Este de preferat să vedeţi filmul la IMAX, acolo unde toate aceste detalii sunt parcă şi mai evidente.
    Este, dacă vreţi, povestea unei specii care luptă pentru supravieţuire. Nolan nu se arată extrem de interesat de povestea unui personaj anume, ci de rolul său în contextul general. Dacă vă veţi găsi într-o stare de confuzie vizavi de identitatea unui personaj, trebuie să ştiţi că asta e o trăsătură a filmelor semnate de Nolan, şi nicidecum o greşeală.

    Dunkirk e genul de film în care scenele memorabile se succed una după alta, încercând parcă să nu dea nicio secundă de repaos spectatorului. Repet, Dunkirk este un regal cinematografic.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    NOTA: 9/10

     

  • Spider-Man se caţără din nou în box-office

    Tom Holland, care preia ştafeta rolului principal, face o treabă surprinzător de bună; recunosc că e primul Spider-Man care mi-e simpatic, poate şi datorită modului în care regizorii au ales să trateze filmul. E o versiune mai comică decât cele anterioare, tratând povestea într-un mod aproape ironic; se vede, într-un fel, amprenta lăsată de cei de la Marvel, care au planuri mari pentru Spider-Man.

    Prima jumătate a filmului ne introduce în atmosferă, prezentând modul în care Parker încearcă să se adapteze la noua lui condiţie. Facem cunoştinţă şi cu celelalte personaje, iar surprizele sunt destul de multe: veţi regăsi nume precum Michael Keaton, Donald Glover, Jon Favreau sau Gwyneth Paltrow. Robert Downey Jr. apare şi el, desigur, pentru a face legătura cu restul Universului Marvel.

    Filmul are însă şi o serie de probleme: în primul rând, este prea lung. Cred că un montaj mai eficient ar fi putut scurta durata la mai puţin de două ore. În al doilea rând, intriga filmului este destul de slab construită.

    Un aspect pozitiv al filmului este modul în care scenariştii s-au folosit de povestea transformării lui Parker, ducând firul narativ într-o zonă a frământărilor adolescentine şi evitând capcana superficialităţii ce se regăseşte, s-o recunoaştem, în mai toate filmele cu supereroi. E complicat să faci un film care să transmită emoţie atunci când personajul tău principal e un om-păianjen care se poate urca pe pereţi, dar producătorii de la Sony au reuşit cumva acest lucru.

    E important cât de mult succes va avea filmul mai ales în contextul în care DC pare să îşi revină – după ani buni în care filme precum Batman vs. Superman sau Justice League au fost primite extrem de prost de către fani şi critici, franciza pare s-o fi luat pe drumul corect cu Wonder Woman, producţie ce a performat mult peste aşteptări. Cei de la Marvel sunt mult în faţă şi par oricum dispuşi să întindă o mână de ajutor celor de la Sony, aducând Spider-Man alături de echipa fantastică a celor de la Avengers.

    În ultimii ani, filmele cu supereroi produse de Marvel au dominat industria de profil şi au redefinit acest gen cinematografic. Mulţi producători ar putea să nu fie de acord, însă reacţia publicului confirmă că Marvel este compania care impune nivelul de referinţă în acest moment. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office-ului duce la mari pierderi financiare. Concluzia este însă alta: lansarea Spider-Man e şansa Sony de a reintra în lumina reflectoarelor.

    Spider-Man: Homecoming este cea mai bună reinterpretare a poveştii din ultimii 15-20 de ani, iar asta spune multe despre ambiţiile companiei de producţie de a construi o franciză care să aducă bani şi laude, nu doar critici, aşa cum a fost cazul până acum.

    Nota: 8/10

     

  • Pe viaţă şi pe moarte

    Povestea filmului surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.

    ”Dunkirk“ reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy (”Mad Max: drumul furiei“), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.

    Din echipa de creaţie cu care a lucrat Nolan fac parte: directorul de imagine Hoyte van Hoytema, scenograful Nathan Crowley, editorul Lee Smith, designerul de costume Jeffrey Kurland, iar Andrew Jackson este responsabil de efectele vizuale.

  • Cronică de film: Baby Driver, Grand Theft Entertainment

    Chiar aşa, aproape toate melodiile în limba engleză conţin cuvântul ”baby“. Aşa cum acest alint este foarte important pentru cultura muzicală americană este importantă muzica pentru personajul Baby, respectiv pentru filmul ”Baby Driver“, regizat de Edgar Wright. Baby se asemănă cu eroul mitologic Samson, numai că în acest caz nu părul reprezintă sursa puterii lui, ci muzica.

    Pe la mijlocul filmului este o scenă cât se poate de edificatoare: Baby, aflat într-o maşină pe care tocmai o furase, trece de la un post de radio la altul pentru a găsi melodia potrivită, deşi era în mare criză de timp. Aşadar muzica joacă un rol central în această peliculă. Multe filme au pus muzica la loc de cinste, excluzând musical-urile, însă ce a făcut Edgar Wright diferit este faptul că filmul a pornit de la muzică şi nu invers. Aici nu s-a pus muzică peste imagini, ci imaginile au fost construite de la melodii. Ce înseamnă asta? |nseamnă că aproape toate scenele sunt coregrafiate pe muzică: personajele trag cu armele pe ritmul muzicii, Baby conduce după linia melodică şi parcă întreg universul este sincronizat la muzica din căştile protagonistului. Iar asta se întâmplă în mai toate scenele, nu doar în cele de acţiune. Este absolut impresionantă atenţia la detalii a regizorului, a editorului de imagine şi a celui de sunet. De fapt, parcă regizorul a făcut un clip pentru o melodie destinată MTV-ului.

    Este un film unic din acest aspect, deşi scenariul nu este unul incredibil de original. ”Baby Driver„ spune povestea lui Baby, un puşti incredibil de talentat la condus, care este implicat în jafuri armate (el fiind şoferul) împotriva voinţei lui. Treptat aflăm care este povestea lui şi de ce face ce face. Filmul nu o să câştige un Oscar pentru scriitură, dar are replici memorabile şi mi-a plăcut că acţiunea şi povestea personajului principal sunt dezvăluite treptat, oferindu-ţi puţin câte puţin, în aşa fel încât să completezi puzzle-ul până la final.

    Filmul are parte de o echipă de actori foarte bună, începând cu Kevin Spacey (mafiotul), Ansel Elgort (Baby), Jon Hamm (Buddy) sau Jamie Foxx (Bats). Jocul actoricesc este la un nivel ridicat, poate mai puţin din partea lui Foxx, care nu a portretizat credibil un criminal sărit de pe fix. Nu a reuşit să-l vândă foarte bine, îţi dădeai seama că joacă un rol, pe când ceilalţi au interiorizat foarte bine personajele. Ansel Elgort joacă foarte bine rolul principal şi are o chimie bună cu Lily James (Deborah – interesul romantic al lui Baby). Totuşi, în opinia mea, Jon Hamm (Don Draper din ”Mad Men„) a fost vedeta filmului, interpretând excelent rolul lui Buddy. La nivel de imagine şi editare este ceea ce se aşteaptă de la un regizor precum Edgar Wright (”Shaun of the Dead„, ”Scott Pilgrim vs the World„ sau ”Hot Fuzz„). Imaginile sunt compuse excelent, colorate şi îmbinate cu o editare rapidă, pe ritmul muzicii de data asta; toate acestea fac filmul foarte dinamic, rapid şi nu-ţi lasă timp să te plictiseşti.

    Cei care aţi văzut trailerul filmului probabil că v-aţi dus cu gândul la ”Fast and Furious“, însă filmul este mai inteligent decât cel menţionat, iar cursele de maşini au rămas pe tărâmul realităţii. |n ”Baby Driver“ nu vorbim despre maşini care sar dintr-o clădire în alta, nu zboară şi nu fac lucruri exagerate. Cursele sunt impresionante, te ţin în priză, dar fără a fi neverosimile.

    ”Baby Driver“ pare a fi varianta mai comică a lui ”Drive“, regizat de Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling în rolul şoferului. |n filmul acesta nu se analizează natura răului sau sursa comportamentelor antisociale, dar ”Baby Driver“ este o cursă excelentă de weekend când vrei doar să ”iei o maşină pe care nu ţi-o permiţi şi să conduci fără niciun plan ascultând ce muzică îţi place“.

    Nota 8/10

     

  • Cronică de film: Baby Driver, Grand Theft Entertainment

    Chiar aşa, aproape toate melodiile în limba engleză conţin cuvântul ”baby“. Aşa cum acest alint este foarte important pentru cultura muzicală americană este importantă muzica pentru personajul Baby, respectiv pentru filmul ”Baby Driver“, regizat de Edgar Wright. Baby se asemănă cu eroul mitologic Samson, numai că în acest caz nu părul reprezintă sursa puterii lui, ci muzica.

    Pe la mijlocul filmului este o scenă cât se poate de edificatoare: Baby, aflat într-o maşină pe care tocmai o furase, trece de la un post de radio la altul pentru a găsi melodia potrivită, deşi era în mare criză de timp. Aşadar muzica joacă un rol central în această peliculă. Multe filme au pus muzica la loc de cinste, excluzând musical-urile, însă ce a făcut Edgar Wright diferit este faptul că filmul a pornit de la muzică şi nu invers. Aici nu s-a pus muzică peste imagini, ci imaginile au fost construite de la melodii. Ce înseamnă asta? |nseamnă că aproape toate scenele sunt coregrafiate pe muzică: personajele trag cu armele pe ritmul muzicii, Baby conduce după linia melodică şi parcă întreg universul este sincronizat la muzica din căştile protagonistului. Iar asta se întâmplă în mai toate scenele, nu doar în cele de acţiune. Este absolut impresionantă atenţia la detalii a regizorului, a editorului de imagine şi a celui de sunet. De fapt, parcă regizorul a făcut un clip pentru o melodie destinată MTV-ului.

    Este un film unic din acest aspect, deşi scenariul nu este unul incredibil de original. ”Baby Driver„ spune povestea lui Baby, un puşti incredibil de talentat la condus, care este implicat în jafuri armate (el fiind şoferul) împotriva voinţei lui. Treptat aflăm care este povestea lui şi de ce face ce face. Filmul nu o să câştige un Oscar pentru scriitură, dar are replici memorabile şi mi-a plăcut că acţiunea şi povestea personajului principal sunt dezvăluite treptat, oferindu-ţi puţin câte puţin, în aşa fel încât să completezi puzzle-ul până la final.

    Filmul are parte de o echipă de actori foarte bună, începând cu Kevin Spacey (mafiotul), Ansel Elgort (Baby), Jon Hamm (Buddy) sau Jamie Foxx (Bats). Jocul actoricesc este la un nivel ridicat, poate mai puţin din partea lui Foxx, care nu a portretizat credibil un criminal sărit de pe fix. Nu a reuşit să-l vândă foarte bine, îţi dădeai seama că joacă un rol, pe când ceilalţi au interiorizat foarte bine personajele. Ansel Elgort joacă foarte bine rolul principal şi are o chimie bună cu Lily James (Deborah – interesul romantic al lui Baby). Totuşi, în opinia mea, Jon Hamm (Don Draper din ”Mad Men„) a fost vedeta filmului, interpretând excelent rolul lui Buddy. La nivel de imagine şi editare este ceea ce se aşteaptă de la un regizor precum Edgar Wright (”Shaun of the Dead„, ”Scott Pilgrim vs the World„ sau ”Hot Fuzz„). Imaginile sunt compuse excelent, colorate şi îmbinate cu o editare rapidă, pe ritmul muzicii de data asta; toate acestea fac filmul foarte dinamic, rapid şi nu-ţi lasă timp să te plictiseşti.

    Cei care aţi văzut trailerul filmului probabil că v-aţi dus cu gândul la ”Fast and Furious“, însă filmul este mai inteligent decât cel menţionat, iar cursele de maşini au rămas pe tărâmul realităţii. |n ”Baby Driver“ nu vorbim despre maşini care sar dintr-o clădire în alta, nu zboară şi nu fac lucruri exagerate. Cursele sunt impresionante, te ţin în priză, dar fără a fi neverosimile.

    ”Baby Driver“ pare a fi varianta mai comică a lui ”Drive“, regizat de Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling în rolul şoferului. |n filmul acesta nu se analizează natura răului sau sursa comportamentelor antisociale, dar ”Baby Driver“ este o cursă excelentă de weekend când vrei doar să ”iei o maşină pe care nu ţi-o permiţi şi să conduci fără niciun plan ascultând ce muzică îţi place“.

    Nota 8/10

     

  • Cronică de film: Pe urmele pericolului descătuşat

    Noomi Rapace joacă rolul principal, cel al protagonistei Alice Racine, o investigatoare CIA care se trezeşte prinsă într-o cursă contra cronometru pentru a opri un atac cu arme biologice la Londra. După ani de şlefuire a scenariului, în care s-a conturat un personaj feminin puternic, găsirea unei actriţe potrivite pentru acest rol a fost o provocare pentru producătorii filmului. În noua misiune, Alice e nevoită să aibă încredere în Jack Alcott, un fost luptător în Irak, care o salvează când ea derapează un pic. În rolul lui Alcott îl găsim pe Orlando Bloom, care, de data aceasta, dă viaţă unui personaj neobişnuit faţă de seria de roluri care l-au făcut celebru.

    Cândva unul dintre investigatorii de top ai CIA, Alice Racine a fost dată deoparte şi cariera ei a suferit după ce ultima ei anchetă a eşuat, ea neputând opri un atac terorist în Paris, care a provocat zeci de victime. Acum duce o viaţă liniştită în Londra, unde lucrează ca asistent social, când este contactată pe neaşteptate şi chemată înapoi pentru a obţine răspunsuri de la un suspect prins de CIA, în legătură cu un nou atac ameninţător, cu o armă biologică. Ea reuşeşte să afle informaţiile necesare de la prizonier, însă îşi dă seama ulterior că totul pare să fi fost rezultatul unui joc de culise, abil condus din umbră de cel pe care trebuia să-l prindă. Iar timpul nu ţine cu ea.

    În completarea acţiunii, apare Eric Lasch, interpretat de Michael Douglas, care este mentorul lui Alice din CIA şi care o roagă să revină pe teren cât mai repede. O altă prezenţă puternică în film este cea a lui John Malkovich, care joacă rolul lui Bob Hunter, şef al CIA, care încearcă cu disperare să o aducă pe Alice înapoi la sediul central după ce interogatoriul la care o trimisese a luat o întorsătură neaşteptată. Ignorând ordinele lui, Alice se trezeşte în fruntea listei de suspecţi a CIA.

    Ideea acestui film i-a venit, în 2006, producătoarei Georgina Townsley, care l-a convins pe scenaristul Peter O’Brien să se alăture proiectului şi să conceapă un thriller de spionaj care are în centru povestea unei eroine urbane din Londra. Munca la scenariu a durat cam un an, dar roadele au fost pe măsură, povestea fiind foarte bine primită la Hollywood, ceea ce a atras multă atenţie asupra producţiei propriu-zise. Filmările au pornit în toamna anului 2014, mai mulţi producători, printre care şi cei ai megafrancizei „Transformers”, fiind atraşi de scenariu.

    Pentru a reda cât mai bine subiectul, scenaristul a făcut o amplă muncă de documentare, discutând inclusiv cu agenţi FBI specializaţi în astfel de atacuri. „Ne-am propus ca filmul să transmită ceva ce nimeni nu îşi doreşte să se întâmple, dar pe care numai Alice îl poate opri”, afirmă O’Brien. La acurateţea scenariului au ajutat şi un fost consilier CIA, dar şi un fost agent special din Marină, care au oferit soluţii tehnice ce conferă autenticitate peliculei.

    Filmul „Unlocked” este distribuit de Forum Film România şi are premiera pe 16 iunie 2017, fiind disponibil în format 2D.

    Notă: 7/10

    Unlocked
    Regia: Michael Apted
    Distribuţie: Noomi Rapace,
    Orlando Bloom, Toni Collette
    Durată: 1 oră 38 minute
    Data lansării: 16 iunie