BusinessMagazin

Category: Panorama

  • Timbre cu noroc

    “Regele”, un timbru mic cu valoarea de un dolar, a aparut
    dintr-o eroare a Postei Chineze, care, in anul 1897, a tiparit in
    total treizeci si doua de timbre pe care scrisul era prea mic
    pentru a putea fi citit. Suma pentru care s-a adjudecat timbrul se
    inscrie in ultimele tendinte in domeniu, dat fiind ca in ultima
    vreme a crescut interesul pentru marcile postale chinezesti si
    asiatice. In unele cazuri, preturile au crescut chiar si de patru
    ori in ultimele optsprezece luni.

    Un pret mare (echivalentul a aproape 100.000 de euro) s-a platit
    si pe o coala de timbre Maimuta Rosie, care prezinta maimute negre
    pe fundal rosu. Aceste timbre nu sunt raritati, dar atractia in
    cazul lor vine din faptul ca au fost tiparite in anul Maimutei de
    Aur (1980), considerat extrem de bun, precum si culoarea rosie,
    care este simbol de prosperitate. Printre cumparatori nu se numara
    numai colectionari chinezi cu dare de mana, ci si investitori din
    alte zone ale lumii, care isi procura timbre in speranta ca vor
    scoate un profit bun peste ceva timp.

  • Refugiul de la capatul lumii

    Asa stau lucrurile in sudul Patagoniei, unde o noua rezervatie
    se pregateste sa-si deschida portile turistilor, scrie Financial
    Times. Rezervatia, care se afla intre alte doua, acopera impreuna
    cu acestea o suprafata de 300.000 de hectare si va forma un parc la
    fel de important ca Parcul National Yosemite din California.

    Punctul central il reprezinta o fosta ferma de oi de 70.000 de
    hectare, Estancia Valle Chacabuco, intemeiata de cel mai cunoscut
    pionier patagonez, Lucas Bridges, si inconjurata de ghetari
    maiestuosi, vulcani cu cusme de zapada, rauri glaciare, paduri si
    gheturi. Ferma a fost cumparata de catre Conservacion Patagonica, o
    institutie ecologista, pentru 10 milioane de dolari in 2004.

    Investitorii care au cumparat-o, Kristine si Douglas Tompkins,
    au vandut cele 3.000 de vite si 20.000 de oi ale fermei dupa
    preluare, pregatind transformarea zonei intr-una salbatica, asa cum
    era inainte. In acest loc traiesc specii ca puma, guanaco (ruda
    blanoasa a lamei) si huemulul (o specie de caprioara din Anzi). In
    demersul lor au apelat la sute de voluntari, cu precadere studenti
    americani aflati in ani de pauza de studii, cu ajutorul carora au
    reusit sa indeparteze speciile de plante invadatoare si sa scoata
    circa 640 de kilometri de gard pentru a permite vietuitoarelor
    salbatice sa umble libere.

    Cei doi investitori, ecologisti convinsi, care isi finanteaza
    proiectul cu o parte din banii obtinuti din vanzarea de catre
    Douglas a liniei de produse din domeniul modei Esprit in 1990, vor
    deschide Patagonia Park in aprilie 2011, cand vor fi puse la
    dispozitia turistilor doua zone de campare si o retea de trasee
    marcate. Cei mai pretentiosi pot sta la o casa de oaspeti luxoasa,
    The Lodge.

  • Paparazzi de masini. Cine sunt cei care va arata noile modele inainte de lansare

    Intra in actiune atunci cand se asteapta lansarea vreunui model
    nou de la un producator auto sau pur si simplu pandesc zone unde
    stiu ca se testeaza autovehicule pentru a surprinde o imagine in
    premiera care se regaseste apoi publicata pe coperte de revista in
    exclusivitate ori pe site-uri specializate in prezentarea ultimelor
    noutati in materie de la principalii constructori de masini. Sunt
    plecati de-acasa cu lunile uneori, inarmati cu multa rabdare si un
    aparat de fotografiat cu teleobiectiv puternic care sa le permita
    sa surprinda imagini interesante pentru public.

    Meseria ii poarta prin diverse locuri din lume, stiut fiind ca
    producatorii auto tind sa se ascunda cat de bine pot atunci cand
    isi testeaza masinile, mai ales de ochii celor care incearca sa
    obtina imagini ale unor modele inca nelansate, cunoscuti drept
    paparazzi de masini sau fotografi spioni. De la Cercul Polar pana
    in Valea Mortii din SUA sau Cape Town din Africa de Sud, paparazzii
    de masini incearca sa obtina o imagine din care publicul sa-si dea
    seama cum va arata urmatorul BMW, Lamborghini, Ferrari ori Range
    Rover, Mercedes, Bentley sau Mini. O singura fotografie le poate
    aduce spionilor mii de dolari atunci cand este reprodusa in multe
    publicatii de pe tot cuprinsul lumii, spre iritarea companiilor din
    industria auto care si-ar dori sa aiba controlul asupra
    informatiilor care ajung in presa, precum si asupra momentului
    difuzarii acestora.

    Unii dintre fotografii-spion, in special cei de generatie mai
    veche, considera ca munca lor este in folosul omului obisnuit, pe
    care il ajuta sa ia cea mai potrivita decizie de achizitie a unei
    masini. Asa stau lucrurile in cazul unui fotograf francez,
    considerat unul dintre primii paparazzi de masini, Jean-Michel
    Psaila, care explica pentru The Sunday Times ca imaginile obtinute
    le arata oamenilor daca o companie de la care au de gand sa cumpere
    o masina va scoate sau nu un model nou in scurt timp si astfel pot
    sa ia decizia in cunostinta de cauza.

    Pentru a se apara de fotografii indiscreti, constructorii de
    masini recurg la tot felul de stratageme, cum ar fi glumele pe
    seama acestora, asa cum s-a intamplat recent, in momentul cand
    paparazzii din domeniu asteptau sa vada prototipul modelului Evoque
    de la Range Rover, stand la panda pe drumurile din jurul fabricii
    firmei din Warwickshire. Compania s-a gandit ca daca tot se vor
    publica imagini neautorizate ale masinii, atunci ar fi mai bine
    sa-i foloseasca pe spionii cu aparate de fotografiat pe post de
    instrumente de marketing, punand la cale o defilare cu masini
    Evoque camuflate sub un material colorat, pe care erau, de fapt,
    harti ale oraselor unde urma sa se vanda modelul respectiv.

    Alteori insa, producatorii auto fac tot ce le sta in putinta
    pentru a opri publicarea de imagini cu modelele lor inainte de
    momentul pe care il considera potrivit, cum ar fi pusul pe fuga cu
    caini si paznici al fotografilor spioni, momiti cu promisiunea unor
    teste secrete.

    Desi domeniul este dominat de barbati, printre fotografii-spion
    foarte apreciati se numara si americanca Brenda Priddy, care face
    in fiecare an o calatorie obligatorie in desertul Mojave, unde
    diversi producatori isi testeaza prototipurile in conditii de
    temperatura ridicata. Ea se poate lauda cu capturi de pret, cum ar
    fi Cadillacul in care a mers presedintele Barack Obama la ceremonia
    de instalare in functie, sau modele Mercedes si Volkswagen.

    Daca nu reusesc sa opreasca aparitia de imagini ale
    prototipurilor lor, producatorii incearca macar sa le camufleze cat
    mai bine, pentru a ingreuna determinarea cu precizie a liniilor
    masinii sau a unor detalii de design. Se prefera, de regula, fie un
    mulaj de plastic tare, ce nu permite distingerea formei si a
    siluetei masinii, fie panouri de vinil, desi acestea nu sunt
    indicate pentru testele de viteza, sau bucati de vinil lipite pe
    autovehicul cu tot felul de modele caleidoscopice, care sunt greu
    de eliminat cu programele de prelucrare foto si ascund detaliile
    fine de design.

  • Ia te uita ce mi-am luat

    Aceasta pare sa fie filozofia unor adolescente si tinere
    devenite vedete pe YouTube, cu clipuri cu milioane de
    vizualizari.

    O adolescenta de paisprezece ani din Manchester le povesteste
    celor interesati ce si-a mai cumparat ea si de ce, neuitand sa
    mentioneze si magazinul de unde si-a luat produsele cu care se
    lauda. A ajuns, in cei trei ani de cand tine jurnale video pe care
    le posteaza pe YouTube, la peste 2,7 milioane de vizionari, iar
    succesul ei in randul internautilor a determinat diverse marci sa-i
    trimita produse vestimentare, de machiaj si bijuterii, in timp ce
    diverse firme se inghesuie sa-i solicite recenzii la produsele
    lor.

    Printre vedete se mai numara si doua surori din Tennessee, care,
    pe langa parteneriatul cu YouTube incheiat ca urmare a traficului
    generat de clipurile lor, mai castiga bani frumosi si din
    onorariile platite de diverse companii care vor sa li se prezinte
    produsele. Tinerele sau tinerii cu jurnale video (vloguri) pe
    YouTube sunt o categorie preferata de magazinele online spre a le
    face publicitate, caci prezentarea produselor firmei intr-un vlog
    de cel mult zece minute (limita impusa de site pentru fisierele
    video) poate duce la cresteri substantiale ale vanzarilor, in unele
    cazuri chiar la o triplare a lor sau mai mult.

    Sunt preferati vloggerii pentru libertatea lor de a posta opinii
    si pentru ca, fiind de aceeasi varsta cu publicul-tinta si folosind
    o cale audiovizuala la indemana oricui, mesajele publicitare pot fi
    transmise mai usor catre tineri si adolescenti.

    Singura problema ce se pune este daca publicul care se uita la
    astfel de jurnale stie ca produsele prezentate apar in vlog ca
    urmare a unui contract incheiat cu firma producatoare sau cu un
    magazin ori pentru ca acestea le-au oferit gratuit vloggerului. Cel
    putin in America, provenienta produsului trebuie mentionata, insa
    nu toti vloggerii o fac, ceea ce starneste deseori critici din
    partea comentatorilor care ii acuza ca s-au vandut unei firme sau
    alteia.

  • Moda vinului la pahar

    “Este o perioada foarte propice pentru servirea vinului la
    pahar”, spune Talia Baiocchi, editor pentru SUA al Winechap.com,
    care a analizat si descris programele de vin la pahar a 30 de
    restaurante din New York.

    De unde aceasta tendinta? Unul din motive este legat de starea
    economiei, altele tin de publicul care nu se mai multumeste doar cu
    “vinul casei”, dar si de noile sisteme de servire, care pastreaza
    vinul proaspat mai multa vreme. Prohibition-Speakeasy Wine Club din
    Healdsburg, California, foloseste, de exemplu, sistemul Cruvinet,
    care poate pastra vinul proaspat timp de pana la 40 de zile. Iar in
    cadrul lantului de hoteluri si restaurante Kimpton s-a lansat de
    curand un sistem ecologic de servit vinul “la draft” direct din
    butoaie din otel inoxidabil sau din plastic, care folosesc un
    amestec de argon si azot pentru a propulsa vinul in afara.

  • Vreau o vacanta numai cu familia

    Fenomenul de reconsiderare a valorii bunurilor materiale, care
    ia amploare si e incurajat de presa americana, este o reasezare a
    prioritatilor pe fondul nesigurantei legate in principal de piata
    muncii. Tot mai multi, angajati sau someri, incearca sa
    economiseasca mai mult si sa cheltuiasca mai putin, dupa cum arata
    ultimele studii in domeniu, trecand de la risipa la un consum
    calculat.

    |n locul obiectelor, noteaza The New York Times, oamenii cauta
    acum sa investeasca mai degraba in “experiente”, cum ar fi o
    vacanta, cursuri de limbi straine sau de gatit ori bilete la vreun
    concert, care le ofera mai multa bucurie decat un obiect cumparat,
    sustin sociologii.

    Chiar daca acest comportament este indus de criza economica, el
    s-ar putea permanentiza, cred specialistii, ca urmare a faptului ca
    oamenii apuca acum sa descopere ce anume ii face cu adevarat
    fericiti. Tendinta n-a scapat neobservata, evident, de catre
    comercianti, care au constat la apogeul crizei ca multa lume
    mananca mai des acasa sau organizeaza seri de jocuri cu familia ori
    minivacante in curtea casei, asa incat si-au reorganizat ofertele
    in consecinta. Sunt comercianti care au amenajat special zone de
    magazin de unde se pot cumpara toate cele necesare petrecerii
    timpului liber cu familia sau prietenii, iar aceste zone se
    dovedesc a fi cele mai cautate.

    Unul dintre motivele pentru care oamenii prefera sa investeasca
    mai degraba in experiente placute decat in obiecte ar fi ca acestea
    le ofera satisfactie pe termen mai lung sau ii elibereaza de
    vinovatia de a acumula pur si simplu obiecte. Bucuria cumpararii
    unui obiect trece destul de repede, pe cand rememorarea unei
    experiente placute produce placere multa vreme dupa consumarea
    acesteia.

  • Cartea de vinil

    Fiecare publicatie de acest fel, lansata sub titlul de
    “Underwood”, va prezenta povestirile a doi scriitori in format
    audio, ca reactie la dematerializarea artei si a culturii, ce ii
    face pe consumatori sa pirateze atat de usor carti sau muzica,
    considerate fara nicio relatie cu niste obiecte concrete – carte
    sau disc – pe care sa si le doreasca.

    Povestirile sonore “Underwood” vor fi lansate in tiraj limitat, de
    circa o mie de exemplare, cu coperte frumoase, incercand sa se
    prezinte potentialilor clienti ca niste creatii deosebite,
    imposibil de reprodus in format digital.

    In plus, dupa cum sustine si fondatorul Underwood, in cazul
    inregistrarilor in format MP3, sunetul este rece si nu-l face pe
    ascultator sa se implice in ceea ce asculta, pe cand in cazul unui
    povesti inregistrate pe disc de vinil, ascultatorul traieste
    realmente alaturi de personajele acesteia.

  • Aici m-a vizitat muza

    George Orwell si-a scris romanul “1984” la resedinta sa Barnhill
    de pe insula Jura, o resedinta cu minim de confort intr-un peisaj
    superb, cu caprioare pe pajiste si foci in golful care da spre Loch
    Crinan. Astazi, la Barnhill se pot caza sase persoane, iar
    preturile pentru o sedere pornesc de la 600 de lire pe
    saptamana.

    Agatha Christie si-a ales ca loc de desfasurare pentru trei carti o
    cladire in stil georgian din Devon, Greenway, cu vedere la estuarul
    Dart, ce i-a fost casa de vacanta vreme de treizeci si opt de ani.
    Astazi, locul este deschis publicului, o parte fiind insa adaptat
    pentru a gazdui turisti, care au acces si la o gradina cu piscina
    unde se pot refugia, totul contra unei sume de circa doua mii de
    lire sterline pe saptamana.

    Poetul romantic John Keats si-a ales ca resedinta spre sfarsitul
    scurtei sale vieti cladirea de la numarul 26 din Piazza di Spagna
    din capitala Italiei, o frumoasa constructie de secol XVII. Astazi,
    turistii sositi la Roma pot sta in aceeasi casa, dar la etajul de
    deasupra celui unde a murit Keats in 1821, intr-un apartament cu
    aceeasi dispunere a camerelor si dotat cu mobilier de epoca, contra
    sumei de circa 350 de euro pe noapte. Etajul care l-a gazduit pe
    Keats a fost amenajat ca muzeu.

    Robert Louis Stevenson, autorul “Comorii din insula”, a ales ca loc
    bun de lasat imaginatia sa zburde o casa din Scotia, la Braemar, o
    localitate situata aproape de resedinta regala de la Balmoral,
    intr-o zona ce atrage multi turisti.

    La Treasure Island Cottage, cum este numita astazi casa
    scriitorului, se pot caza patru persoane, care pot alege sa-si
    petreaca timpul liber facand plimbari lungi, pescuind sau schiind
    in sezonul de iarna ori vizitand castelele din zona. Un sejur de o
    saptamana costa 395 de lire sterline.

  • Lectii de business de la vanzatorii de vuvuzele


    Vedeti aici cateva din infatisarile “afacerii
    vuvuzela”.

    FABRICANTUL DIN CAPE TOWN

    Neil van Schalkwyk, proprietarul firmei Masincedane Sport din
    Cape Town si cel ce detine drepturile de autor pentru termenul
    “vuvuzela”, este si cel care a initiat in 2001 productia de masa a
    vuvuzelelor de plastic, fara un succes prea mare, inspirat fiind de
    ce vedea atunci pe stadioane – fani sufland in goarne ca sa-si
    incurajeze echipa. “Mi-am cam pierdut atunci somnul. Imi cer scuze
    acum de la cei care isi pierd ei insisi somnul din cauza
    zgomotului”, declara tanarul de 37 de ani.

    Daca in primul an a vandut numai 500 de vuvuzele, in ultimii ani
    a recuperat, mai intai la Cupa Confederatiilor de acum un an, apoi
    la Mondialul de acum. Compania lui are 70 de angajati si 120 de
    agenti de vanzare pe stadioane si parcuri. O vuvuzela costa 30 de
    ranzi (3,15 euro), iar in total pana acum, firma a vandut circa
    jumatate de milion de bucati, ceea ce i-a adus incasari de 6-7 milioane de ranzi
    (630.000-735.000 de euro).

    Dupa estimarea lui van Schalkwyk, firma a vandut pana acum doar
    un sfert dintre cele 2 milioane de vuvuzele folosite acum in Africa
    de Sud, restul fiind contracte de export in alte tari. De curand,
    firma a semnat un contract de distributie in Germania
    si are in vedere altele in Brazilia (unde se va tine viitoarea
    editie a Mondialului) si Rusia, care candideaza pentru organizarea
    competitiei din 2018. Noile trompete vor suna ceva mai bland, vor
    fi asamblate (in premiera) din trei parti in loc de doua sau una
    singura, vor avea un mustiuc mai fin si se vor vinde impreuna cu
    dopuri pentru urechi.

    DE PLASTIC CHINEZESC

    Restul pietei este insa controlat de chinezi, despre care presa
    de la Beijing scrie ca produc 90% dintre enervantele trompete de
    stadion.

    In primele patru luni din 2010, compania Jiying Plastic Product
    Corp. din Zhejiang a vandut peste un milion de vuvuzele turnate
    dintr-o bucata, cele mai multe in Africa de Sud, iar pana la
    terminarea Cupei Mondiale are in plan sa mai livreze inca jumatate
    de milion. Firma produce 37 de tipuri de vuvuzele si le vinde
    en-gros, pretul uneia revenind la 2 yuani (23 de eurocenti), iar de
    curand a inceput sa vanda si in China, unde a primit comenzi de
    150.000 de bucati. Seful companiei, Wu Yijun, a declarat pentru AFP ca incasarile pe 2010 vor fi mai
    mult decat duble fata de anul trecut.

    Fabricantii de jucarii din Chenghai, un cartier din orasul
    Shantou (provincia Guangdong) cunoscut drept centru al productiei
    de jucarii din China, sustin ca fabricile lucreaza peste program ca
    sa livreze vuvuzele pe masura comenzilor. Pana acum au fost livrate
    “cateva milioane” de vuvuzele, conform surselor chinezesti citate
    de AFP, iar dupa incheierea Mondialului vor fi incheiate si
    contracte cu alte tari.

    Pe site-ul de licitatii Taobao, cel mai mare din China, vuvuzela e la mare
    cinste, site-ul fiind folosit de revanzatori care comercializeaza
    trompetele en-gros, la preturi in jur de 20 de yuani.

    DETESTATUL DOMN VUVUZELA

    David Broughton, supranumit “Mr. Vuvuzela”, este importatorul
    care a introdus vuvuzelele in Marea Britanie, incepand din iulie
    2009, si pana acum a vandut 10.000. De la inceputul Cupei Mondiale,
    a socotit cotidianul Daily Mail, intreprinzatorul in varsta de 40 de
    ani a vandut trompete de plastic intr-un ritm de una pe minut.

    Dupa toata enervarea starnita in randul microbistilor de
    zgomotul asurzitor al vuvuzelelor si dupa sutele de plangeri
    primite de BBC de la telespectatorii meciurilor, Broughton sustine
    insa ca a ajuns cel mai detestat om din tara si chiar a insistat sa
    fie fotografiat doar cu ochelari de soare, ca sa nu fie recunoscut
    pe strada. “Cred ca sunt multi care ar vrea sa-mi traga un pumn in
    fata”, spune el. “Dar eu prefer sa ascult vuvuzela decat sa am de-a
    face cu crema fanilor englezi atunci cand isi exprima in
    vocabularul lor limitat parerile despre arbitri”, continua
    britanicul.

    Broughton, proprietarul unei afaceri de distributie de produse
    electronice, a vandut pana acum vuvuzele compuse din doua bucati (e
    singurul care a adus in Anglia acest tip de trompete) pentru fanii
    unor cluburi ca Bury, Sheffied Wednesday sau Coventry City si a
    inceput discutii si cu cluburi din prima liga, inclusiv Chelsea.
    Speranta lui e ca trompetele de plastic vor fi o prezenta obisnuita
    in urmatorul sezon fotbalistic si ca le va putea vinde si
    suporterilor de la Olimpiada din 2012.

    Pana atunci, la magazinele Sainsbury’s, al treilea lant de
    supermarketuri din insula, vanzarile au explodat, cu cate o
    trompeta cumparata la fiecare doua secunde. Conducerea Sainsbury’s
    declara joi ca se asteapta ca pana vineri (18 iunie) sa epuizeze
    stocul de 70.000 de vuvuzele, vandute la un pret de 1,99 lire (2,37
    euro) bucata.

    SE PREGATESTE KUDUZELA

    Pentru cei exasperati de vuietul patrunzator al vuvuzelei, alti
    intreprinzatori au pregatit ceva si mai si – kuduzela, o goarna
    rasucita in forma coarnelor de antilopa kudu, de 90 cm lungime si
    cu mustiuc lateral, al carei sunet e prezentat ca fiind mai bland
    si mai melodios (desi cei deja sensibilizati de vacarmul de
    la Mondial sustin ca vuvuzela suna ca un stup de viespi furioase,
    in timp ce kuduzela suna ca o turma de elefanti deranjati).

    Noul instrument este fabricat de Kudu Kudu Manufacturing din
    orasul sud-african Vereeniging. Una din sectiile fabricii, care in
    mod obisnuit produce componente auto, a fost adaptata pentru
    productia de kuduzele din plastic sau metal, in diverse culori si
    marimi. Initiativa a fost impartita cu First National Bank din
    Africa de Sud, iar un anumit procent din incasarile din vanzari
    este donat in beneficiul unui program de educatie ecologista numit
    Kids in Parks, care are ca scop familiarizarea
    copiilor defavorizati cu parcurile naturale din tara.

    “Criza economica si scaderea productiei in industria auto i-au
    facut pe proprietarii Kudu Kudu sa caute moduri inovatoare de a
    mentine fabrica in functiune si personalul angajat”, a declarat
    Michael Jordaan, CEO al First National Bank. Banca a
    cumparat deja 150.000 de kuduzele, iar pana acum proiectul Kids in
    Parks a strans 600.000 de ranzi (cca 63.000 de euro) din vanzarea
    impozantului instrument.

    Din pacate pentru fabricant, FIFA a interzis kuduzela la actuala editie a Cupei
    Mondiale, fiindca instrumentul e mai greu si mai lung decat
    vuvuzela si exista temerea ca ar fi putut fi folosit drept ciomag.
    Daca insa vor fi folosite materiale mai usoare si dimensiunea va fi
    ceva mai redusa, kuduzela se anunta un rival redutabil pentru
    vuvuzela. Pe site-ul distribuitorului, Black Ruby Trading, o
    kuduzela clasica se vinde cu 79 de ranzi (8,3 euro), insa la
    vanzare sunt acum si variante ca “mini-kuduzela” sau “sockzela”,
    imbracata in culorile clubului/nationalei preferate.

  • Rochia de mireasa? Nimic mai simplu!

    Ca sa usureze alegerea si astfel sa-si sporeasca numarul de
    cliente, un lant de magazine americane a luat decizia de a instala
    ecrane tactile in unitatile sale, ecrane pe care potentialele
    cliente pot sa vada rochia inainte s-o ceara la proba. Asadar,
    mireasa nu mai trebuie sa probeze o multime de rochii si sa
    constate pe urma ca nu-i plac.

    Solutia propusa de magazin le ofera clientelor posibilitatea de a
    selecta anumite criterii pentru rochia dorita (croiala, decolteu
    sau nu, bretele, dantele etc.) si de a cauta in stocul magazinului
    obiectul care corespunde cel mai mult criteriilor respective.

    Rochia e imbracata de un manechin infatisat intr-un scurt clip
    video. Pe langa modelele in sine, clientele pot vedea si cum arata
    rochiile in diverse culori, asa incat atunci cand se hotarasc sa
    probeze ceva, deja variantele posibile s-au redus considerabil, iar
    timpul si nervii vanzatorilor si ai fericitelor mirese sunt
    crutati.