BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Dar eu cine sunt?

    Furtul de identitate si fraudele online au generat anual pierderi de zeci de miliarde de euro pentru utilizatori si companii din toata lumea. Cifrele sunt insa in scadere, semn ca tranzactiile bancare online sau cumparaturile pe Internet devin mai sigure.

     

    Furtul de identitate ramane cea mai importanta problema pe Internet“, crede Howard Schmidt, fostul director de securitate a informatiilor in cadrul eBay, cel mai mare site de licitatii online din lume. „Si aceasta fiindca informatiile personale nu au fost niciodata furnizate atat de usor de catre posesori“, justifica Schmidt, care acum este consultant. Anul trecut numai in SUA au fost raportate pierderi in valoare de 49,3 de miliarde de dolari (aproximativ 41 de miliarde de euro) in urma furtului de identitate, conform unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei Javelin Strategy & Research.

     

    Totusi, cifrele sunt in scadere, daca le raportam la un an 2005 in care pierderile s-au ridicat la un total de peste 55,7 de miliarde de dolari (46,4 de miliarde de euro). „Foarte multa vreme, furtul de identitate a fost considerat frauda cu cea cea mai mare rata de crestere si s-a presupus ca cifrele vor continua sa creasca, fapt care a determinat un numar mare de utilizatori sa renunte pur si simplu la tranzactii online. Insa tendinta este descrescatoare“, constata James Van Dyke, presedintele Javelin Strategy & Research. In acelasi timp, si numarul utilizatorilor din SUA afectati de astfel de pierderi a scazut anul trecut la peste 8 milioane, in conditiile in care in 2005 au fost raportate peste 8,5 milioane de astfel de fraude.

     

    Furtul de identitate poate interveni in momentul in care un utilizator isi comunica datele personale – numele, adresa, dar si informatiile legate de contul bancar – pe site-uri lipsite de un sistem de siguranta bine pus la punct. Intr-o astfel de situatie, datele pot fi folosite in mod fraudulos de alte persoane care pot extrage sume de bani din conturile respective.

     

    Informatiile personale ale utilizatorilor pot fi furate si de pe site-urile magazinelor online si utilizate pentru tranzactii similare. Peste 68% dintre utilizatorii de Internet considera ca nu este inca sigur sa faci cumparaturi online, intrucat informatiile despre cardul de debit sau credit pot fi furate, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Mintel. Iar 28% dintre acestia considera ca informatiile lor personale pot fi furate si prin intermediul e-mail-ului. Cu alte cuvinte, furtul de identitate cuprinde absolut toate situatiile prin care informatiile personale si bancare ale unui utilizator ajung pe maini straine si pot conduce la fraude.

    „Momentan, sistemul este destul de lipsit de securitate, avand in vedere ca daca exista cineva care are numarul tau de card si numele parintilor, poate sa creeze un al doilea cont pe numele tau, din care sa scoata bani“, recunoaste Bill Gates, presedintele celui mai mare producator de software din lume, Microsoft.

    Scaderea ratei fraudelor pe Internet poate fi explicata prin faptul ca utilizatorii devin mai precauti in ceea ce priveste site-urile unde isi comunica datele, dar in acelasi timp si pentru ca bancile si magazinele online adopta masuri de securitate mai stricte, pentru a putea preveni astfel de situatii.

     

    Aceasta explica insa si rafinarea metodelor de furt. Hotii de informatii prefera sa deschida un nou cont bancar pe baza unor date personale ale unui utilizator, in loc sa incerce sa foloseasca acelasi cont bancar din care utilizatorul respectiv a efectuat o plata. Anul trecut hotii au reusit sa extraga in medie dintr-un astfel de cont aproximativ 7.500 de euro, insa anul acesta sumele au scazut la 5.000 de euro si se estimeaza ca vor ramane cel putin la acelasi nivel sau vor scadea in continuare. „Bancile monitorizeaza mult mai atent conturile bancare deja existente in baza de date si acorda mult mai multa importanta analizei utilizatorilor care incearca sa-si deschida un cont bancar“, a spus Van Dyke. Conturile bancare fictive sunt descoperite mult mai repede decat in anii precedenti, cand era nevoie de cel putin o zi pentru depistarea unui cont fraudulos; astazi este nevoie de aproximativ cinci ore, timp suficient totusi pentru extragerea macar a unei sume mici.

     

    Cei mai expusi fraudelor online sunt persoanele cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani, care nu acorda la fel de multa importanta securitatii informatiilor personale precum utilizatorii cu varsta de cel putin 25 de ani. Aproximativ jumatate dintre cei pagubiti, conform Theft Assistance Center, spun ca nu dau atentie prea mare site-urilor unde isi introduc datele personale ca sa efectueze tranzactii bancare. Pe de alta parte, este mai putin probabil ca utilizatorii cu venituri anuale foarte mici sa fie victimele unei fraude online, avand in vedere ca acestia isi monitorizeaza foarte atent conturile bancare si sunt foarte atenti cu informatiile personale, spre deosebire de persoanele cu venituri anuale de peste 100.000 de euro.

     

    Ce ramane de facut? Pe langa faptul ca este nevoie de grija suplimentara in ceea ce priveste informatiile personale si cele legate de conturile bancare, o posibila solutie ar fi ca acestea sa fie protejate de coduri PIN si parole cat mai lungi si greu de dedus, care in plus ar trebui sa fie schimbate cat mai des cu putinta. Cu siguranta ca un cod PIN format din 15 cifre, de pilda, ar fi imposibil de ghicit, mai ales daca este schimbat saptamanal, a exemplificat Chris Christiansen, analist in cadrul IDC. „Parole sau coduri PIN folosite la aproape orice, de la contul pe un ziar online si pana la cel bancar, sunt in general greu de retinut de utilizatori, dar si foarte usor de furat. Oamenii au tot mai putina incredere in ele“, spune reprezentantul IDC.

     

    Si intr-adevar, ultima tendinta in industria de securitate online este protejarea multipla a utilizatorilor si a companiilor, prin mai mult de un filtru de autentificare a identitatii unui utilizator in raport cu banca sau compania cu care vrea sa faca tranzactii. Companii ca VeriSign, Vasco sau Entrust ofera deja dispozitive digitale care folosesc parole de unica folosinta, valabile o singura data, ale caror cifre si litere se schimba in cateva secunde. Numai ca astfel de dispozitive costa mult fabricantul, fiind in acelasi timp greu de amortizat, pentru ca majoritatea sunt menite sa fie distribuite gratuit clientilor.

     

    Iar ironia cea mai mare in toata aceasta discutie e ca de fapt mare parte din fraudele pe Internet nici macar nu se petrec din cauza unor tranzactii online sau a unor tentative de phishing, ci din cauza unei hotii obisnuite, care vizeaza adresele postale clasice sau cardurile de plastic ale utilizatorilor. Studiul Javelin arata ca 38% din fraudele asupra identitatii sunt posibile ca urmare a banalei pierderi sau a banalului furt de portofele.

  • Scaderi pe linie

    Desi determina in continuare pierderi semnificative, furtul de identitate si fraudele generate de acesta au scazut in 2006.

     

    FURTUL de identitate a fost cu 12% mai mic comparativ cu anul precedent.

    PIERDERILE cauzate prin furtul de identitate au ajuns la 41 mld. euro.

    NUMARUL utilizatorilor americani supusi fraudelor online s-a redus la 8 milioane.

    SUMELE extrase in mod fraudulos din conturi bancare au scazut la 5.000 de euro.

    PERIOADA de depistare a unui cont bancar fraudulos s-a redus de la 25 de ore la 5 ore.

  • Nu vreti un mesaj publicitar pe mobil?

    Telefonul mobil e urmatoarea reduta de cucerit pentru publicitate. Nu cu tunul insa, ci cu sageti: reclame scurte si personalizate.

     

    Daca se intampla sa treceti pe langa o farmacie Sensiblu si aveti Bluetooth activat, veti vedea pe ecranul celularului intrebarea: „Sunteti de acord sa primiti un mesaj de la Sensiblu?“. Cei ce vor accepta mesajul vor putea urmari o serie de imagini care nu dureaza mai mult de 10 secunde si care reprezinta o reclama la una dintre ofertele promotionale ale lantului farmaceutic. Mesajul suna cam asa: „Ati umplut de microbi ecranul telefonului? Sensiblu va scapa de raceala. Oferta este valabila pana la 15 martie“.

     

    Reclamele pe ecranul telefonului mobil nu mai sunt o raritate pe piata locala, urmand astfel tendinta mondiala de expansiune a publicitatii de la televizor spre Internet si spre celulare. Viitorul acestei piete cu un potential urias, avand in vedere ca in lume s-au vandut pana in prezent aproximativ 2 miliarde de celulare, este conditionat insa de adaptarea la specificul comunicarii mobile. „Vom vedea tot mai multe reclame sub forma de scurte clipuri video pe ecranele telefoanelor mobile in urmatorii cativa ani, insa diferenta fata de publicitatea pe mobil de pana acum va consta in faptul ca reclamele vor fi personalizate in functie de fiecare utilizator“, prezice Arun Sarin, directorul executiv al Vodafone.

     

    Anul 2007 este anul publicitatii pe mobil, iar piata va exploda in toata lumea, decreteaza Laura Marriott, director executiv al Mobile Marketing Association, care reprezinta peste 400 de companii de publicitate, producatori de telefoane mobile, operatori si companii de cercetare a pietei. „Pana acum, impedimentele dezvoltarii unei piete solide de publicitate pe mobil au fost raspandirea la o scara relativ restransa a numarului de telefoane mobile dotate cu player video, care sa poata reda reclame sub forma de clipuri video de 10-15 secunde, dar si lipsa unor retele suficient de rapide pentru a sustine reclame la o calitate video ridicata“, explica Marriott.

     

    Pentru companiile de publicitate si pentru operatorii de servicii de telefonie mobila, miza este evidenta, iar previziunile sunt destul de optimiste – piata mondiala de publicitate pe telefonul mobil ar urma sa ajunga la 11,3 miliarde de dolari (aproximativ 8,5 de miliarde de euro) in 2011, conform unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei Informa Telecoms & Media – in conditiile in care acum doi ani era prematur chiar sa se vorbeasca de o astfel de piata.

     

    Strategia adoptata de jucatorii care vor sa intre pe piata publicitatii pe mobil este diferita fata de cea pentru mediile traditionale, pentru ca aici clientul individual este mult mai usor de tintit. Operatorii de servicii de telefonie mobila dispun de informatii pretioase despre clienti, inaccesibile televiziunilor sau companiilor de Internet. Si aici vorbim despre adresa exacta a clientilor, varsta, sexul, locul in care se afla acestia in momentul cand folosesc anumite servicii, suma pe care o cheltuie in fiecare luna pentru servicii de telefonie mobila, ce jocuri au pe telefon si ce clipuri video urmaresc pe micul ecran. In functie de aceste criterii vor fi afisate reclamele pe ecranul telefonului mobil.

     

    Spre exemplu, daca utilizatorul este un om de afaceri de 40 de ani, reclamele care vor fi trimise catre telefonul lui mobil vor fi pentru produse si servicii de business, informatii despre zboruri internationale – avand in vedere ca oamenii de afaceri calatoresc mult – sau despre restaurante potrivite pentru mese de afaceri. In schimb, daca este vorba despre o utilizatoare de 30 de ani, reclamele vor contine inclusiv reducerile de la magazinele de imbracaminte aflate in apropiere sau ofertele promotionale de la spa-uri.

    Totusi, personalizarea se poate dovedi riscanta, pentru ca telefonul mobil este un mediu mult prea personal pentru multi dintre utilizatori, care pot vedea in reclame o incalcare a intimitatii lor. Iar avantajul pe care utilizatorii il au inca, acela de a putea alege daca primesc sau nu reclame, ii scoate pe multi din raza de actiune a publicitatii pe mobil. Asa incat numerosi specialisti din industrie cred ca succesul pietei nu e deloc garantat. „Nu cred ca utilizatorii vor accepta sa primeasca reclame la orice, 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana, ci vor alege anumite ore din zi si numai reclame din anumite categorii de interes“, recunoaste Laura Marriott de la Mobile Marketing Association.

     

    „Utilizatorii vor avea in continuare posibilitatea sa evite reclamele, printr-un simplu click, daca nu sunt interesati de ele. Pe de alta parte, in piata nu exista inca un standard tehnic comun prin care companiile de publicitate sa distribuie reclamele simultan in retelele mai multor operatori de servicii de telefonie mobila“, confirma Arun Sarin.

     

    O parte din membrii Mobile Marketing Association, intre care operatorii americani Verizon Wireless, Sprint Nextel si T-Mobile USA, au stabilit deja anumite reguli in ceea ce priveste difuzarea reclamelor pe telefoanele utilizatorilor dispusi sa accepte publicitate pe telefonul mobil. In general, politica prin care spera sa atraga consumatori de productii publicitare este sa ofere la schimb servicii de telefonie mobila mai ieftine sau chiar gratuite. „Ideea este ca, daca pot obtine un serviciu la jumatate de pret sau chiar gratuit, cu conditia sa intre in ecuatie si putina publicitate, utilizatorii sunt mult mai deschisi la o astfel de solutie“, crede Chadd Knowlton, general manager in cadrul diviziei de continut a Microsoft.

     

    Deocamdata este insa mult prea devreme pentru a determina care va fi modelul de succes pentru piata de publicitate pe mobil la nivel mondial. In pietele in curs de dezvoltare, dominanta va fi in continuare publicitatea prin mesajele SMS, insa au inceput sa apara si primele clipuri video, semn ca exista totusi interes si ca piata are sanse de evolutie, considera Nick Lane, analist in cadrul companiei de cercetare Informa Telecoms & Media. „Pana se va ajunge ca acest tip de publicitate sa capete popularitate in pietele dezvoltate, pietele in curs de dezvoltare vor ajunge sa aiba destule telefoane mobile cu capacitati video si de navigare pe Internet, generand astfel un potential solid pentru acest gen de reclame“, sustine Lane.

  • Criza largimii de banda

    Cata vreme Internetul a fost dominat de text si imagine statica, capacitatea sa de transport parea nelimitata. Dar vremea cand televiziunea si video la cerere vor reprezenta servicii curente prin retea se apropie, iar limitele Internetului actual sunt tot mai evidente.

     

    Textul scris este extrem de concis. Combinarea celor cateva zeci de semne care reprezinta literele si punctuatia poate transmite o cantitate enorma de informatie, in vreme ce costurile legate de stocare si transfer sunt minore. Am vazut pe un CD cu capacitate de 600 MB textul complet a nu mai putin de 600 de carti, plus inregistrari audio, imagini si programe de indexare si regasire. Pare rezonabil sa consideram o capacitate de o mie de carti per CD – fara sa mai luam in calcul posibilitatile de compresie, care ar multiplica numarul de cateva zeci de ori. Ne-ar trebui multi ani sa citim totul. In schimb, pe acelasi CD incap vreo 45 de minute de film la o calitate rezonabila. Desigur ca se poate jongla cu aceasta proportie. Daca citesc „pe cerul albastru plutesc nori albi“, mintea mea va face apel la memorie si va „forma“ imaginea, in vreme ce informatia vizuala echivalenta va ocupa de sute de mii de ori mai mult spatiu.

     

    Acest raport este extrem de important in ecuatia economica si tehnologica a Internetului. Pana de curand, reteaua transporta preponderent informatie text si imagini statice. Din punctul de vedere al furnizorului de Internet (ISP), afacerea este sa cumpere o anumita capacitate de transport prin Internet, pe care o vinde clientilor sai impreuna cu serviciile adiacente, iar eficienta vine de numarul de clienti care partajau accesul la Internet. Cata vreme informatia vehiculata este text si imagine, numarul de clienti poate fi foarte mare, pentru ca in cea mai mare parte a timpului citim informatia descarcata – foarte concisa, dupa cum ziceam. Insa ce se intampla cand informatia devine preponderent video? Este evident ca volumul informatiei vehiculate va creste exponential, iar televiziunea prin Internet va insemna ca, aproape sigur, voi descarca de cateva zeci de ori mai multa informatie decat acum. Mai mult, exista segmente orare – seara, evident – cand majoritatea utilizatorilor sunt conectati la fluxuri video, ceea ce va pune o presiune enorma pe ISP, care va trebui sa cumpere de cateva zeci de ori mai multa capacitate de transport prin Internet. Care este scumpa si implica in plus costuri suplimentare de redistribuire.

     

    Insa nici capacitatea de transport a „coloanei vertebrale“ a Internetului nu este nelimitata, asa ca televiziunea prin Internet risca sa provoace o criza a largimii de banda nu doar la nivelul furnizorilor de acces, ci si la nivel global. Despre modul cum va putea fi depasita aceasta criza se vorbeste din ce in ce mai mult in ultima vreme. In rubrica sa de la PBS, Bob Cringely si-a facut un obicei din a imagina scenariile posibile pentru evolutia tehnologiilor, iar problema largimii de banda ii ofera sansa unor speculatii interesante. Protagonistul primei variante este Google, care nu doar ca a achizitionat in ultimii ani o cantitate importanta de „dark fiber“ (fibra optica trasa dar nefolosita), dar controleaza – dupa unele surse – mai multa fibra de retea decat oricare alta companie sau organizatie. La asta se adauga centrele de date tot mai numeroase pe care le amplaseaza de preferinta in locatii aflate in apropierea surselor de energie ieftina (hidrocentrale sau centrale nucleare). Daca evolutia din Carolina de Sud – unde se estimeaza ca dispune de un server pentru fiecare 40 de utilizatori de Internet – va continua, Google s-ar plasa in postura de stapan al Internetului, deoarece furnizorii locali vor fi obligati sa apeleze la el ca intermediar. Practic, nu se va sti care biti circula prin Internet si care prin fibra controlata de Google.

     

    Dar exista si o alta posibilitate, bazata pe costul infim al traficului local – care de regula nici nu este taxat de ISP – in combinatie cu traficul peer-to-peer (P2P), care tinde sa reprezinte majoritatea absoluta a transferurilor in retea (doar BitTorrent reprezinta deja 60% din traficul Internet). In conditiile in care furnizorii locali s-ar conecta intre ei, evitand backbone-ul Internet, ar putea directiona pe aceasta legatura traficul P2P, care ar deveni astfel local si ar scadea substantial necesarul de largime de banda prin Internetul propriu-zis. Iar cum una dintre cele mai promitatoare solutii de televiziune prin Internet – Joost – se bazeaza pe tehnologii P2P, alternativa este atragatoare.

     

    Desigur, sunt doar scenarii posibile. Ceea ce insa sare in ochi este faptul ca ambele pun in joc retele paralele Internetului „oficial“. Exista oare posibilitatea unei rezolvari care sa pastreze unitatea retelei? Da, dar ar fi radicala: un nou protocol, anume pentru video.

  • Pirati de casa

    Rand pe rand, programele de file sharing, cele care pana acum cresteau rata pirateriei software, au inceput sa cada la pace cu casele de productie. Ultimul pe lista: BitTorrent.

     

    Pentru autorii acestor programe software, problema era ca, desi fac pagube insemnate producatorilor de continut, facand accesibile pe gratis produse pentru care altfel ar trebui platiti bani seriosi, nu au gasit o metoda sa castige, la randul lor, si altceva decat recunostinta publicului. Unde mai pui ca pana la urma, programele de file sharing sau peer-to-peer, care presupun conectarea intre doua calculatoare prin Internet, sunt vehicule foarte potrivite pentru livrarea de filme, muzica sau televiziune in direct. Noul site BitTorrent a fost relansat saptamana trecuta, chiar la timp pentru a putea descarca filmele care au fost premiate anul acesta la Oscaruri. Numai ca aceia care folosesc de mai mult timp serviciul vor avea surpriza sa descopere ca acum exista optiunea de a cumpara filme si de a le descarca pe calculator complet legal. Pe lista celor cu care BitTorrent a tradat – mai toate casele de productie importante: 20th Century Fox, Lions Gate, MTV Networks, Paramount, Warner Bros si MGM.

     

    Noul portal va avea mai mult de 5.000 de filme, emisiuni TV, jocuri si videoclipuri, a caror descarcare de pe calculator va costa in Statele Unite intre 2 si 4 dolari. Faptul ca inca un program care chiar si acum contribuie masiv la marirea pirateriei trece de partea cealalta a baricadei, din underground in comercial, incepe sa nu mai mire pe nimeni. Dupa exemplul dat de iTunes, magazinul de muzica al Apple care traieste in continuare o poveste de succes cu piese vandute la un dolar, mai multi au incercat sa-i urmeze exemplul. Napster, celebrul site de download ilegal de muzica, inchis din cauza presiunilor justitiei, a renascut recent si vinde piese audio cat se poate de legal. Cei doi programatori care au pus la punct Kazaa, un alt program de file sharing, au lansat in teste Jooster, un program de televiziune prin Internet care se anunta a fi un succes. Unul legal.

     

    Autorii BitTorrent trebuie acum sa-i faca pe cei 135 de milioane de utilizatori din toata lumea sa nu mai faca schimb intre ei de copii piratate de Vista sau albume muzicale, ci sa plateasca pentru ele. Partea interesanta este ca in continuare prin BitTorrent se poate descarca ilegal orice produs disponibil in magazinul online. Dar la o audienta atat de mare, nici nu trebuie sa insiste foarte mult. E suficient pentru cei de la BitTorrent daca 1% dintre vizitatori sunt cu frica legii.   

  • Esti ceea ce citesti

    Sunt persoane care spun ca gandirea unei persoane este o suma a cartilor pe care le citeste. Iar aceasta ar insemna ca poti cunoaste pe cineva privind in biblioteca personala sau pe contul de Shelfari.

     

    Prima afirmatie este contestabila, dar fara indoiala ca raftul de carti din biblioteca vorbeste despre cunostintele unei persoane. Daca nu cumva stratul de praf de pe ele spune si mai multe. Dar pe Shelfari cartile arata permanent ca tocmai cumparate; e vorba practic de o reprezentare vizuala online a bibliotecii personale, o colectie de poze ale copertelor din arhiva proprie, facuta cu scopul de a face public interesul utilizatorului pentru anumiti autori, dar si de a aduce bani pentru proprietarii site-ului.

     

    Pentru a dubla continutul bibliotecii personale prin reprezentarea ei pe Internet, fiecare titlu de carte este cautat pe site printr-un motor de cautare, iar dupa afisarea rezultatelor, utilizatorul este liber sa aleaga o coperta a uneia din editiile cartii, care va fi afisata in raftul personal. Ulterior, raftul poate ramane accesibil pentru toata lumea sau poate fi vazut doar de cunoscuti, invitati sa viziteze biblioteca virtuala. Site-ul permite crearea grupurilor de discutii orientate pe un anumit autor sau titlu, la fel ca un club de lectura din lumea reala. Mergand mai departe cu organizarea bibliotecii, se pot construi mai multe rafturi, cate unul pentru fiecare domeniu de interes.

     

    Avantajele folosirii acestui site vin din faptul ca din schimbul de fise de biblioteca intre utilizatori pot rezulta noi achizitii, inspirate de colegii de site. Sau din faptul ca site-ul face recomandari pentru alte titluri corelate cu cele din biblioteca personala. Evident, are tot interesul sa o faca. Cei care sunt interesati de o carte sunt directionati, prin apasarea unui buton, catre magazinul online Amazon.com, de unde o pot cumpara. Procedeul e valabil si pentru cartile pe care site-ul le recomanda ca fiind din acelasi domeniu. Si se pare ca promovarea pe site-ul Shelfari.com chiar functioneaza pentru Amazon. Recent, libraria fondata de Jeff Bezos a investit un milion de dolari in acest start-up, devenind unul dintre proprietari. Punctul slab al Shelfari vine tocmai din aceasta alianta, prin faptul ca titlurile care pot fi adaugate in rafturile personale sunt exclusiv carti care pot fi gasite la vanzare pe Amazon. Asa incat utilizatorii romani se vor putea lauda momentan doar cu titluri straine, eventual pana cand Shelfari va introduce si o optiune de adaugare personalizata a cartilor.

  • Retete de slabit televizorul

    Ecranele LCD au inlocuit vechile televizoare, avand doar o fractiune din dimensiunea acestora. De la anul insa, LCD-urile vor avea concurenta: primele ecrane subtiri ca o foaie de hartie, care se pot indoi, rula si monta oriunde.

     

    Operatorul de telefonie mobila al grupului Telecom Italia si-a prezentat recent la Barcelona ultima metoda de atragere a clientilor. Un telefon mobil cu ecranul mai mare decat aparatul in sine. Printr-un mecanism de rulare, micul telefon mobil incorporeaza un display generos in dimensiuni, de 13 centimetri, pe care se pot citi mult mai firesc documentele ce de ceva vreme pot fi stocate pe telefon, texte, grafice sau poze. Telecom Italia va vinde continut digital – carti sau ziare ce vor putea fi citite pe acest ecran. Astfel, memoria telefonului de 4 GB s-ar transforma intr-o veritabila biblioteca. Singurul neajuns deocamdata este ca, desi de ultima generatie, ecranul are o trasatura comuna cu televizoarele pe lampi: este alb-negru. Doar pentru moment insa.

     

    Anul acesta doua companii startup si-au anuntat deja planurile de a incepe sa produca aparate electronice flexibile din plastic. Spre deosebire de componentele din tranzistorii din silicon, cei folositi acum pentru fabricarea ecranelor, aceste noi tipuri de display-uri folosesc tranzistori din polimeri, care se pot monta pe orice material, fie el si flexibil. Cele doua anunturi vor conduce foarte probabil la o explozie de noi aparate mici portabile, cu ecrane incredibil de mari, care se vor putea rula in interiorul dispozitivelor respective. Acum cateva saptamani, compania daneza Polymer Vision, care pana anul trecut era integrata grupului Philips, dar acum actioneaza in nume propriu, anunta ca in cateva luni va incepe sa fabrice un cititor pliabil numit Readius. Acesta va fi ingredientul-minune din telefonul celor de la Telecom Italia, care anunta ca il vor pune in vanzare pana la sfarsitul acestui an. Ramanand in aceeasi gama de anunturi, compania Plastic Logic (la randul ei iesita dintr-o alta organizatie, Universitatea Cambridge din Marea Britanie) facea public in ianuarie ca a obtinut o finantare de 100 de milioane de dolari (76 de milioane de euro) pentru constructia unei fabrici de electronice de aceeasi natura. „Fabrica va asambla primele produse in 2008“, declara Henning Sirringhaus, un fizician de la Cambridge, cofondator al Plastic Logic.

     

    Fabricarea la scara industriala a acestor noi circuite pe baza de polimeri este fara indoiala un pas important, in special pentru noile tipuri de ecrane care incearca sa reproduca hartia. Sony produce deja un cititor de texte numit E-reader, care nu se bucura insa de prea mare succes in randul consumatorilor. Aparatul japonez are un ecran cu o rezolutie suficient de buna incat sa afiseze poze la calitatea hartiei fotografice. Dar pentru a face pliabila aceasta „hartie electronica“, asa cum i-au spus inventatorii, e nevoie de circuitele pe baza de polimeri. 

     

    Sony si-a facut reclama aparatului, spunand ca are o rezolutie mult mai buna decat cea a ecranelor LCD si ca poate fi folosit pentru a citi carti virtuale pe ecranul electronic de dimensiunea unui mic ghid de conversatie. Dar pretul unei carti, scrise intr-un format brevetat de Sony si care poate fi incarcata si citita pe acest dispozitiv, variaza in jurul a 15 dolari. Acesta este si cel mai mare repros adus aparatului, care in sine costa 350 de dolari (300 de euro).

     

    Ambitiile englezilor si ale danezilor sunt mai mari si au sanse sa produca o revolutie. Intrebarea este cat de repede vor fi dispusi marii producatori de electronice sa vina cu produse concurente la o tehnologie gratie careia se fabrica plasmele sau televizoarele LCD, adica produse inca departe de a fi ajuns la uzura morala si care le aduc sume uriase de bani. De regula, de fiecare data cand are loc o descoperire tehnologica majora care poate schimba ecuatia puterii intre producatori, tocmai acestia sunt cei mai putin receptivi la schimbare. Dar e de ajuns ca o companie mare sa adopte productia de tranzistori din polimeri si piata va atrage schimbari in lant. Si in acest caz, trecerea s-ar putea face relativ repede. Respectiva companie mare ar putea fi chiar Royal Philips Electronics, cea care detine Polymer Vision, producatorul ecranului de la Telecom Italia. Interesant este ca tot Philips si tot printr-o companie distincta din cadrul grupului, numita iRex, a inceput anul trecut fabricarea unui aparat care seamana izbitor de mult cu cel realizat de Sony, dar are un pret dublu. Alte zvonuri mai spun ca Amazon, cel mai mare e-tailer de carti din lume, ar lucra la o versiune proprie de hartie electronica.

     

    Dar prima sansa o au aparatele pe baza circuitelor din polimeri. „Promisiunea hartiei electronice nu ar trebui sa ia in calcul doar cum arata hartia, ci si cum simti in mana o foaie dintr-o carte“, spune Russ Wilcox, CEO al E-ink. „Iar asta nu se poate face decat cu tranzistori din polimeri“, adauga directorul E-ink, companie iesita la randu-i de sub tutela Universitatii MIT din Statele Unite si care este proprietara patentelor sub care au fost fabricate pana acum dispozitivele din hartie digitala, inclusiv cel al Sony. Acestea au venit practic cu dimensiuni mai mici, cu un contrast puternic al ecranului, care da impresia de hartie veritabila, si un consum minim de energie. Dar aceste patente nu au reusit sa scape cartile digitale de rigiditatea unui ecran LCD clasic.

     

    Chiar si cele doua companii europene ce au anuntat planuri serioase de a scapa de acest neajuns al inflexibilitatii au totusi viziuni diferite. Polymer Vision, compania iesita din incubatorul de idei al Philips, se concentreaza pe aducerea pe piata cat mai repede a primelor produse, asa ca a optat pentru o metoda de fabricatie mai putin revolutionara, numita litografica, specifica in primul rand fabricarii tranzistorilor din silicon. Totusi, exista aici si avantaje, sustine Pieter van Lieshout, directorul R&C al Polymer Vision. Pe langa faptul ca va putea astfel sa vina cu produsele mai repede decat concurenta, este o metoda traditionala care s-ar putea bucura de increderea investitorilor si ar duce la scaderea costurilor fata de alte metode mai noi si probabil mai putin convingatoare.

     

    Pe de alta parte, Plastic Logic va construi cu cele 76 de milioane de euro o fabrica in Germania, la Dresda, folosind o metoda complet noua. Ca in mecanismul de functionare a unei imprimante cu jet de cerneala, in fabrica din Germania tranzistorii din polimeri vor fi „stropiti“ pe suprafata flexibila ce va reprezenta ecranul. Pe termen lung, aceasta tehnologie s-ar putea dovedi mai eficienta din punctul de vedere al costurilor si al vitezei de lucru. Fabrica va fi capabila sa produca mai mult de un milion de unitati anual, de cateva ori mai mult ca Polymer Vision.

     

    Ambele metode au avantaje, spune Ross Wilcox de la E-ink, adaugand ca firma sa a incheiat parteneriate cu ambii producatori. Este de asteptat insa ca amandoi sa-si diversifice gama de produse electronice pe care urmeaza sa le fabrice, de exemplu prin cipuri RFID (Radio Frequency Identification). Dar chiar si expertii spun ca e greu de presupus de pe-acum care sunt aplicatiile unde vor putea fi folosite produsele celor doua companii.

     

    „Siliconul e totusi un material atat de avansat si atat de sofisticat, incat e greu de prevazut ca plasticul electronic l-ar inlocui“, spune chiar Sirringhaus, directorul Plastic Logic. Un amanunt curios este ca zona unde se va construi fabrica Plastic Logic, unde au isi sediul foarte multe companii din zona tehnologiei de varf, este numita „Silicon Valley a Saxoniei“. Ar fi o ironie ca tocmai aceasta zona sa vina cu tehnologia care ar scoate la pensie vechile componente pe baza de silicon.

  • Merge si fara calculator

    Exista in lume companii, de mici dimensiuni ce-i drept, care prefera sa dezvolte afaceri fara a investi mai nimic in IT. Stiu acestea ceva ce nu stiu restul, cei ce aloca pentru tehnologie bugete impresionante?

     

    Companiile care fac in mod regulat investitii strategice in departamentele lor IT reusesc cresteri anuale ale afacerilor de doua pana la de patru ori mai mari decat firmele care nu adopta tehnologia in activitatea lor, conform estimarilor specialistilor de la Microsoft. Cu toate acestea, exista companii care nu au deloc departament IT si care nu se preocupa deloc sa cheltuiasca pentru tehnologie. „La nivel mondial, una din cinci companii de mici dimensiuni nu adopta tehnologia pentru a-si dezvolta businessul si isi desfasoara activitatea cu un nivel minim sau chiar inexistent de resurse tehnologice“, estimeaza Eddie Yandle, director pentru microintreprinderi in cadrul Microsoft. „Iar in anumite zone, proportia este si mai mare“, continua Yandle.

     

    Spre exemplu, in Marea Britanie, economie puternic dezvoltata, 36% din companiile cu pana la cinci angajati nu au niciun computer, conform unui studiu realizat de Yorkshire Forward, o agentie de dezvoltare regionala. In cazul unor astfel de companii, singura activitate realizata prin mijlocirea tehnologiei este contabilitatea, care obliga la folosirea unui computer, fiindca evidentele contabile si rapoartele anuale trebuie stocate si in format digital si trimise anual Ministerului de Finante.

     

    „Totusi, numarul companiilor care nu adopta tehnologia pentru dezvoltarea afacerii si care nu investesc in produse IT si intr-un departament IT este din ce in ce mai mic de la an la an“, apreciaza Eddie Yandle. „Insa este mult prea devreme sa spunem ca am atins la nivel mondial un grad ridicat de utilizare a tehnologiei intr-o afacere“, recunoaste reprezentantul Microsoft.

     

    Statisticile arata ca majoritatea afacerilor mici care nu se folosesc de IT sunt cele conduse de oameni de peste 45-50 de ani. In schimb, peste 90% dintre microintreprinderile al caror director executiv are o varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani imbratiseaza tehnologia si investesc periodic intr-un departament de IT, chiar daca nu este vorba de sume foarte ridicate.

     

    Antreprenorii mai tineri au avantajul ca au fost deja inconjurati de tehnologie pana acum: pentru generatiile care au invatat sa lucreze cu un computer, familiarizate cu e-mail-ul si care acceseaza Internetul pentru a cauta absolut orice fel de informatie, un business tehnologizat e o solutie care vine de la sine.

     

    Pentru cei care aleg sa ignore tehnologia informatica nu costurile sunt elementul decisiv. Investitiile in IT necesare pentru o microintreprindere sunt din ce in ce mai mici, din moment ce echipamentele hardware, aplicatiile software si Internetul in banda larga se ieftinesc continuu. Microsoft, International Business Machines (IBM) si Hewlett-Packard (HP) au constatat acelasi lucru – ca, din totalul companiilor care nu au adoptat inca tehnologia in dezvoltarea afacerilor lor, cea mai mare proportie o reprezinta companiile care nu vor sa investeasca in IT, restul fiind companii ce nu isi permit o astfel de investitie.

     

    O explicatie mai plauzibila a refuzului tehnologiei ar fi mai degraba faptul ca un departament IT presupune un nivel de complexitate mai ridicat si cunostinte in domeniu. Si, atata vreme cat foarte multe companii de mici dimensiuni nu isi pot permite sa formeze un departament IT intern, antreprenorii pun la indoiala siguranta afacerii pe care o conduc, in situatia in care ar coopta o firma externa care sa gestioneze procesele tehnologice. Si chiar daca ar fi dispusi s-o faca, antreprenorii microintreprinderilor isi pun probleme in ceea ce priveste oportunitatea tehnologiei in afacerea lor, neavand convingerea ca tehnologia poate conduce la o crestere a eficientei muncii, a calitatii produselor sau a cifrei de vanzari.

     

    „Chiar si in situatia in care ar apela la o alta companie – un distribuitor de produse IT sau o firma de consultanta in domeniu, spre exemplu, pentru a face trecerea de la o activitate fara tehnologie la una bazata in cea mai mare proportie pe IT, antreprenorii de microintreprinderi se tem ca dupa ce vor incheia colaborarea cu o astfel de companie, nu se vor mai putea descurca“, este de parere Satjiv Chahil, vicepresedinte la nivel mondial pentru microintreprinderi din cadrul HP. „Iar multi dintre acestia considera ca este nevoie de o investitie mult mai mare pentru ca ei sa devina experti in domeniul IT“, sustine Chahil.

     

    Mai multi specialisti in domeniu sunt de parere insa ca in urmatorii trei ani, cea mai mare parte a companiilor care acum se lipsesc de IT vor investi in tehnologie. La aceasta previziune contribuie si faptul ca marile corporatii din IT au inceput sa ofere solutii special concepute pentru microintreprinderi. Spre exemplu, HP a conceput pachete hardware si software special pentru companiile mici, pachete care includ un computer, o imprimanta si un mediu de stocare extern.

     

    „Problema de pana acum a fost ca marile companii din IT s-au adresat microintreprinderilor cu aceleasi produse si servicii dezvoltate pentru afaceri de mari dimensiuni. Iar faptul ca nu au oferit nicio solutie prin care sa fie rezolvate problemele microintreprinderilor a contribuit la reticenta acestora fata de tehnologie“, considera Satjiv Chahil.

     

    Bob Samson, vicepresedinte al departamentului de vanzari in cadrul IBM, pare sa scuze oarecum lipsa de preocupare a marilor corporatii fata de acest segment de clientela. „De multe ori, antreprenorii de afaceri mici nu realizeaza importanta unei investitii in IT, motiv pentru care este nevoie de oferte personalizate din partea marilor companii“, spune el. „Insa afacerile de mici dimensiuni sunt localizate in diverse zone din lume, unele in care pentru un gigant IT este destul de greu sa ajunga cu oferte.“

     

    Ca parte a strategiei de dezvoltare, IBM are in plan sa-si structureze piata in 220 de teritorii specifice unde, impreuna cu parteneri locali, sa lanseze oferte speciale pentru microintreprinderi in functie de necesitatile acestora.

     

    In orice caz, mai este nevoie de timp pana cand companiile de mici dimensiuni vor putea investi in tehnologie fara consultanta si fara a avea nevoie de pachete de produse si servicii specifice, este de parere Chris Lewis, analist in cadrul Ovum. „Deocamdata, un antreprenor care tocmai a deschis un minimarket nu poate cumpara un computer dintr-un magazin de retail IT, pentru ca degeaba are un procesor puternic si Internet wireless, daca nu dispune de o solutie personalizata pentru afacerea sa.“

  • TheyTube

    Pe cat de mult se dezvolta site-urile cu videoclipuri publicate de amatori, pe atat se diversifica metodele folosite de marile case de filme ca sa opreasca difuzarea productiilor ai caror autori de drept sunt.

     

    Printre milioanele de filmulete difuzate gratuit pe site-uri ca YouTube, ce arata lumii intamplari hazlii din curtea casei, se afla mii de alte videoclipuri pentru care casele de productie au investit bani cu un scop: sa obtina altii, si mai multi. De multe ori insa, incercarile lor de a curata site-urile gratuite de continut pentru care ar putea obtine bani se dovedesc o lupta cu morile de vant. De indata ce un videoclip e sters din lista celor difuzate pe site, noi si noi utilizatori protejati de anonimat publica aceleasi secvente.

     

    Un nou soft, dezvoltat de o mica firma din California, promite insa studiourilor de productie ca le va oferi controlul asupra creatiilor lor. Saptamana tre-cuta, cei de la Audible Magic au demonstrat, in fata unei sali pline ochi de reprezentanti ai caselor de productie, ce poate sa faca noul software. Un videoclip de doua minute, gasit pe site-ul YouTube, dublat in limba chineza si cu o imagine atat de neclara, incat era evidenta filmarea lui intr-un cinematograf intunecat cu o camera de telefon mobil, a fost trecut prin programul Audible de recunoastere a imaginii. In scurt timp, masina a dat verdictul. Era vorba de o secventa din filmul „Kill Bill 2“. Sistemul se foloseste de o baza de filme aflate sub protectia drepturilor de autor extrem de vasta, cu care sunt comparate secventele gasite in locurile unde privirea acestor filme se face fara bilet la intrare: pe Internet. Singura conditie este ca site-ul de filmulete gratuite facute de amatori sa foloseasca acest soft ca metoda de a deosebi videoclipurile originale de cele copiate.

     

    De mai multa vreme, programe similare pentru detectarea pieselor muzicale postate pe site-uri fara acordul titularilor drepturilor de autor au fost folosite, cu oarecare succes. Dar sa depistezi „amprenta“ unei bucati dintr-un film este o operatiune mai complexa, pentru care este nevoie de colectarea mai multor informatii. Si mai este dificil din cauza filmelor noi care apar zilnic, de exemplu ale emisiunilor difuzate de televiziuni, si care permanent ar trebui adaugate intr-o baza de date enorma ca sa poata fi ulterior recunoscute. Ramane de vazut daca inventia celor de la Audible Magic va insemna si incasari mai mari pentru casele de productie sau va ramane doar un cost suplimentar.

  • Web-ul programabil

    Faptul ca web-ul a devenit mai dinamic, mai social si totodata mai personal nu-l poate contesta nimeni. Insa lucrurile nu par sa se opreasca aici, pentru ca publicarea interfetelor de programare ale serviciilor deschide posibilitatea unor combinatii surprinzatoare.

     

    Nu cu multa vreme in urma semnalam aparitia unui nou termen care a starnit o oarecare voga: web 3.0. Comentatorii au speculat mult pe marginea lui, fara sa reuseasca sa-l defineasca. In esenta, ar fi vorba de o etapa urmatoare de evolutie in care accentul va cadea mai mult pe semantica, pe utilizare mai usoara, pe o raspandire mai larga. Versiunea minimalista vedea urmatorul web ca un fel de continuare fireasca a ceea ce se numeste astazi web 2.0 – adica o platforma de servicii cu un pronuntat caracter social, in care contributia comunitatii utilizatorilor furnizeaza o importanta valoare adaugata. Versiunea maximala – enuntata de Dan Gillmor – vede web-ul viitorului ca un urias sistem de operare.

     

    Desi considerata oarecum fantezista, viziunea web-ului ca sistem de operare tinde sa capete consistenta mult mai repede decat ne asteptam, iar analogiile incep sa iasa la iveala. Pana la urma, un sistem de operare consta intr-un set de servicii de nivel jos (adica apropiate de hardware) prin care se abstractizeaza detaliile mult prea tehnice ale masinariei. De exemplu, a muta un fisier dintr-un director intr-altul este o operatie banala pentru utilizatorul unui computer (un simplu „drag-and-drop“), insa in spatele ei se petrec o multitudine de operatii, incepand cu identificarea fisierului pe baza pozitiei mouse-ului si terminand cu pozitionarea capetelor de scriere si inscrierea unor informatii pe disc. Serviciile sistemului de operare sunt accesibile programatorilor printr-o interfata de programare numita API, ce stabileste o conventie prin care serviciul poate fi folosit: parametrii ce trebuie furnizati, formatul in care este furnizat rezultatul etc.

     

    Incetul cu incetul, web-ul incepe sa se comporte la fel. La inceput au fost cativa hackeri care au dibuit interfetele de acces la cateva servicii web si au inceput sa combine informatiile obtinute intr-o forma noua. Desi revoltati intr-o prima faza, proprietarii serviciilor au constatat ca, in esenta, hackerii nu faceau decat sa le furnizeze idei ingenioase, facand practic o munca de R&D (cercetare-dezvoltare) in mod gratuit. De pilda, un programator a creat un program care prelua anunturile imobiliare din Craiglist (un celebru serviciu de mica publicitate online) si le plasa pe o harta preluata la randul ei de la Google, furnizand astfel un serviciu mult mai util. Se pare ca Google a fost prima companie care s-a hotarat sa publice API-urile serviciilor sale, dar a fost curand urmata de numeroase altele, iar creativitatea programatorilor se dovedeste nelimitata in combinarea serviciilor diverse si prezentarea lor intr-o noua forma, rezultatul fiind numit „mashup“ – termen preluat de la cantaretii de hip-hop care denumeau astfel un mixaj format din mai multe cantece.

     

    Posibilitatile sunt atat de largi, iar entuziasmul programatorilor atat de mare, incat comentatorii vorbesc deja despre „mashup-mania“ si aseamana fenomenul cu cel din anii de inceput al calculatoarelor personale. Deocamdata, e vorba mai mult de experimente si inca modelul de afacere bazat pe aceste combinatii de servicii este difuz, pentru ca sunt inca putine situri web dispuse sa-si puna la dispozitie serviciile fara sa intrevada sansa unor beneficii. Insa pe masura ce traficul acestor servicii combinate creste, tot mai multe companii sunt dispuse sa incheie intelegeri, fie bazate pe publicitate, fie pe accesul la noi piete.

     

    O categorie populara de servicii mashup o reprezinta deja „comparatoarele de preturi“, care exploreaza diverse magazine online pentru a gasi varianta cea mai avantajoasa. O alta categorie o reprezinta agregatoarele de informatii pe tematici specifice. De pilda, MovieReviewr.com se bazeaza pe servicii ca Del.icio.us si Trynt pentru a aduna dinamic referinte la recenziile unui film, impreuna cu accesul direct la 16 motoare de cautare.

     

    Posibilitatea de a plasa o localitate pe o harta (de regula furnizata de Google Maps) si de aduna poze din Flickr, carti de la Amazon, prezentari din Wikipedia, articole din bloguri, starea vremii, lista hotelurilor si programul spectacolelor pentru acea localitate este acum doar o chestiune de combinatorica, mai ales ca a aparut deja o gama tot mai larga de instrumente software specializate.

     

    In esenta, e vorba de a exploata creativ elemente deja clasice ale web 2.0, precum folksonomia (etichetarea publica a continutului), fluxurile RSS, servicii de „social bookmarking“ si multe altele. Insa posibilitatile de combinare tind sa dea o noua fata web-ului pe care credeam ca-l stim.