BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Politica 2.0

    Platforma-program a acestui site poate fi rezumata intr-o singura fraza. Dezvoltarea unei comunitati interesate de politica, punand fata in fata alegatori si politicieni in stil web 2.0 si ulterior exportul acestui concept, daca isi dovedeste succesul, in tari din Europa Centrala. Totul a inceput in primavara acestui an de la ideea Dianei Dragomir, acum project manager al echipei de cinci oameni care se ocupa de site. Investitiile de 30.000 de euro facute in dezvoltarea site-ului au venit de la Lucian Despoiu, proprietarul agentiei de dezvoltare web Kondiment. Din punct de vedere juridic, Inpolitics apartine de nKubator, o divizie de start-up-uri a agentiei. „Este o combinatie intre un agregator de stiri si o retea sociala, dedicata exclusiv politicului“, spune Diana Dragomir despre site. „Vine din nevoia de a democratiza politica prin intermediul internetului, de creare a unor retele sociale coerente si puternice, pe termen lung“. Inpolitics este organizat in sapte rubrici, dezbateri, bloguri, grupuri, who’s who, media, evenimente si „Inpolitics Wiki“, ultima fiind o pagina in care sunt explicate concepte de organizare si regimuri politice. In general, continutul site-ului este generat de utilizatori, aceasta fiind si linia pe care va merge in continuare. Utilizatorii isi pot face blog folosind platforma Inpolitics pentru a dezbate pe teme politice cu ceilalti vizitatori si a scrie articole. Cei cu convingeri solide se pot asocia unui grup de persoane cu viziuni comune.

    La doua luni de la lansarea site-ului, traficul este de aproximativ 1.000 de vizitatori unici pe zi, iar printre grupurile care au fost deja infiintate se numara cel al simpatizantilor PSD, al taranistilor, al PNG, dar exista si un grup al studentilor la drept, unul pentru politica externa sau cel numit „partidul bloggerilor“.

    Inpolitics insusi nu are vreo orientare politica, lucru de inteles tinand cont de planurile de monetizare a site-ului. Principalul generator de venituri ar trebui sa fie, spun cei de la Inpolitics, serviciile customizate. Adica variantele de prezentare pe care politicienii le au la dispozitie pentru a informa (si convinge) vizitatorii si care acum sunt gratuite.

  • Decolam, porniti telefoanele!

    Un studiu recent al NASA, avand ca obiect siguranta zborului, mentiona ca utilizarea telefoanelor la bord poate fi periculoasa. Existenta interferentelor pe care le invoca personalul din avioane este reala, dar nu a fost inregistrat vreun caz in care acestea sa poata fi puse in directa legatura cu un accident aviatic. Iar exemplele impotriva utilizarii telefoanelor mobile mergeau pana la cazul unui american care in momentul decolarii nu si-a terminat conversatia telefonica nici dupa insistentele repetate ale steward-ului, totul degenerand de aici intr-o altercatie care a pus intr-adevar in pericol siguranta pasagerilor. La nivel european exista un curent de opinie, generat de Ofcom, autoritatea in domeniul telecomunicatiilor din Marea Britanie, potrivit caruia interzicerea apelurilor telefonice ar trebui reconsiderata. In Romania, ANRCTI a inaintat deja pentru consultare publica un proiect care deschide posibilitatea utilizarii serviciilor de comunicatii mobile la bordul aeronavelor. Conform proiectului, conversatiile din avion s-ar putea desfasura in doua noi benzi de frecvente, cu un semnal suficient de slab incat sa nu puna in pericol zborurile. Acest tip de comunicatii sunt gestionate la nivel european de doi operatori specializati, Aeromobile Norvegia si Onair Elvetia. In Romania, primul dintre operatori a fost deja avizat de ANRCTI, iar cel de-al doilea a depus documentatia necesara. Perioada de consultare publica are ca principal scop stabilirea pretului la care ar putea fi exploatate comercial frecventele de operare, propunerea de acum fiind de 9 euro pe an pentru fiecare canal. O conversatie telefonica ocupa un canal, iar spectrul de frecvente in cauza este compus din mai multe mii de canale. Pana cand vor fi stabilite toate detaliile, vor fi acordate licente provizorii de sase luni operatorilor interesati pentru a testa acest tip de comunicatii. Daca totul decurge conform planului, anul viitor ar putea fi primul in care mesajele insotitorilor de zbor nu vor mai contine avertismentul de a opri functionarea telefoanelor mobile pe toata durata zborului. Nu acelasi lucru il pot spune companiile aeriene americane, unde politicile mai severe nu permit si nici nu au in vedere renuntarea la aceste precautii.

  • In curand la (HD)TV

    Prima speranta s-a legat de Jocurile Olimpice din Atena in 2004. Apoi a urmat profetia ca tot ce nu s-a intamplat atunci va fi realizabil la Campionatul Mondial de Fotbal din Germania, in 2006. Sau anul acesta, cu campionatul de rugby. Dar adevarul este ca, in ciuda sperantelor agatate de evenimente sportive cu audiente comparabile cu populatia continentului, niciunul nu a determinat intr-adevar adoptarea televiziunii de inalta rezolutie. In ciuda mai multor ani de eforturi de marketing, doar 800.000 de europeni receptionau la sfarsitul anului trecut canale HD (high definition), potrivit GfK. De ce ar face-o cei din Romania?

    Televiziunea de inalta definitie aduce canale TV la rezolutii de pana la cinci ori mai mari decat televiziunea conventionala. Ceea ce inseamna ca privitorii se pot astepta la imagini mult mai clare si culori mai vii, totul completat de sunet pe mai multe canale. Dan Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), spune ca „e ca diferenta dintre mono si stereo, dar in domeniul vizual“. Cu un pret. De partea consumatorilor – cel al televizoarelor cu plasma sau LCD care poarta eticheta „HD ready“ (capabile sa livreze emisie HD). De partea producatorilor de continut, proprietari de canale TV – cel al echipamentelor care trebuie sa inlocuiasca retelele de cablu analogice de acum. De partea operatorilor – pretul camerelor de filmat si al echipamentelor HD.

    „E adevarat, sunt costuri pe tot acest traseu, dar rezultatele se vad cu ochiul liber. Din pacate nu e o inovatie ieftina“, spunea Klaus Michler, general manager al MGM Channel Central Europe, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Michler a fost pentru doua zile la Bucuresti pentru a reprezenta MGM alaturi de alte canale TV vedeta, NBC Universal, Bloomberg sau Discovery Networks, la Conventia Operatorilor de Cablu. La evenimentul anual organizat de ACC se intalnesc marii operatori de televiziune, ca RCS&RDS, UPC, dar si cei locali, din tara, cu producatorii de continut (distribuitori de canale TV) si cei de echipamente. Miza principala pentru primele doua categorii de participanti este de regula incheierea contractelor de retransmisie pentru canale TV straine catre abonatii retelelor de cablu romanesti. Asa a fost si in acest an, cu diferenta ca o parte a reprezentantilor de canale au avut anul acesta intre hartiile de prezentare a unor noi posturi si grila de tarife si oferte pentru difuzarea la rezolutie HD.

    „Pot sa va spun ca in ceea ce priveste MGM HD in Romania, e o discutie. Problema e ca intotdeauna trebuie sa fie si un business intr-un fel sau altul“, spune Klaus Michler, evitand sa mentioneze numele partenerilor de discutie. Canalul de filme MGM cu rezolutie HD este pentru moment difuzat doar in Statele Unite si Polonia. Reprezentantii National Geographic Channel au reusit sa treaca dincolo de discutii. „RCS a preluat pentru cateva dintre retelele lui (zone din Bucuresti, n. red.) dreptul de retransmisie pentru National Geographic HD. Trebuie sa modernizeze insa niste echipamente care sunt destul de scumpe“, a declarat Maria Berbece, director de distributie pentru National Geographic Channel. Chestionati de BUSINESS Magazin, reprezentantii RCS&RDS nu au confirmat, dar nici infirmat intelegerea. Din oferta National Geographic, canalul HD este singurul a carui difuzare nu are un pret de lista, ci se negociaza cu cei interesati.

    Distributia de televiziune functioneaza dupa modelul in care clientul plateste operatorul, iar operatorul plateste de regula, la randul lui, postul transmis. Tarifele pentru operatori se stabilesc in functie de numarul de clienti care au acces la un post. De exemplu, National Geographic, varianta standard, are un tarif de 0,15 dolari, iar Bloomberg, postul cu tematica financiara, 0,5 euro. Bloomberg, de altfel, prezent la intalnirea de la Bucuresti, va fi in scurt timp difuzat de trei operatori, printre care i-tv, serviciul de IPTV (televiziune prin internet) al celor de la compania Synco Telecom. Nu in varianta HD, pentru ca nici nu exista aceasta varianta. „Nu vedem rostul, nu exista valoare adaugata pentru un post de genul Bloomberg, cu informatii economice“, spune Francesca Grassi Martelli, reprezentanta acestui canal. Posturile de televiziune pentru care imaginea conteaza atat de mult incat sa se justifice investitiile in echipamente, spun cei prezenti la conventie, sunt cele de sport, canalele documentare – Discovery HD a fost prezent, dar nu a semnat cu vreun operator – si cele de filme.

    Se poate spune ca situatia cu televiziunea de inalta definitie este asemanatoare dilemei „oul sau gaina“. Operatorii sunt reticenti in a face investitii in retea pentru ca numarul locuintelor care au televizoare HD este minim, iar potentialii clienti isi pastreaza rezervele de a cumpara acest tip de televizor, sensibil mai scump, si pentru ca nu exista programe difuzate la rezolutia de 1080 de puncte de care ar fi capabile acestea. Singurul post romanesc care a inceput sa emita in HD anumite programe din grila este Pro TV, doar in Bucuresti, doar emisie terestra (DVB-T), receptionata cu antena si nu prin cablu. Chiar daca receptionarea nu presupune niciun cost din partea clientilor, investitiile Pro TV au fost, in acest stadiu, de 10 milioane de euro.

    Operatorii mai au o dilema suplimentara. Datorita faptului ca sporirea calitatii imaginii se face cu cresterea in aceeasi masura a spectrului de frecventa folosit, un program HD ocupa spatiul a 3 sau chiar 4 canale conventionale. Si deci, operatorii care permanent incearca sa castige noi abonati prin oferirea mai multor canale trebuie sa scoata din grila alte posturi. Limitarile tehnice impun de exemplu un numar maxim de aproximativ 60 de canale in cazul platformelor analogice (care de altfel nici nu pot transmite HD, dar domina in Romania), 200 in cazul celor digitale si un numar similar in cazul transmisiei prin antene satelit, asa cum sunt serviciile Dolce, Digi sau Boom. „UPC a lansat deja formatul digital, deci cu mici investitii probabil ca ar putea retransmite HD, RDS nu are platforma digitala pe cablu, dar are Digi TV, care ar putea gazdui un program HD“, spune Radu Petric, presedinte al ACC, dar si proprietar al unei retele locale de cablu din Piatra-Neamt, cu 24.000 de abonati.

    „In Piatra-Neamt avem inca parc de televizoare alb-negru. In continuare vedem Opera, Cosmos, Grigorescu cu lampi, lucruri pe care nu credeam ca le pot vedea. In Piatra-Neamt, daca am 100 de televizoare echipate HD e mare lucru“, recunoaste el. Petric crede insa ca in viitor, asa cum se intampla in ciclul tehnologic, televiziunea de inalta definitie va ajunge „commodity“, un produs de masa. Acum, pionierii care adopta aceasta tehnologie sunt nevoiti sa plateasca mai mult. Cati o vor face?

    Un Aer de inalta rezolutie

  • Webisodul urmator

    Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.

    Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.

    Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.

    Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.

    Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.

  • Gigamailul

    Cei 2.000 de utilizatori inregistrati in doar doua saptamani de la lansare pentru un serviciu online care poate fi foarte bine folosit si fara inregistrare trimit la doua explicatii. Prima e ca pentru serviciul oferit prin Filebox exista o nevoie ce nu era acoperita pana acum de alte servicii similare, locale, si o a doua explicatie – ca promovarea lui a fost eficienta. Partea a doua e imediat verificabila; e suficient sa privim la blogurile care au recomandat acest serviciu, ca Zoso sau cel al lui Florin Grozea de la formatia Hi-Q. Prima parte e doar partial adevarata: servicii similare care permit trimiterea de fisiere de mari dimensiuni existand in Romania – de pilda, Transfer.ro. Fapt e ca site-ul Filebox, cu un serviciu simplu si un design minimalist, a reusit sa ajunga in doar cateva zile pe locul 3 la categoria site-urilor de servicii web si 227 in clasamentul general al Trafic.ro.

    Trimiterea unui fisier se face chiar din fereastra principala a site-ului. Dupa ce este ales fisierul din calculator (nu mai mare de 1 GB) ce urmeaza sa fie facut disponibil altor persoane si dupa ce se adauga o scurta descriere a continutului, fisierul este incarcat pe serverele Filebox

    intr-un timp care depinde mai multi factori, printre care dimensiunea fisierului si conexiunea de internet a utilizatorului. Fiecare fisier astfel incarcat primeste o adresa de internet unica, ce poate fi transmisa persoanei sau persoanelor care asteapta fisierul. La accesarea adresei, fisierul este descarcat de catre destinatar, dar ramane si pe internet pentru o perioada de un an, daca nu este sters de expeditor.

    Proprietarii serviciului – compania Synco Telecom, cunoscuta pana acum in special pentru televiziunea prin internet

    i-tv.ro – spun ca pentru moment serviciul nu genereaza castiguri, fiind complet gratuit. Pe viitor ar putea insa contine publicitate si ar putea oferi servicii premium pentru utilizatori care platesc. „Ar fi pacat sa umbrim cu publicitate experienta utilizarii acum, cand numarul vizitatorilor este inca mic. Nu vom face asta inainte de a intra in topul celor mai vizitate 100 de site-uri din Romania. Exista intr-adevar niste costuri pe care le suportam, dar celelalte businessuri ale noastre pot sustine fara probleme Filebox“, spune Lucian Obrocea, project manager al Filebox.

  • Reteaua Georgescu

    Dintr-un anumit punct de vedere, Radu Georgescu poate fi comparat cu Ion Tiriac. Au aceeasi strategie de a se alia cu parteneri de afaceri puternici, foarte cunoscuti. Si amandoi folosesc apoi in avantajul companiilor lor numele acestor parteneri. Majoritatea articolelor din presa, vorbind despre Radu Georgescu sau despre vreuna dintre cele patru companii aflate sub brandul umbrela Gecad – Gecad Technologies (cea care a lansat brandul Axigen), ePayment, Gecad Net si Gecad Software – mentioneaza si acum prima si probabil cea mai mare tranzactie in domeniul IT de pana acum a antreprenorului, faptul arhicunoscut ca Microsoft a cumparat tehnologia antivirus RAV produsa de Georgescu. Faptul mai putin stiut e ca intelegerea cu Microsoft a prevazut ca de fiecare data cand Microsoft vorbeste public despre tehnologia de securitate, timp de trei ani, sa mentioneze numele producatorului initial, Gecad. A fost concesia facuta de gigantul american in negocieri. „Nu era putin lucru sa vorbeasca Bill Gates de tine din doua in doua saptamani“, spune Georgescu.

    S-ar putea spune ca Georgescu a mai facut o potrivire perfecta, acum, cand Bill Gates nu mai vorbeste despre Gecad. Ati auzit de Axigen? E un software pentru gestionarea comunicatiilor prin e-mail la nivel de server, adresat in special furnizorilor de servicii de acces la internet (ISP). Cisco Systems e cel mai mare furnizor de echipamente pentru acesti ISP, de la cabluri de fibra optica la echipamente mult mai complexe si chiar software. Si, de putina vreme, unul dintre actionarii indirecti in Axigen, tranzactie anuntata saptamana trecuta. Radu Georgescu tine sa precizeze foarte exact ca investitia este in Axigen si nu in Gecad, un brand mult mai cunoscut.

    Datele partii publice a tranzactiei sunt urmatoarele: un consortiu de investitori din care fac parte fondurile de investitii Global Finance si 3TS – Cisco Growth Fund III au cumparat 11,76% din actiunile Axigen cu 2 milioane de euro. Partea inca in umbra a tranzactiei – probabil asa va si ramane – este reprezentata de identitatea celorlalti participanti in acest consortiu. In total e vorba de sapte nume, doua cele deja pomenite, ale fondurilor de investitii, si cinci ale unor persoane fizice. Georgescu spune doar ca „sunt persoane din businessul global si nu doresc sa se stie“. Cei sapte au fost alesi dintr-un numar total de 20 de pretendenti, selectati intr-o prima etapa de Radu Georgescu si Ted Cominos, unul dintre vechii partenerii ai lui Georgescu, fost director al cabinetului de avocatura Linklaters si implicat la vremea respectiva in negocierile cu Microsoft, acum devenit reprezentant al consortiului de investitori in board-ul Axigen.

    Povestea atragerii investitorilor a inceput acum mai bine de sase luni. Georgescu si Cominos, acesta din urma bun cunoscator al mecanismelor de venture capital, fiind el insusi partener in cadrul fondului de investitii Ethemba Capital LLP. A rezultat o lista cu douazeci de nume, pe care fie Georgescu, fie Cominos trebuia sa le contacteze si sa le atraga in discutii. Obiectivul financiar a fost unul fix, 2 milioane de euro, la fel ca si pachetul de actiuni scos la vanzare, ceea ce punea aprecierea proprie asupra valorii de piata a companiei la 15 milioane de euro.

    Ulterior, dupa trierea celor sapte, fiecare dintre ei a fost liber sa faca o oferta in limita celor 2 milioane de euro. Patru dintre ofertanti au fost dispusi sa dea chiar suma maxima, spune Georgescu, iar oferta a fost suprasubscrisa de 8 ori. Adica suma ofertelor a fost de 16 milioane de euro.

    Dar banii nu au fost primul obiectiv al lui Georgescu. O spune chiar el: „Nu am avut vreodata vreo problema si nici nu am in continuare de a-mi autofinanta si mai departe companiile“. Pe langa software, Georgescu a investit in timp si in domeniul imobiliar, avand acum un portofoliu estimat de unii dintre apropiati la 30-40 de milioane de euro si investeste in titluri de la bursa din Bucuresti si la cele straine. Una din experientele profitabile de pe bursa a fost achizitia de actiuni Google in momentul cand pretul lor era de nici 200 $, pentru a le vinde in momentul cand cotatiile au ajuns la 400 $. Daca le-ar fi pastrat, ar fi putut vinde astazi la peste 700 $.

    Procentele detinute de investitori „au fost impartite inegal, dupa regula – cum sa spun fara sa sune urat? – a liberului arbitru“, spune Georgescu, sugerand ca el a fost cel care a impus procentele. Fiecare dintre actionari a fost deci ales avand ca principal criteriu potentialul de crestere a numarului de clienti pe care sa-l poata aduce. „Alternativa era sa o luam noi, mestesugareste, cum am facut si cu RAV. In 10 ani de zile am ajuns unde am ajuns. Dar acum stim ca exista niste scurtaturi, ne uitam spre niste deal-uri mari pe care le-ar putea aduce investitorii nostri.“

    De partea cealalta, a cumparatorilor, Axigen este o afacere buna. Tehnologia din spatele produsului este considerata de multi ca inovatoare. Si chiar daca anul acesta cifra de afaceri a Axigen nu va depasi 300.000 de euro – foarte putin, daca ne raportam la evaluarea de 17 milioane asupra companiei, data de vanzarea procentelor -, este bine pozitionata in piata acestor produse. Conform companiei de analiza a pietei Radicati din Statele Unite, Axigen are o cota de piata pe segmentul serverelor de e-mail la nivel global de 0,52%. Cinci milioane de casute de e-mail folosesc astazi Axigen. Si, un amanunt deloc de neglijat, aceasta prima runda de investitii in start-up-ul Axigen le ofera actionarilor prioritate la viitoarele runde de investitii.

    „Cisco are un exercitiu financiar sanatos, are exces de cash, a avut decizii investitionale bune in trecut, e normal sa cauti o metoda cat mai buna de a investi, iar un fond cu experienta ca 3TS poate face aceste investitii mai bine“, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania si Republica Moldova. Constantinescu se ocupa de activitatea companiei de telecomunicatii in aceste doua tari, dar nu si de investitiile Cisco. Facand o paranteza, Cisco este cunoscuta in industria telecom prin faptul ca s-a extins prin achizitii si apoi prin faptul ca scenariul preluarilor este relativ asemanator; in multe dintre companiile achizitionate, Cisco este deja actionar minoritar. Georgescu spune insa ca exclude cedarea controlului catre alta companie si urmareste mai degraba o listare la bursa. „Daca nu credeam ca aceste companii din grupul Gecad pot ajunge in cativa ani la o valoare de 200, chiar 500 de milioane de euro, nu ma apucam de treaba. Am vazut numere suficient de mari, nu ma amuza sa mai construiesc o firma de niste sute de mii, niste milioane“, spune Georgescu.

    Faptul ca marile corporatii din domeniul tehnologiei incep sa aloce fonduri pentru investitii incepe sa fie un curent, remarcat si de seful Cisco din Romania. „Cred ca pentru marile companii, un fond de investitii devine deja o tendinta si in acelasi timp o necesitate“, spune Bogdan Constantinescu.

    De altfel, Cisco nu e prima companie IT care actioneaza ca un fond de investitii si care activeaza in Romania. Primul exemplu este Intel Capital, ramura a producatorului american de procesoare Intel, care este de mai mult de doi ani in actionariatul companiei romanesti de software Siveco.

    Dezvoltarea unui brat de venture capital pentru o companie ca Intel are sens din mai multe motive. In primul rand cel strategic, acela de a dezvolta piata pe care activeaza. „Intel este puternic implicat in domeniul educatiei si acesta a fost unul dintre motivele principale cand am ales sa investim in Siveco. Atunci cand internetul era la inceputuri si voiam sa dezvoltam mai mult piata de PC-uri, am ales Centrum.cz, astazi al doilea portal din Cehia“, explica Dan Lupu, senior manager in cadrul Intel Capital si sef al biroului din Romania. „Cu toate acestea, ne uitam in acelasi timp cu atentie la partea financiara a investitiei. Doar in cazuri extreme am investi fara sa aiba sens din punct de vedere financiar.“

    Un fond de investitii de 10-20 de milioane de euro este si unul dintre planurile lui Radu Georgescu, insa pentru un viitor mai indepartat. Flerul in alegerea partenerilor i-ar folosi si in acest caz.

    O umbrela pentru branduri

  • Web la purtator

    Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.

    Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.

    Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.

    Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.

  • Ganditi in locul soferului

    Sisteme avansate de franare care functioneaza pe baza de microprocesoare ori un GPS care nu mai este util doar pentru orientarea pe drumuri necunoscute, ci ajuta soferul sa parcheze masina cu ajutorul senzorilor de parcare. Sunt tehnologii de crestere a sigurantei in trafic, dezvoltate de producatorul american de semiconductori si solutii tehnologice Freescale Semiconductor. Compania, ca si competitorii sai, a dezvoltat in ultimii ani mai multe tehnologii menite sa limiteze riscul accidentelor in trafic, sectorul componentelor auto devenind o importanta sursa de venit pentru companiile din IT&C.

    Divizia de transport si produse standard a Freescale, cea care se ocupa cu astfel de tehnologii, ar putea sa isi deschida un birou de cercetare si in Romania, potrivit lui Denis Griot, senior vicepresedinte si manager general pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA). Biroul s-ar putea adauga centrului de dezvoltare de software pentru tehnologiile de comunicatii wireless, deschis in 2006. „Bucurestiul este un centru de excelenta globala pentru noi. Ceea ce se dezvolta acolo din punctul de vedere al comunicatiilor wireless si al infrastructurii 3G si 4G nu se mai dezvolta in niciun alt centru de-al nostru“, a declarat Denis Griot pentru BUSINESS Magazin cu ocazia ultimei editii a Freescale Technology Forum, organizat la München.

    Centrul de dezvoltare din Bucuresti s-a deschis cu 200 de specialisti, fiind cel mai mare de acest fel al companiei din Europa si al doilea in lume dupa cel din India, iar specializarea lui vizeaza aplicatiile pentru echipamente destinate retelelor de telecomunicatii si soft pentru platforme destinate telefoanelor 3G. Anul trecut, oficialii Freescale vorbeau de posibilitatea unei extinderi a activitatii in Romania catre design hardware. Acum, Denis Griot spune ca analizeaza posibilitatea ca in Romania sa fie deschise si centre de dezvoltare software pentru celelalte divizii ale companiei, cea a componentelor auto fiind prima pe lista. „Ramane de vazut, desigur, dar mai avem multe de realizat in Romania.“

    Divizia de transport si produse standard a Freescale a obtinut in 2006 venituri de 2,7 miliarde de dolari, din care aproape o treime a fost adusa de segmentul auto. Iar castigurile companiilor de IT&C de pe urma investitiilor in tehnologie pentru industria auto au toate sansele sa creasca, daca ne gandim ca Uniunea Europeana si-a facut un obiectiv din a reduce numarul accidentelor rutiere din spatiul comunitar la jumatate pana in 2020. „Anul trecut au avut loc aproximativ 60.000 de accidente rutiere fatale in spatiul UE, iar 95-97% dintre acestea au fost cauzate de erori umane“, spune Paul Grimme, manager general al diviziei de transport si produse standard a Freescale. Managerul companiei spune ca pentru a fi redus numarul accidentelor sunt necesare sisteme tehnologice bazate pe senzori si microprocesoare incorporate in automobile, cu ajutorul carora sa se poata evita accidentele.

    Calea spre dezvoltarea masinilor inteligente, in stare sa comunice intre ele si cu drumul pe care merg, este deschisa. IBM, prin laboratorul sau de la Haifa, Israel, a anuntat in urma cu cateva luni o initiativa de „collaborative driving“ care presupune echiparea cu senzori deopotriva a soselelor si a masinilor, permitandu-le sa faca schimb de informatii (exista deja in SUA, Europa si Japonia proiecte de instalare a unor senzori rutieri care sa adune informatii despre trafic si sa le transmita automobilelor) si sa le ierarhizeze dupa un anumit algoritm de selectie, in asa fel incat soferul sa poata avea la dispozitie cea mai buna varianta de depasire a unei situatii complicate sau periculoase in trafic. Si Motorola are astfel de preocupari, pariul sau fiind legat de dezvoltarea unor gadgeturi pentru soferi care sa interactioneze cu tehnologiile „smart car“.

    Freescale, la randul sau, si-a propus sa realizeze sisteme tehnologice care sa dea posibilitatea masinii de a alege singura cele mai bune solutii in trafic. Masina care gandeste va avea un singur scop: siguranta pasagerilor, explica Armin Sulzmann, senior manager in cadrul DaimlerChrysler AG. „Inchipuiti-va ca soferul unui automobil adoarme la volan. Cu ajutorul unui sistem tehnologic incorporat ar putea fi evitata coliziunea cu un automobil de pe contrasens, masina calculand singura probabilitatea unui impact si avand puterea de a vira singura.“ Sulzmann mai spune ca o alta aplicatie ar fi posibila pe timp de ceata puternica, atunci cand la o curba a drumului exista riscul ca automobilul sa iasa de pe banda sa de rulare. „Sistemul va proiecta pur si simplu linia despartitoare dintre benzi sau dintre sensurile de rulare, chiar daca este un drum in curba, si il va atentiona pe sofer ca iese de pe banda sa. Daca soferul nu va reactiona, automobilul ar putea prelua controlul directiei.“

    Astfel de tehnologii sunt testate la ora actuala pentru un automobil aflat in faza de proiect si denumit SPARC. Prototipul automobilului, realizat in colaborare de DaimlerChrysler si Freescale, ar putea evolua spre productia de serie peste cativa ani, o posibilitate mai apropiata in timp de a lansa masini inteligente pe soselele europene fiind aceea de a incorpora tehnologiile in TIR-urile producatorului german.

    Un proiect asemanator al companiei IT&C americane este realizat in colaborare cu producatorul german de componente auto Continental AG. Cele doua companii au inceput colaborarea pentru dezvoltarea unui microcontroller multi-core (MCU) denumit Space, care urmeaza sa fie integrat in noul sistem de franare EBS al Continental.

  • Nu e voie cu mobilul

    Se intampla destul de des sa sune un telefon mobil in sala de cinema cand unul dintre personaje spune cea mai buna gluma din tot filmul, in autobuzul aglomerat sau la biblioteca, unde toata lumea paseste pe varfuri. Oricine a trecut cel putin o data printr-o astfel de situatie in care vrand-nevrand a ascultat conversatia zgomotoasa a celui apelat sau, dimpotriva, s-a aflat in situatia de a-i deranja pe cei din jur.

    Exista insa o metoda mai radicala de a scapa de aceste probleme, iar pe masura ce tehnologia a avansat si preturile au scazut, a devenit din ce in ce mai populara. Este vorba despre echipamente de bruiaj de mici dimensiuni, comparabile cu cele ale unui pachet de tigari, de exemplu, care impiedica pe o anumita raza semnalul GSM, astfel incat apelurile telefonice devin imposibil de realizat. Principiul de functionare a acestor echipamente este emiterea unui semnal radio foarte puternic care acopera semnalul emis de telefonul mobil pentru a se conecta la retea. Aria de acoperire a echipamentelor de bruiaj poate varia de la cativa metri si pana la cateva zeci de metri, variabila de care depinde pretul, de la 50 de dolari (aproximativ 35 de euro) pana la cateva sute de dolari.

    Cati sunt dispusi sa plateasca aceasta suma de bani pentru o perioada de liniste? Kumaar Thakkar, un comerciant de echipamente de bruiaj din Mumbai, India, sustine ca exporta in SUA in jur de 20 de bucati lunar. La fel ca Thakkar, magazine din toata lumea primesc comenzi care se traduc lunar in vanzari de cateva sute de echipamente de bruiaj pentru telefoane mobile. Nu este vorba despre o tehnologie noua, insa cei interesati au inceput sa considere necesara folosirea unui astfel de echipament in anumite situatii. Cei mai multi dintre cumparatori sunt proprietarii unor afaceri care implica prin definitie un nivel redus de zgomot conversational, cum ar fi cinematografele sau salile de teatru, de exemplu, dar se simte si tendinta de crestere a vanzarilor in randul publicului obisnuit, mai ales oameni care circula cu transportul in comun.

    Un medic terapeut din Ohio a platit 200 de dolari (aproape 140 de euro) pentru un echipament de bruiaj pentru telefonul mobil, in incercarea de a evita intreruperile telefonice in timpul consultatiilor, situatie cu care se confrunta destul de des. Echipamentul l-a gasit pe internet, pe site-ul PhoneJammer.com, un magazin online specializat in vanzarea de astfel de produse, unde cel mai scump echipament de bruiaj, dedicat companiilor, costa aproape 4.000 de dolari (in jur de 2.760 de euro). „Vanzarile au ajuns la 400 de bucati in fiecare luna, in crestere de la 300 anul trecut. Insa in perioada sarbatorilor, cererea depaseste 1.000 de echipamente“, spune Victor McCormack, proprietarul site-ului.

    Gunjan Bajoria, un tanar de 25 de ani angajat intr-o companie londoneza de import-export, este unul dintre cei ce au achizitionat un astfel de echipament. Face naveta spre serviciu zilnic si, de cel putin doua ori pe saptamana, cand se intampla sa lucreze pe laptop in tren, apasa un buton aflat pe cutiuta neagra din buzunar si ii impiedica astfel pe cei din jur sa-l deranjeze cu conversatii telefonice zgomotoase. „De multe ori reactia celor patiti este chiar amuzanta. Intai continua sa vorbeasca singuri cateva secunde, pana realizeaza ca apelul s-a incheiat, iar apoi incep sa intrebe oamenii din tren daca au semnal la telefonul mobil“, spune Bajoria. „Uneori ma simt vinovat pentru ca folosesc echipamentul de bruiaj. Ma gandesc ca poate aveau o conversatie importanta. Dar, sincer, nu as apasa butonul daca nu ar vorbi atat de tare.“

    Un alt exemplu este cel al unui arhitect american pe nume Andrew. Acesta nu a vrut sa-si dezvaluie intreg numele, pentru ca stie ca echipamentul de bruiaj pe care-l foloseste, tot in tren, este ilegal si risca astfel o amenda de aproximativ 11.000 de dolari (aproape 7.600 de euro). Andrew apeleaza uneori la dispozitiv atunci cand o discutie telefonica din jurul lui devine deranjanta. Un caz concret despre care povesteste ar fi cel al unei persoane care, in urma cu cateva luni, vorbea foate zgomotos la telefonul mobil in tren, avand de altfel un limbaj nu tocmai elegant. „Asa ca am apasat butonul. Ea a continuat sa vorbeasca la telefon inca vreo 30 de secunde, pana a realizat ca de la capatul celalalt al firului n-o mai asculta nimeni“, spune Andrew, care in acest fel nu a impiedicat-o numai pe tovarasa lui de drum sa deranjeze atmosfera din vagonul de tren, dar a blocat orice apel telefonic pe o raza de peste 9 metri.

    Pentru operatorii de servicii de telefonie mobila, popularitatea echipamentelor de bruiaj reprezinta un semnal de alarma, fiindca astfel de practici le aduc daune financiare. Orice apel telefonic blocat cu ajutorul unui astfel de echipament inseamna o suma de bani pe care operatorul nu o mai incaseaza. Pierderi marunte poate, dar operatorii nu sunt dispusi sa si le asume, mai ales in conditiile in care cheltuiesc miliarde de dolari pentru a inchiria benzi de frecventa, la care se mai adauga si costurile de mentenanta – in total 6,5 miliarde de dolari (4,5 miliarde de euro) in cazul operatorului american Verizon Wireless.

    La argumentul furnizorilor de servicii de telefonie mobila impotriva echipamentelor de bruiaj se adauga si altele. Problema nu este faptul ca un client mai zgomotos este impiedicat sa mai vorbeasca la telefon printr-o asemenea metoda ilegala, ci ca odata cu el sunt afectati si utilizatorii mai discreti de telefoane mobile, aflati pe raza de actiune a aparatului. Prin urmare, Comisia Federala pentru Comunicatii din SUA, impreuna cu cativa operatori de telefonie mobila, printre care si Verizon Wireless, a organizat investigatii pentru a depista cel putin companiile ce apeleaza la un echipament de bruiaj si a le aplica amenzi. In opinia autoritatii americane de reglementare, aparatele respective pot fi chiar periculoase daca ajung pe mana cui nu trebuie, pentru ca pot impiedica apeluri telefonice absolut necesare in situatii de urgenta.

    Specialistii sunt insa de parere ca folosirea echipamentelor de bruiaj nu poate fi oprita, chiar daca la mijloc sunt amenzi usturatoare. „O caracteristica a secolului 21 este inabilitatea oamenilor de a se controla in anumite situatii pentru binele celor din jur“, declara recent James Katz, directorul Centrului pentru studii in domeniul comunicatiilor mobile din cadrul Rutgers University, citat de The New York Times. „Un ins zgomotos considera ca are dreptul sa treaca peste persoanele din jur, pe cand posesorul echipamentului de bruiaj considera ca drepturile sale la liniste sunt mai importante.“

  • Glob-roll

    Inca o dovada ca internetul este cel mai rapid mediu de comunicare. Finantatorul Stelei, Gheorghe Becali, sustinea recent in presa ca a primit amenintari cu moartea, aparent de la serviciile secrete, care „umbla toata ziua pe globuri“ (voia sa spuna „bloguri“). Confuzia lui Becali a facut „prima pagina“ a multor bloguri din Romania.

    La inceputul acestei luni a fost lansat un site al carui nume speculeaza interesul cititorilor de bloguri pentru distractiva intamplare. Globber.ro, lansat de iMedia, unul din publisherii online importanti de la noi, este practic un serviciu de fluxuri RSS pentru bloguri, un format folosit pe internet pentru transmiterea unor parti din articole catre programe specializate de citire. Unul dintre obstacolele utilizarii programelor RSS este insa faptul ca majoritatea cer instalarea pe calculator a programului – si implicit, pentru cei care folosesc internetul in timpul serviciului, obliga la o solicitare catre departamentul de IT sau a celor ce pastreaza parola de administrare pe calculatoarele companiei. Cu Globber, lucrurile sunt mult mai simple. In varianta standard, selectia de bloguri personale cuprinde nume cunoscute in blogosfera romaneasca, precum piticu.ro, Vivi sau Ionut Oprea, iar la „primul buton pe telecomanda“, pozitia din stanga sus, apare blogul lui Zoso. Daca selectia sau ordonarea acestor bloguri nu este conforma cu ce alege utilizatorul, totul se poate rezolva dupa crearea unui cont pe Globber. Logarea cu nume de utilizator permite gruparea in pagina initiala a oricator categorii de bloguri, in functie de orice criterii. De exemplu, apasarea unui buton cu eticheta „ziaristi“ duce la afisarea blogurilor scrise de jurnalisti.

    Fiecare dintre bloguri are un spatiu standard de forma unei carti de vizita, pe care apar ultimele cinci articole publicate pe blog. Cele pe care utilizatorul de Globber le-a citit deja apar scrise cu un font normal, iar cele noi cu unul ingrosat. Cei ce folosesc serviciul sunt liberi sa aleaga care bloguri ii vor fi afisate in contul de Globber, introducand adresa web sau alegand numele dintr-o lista a celor mai citite bloguri. Pe langa grafica foarte simpla, faptul ca utilizatorul poate sa verifice de pe orice calculator, doar introducand numele si parola, daca autorii cititi au mai publicat ceva intre timp e un argument pentru folosirea acestui serviciu.