O veche butada – atribuita lui T. H. Huxley – spune ca daca pui un numar infinit de maimute sa bata la masina de scris suficient timp, e posibil ca una sa produca o capodopera. Andrew Keen crede ca Internetul probeaza contrariul.
Si totusi… Nu cumva aceasta evolutie are si partile ei intunecate? Andrew Keen – autorul unei foarte controversate carti, numita The Cult of the Amateur, aparuta recent – crede ca intunecat este prea putin spus si ne avertizeaza inca de pe coperta ca Internetul de astazi ne ucide cultura. Pe parcursul a 240 de pagini, Keen incearca sa ne convinga ca Web 2.0 este o forma de marxism cultural, iar continutul generat de utilizatori nu face decat sa distruga centrele de autoritate culturala, sa propage mediocritatea in detrimentul valorii si al talentului, sa stearga liniile de demarcatie intre expertiza si amatorism. Nu doar cultura, dar si sferele economiei, politicii si chiar valorile fundamentale ale societatii sunt afectate de proliferarea fara limite a blogurilor, a retelelor sociale si forumurilor virtuale, unde ignoranta se impleteste cu egoismul, cu prostul gust si cu legea gloatei. Exemplul cel mai mult utilizat de Keen este, desigur, Wikipedia, despre care afirma ca publica nu doar informatii inexacte si neverificate, ci chiar si zvonuri sau dezinformari intentionate. Chiar si motoarele de cautare contribuie la dezastrul prevazut de autor, pentru ca mizeaza pe popularitate si nu pe probitatea surselor atunci cand ordoneaza rezultatele cautarilor. In vreme ce noul web celebreaza intelepciunea multimilor, Keen avertizeaza ca multimile nu s-au aratat intotdeauna intelepte. Nu este greu sa distingem ecouri ale unui articol celebru, Digital Maoism, in care Jaron Lanier refuza sa acorde orice credit inteligentei colective, pe care antreprenorii noului web se straduiesc s-o valorizeze.
In ce masura are Andrew Keen dreptate nu vom afla prea curand, insa ce parere are inteligenta colectiva despre teza lui putem afla destul de usor, trecand in revista cele 51 de recenzii postate de utilizatori pe situl Amazon.com. Unele sunt laconice: Cartea este de un incredibil elitism. Este evident ca autorul nu a facut niciun fel de cercetari si pare sa creada ca oamenii normali nu pot avea opinii – noteaza o cititoare, sub titlul Pure trash. Unele considera cartea o rabufnire resentimentara, pornind de la repetatele esecuri antreprenoriale ale autorului in epoca dotcom-urilor. Altele demonteaza sistematic si argumentat mul-te dintre ideile, adesea contradictorii, expuse de Keen. Opiniile expertilor sunt mai degraba rezervate, cei mai multi considerand cartea doar o buna baza pentru o dezbatere serioasa. Ironic este faptul ca tocmai blogurile (printre care si cel al autorului!) si contributiile amatorilor au facut din cartea lui Andrew Keen un succes editorial.
Dintre toate reactiile pe care cartea – provocatoare, intr-adevar – le-a starnit, mi-a atras atentia cea a lui Lawrence Lessig, profesor de drept la universitatea Stanford, unul dintre autorii conceptul si licentei Creative Commons, autor al unei celebre carti numita Free Culture. Desi considera demersul lui Keen fundamental gresit, Lessig califica lucrarea ca fiind stralucitoare: Lectia pe care ne-o preda este una pe care toti trebuie s-o invatam: sa citim si sa gandim critic, indiferent daca e vorba de produsele «maimutelor» (cum Keen ii considera pe cei care publica in Internet) sau de carti publicate de edituri precum Doubleday (editorul cartii lui Andrew Keen). Mai mult, Lessing a lansat o pagina colaborativa wiki in care amatorii sunt invitati sa demonteze argumentele lui Keen. Si chiar reusesc.