Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Economia vidului sau cum sa faci bani din nimic

    Un bec, un frigider, un microprocesor si un obiect de mobilier
    nu par sa aiba absolut nimic in comun. La o privire mai atenta
    insa, niciunul dintre ele n-ar putea fi fabricat fara ca anumite
    componente sa fie supuse unor procese de vidare, prin care poate fi
    obtinuta, spre exemplu, atmosfera controlata din interiorul becului
    sau vidarea incintei unde urmeaza sa fie depozitat freonul folosit
    de frigidere pentru racire. Totul se realizeaza prin intermediul
    unor instalatii industriale bazate pe tehnica vidului, care ajung
    de cele mai multe ori la dimensiuni foarte mari, comparabile cu
    cele ale unei cladiri cu cateva etaje, si care au folos in aproape
    orice, de la ambalarea multor produse alimentare si pana la vidarea
    otelului, in siderurgie.

    Adrian Bodea era cercetator specializat in tehnica vidului la
    Institutul de Fizica Atomica de la Magurele cand a decis, in 1992,
    sa puna bazele unei afaceri cu instalatii de vidare. “Argumentul
    principal a fost situatia destul de inapoiata a economiei si
    industriei romanesti in raport cu tehnologiile folosite in Vest”,
    povesteste Corneliu Bodea, care a intrat si el un an mai tarziu in
    compania Adrem Invest, alaturi de fratele sau mai mare. Era o
    perioada cand cele mai multe fabrici din Romania isi procurau
    instalatiile de vidare din tari vest-europene sau de la importatori
    si distribuitori locali. Restul cumparau de la FAN – Fabrica de
    Aparatura Nucleara, devenita ulterior, dupa privatizarea din 1998,
    Nuclear Vacuum, care se ocupa printre altele si de productia de
    echipamente si instalatii de tehnica a vidului. “La momentul
    privatizarii am incercat sa achizitionam fabrica, dar nu s-a
    intamplat pana la urma”, spune cu regret Corneliu Bodea, astazi
    vicepresedintele companiei.

    Planurile de afaceri ale celor doi frati fusesera deja date peste
    cap de perioada dificila a industriei intrate in cadere libera
    odata cu inchiderea multor unitati, timp in care in Europa,
    productia traversa o perioada infloritoare, iar fabricantii de
    sisteme de vidare erau suprasolicitati. Dincolo de exemple precum
    Arctic, Antibiotice Iasi sau diverse institute de cercetare, Adrem
    Invest si-a pierdut o buna parte dintre clientii din Romania si s-a
    orientat catre piata internationala. “Industria romaneasca devenise
    incapabila sa sustina un asemenea business”, evoca Bodea momentul
    cand a luat decizia, mai ales ca Adrian Bodea stabilise o legatura
    cu Edwards, un producator britanic de sisteme de vid care facea
    parte din grupul British Oxygen Company, avand astfel deschiderea
    catre exterior.

    Compania s-a transformat din importator in proiectant si executant
    de instalatii la cheie si s-a orientat tot mai mult spre piata
    externa, dominata de nume precum Siemens sau Pfeiffer Vacuum, care
    impart o piata de ordinul mai multor miliarde de euro, potrivit
    Pneurop, comitetul european al producatorilor de instalatii de vid.
    Piata este greu de cuantificat, insa un punct de reper in
    industrie, compania britanica Edwards, a inregistrat anul trecut o
    cifra de afaceri de aproape un miliard de dolari (725 de milioane
    de euro), echivalentul a aproximativ 20% din intreaga industrie
    europeana, dupa unele estimari. In Romania, productia este aproape
    inexistenta, iar importatorii si distribuitorii de componente
    cumuleaza incasari de ordinul zecilor de milioane de euro. Adrem
    Invest a avut anul trecut afaceri de zece milioane de euro, in
    crestere cu 40% fata de nivelul atins in 2008, si mizeaza anul
    acesta pe incasari cel putin comparabile.

    De altfel, nici compania fratilor Bodea nu produce sistemele in
    Romania, ci in tari precum Finlanda, Italia, Rusia sau anumite tari
    din Africa de Sud, prin intermediul partenerilor. Practic, doar
    proiectarea se face in Romania, iar productia si executia
    sistemului se realizeaza in strainatate. “Exista insa anumite
    secrete de productie, componente pe care le fabricam aici”, sustine
    Bodea, facand referire, de pilda, la o idee a fratelui sau,
    patentata la nivel european, de vidare a otelului cu un consum de
    20 de ori mai mic de energie decat in mod traditional.

    Costul unui sistem de vidare porneste in principiu de la un milion
    de euro, insa poate ajunge, in functie de complexitate si
    dimensiuni, si la zeci de milioane de euro. Cel mai scump sistem
    proiectat si instalat de Adrem a costat putin peste 7 milioane de
    euro, valoare care prin comparatie cu nivelul din alte piete este
    chiar si cu 20% mai mica.

    “Proiectul se desfasoara pe etape, iar banii sunt incasati de-a
    lungul unei perioade mai mari de timp”, explica Bodea una dintre
    principalele probleme din domeniu. La semnarea unui contract,
    clientii achita un mic avans din intreaga valoare, urmand sa faca o
    plata mai consistenta odata cu finalizarea fiecarei etape a
    proiectului, ceea ce inseamna ca furnizorul instalatiei trebuie sa
    investeasca in prima faza din buzunarul propriu. “Am avut
    dintotdeauna o problema cu lichiditatile. La un moment dat,
    incasarile din contractele anterioare nu mai erau suficiente pentru
    lansarea altora noi”, spune Bodea, cu completarea ca o finantare de
    la banci nu le-a fost o alternativa la indemana, intrucat bancherii
    preferau sa crediteze companii din domenii mai atragatoare decat
    cel al tehnicii vidului, mai ales cand marjele de profit erau mai
    mari decat nivelul de aproximativ 10 procente din domeniu.

    Pentru o companie din domeniul tehnicii vidului fara capital si
    putere mare de investitie, lipsa lichiditatilor poate duce la
    inchiderea afacerii. Perspectiva i-a impins pe fratii Bodea sa
    diversifice activitatea, in incercarea de a genera fonduri din care
    sa sustina linia de business principala. “Asa a pornit divizia de
    automatizari de retele de utilitati, ce lucreaza de asemenea cu
    contracte de valori mari, platite insa in termen mai scurt decat
    cele pentru instalatiile de vid”, explica vicepresedintele Adrem
    Invest.

    N-a fost totusi suficient, intrucat durata de executie si nevoia de
    capital erau in continuare destul de mari, motiv pentru care
    diversificarea a continuat prin preluarea unor activitati de citire
    a contoarelor de energie electrica si administrare a grupurilor de
    masura externalizate de grupul ceh CEZ in urma cu doi ani. Jumatate
    din cifra de afaceri va proveni de aici in 2010, in timp ce
    automatizarile vor insemna in jur de 30%, iar proiectarea si
    instalarea sistemelor bazate pe tehnica vidului vor aduce
    restul.

    “Nu inseamna ca renuntam la linia de business initiala”, precizeaza
    Corneliu Bodea, mai ales ca limitarea data de faptul ca nu mai sunt
    deschise fabrici de productie noi este doar aparenta. Pe de-o
    parte, durata de viata a unui sistem de vidare nu este foarte mare,
    iar pe de alta parte intervine progresul tehnologic, cu inlocuirea
    anumitor componente din sistemele existente. “Pentru noi e o
    afacere de familie, pe care vrem sa o pastram si sa o predam mai
    departe generatiilor viitoare”, spune antreprenorul

  • Cele mai scumpe camere de hotel din lume (GALERIE FOTO)

    Acestea sunt cateva dintre serviciile si dotarile pe care le
    ofera cele mai scumpe hoteluri din lume, in care celebritatile si
    oamenii de afaceri isi petrec vacantele, potrivit dirjournal.com.


    Spre exemplu, apartamentul prezidential de la hotelul President
    Wilson din Geneva are trei dormitoare, sase bai, o sala pentru
    cocktail-uri si o terasa cu vedere spre lacul Geneva si muntii
    Alpi. Sufrageria are o masa de billiard, o biblioteca si o fantana
    arteziana. In ce priveste securitatea, apartamentul este unul din
    cele mai sigure din lume, ideal pentru celebritati. Pretul unei
    nopti aici costa 53.000 de dolari.

    Un alt apartament luxos, care costa 34.000 de dolari pe noapte
    este penthouse-ul Ty Warner de la hotelul Four Seasons din New
    York, creat de arhitectul Peter Marino si de proprietarul
    hotelului, Ty Warner. Peretii celor noua camere sunt acoperiti cu
    perle, aur si platina. Apartamentul se afla la etajul 52 al celui
    mai inalt hotel din New York si ofera o priveliste catre intregul
    oras.

  • A doua incercare a Stefanel in Romania. O iesi mai bine?

    “Imi place responsabilitatea. Am crescut mult in ultimul an”,
    spune Carlo Stefanel, managerul Stefanel Romania si fiul lui
    Giuseppe Stefanel, presedintele si actionarul majoritar al
    grupului. Ultimul an inseamna pentru Carlo, care alaturi de fratele
    sau va mosteni afacerea Stefanel, perioada pe care a petrecut-o
    pana acum in Romania, fiind trimis de familie pentru a repozitiona
    reteaua locala in acord cu noua politica a grupului.

    Zvonurile ultimilor ani despre Stefanel nu sunau tocmai bine. Se
    vorbea despre scaderi semnificative ale vanzarilor, despre
    inchideri de magazine, despre o repozitionare a brandului, desi nu
    se stia bine pe ce segment. Reteaua de sute de magazine a
    italienilor era considerata gresit situata pe segmentul
    mediu-superior al pietei – fiind o retea mare, analistii considerau
    ca i-ar sta mai bine in zona de cumparatori medii. Cu toate
    acestea, familia Stefanel nici nu a luat in considerare (in mod
    public) sa devina un concurent direct al H&M, Zara, Bershka sau
    alte branduri promovate de noul lider al pietei europene, spaniolii
    de la Inditex. Din contra, s-au orientat catre o zona mai
    exclusivista si vorbesc despre o noua politica a companiei, o
    repozitionare mai aproape de segmentul high. Desi in Romania
    brandul a fost considerat intotdeauna un brand de lux, “dar lux pe
    care ti-l poti permite”, in restul statelor se adreseaza
    segmentului medium-high.

    Venit in Romania la scurt timp dupa revolutie, brandul italian a
    fost unul dintre primele nume straine care si-au facut curaj sa
    patrunda pe piata locala. “La deschidere, desi romanii nu erau atat
    de pasionati de moda, s-a facut coada in fata magazinului de pe
    Calea Victoriei, care este si astazi cel mai important pentru
    companie”, spune Carlo Stefanel, citand din povestile grupului
    italian, auzite de la tatal sau sau de la predecesorul sau in
    Romania, Lucio Manfreda, care a condus timp de opt ani operatiunile
    locale ale retailerului de imbracaminte si care s-a mutat la
    conducerea locala a retailerului Sasch.


    Romania a fost prima piata din regiune pe care a patruns
    compania, iar la sfarsitul anilor ’90 devenise un adevarat centru
    de dezvoltare in regiune, dat fiind ca acum Stefanel este prezent
    si in Polonia, Croatia, Cehia , Bulgaria , Rusia si Serbia .

    Intre timp insa piata a devenit mai competitiva, “deoarece in
    ultimii 3-4 ani au venit branduri noi”. Pe piata au mai intrat
    jucatori precum Max Mara, Escada sau multibrandurile Victoria 46 si
    Mengotti, “insa acestia se adreseaza clientilor de pe segmentul de
    lux”. Cei ce nu au ajuns inca vor veni in urmatorii 2-3 ani, pentru
    ca acum criza a pus investitiile in stand-by.


    Dar nu din cauza crizei a inchis Stefanel doua magazine in Romania
    anul trecut, insista Carlo Stefanel: “In ultimul an am inchis doua
    magazine. Nu erau in pozitia potrivita si nu se potriveau noului
    concept. Toate magazinele noastre trebuie sa se incadreze in
    tiparul nou stabilit. Orice punct de vanzare care nu se potriveste
    ca marime, pozitie sau concept il inchidem”. Procesul de
    repozitionare a brandului a inceput inca din 2007 si nu este astfel
    “unul manat de criza”. Pentru a le inlocui pe cele doua inchise,
    alte doua magazine – pliate pe noul concept – se vor deschide in
    2011 in Bucuresti.

    “Cele mai nou deschise magazine din Italia, Germania si Rusia sunt
    realizate conform noului concept. Cele deja existente vor fi si ele
    reinventate”, explica tanarul Stefanel, care are acum 24 de ani si
    conduce reteaua de zece magazine din Romania, un business de 5,8
    milioane de euro in 2009. Dintre cele zece magazine, cinci sunt in
    Bucuresti si cinci in provincie, in Timisoara, Iasi, Constanta,
    Ploiesti si Brasov.

  • Cum au fost ultimii doi ani pentru piata de recrutare din Romania

    “Situatia prin care trecem este de necrezut!” Asa incepe Radu
    Furnica discutia cu BUSINESS Magazin. Nu e un raspuns la o
    intrebare anume, este doar o declaratie rece si taioasa, cu atat
    mai alarmanta cu cat vine din partea unui om care, in general, se
    fereste in aparitiile publice sa se plaseze in tabara pesimistilor.
    Tonul discutiei ce a urmat si scenariul conturat de Furnica s-au
    potrivit perfect cu vremea din acea dupa-amiaza ploioasa de inceput
    de octombrie.

    Cel mai mult se arata socat Furnica de amploarea blocajului din
    piata. “Este foarte simplu sa castigi atunci cand piata te ajuta,
    insa acum, cand lucrurile nu mai merg bine, actionarii nu se
    gandesc sa schimbe managementul, ci prefera sa stea deoparte si sa
    vada cum le scad afacerile, gasind managerilor scuza ca in asemenea
    conditii economice nimeni n-ar putea avea rezultate prea bune”,
    spune el. Or, ce ar trebui sa faca actionarii este ca tocmai acum
    sa investeasca in schimbare. Pe de o parte, atitudinea actionarilor
    este de inteles – le e greu sa creada ca pot gasi manageri care
    sa-i ajute sa creasca atunci cand toata piata scade. In plus,
    firmele de executive search nu sunt deloc ieftine, iar in multe
    bugete nu si-au mai gasit locul anul acesta activitatile de
    recrutare.

    Numeroase companii au inceput sa practice preturi de dumping, in
    speranta ca vor gasi astfel clienti si, mai mult decat atat, sa
    apeleze la metode de recrutare care s-ar potrivi mai degraba pentru
    pozitii de entry level sau, cel mult, de specialisti, cum ar fi
    site-urile sau portalurile de recrutare online. “Multe firme au
    disparut si mai multe au ajuns sa se vanda pe 1.000 de euro pentru
    un proiect si in curand este posibil sa dispara si ele”, apreciaza
    head-hunterul.

    Unii dintre cei vizati de omul de afaceri ar putea sa spuna ca au
    fost nevoiti sa faca aceste compromisuri pentru a supravietui si ca
    aceasta ar fi noua valoare reala a tarifelor, in conditiile in care
    rulajul lichiditatilor disponibile a devenit foarte limitat.
    Practic, piata de executive search a ajuns la valoarea din 2006,
    aproximativ 3,8 milioane de euro. Pentru a intelege cat de mare a
    fost scaderea, sa facem comparatia cu anii de gratie 2007-2008,
    cand afacerile companiilor ajungeau la 7,6, respectiv 8 milioane de
    euro pe an. Angajatorii recrutau masiv pentru toate posturile de
    management, iar head-hunterii castigau nu doar prin volumul de
    proiecte, ci si datorita faptului ca salariul managerilor era mai
    mare, iar recrutorii erau platiti procentual, in functie de acest
    indicator.

    Acum, scaderea uriasa nu vine doar din faptul ca au fost sensibil
    mai putine proiecte in ultimii doi ani, dar si din cauza ca banii
    incasati de companiile de recrutare au fost mai putini, ca urmare a
    deciziilor de a-i plati mai modest pe managerii angajati.
    “Sfarsitul anului va marca o perioada de 24 de luni in care noi nu
    am avut niciun proiect de recrutare in servicii financiare, desi
    aici erau cei mai mari clienti ai nostri. In 2008, 65% din
    veniturile noastre erau din servicii financiare”, mentioneaza
    Furnica, referindu-se la firma fondata de el, LDS. Desi nu a
    compensat pierderea venita din sectorul financiar, presedintele LDS
    a mentinut afacerea prin proiecte in industrie, bunuri de larg
    consum sau energie. Are nevoie, la fel de mult ca oricine
    altcineva, de lichiditati constante, in conditiile in care
    costurile companiei se ridica la 40.000 de euro in fiecare luna. De
    altfel, Furnica este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai scumpi
    head-hunteri din piata, onorariile ridicandu-se la o treime din
    salariul brut anual al persoanei recrutate prin intermediul
    LDS.


    Totusi, fata de anul trecut, considerat dezastruos, piata cunoaste
    usoare tendinte de crestere in 2010, cu aproximativ 1,3 milioane de
    euro. Accentul cade pe “usoare”, fiindca numarul schimbarilor la
    nivel de top management este pana acum foarte mic. Mihai Ghyka a
    revenit la conducerea Bergenbier, Kraft Foods si-a schimbat
    directorul general, noul sef fiind indianul Gerard Chandran, iar la
    Ursus a venit tot un expat, Gary Whitlie, cu experienta
    internationala in industria berii.

    Chiar daca piata de recrutare la nivel de top management ar
    putea cunoaste si in anii urmatori cresteri, acestea vor fi foarte
    mici. In consecinta, costurile tinute in frau raman o recomandare
    la fel de valabila, intrucat vremurile bune raman deocamdata de
    domeniul trecutului. “Daca peste cinci ani vom atinge din nou
    nivelul din 2008, eu voi fi mai mult decat multumit”, declara Radu
    Furnica. Chiar daca orizontul de timp invocat pare mai degraba
    inspaimantator pentru cei ce spera intr-o redresare mai rapida,
    estimarea are temei, avand in vedere ca volumul de proiecte de
    executive search si salariile din 2008 erau rezultatul unei
    explozii a pietei si al unui context economic care este putin
    probabil sa se repete curand.

    Tot intr-un orizont similar de timp vede Furnica si eventualitatea
    de a-si vinde compania, din nou eligibila in ochii investitorilor,
    dupa ce parteneriatul LDS cu Korn/Ferry s-a incheiat. Omul de
    afaceri isi evalueaza compania la 10 milioane de euro, insa spune
    ca ar putea obtine mult mai mult atunci cand piata isi va reveni,
    asa ca, pentru moment, prefera sa mai astepte venirea
    investitorului si a ofertei porivite. Nici sa cumpere nu ar fi
    interesat, intrucat o achizitie in acest sector nu inseamna decat o
    achizitie de capital uman, iar acum Furnica nu vede pe nimeni in
    piata cu care ar putea incheia un parteneriat.

    Cu toate acestea, oferte sunt, probabil, destule la nivelul
    pietei. Companiile infiintate in urma cu trei-patru ani si care au
    prins valul cresterii economice stau acum pe margine si au ajuns in
    pragul falimentului. Pentru ele, cel mai bun lucru care s-ar putea
    intampla ar fi sa primeasca o oferta de parteneriat, insa pana acum
    niciuna dintre companiile importante nu s-a aratat interesata de
    extindere.

  • Nicolae Danila, BNR: Exista “un grad important de exagerare din partea bancilor” in privinta dobanzilor

    “Este adevarat ca bancile au invocat incertitudinile persistente
    din economie prin lipsa unui mix adecvat de politici (cea fiscala
    si uneori si cea monetara), aceasta inducand riscuri. Exista insa
    si un grad important de exagerare din partea bancilor”, sustine
    Danila, intr-o prezentare pentru Zilele portilor deschise pentru
    studentii economisti, care au avut loc in aceasta perioada la Sibiu
    si Alba Iulia.

    “Prin rata dobanzii de politica monetara, BNR stabileste pretul
    creditului, dar numai atunci cand semnalul ei este preluat la
    nivelul bancilor comerciale”, adauga Danila, precizand ca rata
    dobanzii de politica monetara este singurul instrument al bancii
    centrale de a lupta cu inflatia, in conditiile in care stabilitatea
    preturilor, prin tintirea inflatiei, reprezinta obiectivul
    BNR.

    In privinta ratarii din 2005 incoace a tintei de inflatie (inclusiv
    anul acesta, cand majorarea TVA a dat peste cap estimarile, fata de
    tinta initiala de 3,5% plus/minus 1% ajungandu-se la o estimare de
    7,8% pentru sfarsitul lui 2010), Danila apreciaza ca “esential nu
    este sa se atinga tinta fixata, ci sa se fixeze asteptarile
    populatiei cu privire la nivelul viitor al preturilor”. Iar aceasta
    nu depinde numai de politica monetara: “atunci cand o cincime din
    rata inflatiei este rezultanta deciziilor cu privire la unele
    preturi administrate, este dificil sa ancorezi asteptarile cu
    privire la nivelul generalizat al preturilor”.

    Celalalt obiectiv al BNR, despre care Danila spera ca va fi inclus
    in viitorul apropiat in statutul bancilor centrale, este
    stabilitatea financiara, atat prin impiedicarea contagiunii in
    cazul aparitiei unor riscuri la o institutie de credit, cat si prin
    masuri luate din timp atunci cand apar posibile surse de risc de
    contagiune, legate de modul de alocare a resurselor financiare
    intre sectoarele economice. “Aceasta nu este o abandonare a
    obiectivului preturilor, ci largirea definitiei stabilitatii
    financiare inspre includerea de elemente precum crearea de locuri
    de munca.”

    CURS DE SCHIMB CONTRA SOMAJ

    Nu ne putem permite luxul persistentei unor astfel de riscuri fara
    sa realizam necesitatea unei atitudini proactive din partea
    guvernului si a bancii centrale, afirma Nicolae Danila. “Trebuie sa
    evitam situatia cand banca centrala subestimeaza posibilitatea
    cresterii economice rapide fara ca acest lucru sa conduca neaparat
    la cresterea inflatiei, sau situatia cand nu se tine cont de
    somajul in continua crestere, fara programe de sprijinire a
    reducerii acestuia, avand consecinte imediate in adancirea
    recesiunii si deflatie”, afirma Nicolae Danila.

    In ce priveste situatia actuala a Romaniei, aceasta este departe
    de cea recomandata de apartenenta la zona euro, constata Danila.
    “Mai mult, ne apropiem cu pasi repezi de o decuplare a Romaniei de
    grupul tarilor membre UE din Europa Centrala si de Est, majoritatea
    acestora avand realizari ce probeaza un trend in directia
    dezideratelor UE, pe cind noi inca ne zbatem la nivel neadecvat,
    dind semnalele unui trend in sens periculos.”

    Totusi, o modificare a tintei initiale de aderare la zona euro in
    2015 nu ar aduce niciun avantaj, considera bancherul, pentru ca de
    fapt fixarea acestui obiectiv reprezinta un reper dupa care se pot
    ghida deciziile pe termen scurt: “Nu trebuie sa asteptam revenirea
    economiei mondiale ca solutie pentru iesirea tarii din criza si
    aderarea la zona euro, mai ales in contextul mondial actual cind
    fiecare tara cauta sa-si apere interesul national si sa-si
    consolideze suveranitatea”.

    Romania indeplinea anul trecut un singur criteriu de convergenta
    nominala cu zona euro, dintre cele cinci fixate prin Tratatul de la
    Maastricht:
    – Inflatia era de 5,6% (fata de obiectivul de cel mult 1,5% peste
    media celor mai performanti membri ai UE, adica 1,6%)
    – Ratele dobanzilor pe termen lung erau de 9,7% (fata de obiectivul
    de cel mult 1,5% peste media celor mai performanti membri ai UE,
    adica 5,3%)
    – Cursul de schimb leu/euro fluctuase cu 15,1% (fata de marja
    permisa de 15%)
    – Deficitul bugetului consolidat era de 8,3% din PIB, fata de
    limita admisa de 3%
    – Datoria publica era de 23,7% din PIB, fata de plafonul permis de
    60%.

    La toti cei cinci indicatori, cu exceptia datoriei publice si
    fluctuatiei cursului de schimb, Romania statea mai prost sau mult
    mai prost decat vecinii din Est – Bulgaria, Ungaria, Cehia, Ungaria
    si Polonia.

    In context, din punctul de vedere al BNR, independenta politicii
    monetare reprezinta un mare atu in momente in care este necesara
    ajustarea economica, asa cum a fost de la inceputul crizei. “Daca
    ajustarea nu s-ar face prin curs, alternativa ar fi cea a locurilor
    de munca”, sustine Danila.

  • Dacia a produs la Mioveni Logan-uri in valoare de 8 mld. euro

    Valoarea de 1 milion reprezinta productia totala a modelului
    Dacia Logan la Mioveni, cu cele patru versiuni de caroserie, sedan,
    MCV, pick-up si Van, nu si modelele asamblate la Casablanca, in
    Maroc, si fara Sandero sau Duster.

    Modelul cu numarul 1 milion este un Logan sedan de culoare alba,
    cu motor 1,2 litri 16v de 75 CP Euro 5, care va fi livrat unui
    client din Bucuresti.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Investitiile in malluri, mai mari decat cele in fabrici sau in centrul Renault de la Titu

    Sun Plaza si Cocor in Bucuresti, Atrium Center la Arad, primul
    parc comercial din Severin si primul mall din Baia Mare, Gold
    Plaza, a carui inaugurare este programata pentru 4 noiembrie,
    reprezinta noutatile anului pe piata centrelor comerciale.

    De partea cealalta, fabrica Procter & Gamble din Urlati a
    costat 100 de milioane de dolari, mai putin decat mallul din Baia
    Mare, in timp ce Renault a investit pana acum in centrul de testare
    de la Titu mai putin decat au alocat austriecii de la Sparkassen
    pentru mallul Sun Plaza din Bucuresti.

    Detalii pe
    www.zf.ro
    .

  • Cinci sau zece ani? Cand va functiona reciclarea la romani

    “Cand ne referim la colectarea selectiva a gunoiului, nu putem
    vorbi mereu cu <trebuie sa>. E ca in Germania. Cand ti se
    spune ca trebuie sa te distrezi, parca nu mai ai niciun chef de
    petrecere.” Gluma profesorului Michael Braungart, doctor in chimie,
    urmareste sa schimbe perspectiva asupra intregului fenomen al
    reciclarii, respectiv trecerea de la eficienta la eficacitate.
    Acestea au fost coordonatele celei de-a cincea editii a Congresului
    International PRO Europe, organizat in prima saptamana a lui
    octombrie la Bruxelles.

    “La douazeci de ani de la implementarea primelor principii de
    responsabilitate pentru deseurile de ambalaje in Europa, ne
    indreptam acum catre o economie verde”, a declarat, in cadrul
    evenimentului, comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik. 400
    de milioane de europeni au acces la colectarea selectiva, ceea ce e
    de fapt punctul de start de unde incepe procesul reciclarii. PRO
    Europe, organizatia care se ocupa cu gestionarea reciclarii
    deseurilor de ambalaje, grupeaza 33 de tari, din care face parte si
    Romania. Comisarul sustine ca esenta acestui succes consta in aceea
    ca sistemele de extindere a responsabilitatii producatorilor de
    ambalaje sunt sub controlul industriei, lucreaza pentru industrie,
    functionand pe un principiu non-profit. “Doar astfel de organizatii
    se pot asigura ca la nivel operational, colectarea, sortarea si
    reciclarea se fac in cel mai eficient mod, atat economic, cat si
    din punctul de vedere al mediului.”

    In Romania functioneaza cinci astfel de organisme: Eco-Rom
    Ambalaje, Eco-X, Environ, Intersemat si Sota Grup. Sunt de fapt
    organizatii care trebuie sa se asigure ca duc la indeplinire
    obiectivele legale de valorificare si reciclare a deseurilor de
    ambalaje pentru toate companiile afiliate. Ele preiau din
    atributiile producatorilor de ambalaje si actioneaza ca o interfata
    intre acestea, pe de-o parte, si colectori si reciclatori, de
    cealalta parte.

    Daca in zona companiilor, ratele de reciclare se mentin la nivelul
    indeplinirii obiectivelor pentru 2007, in ce priveste populatia,
    care produce mai bine de 60% din cantitatea de deseuri, un procent
    nesemnificativ este revalorificat. Iar progresele se vad putin spre
    deloc. Intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, Henri Meirsonne,
    presedintele PRO Europe, spune ca unul dintre avantajele Belgiei e
    ca a inceput cu 20 de ani inaintea noastra. In plus, “in Occident,
    initiativa a venit din partea mediului privat, evident cu sprijinul
    autoritatilor, care au stabilit cadrul legal. Am discutat cu
    ministrul mediului din Romania si sprijin exista, dar problema
    apare in comunicarea cu autoritatile locale”, explica Meirsonne.
    Seful organizatiei sustine ca intre-ruperile apar intre
    transpunerea etapelor de la centru catre teritoriu. Mai exact,
    trebuie stabilite procente de acoperire a localitatilor din tara de
    la an la an. “In Romania, doar o mica parte din tara are colectare
    selectiva. Sper ca Europa sa fie suficient de intelegatoare in ce
    priveste eventualele sanctiuni impuse in cazul nerespectarii
    obligatiilor, dar, in acelasi timp trebuie sa se asigure si ca tine
    sub control problema coruptiei”.

    O alta problema pe care o identifica Meirsonne e aceea ca exista
    cinci organizatii care preiau sarcinile producatorilor de ambalaje,
    fata de Belgia, unde exista una singura. Aceasta face colectarea
    mult mai fezabila si mai usor de supravegheat. “Ideea de a crea
    competitie este gresita. Mai ales ca vorbim de organizatii
    non-guvernamentale si non-profit. Concurenta trebuie sa existe in
    zona colectorilor si reciclatorilor si atat”, adauga seful PRO
    Europe.

    Aceeasi viziune o impartaseste si William Vermeir, managing
    director al Fost Plus, compania belgiana de care vorbea mai sus
    Meirsonne. “Cand faci afaceri, e nevoie de competitie. Dar
    extinderea responsabilitatii producatorilor e mai mult de atat, e o
    economie verde. E nevoie de concurenta, dar la nivel de prelucrare
    a deseurilor, nu in intermedierea dintre producatori si
    reciclatori.” Sisteme de acest fel functioneaza deja in Belgia,
    Franta, Spania, Portugalia si Austria, iar Romania va avea unul
    functional in zece ani, spune Vermeir.

    Am discutat despre ipoteza celor doi oficiali cu Ionut Georgescu,
    directorul Directiei Gestiune Deseuri si Substante Periculoase din
    cadrul Ministerului Mediului si Padurilor. Fara sa fie definitiva,
    viziunea sa nu e foarte diferita. “In acest moment, piata
    romaneasca este concurentiala la nivelul preluarii de
    responsabilitate din partea producatorilor.

    Cea mai parte dintre ei sunt intr-o anumita schema, iar in
    majoritatea tarilor europene exista mai multe organizatii”,
    constata Georgescu, adaugand ca e destul de dificil sa obligi
    producatorul sa aleaga una singura. “Avem totusi obligatii de
    indeplinit pe partea de deseuri, iar in acest sector luam in calcul
    varianta belgiana, aceea de a avea numai doua organizatii, una
    pentru cetateni si una pentru companii.” Cei din minister nu sunt
    insa hotarati in acest moment, dat fiind ca asteapta rezultatele
    unui studiu care sa analizeze toate avantajele si dezavantajele
    unui asemenea sistem.

    “Personal, consider cele mai bune sistemele belgian si austriac,
    insa nu trebuie sa luam totul mot-a-mot”, spune oficialul.
    Planurile sunt ca pana la finele anului sa se incheie analiza, iar
    pana la finele lui 2011 sa se schimbe legislatia. Potrivit
    acordului cu Bruxellesul, la finalul anului 2015, Romania trebuie
    sa aiba infrastructura de colectare selectiva la nivel national.
    Trebuie sa vedem cine o va face, spune Georgescu, “mai ales ca
    primariile se confrunta cu lipsa de fonduri, iar operatorii de
    salubritate nu apar in legislatia europeana”. Costurile nu pot fi
    totusi repartizate in totalitate pe seama cetateanului, cat timp,
    “daca adopti colectarea selectiva, trebuie sa platesti mai
    putin”.

    2015 pare totusi departe, insa, potrivit sefului de la Deseuri, in
    acest moment, circa trei milioane de cetateni au acces la
    infrastructura de colectare selectiva in stare incipienta. Numarul
    pare insa exagerat specialistilor din industrie

  • Romania, prea mica pentru marele low-cost

    “Nu am fost primiti cu bratele deschise in Romania. De aceea am
    ales doar doua aeroporturi mici, care au inteles importanta unei
    curse Ryanair.” Acesta era raspunsul dat la lansarea Ryanair in
    Romania, in aprilie 2008, de Tomasz Kulakowski, pe atunci director
    de vanzari al Ryanair pentru Europa Centrala si de Est, la
    intrebarea de ce nu au ales sa zboare din Bucuresti si au preferat
    Arad si Constanta. In toamna lui 2010, Ryanair nu mai zboara nici
    de la Arad, ci doar de la Constanta. In paralel, Ryanair devenea
    lider pe piete precum Polonia si cucerea pas cu pas tarile Baltice
    sau Ucraina.

    Cu alte cuvinte, veni, vidi si mai putin vici. Cam asta au facut
    gigantii europeni ai aviatiei low-cost, care au intrat pe piata
    romaneasca in urma cu cativa ani, in plin boom economic, plini de
    planuri marete, dar nu au reusit in timp sa se impuna la fel cum au
    facut-o in partea de vest a continentului si chiar si in alte state
    din Europa Centrala si de Est. Pe de alta parte, companii mai mici,
    dar mai apropiate din punct de vedere geografic, au reusit sa-si
    adjudece o felie mai mare din piata romaneasca si sa isi spuna
    cuvantul in fata unor operatori cu traditie, asa cum sunt easyJet,
    Ryanair sau Germanwings. Asadar, in anii trecuti, “finala” pe piata
    locala s-a jucat intre un operator cu capital romanesc, Blue Air,
    si unul maghiar – Wizz Air. Finala continua si astazi, doar ca Blue
    Air nu mai tureaza asa de tare motoarele, scuzandu-se prin faptul
    ca a fost afectat de criza, ca nu mai poate plati ratele la leasing
    si ca e mai bine sa zboare cu 4 avioane si aproximativ 15
    destinatii in minus decat sa aiba pierderi irecuperabile.


    Slabirea Blue Air ar putea lasa asadar cota de piata libera pentru
    mai marii low-costului. Dar de ce nu s-au dezvoltat acestia in
    Romania pana acum?

    Motivul principal tine de costurile de operare pe aeroporturi. Daca
    pe Aeroportul International Aurel Vlaicu – Baneasa, taxa de
    pasageri este de 7 euro de persoana, in Insulele Canare, spre
    exemplu, aceasta este zero. Si, chiar daca taxele nu sunt nule,
    unor companii de calibrul Ryanair, spre exemplu, li se ofera
    diverse facilitati, asa cum s-a intamplat recent in Bulgaria.
    Pentru prima cursa operata de pe aeroportul din Plovdiv, Ryanair
    plateste taxe de aterizare mai mici decat in cazul altor companii,
    inclusiv mai mici decat cele platite de compania nationala Bulgaria
    Air – care a facut si destul de multa galagie pe aceasta tema.

    Operatorii low-cost nu au nimerit autoritati la fel de prietenoase
    si in Romania. “Extinderea pe piata locala este blocata de
    costurile ridicate de operare de pe aeroporturi. Anul acesta,
    volumul total de pasageri al companiei Ryanair va creste cu peste 7
    milioane, insa aceasta crestere va veni din afara Romaniei, unde
    costurile de operare sunt semnificativ mai mici, iar in unele
    cazuri chiar nule”, declara Melisa Corrigan, director de marketing
    si vanzari in cadrul Ryanair, la finalul lunii august, la un
    eveniment desfasurat la Constanta, prin care compania irlandeza
    celebra succesul celor doua rute pe care le opereaza de pe
    Aeroportul Mihail Kogalniceanu, singurele pe care le mai are in
    portofoliu, de altfel. Cand a intrat pe piata romaneasca, in 2008,
    Ryanair a inaugurat, pe langa rutele de pe aeroportul constantean,
    si un zbor din Arad. Ulterior, a renuntat la aceasta ultima cursa
    dupa numai patru luni de operare, in urma unor neintelegeri cu
    autoritatile locale.

    Motivul costurilor ridicate de operare il invoca si reprezentantii
    de la easyJet. “Initial, cand am venit in Romania, am lansat trei
    rute din Bucuresti, insa rezultatele nu au fost pe masura
    asteptarilor, motiv pentru care am anulat cursa catre Londra. Nu am
    reusit sa ajungem la un acord cu Aeroportul Baneasa, cel catre care
    ne indreptasem in prima faza. Pe de alta parte, Aeroportul Otopeni,
    de unde operam in prezent, desi este mai atractiv din punctul de
    vedere al infrastructurii, percepe costuri de operare mai mari”, a
    declarat pentru BUSINESS Magazin Peter Voets, marketing manager
    pentru Elvetia, Austria si Europa de Est in cadrul easyJet. In
    prezent, compania low-cost britanica opereaza din Romania doua rute
    – Milano si Madrid, insa, din cauza costurilor de operare mari, nu
    are in plan sa introduca noi zboruri, cel putin nu pentru moment.
    easyJet a transportat in relatia cu Romania aproape 200.000 de
    pasageri in anul 2009, fata de peste 1,5 milioane, cati au
    transportat Wizz Air sau Blue Air.

    De altfel, niciuna dintre marile companii low-cost occidentale nu
    si-a anuntat planuri de a se extinde in continuare pe piata locala,
    dar nici de a iesi de pe aceasta. Un exemplu in acest sens sunt
    britanicii de la easyJet. “Nu luam in considerare posibilitatea
    unui exit de pe piata romaneasca, avand in vedere ca suntem
    multumiti de cele doua rute pe care le operam in prezent. Pentru
    moment, planurile noastre de dezvoltare se concentreaza pe rutele
    cu cerere mare, pentru care traficul este garantat si costurile
    sunt scazute. Romania nu ofera o optiune tocmai ieftina, iar
    costurile de oportunitate pentru a opera pe aceasta piata sunt
    ridicate”, explica Peter Voets. In ceea ce priveste potentialul
    pietei romanesti, marii operatori low-cost recunosc ca acesta este
    destul de mare, insa insuficient exploatat. “Acest lucru se poate
    observa si din simplul fapt ca noi operam doua curse pe un singur
    aeroport. Am putea face mult mai multe lucruri daca am beneficia de
    costuri de operare pe aeroporturi mai mici”, sustine Daniel De
    Carvalho, reprezentant al Ryanair, companie ce a transportat din si
    catre Romania 44.000 de pasageri in 2009, extrem de putin raportat
    la volumul de pasageri la nivel mondial al operatorului, care s-a
    ridicat la 67 de milioane in 2009. Estimarile pentru anul acesta
    indica o crestere de aproape 10%, pana la 73,5 milioane de
    pasageri.

    Aceeasi parere o impartaseste si Attila Dankovics, director de
    marketing, vanzari si comunicare pentru Wizz Air. “Romanii continua
    sa calatoreasca, dar, din cauza climatului economic, sunt mai
    atenti la modul cum isi cheltuiesc banii si prefera sa obtina cele
    mai bune servicii la cele mai mici preturi.” Pentru Wizz, Romania
    este a doua piata, dupa marimea operatiunilor. Din acest motiv, si
    anul acesta compania ungara a continuat sa se dezvolte, lansand noi
    rute de pe toate bazele aeriene de pe care opereaza. Astfel, au
    fost inaugurate rute din Bucuresti catre Pisa, Cuneo-Torino,
    Zaragoza si Weeze-Düsseldorf. De asemenea, aceleasi rute externe au
    fost lansate si de pe aeroportul din Cluj-Napoca, la care se adauga
    destinatiile Alicante si Palma de Mallorca. Pe aeroportul
    timisorean a fost adaugata doar o singura cursa: Forli
    Bologna.

    Dupa o prezenta timida in 2006, cand Wizz Air a transportat doar
    17.000 de pasageri, compania ungara low-cost a ajuns anul trecut la
    un trafic de 1,65 milioane de pasageri in relatia cu Romania.

    Cele mai rentabile rute pentru operatorii aerieni prezenti pe
    piata romaneasca sunt cele catre Italia si Spania, atat datorita
    “legaturilor culturale”, asa cum spune Attila Dankovics de la Wizz
    Air, cat mai ales numarului mare de romani plecati la munca in cele
    doua state. Numai Germanwings iese din acest tipar, compania
    germana, divizie low-cost a gigantului aerian Lufthansa, avand
    curse numai catre Germania. Trei la numar, mai exact: Köln,
    Stuttgart si Berlin (baze ale operatorului neamt), toate fiind
    operate de pe aeroportul Baneasa din Bucuresti.

    In ceea ce priveste viitorul, dezvoltarea curselor interne va fi
    una dintre prioritatile transportatorilor aerieni, chiar daca pana
    acum tentativele in acest sens au esuat, crede Sorin Ionescu,
    managing partner al companiei de consultanta si management Fivestar
    Hospitality. Si asta pentru ca turismul romanesc se va dezvolta,
    iar varianta rutiera nu este tocmai una la indemana pentru
    potentialii turistii: “Lipsei de infrastructura rutiera nu i se
    poate raspunde decat cu o dezvoltare a retelei de zboruri interne.
    Investitiile in aeroporturi sunt mult mai usor si mai rapid de
    facut. Cred ca una din cheile succesului turismului in Romania este
    legata de infiintarea cat mai multor zboruri low-cost intre marile
    clustere turistice ale tarii. Aceasta este una dintre masurile
    necesare, care sa vina sa sustina noul brand turistic al Romaniei,
    care se adreseaza exploratorilor, calatorilor cu discernamant,
    celor care au experienta mai mare de calatorie decat media”.

    Pe de alta parte, low-costurile straine nu au fost tocmai multumite
    de rezultatele pe segmentul curselor interne. Cel putin nu pana
    acum. Cei de la Wizz Air au avut o astfel de tentativa in 2008, pe
    relatia Bucuresti-Cluj, insa si-au dat seama ca asemenea zboruri nu
    sunt conforme cu modelul lor de business. “Operam doar pe aeronave
    mari, Airbus A320 cu 180 de locuri. O ruta interna presupune
    aeronave mai mici si o frecventa ridicata a zborurilor. In momentul
    de fata identificam oportunitati mai bune pe rutele
    internationale”, precizeaza Dankovics, reprezentantul Wizz Air. {i
    Blue Air, singurul low-cost romanesc, si-a incercat sansa cu
    zborurile interne, dar la inceputul lui august a renuntat, din
    cauza gradului scazut de ocupare a aeronavelor.

    Chiar daca s-a mai eliberat loc pe piata, nimeni nu se grabeste
    deocamdata sa il ocupe. Operatorii au nevoie de efervescenta, de
    locuri unde calatoresc zilnic mii de oameni, unde exista
    dezvoltare. Cum deocamdata in Romania nu creste nimic, si piata
    low-cost va ramane la indemana celor care vor indrazni sa dezvolte
    sperand in viitor sau macar a celor care se vor mentine.

  • Metamorfoza Cocor: de la magazinul cu cele mai bune cojoace si covoare la mallul brandurilor romanesti

    Compania Cocor Bucuresti, care a investit circa 25 de milioane
    de euro in renovarea, modernizarea si extinderea suprafetei
    inchiriabile la 10.000 de metri patrati din Cocor, a anuntat ca
    vanzarile prognozate ale magazinelor pentru primul an de la
    deschidere se ridica la 50 de milioane de euro, in prezent gradul
    de ocupare fiind de 85%.

    Dan Barbulescu, presedintele Cocor, spune ca nivelul mediu al
    chiriei este de 50 de euro pe metru patrat fara TVA, nivel
    confirmat si de chiriasi. Sunt de asemenea magazine care platesc o
    chirie procentuala, intre 8% din cifra de afaceri, in cazul
    magazinelor de bijuterii sau cosmetice pana la 25%-30% in cazul
    designerilor romani, potrivit lui Barbulescu.

    Detalii pe
    www.zf.ro
    .