La noi, sunt putine lucruri certe. La noi, totul e interpretabil. La noi, totul are, la un moment dat, ceva dubios in el. La noi, totul e pus la cale, totul face parte dintr-un scenariu. La noi, indaratul a orice exista ceva dubios. Trei au fost scandalurile care au tinut capul de afis in Romania in ultima vreme: cazul Rafo Onesti, demisiile de la ziarul Adevarul si rapirea jurnalistilor romani. Toate au ceva in comun: legaturile periculoase si o mare doza de inexplicabil. Iar printre aceste trei evenimente, votul pro-Romania din Comisia de politica externa a Parlamentului European, cu adevarat important, a trecut aproape nebagat in seama. Ce inseamna asta? Mai multe lucruri. O data, ca stirile de bine nu sunt stiri. Niciodata o stire despre un eveniment istoric, dar mai degraba birocratic, nu va putea lua fata uneia spectaculoase, de genul acelora despre care se discuta intens in tramvai si sunt uitate cateva zile mai tarziu, pentru a lasa loc altora. Sa ne intelegem, cazurile Rafo, Adevarul, Bagdad nu sunt deloc niste maruntisuri; fiecare in sine, fiecare in felul lui e foarte important. Si fiecare e tratat, in ultima instanta, cu o mare doza de superficialitate. Bunaoara, putina lume s-a gandit la situatia dramatica a celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak si la adevaratele motive pentru care au ajuns in aceasta situatie. Cei mai multi s-au grabit sa faca pe desteptii, sa decripteze mesaje si sa explice cum trebuie procedat. Din pacate, a existat suficienta apa la moara stricata a freneziei comentatorilor de tot soiul. O ecuatie din care n-a lipsit aproape nici un ingredient: fosti apropiati ai lui Arafat cu legaturi politice la nivel inalt si conexiuni cu serviciile secrete, spitale de nebuni, variante fanteziste, situatii inexplicabile, dezvaluiri, zgomot. Si, ca intotdeauna, multa politica, culminand cu sugestia facuta de liderii PSD privind retragerea militarilor romani din Irak, chiar inainte de a exista vreo astfel de revendicare a teroristilor. Atat in cazul Bagdad cat si in cele mai putin spectaculoase dar suficient de incalcite, precum Rafo si Adevarul, au intervenit cateva nume. Mereu, acelasi gen de personaje (unele, chiar, comune celor trei cazuri sau altora asemenea). Acesta e un lucru cert. Iar la noi, putine lucruri sunt certe. La noi, totul e interpretabil, totul are, la un moment dat, ceva dubios in el. La noi, totul e pus la cale, totul face parte dintr-un scenariu. La noi, indaratul a orice exista ceva dubios. Exista, mereu, un papusar, exista cineva care profita, cinic. Exista o radacina a raului? Exista o iesire din acest cerc vicios? In urma cu cincisprezece ani, era data publicitatii Proclamatia de la Timisoara, cu celebrul ei punct 8. Ce voiau timisorenii si, apoi, cei din Piata Universitatii? In principiu, sa blocheze, pentru primele trei legislaturi, accesul la putere al fostilor activisti comunisti si al fostilor securisti. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si a suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca (…) Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism, se arata in Proclamatie. Cum ar fi aratat astazi Romania, dupa 15 ani, daca Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost adoptat? Cu siguranta, cu mult mai bine. Aproape ca nu exista afacere mai de anvergura in Romania care sa nu aiba undeva, pe traseu, mai mult sau mai putin vizibil, un fost securist sau un fost nomenclaturist. Daca parcurgi biografiile celor despre care ziarele scriu zi de zi, gasesti, aproape de fiecare data, cate un socru, fost ministru al lui Ceausescu, cate o functie pe la studentii comunisti ori cate un dosar stanjenitor. Daca zgaltai un pic marile averi din Romania e imposibil sa nu dai, in cel mai bun caz, de explicatii aiuritoare date in legatura cu celebrul prim milion de dolari. De conexiuni cu fosta Securitate, cu trustul Carpati s.a.m.d. Un mediu propice tuturor acestora, un mediu care genereaza averi fabuloase si cariere de neimaginat. Cat de oportuna mai este astazi ideea unei Legi a lustratiei? Si cat de plauzibila? Potrivit principiului mai bine mai tarziu decat niciodata, ar fi o lege cum nu se poate mai oportuna. Cat despre plauzibilitate, aceasta e aproape zero. Ar fi putut fi posibil atunci, cand vechile structuri inca erau intr-o oarecare stare de soc. Acum, ar trebui sa fim prea naivi incat sa credem ca ele, reinscaunate, cosmetizate, la butoane ar putea accepta asa ceva. Simpla punere in discutie a acestei idei e insa aproape la fel de importanta precum legiferarea ei. Pentru ca asta e avantajul democratiei si al libertatii: ca oamenii isi pot pune intrebari si pot ajunge la propriile raspunsuri si la propriile actiuni.
Category: Opinii
-
Proclamatia de la Bucuresti-Onesti-Bagdad
-
Cincinalul depozitelorsi spatiilor industriale
Neglijate pana in urma cu cativa ani, spatiile industriale si de depozitare trec acum printr-o perioada fasta. In zonele cele mai cautate din Bucuresti spatiile care vor fi date in folosinta in acest an vor dubla oferta existenta in prezent.
Cererea de spatii industriale si de depozitare pe piata din capitala este clar in crestere in ultimii ani, dar oferta nu reuseste sa se ridice la nivelul solicitat, se arata in raportul anual al Eurisko Real Estate Consulting, una dintre cele mai importante agentii imobiliare de pe piata romaneasca. Cererea mult mai mare decat oferta creeaza, spun cei de la Eurisko, un dezechilibru pe aceasta piata, care necesita dezvoltarea unor proiecte noi de mari dimensiuni.
Cu toate plusurile sale, anul 2004 este considerat, totusi, unul de pregatire a unor proiecte ce vor modifica semnificativ, incepand din acest an, peisajul industrial romanesc, insa fara a acoperi nivelul cererii in continua crestere si necesarul de spatii industriale al unui oras de dimensiunile Bucurestiului. Asadar, estimam ca vor mai fi necesari inca cel putin cinci ani de dezvoltari similare pentru a se ajunge la nivelul necesar, arata studiul Eurisko. La inceputul acestui an, spatiile industriale si de depozitare insumau, in Bucuresti, 1,1 milioane de metri patrati – atat spatii vechi, cat si spatii noi.
Oferta reala existenta pe piata, care atrage clientii, este reprezentata insa doar de spatiile noi de clasa A si B, iar in acest caz ne referim la un stoc de 120.000 mp. Oricum, perspectivele par favorabile, iar tendinta este clar de crestere de la an la an a investitiilor in domeniu. Astfel, anul 2004 a adus pe piata 30.000 de metri patrati de spatii industriale de clasa A, de peste trei ori mai mult comparativ cu stocul lansat in anul precedent. O alta problema observata de cei de la Eurisko este faptul ca desi exista numeroase solicitari de spatii industriale avand suprafete cuprinse intre 8.000 si 10.000 de metri patrati, oferta existenta pe piata nu reuseste sa satisfaca cererea. Pe fondul unor cereri in crestere, marile investitii in spatii industriale si de depozitare, la dimensiunile si standardele necesare marilor grupuri internationale, se lasa inca asteptate. Daca ele vor exista, vor fi rapid absorbite, cred reprezentantii Eurisko.
Faptul ca se cer spatii tot mai mari se poate observa clar din datele statistice. Daca in anul 2003, cererea de spatii industriale se situa la o medie de 2.000 – 2.500 de metri patrati, in anul 2004, suprafetele medii tranzactionate variaza intre 3.000 si 3.500 de metri patrati, adica o crestere medie de 45% a suprafetelor.
Ce companii sunt interesate de aceste spatii industriale?
La momentul actual, cerererile de spatii industriale si de depozitare vin din partea companiilor, atat romanesti, cat si internationale, cu activitati in domeniile logistic, de productie si de distributie a bunurilor de larg consum, de electrocasnice si de mobilier. Aceasta emulatie de noi investitii pe piata mai are si o alta parte buna: atat nivelul chiriilor de spatii industriale, cat si pretul de vanzare nu vor creste in acest an. Practic, anul trecut, nivelul chiriilor de pe aceasta piata s-a situat intre 1,5 si 6,5 euro pe metru patrat pe luna, preturile variind in functie de tipul spatiului, de facilitatile existente si, mai ales, de locatie.
In zonele de nord si vest ale Bucurestiului, chiriile s-au situat intre 4,5 si 6,5 euro / luna, in sud – intre 2,5 si 5 euro, iar in est a fost cel mai scazut nivel al acestor chirii, adica intre 1,5 si 3,5 euro/mp/luna. La vanzare, pretul acestor spatii a variat intre 200 si 380 euro/metru patrat construit.
Tendintele manifestate pe piata bucuresteana sunt prezente si in restul marilor orase din Romania. Specialistii evidentiaza potentialul de dezvoltare din Timisoara, Sibiu, Brasov, Ploiesti sau Pitesti, unde cererea de spatii va fi insotita de cresteri usoare ale preturilor de vanzare si ale chiriilor.
In concluzie, pentru anul 2005 avem de-a face cu o cerere de spatii industriale mult mai diversificata datorita atat emanciparii si schimbarii comportamentului de consum al populatiei pentru care s-au dezvoltat noi piete, cat si aparitiei interesului pentru segmentul industriei grele si dezvoltarii industriei IT (productie de componente de calculatoare).
Solicitarile de spatii industriale devin asadar din ce in ce mai specifice si cu un grad de dotare cat mai inalt, iar suprafetele implicate cresc.
-
Sa nu-ti faci idol din chip cioplit
Viata politica romaneasca incepe sa semene ingrijorator de mult cu cea de peste Ocean. Nu in sensul bun al cuvantului.
55% dintre romani sunt impotriva prezentei trupelor noastre pe teritoriul irakian si doar 36% sunt pentru. 36,7% dintre adolescenti isi aleg modelele de viata dintre vedetele de televiziune si doar 1,2% dintre oamenii de cultura. Daca maine s-ar organiza alegeri, Alianta D.A. ar castiga 48% dintre voturi, dar 66% dintre romani se pronunta impotriva anticipatelor.
Si asa mai departe. Cifre ingropand cifre, statistici stivuindu-se peste statistici si sondaje peste sondaje navalind pe prima pagina a ziarelor si dand buzna in deschiderea jurnalelor de stiri. Si undeva, intr-un colt de pagina, pierduta la rubrica Fapt Divers, stirea conform careia saptamana trecuta Senatul Romaniei a intrat intr-un soi de somaj tehnic. Nu mai exista proiecte de lege pentru a fi dezbatute. De trei luni, guvernul n-a mai inaintat nici o propunere legislativa.
Pentru a intelege cum s-a ajuns aici, trebuie sa ne intoarcem hat, inapoi in istorie, pentru a vedea cum a reusit Opinia sa devina Publica. Ba inca scrisa si cu majuscule. Multi vor ramane, poate, surprinsi, afland ca lucrurile n-au stat asa de la bun inceput. Ba chiar dimpotriva. Opinia, doxa in greaca, nu era nici pe departe tinuta la mare pret, fiind considerata doar o judecata insuficient intemeiata rational, o convingere, o credinta – poate adevarata, poate nu. (In treacat fie spus, lipsa de incrancenare manifestata de-a lungul istoriei de catre ortodoxie, prin raportare la istoria catolicismului sau protestantismului, este semnalata inclusiv in nume. Orto-doxie a credinta/parerea dreapta. Or, o parere, oricat ar fi ea de dreapta, nu poate fi bantuita usor de fanaticisme.). Atitudinea fata de opinie a ramas, in linii mari, neschimbata, pana catre sfarsitul secolului al XVIII-lea cand, dupa cum remarca laureatul Pulitzer Daniel J. Boorstin, guvernul reprezentativ, protestantismul si liberalismul modern au inceput a inflori in vestul Europei. Succesul democratiei (moderne), spune el, este totodata si povestea de succes a Opiniei. Ceea ce la inceput era considerat drept parere personala, nedemna de incredere, ba chiar privita usor depreciativ, s-a dezvoltat, ajungand o adevarata institutie. Ba inca una respectabila, pentru ca Opinia, odata devenita Publica, este mai mult decat opinia individuala.
Iar una dintre caracteristicile de baza ale Opinei Publice (in buna traditie, pardon, post-moderna) este ca se hraneste din sine insusi. Aidoma a doua oglinzi asezate fata in fata, cu cat o opinie devine mai publica, are sanse mai mari sa ajunga… Opinie Publica. Suna tautologic, dar nu e. Doar acum cateva luni, milioane de romani care votasera cu PSD-ul si-au descoperit peste noapte simpatia pentru Alianta. Si nu din interes. Pur si simplu asta vedeau in oglinda asezata in fata de catre rezultatul alegerilor. In absenta procesului electoral, rolul oglinzilor publice este jucat de catre sondajele de opinie (nu intamplator, acestea – ca si intreaga stiinta a statisticii – au fost dezvoltate, la inceputul secolului XX, de catre specialistii in mass-marketing si mass-advertising, fiind abia ulterior preluate de catre sociologi. De aceea ar trebui sa ne hotaram ce suntem mai intai: consumatori sau cetateni).
Sugerez astfel ca Opinia Publica trebuie desconsiderata total? Nicidecum. Hegel, spunea, bunaoara, ca ea trebuie in egala masura respectata si dispretuita – dispretuita pentru manifestarea ei concreta si respectata pentru esenta ei, a carei palpaire se poate intrevedea, mai mult sau mai putin limpede, in manifestarile pe care le imbraca. Pentru a-si implini menirea, Opinia Publica trebuie mai intai cernuta prin filtrul Legislativului. Doar dezbaterile Parlamentului, infruntarea opiniilor in Legislativ, spune el, pot conferi realitate (obiectiveaza subiectivismul, daca preferati) o constiinta publica altminteri abstracta, ce reprezinta mai mult decat suma opiniilor individuale ale celor multi.
Iaca de ce trecerea pe linie moarta, fie ea oricat de simbolica, a Legislativului, in Statele Unite sau la noi, nu poate decat sa ma ingrijoreze, cu atat mai mult cu cat ea nu vine niciodata singura. Aduce, la pachet, o sporire (la fel, macar simbolica) a rolului presedintelui/monarhului, ca o altfel de obiectivizare a subiectivitatii populare. Ambele institutii, presedintia si poporul, au rolul lor in viata politica a unei tari. Dar nu poti pretinde ca faci politica bazandu-te doar pe decrete prezidentiale, ordonante guvernamentale si referendumuri. In definitiv, referendumul nu e decat ce-i spune si numele: o consultare populara, un dat cu parerea sau o aflare in treaba la nivel national.
Mi se va reprosa, probabil, ca idealizez rolul Legislativului tocmai acum, cand parlamentarii din comisiile de specialitate si-au dat arama pe fata, votand, in devalmasie, atat puterea cat si opozitia, pentru ciuntirea legii de declarare a averilor demnitarilor. Ca, in fata unei asemenea nerusinari, o mana forte este mai mult decat bine venita. Un asemenea repros, insa, ar fi doar partial intemeiat. In acest caz n-am avut de-a face cu o lege in sensul obisnuit al cuvantului, care sa polarizeze diferit un intreg spectru de interese. Aici este vorba despre legea care-i privea direct pe toti parlamentarii. Si sa ridice primul mana cel care ar vota impotriva la un referendum la care romanii ar fi chemati sa-si spuna parerea daca sunt de acord sa le creasca tuturor nivelul de trai! Sa nu ne imbatam cu apa rece! Nici macar Hegel nu-i idealiza – nici pe departe! – pe parlamentari. Avea, insa, convingerea ca, mai devreme sau mai tarziu, ideea din spatele institutiei va impinge lucrurile pe calea cea buna. Cat mai devreme sau cat mai tarziu depinde si de atentia acordata, de catre fiecare dintre noi, idolilor: fie ei cu chipul cioplit din carne sau din statistici. N-am zis-o eu: drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
-
Confesiunile unui broker
Agonie si extaz. Momentele prin care am trecut in ultima perioada mi-au adus aminte de perioadelede inceput ale activitatii mele la Bursa.
La inceput, tranzactiile erau sporadice si aveau drept subiect cupoanele rezultate in urma ofertelor publice efectuate de cele cinci FPP. Au urmat primele tranzactii mari, care au avut ca obiect actiunile defunctei societati Sanevit Arad. Au aparut, atunci, si primele speculatii bursiere cu valori mai mari, au aparut si primele castiguri din speculatiile pe termen scurt. Piata avea fluctuatii mari, dar volumele erau extrem de scazute. Valorile investite de clienti erau simbolice. Era inceputul.
A urmat perioada 97-98, a cuponiadei, si primii jucatori pe Bursa. Era destul de simplu de speculat atunci. Faceai cross pe cupoane la prima ora si le vindeai dupa o ora in sistem cu un bonus de 10%. Era perioada de glorie a fondurilor de investitii straine – aparuse atunci pentru prima data pe Bursa notiunea intra-day.
Situatia era aceeasi ca si acum. Toata piata crestea, analistii trageau semnale ca actiunile erau supraevaluate, dar entuziasmul era generalizat si molipsitor. Clientii faceau coada la cumparat actiuni. Fondurile de investitii straine cumparau in disperare la preturi din ce in ce mai mari. Clientii romani mergeau si ei inainte, cu piata. Lipsa de experienta era mare si nu putini erau cei care asimilau Bursa cu Caritasul. Cel mai in necunostinta de cauza client care a venit la mine a fost o batranica de vreo 80 de ani care mi-a spus, cu candoare: Maica, am si eu niste bani de inmormantare si nu-mi ajung, poti sa ma ajuti sa-i inmultesc pe Bursa?. Notiunea de risc era atunci o necunoscuta, nimeni nu tinea cont de ea. Situatia politica era cam aceeasi ca si acum, avusese loc alternanta la guvernare, Conventia Democrata anuntase miile de specialisti cu care va face economia functionala si totul parea roz.
A urmat apoi lovitura. Romania era in pericol de a intra in incapacitate de a-si rambursa datoria externa. Aceiasi straini care in urma cu cateva luni cumparau in disperare la preturi din ce in ce mai mari incepusera sa vanda cu aceeasi disperare la preturi din ce in ce mai mici. Sugestiva pentru acea vreme e evolutia actiunilor OLT. Duse de val, ajunsesera la 4.000-5.000 lei/actiune, castigurile erau de peste 200% pe o perioada de sub un an, toata lumea avea in portofoliu Oltchim. A urmat agonia. Piata scadea cu 15% pe zi. Nivelul de rezistenta al Oltchim ajunsese la 200 de lei. Indicele BET, lansat in noiembrie 1997, ajunsese dupa un an sub 300 de puncte. Atunci au aparut primii clienti disperati si primele intrebari de genul mai scade?, are sanse sa mai creasca?, sa vand in pierdere sau sa mai astept?.
La fel se intampla si acum. Bursa vine dupa o lunga perioada de crestere si dupa cresteri spectaculoase pe termene scurte. Iar scaderile din ultima luna au dus la aparitia unui al doilea val de clienti disperati. Asta ma face sa ajung la teorie. Din pacate, investitorii ajung sa puna mana pe analize financiare sau analize tehnice numai in momentul in care Bursa se prabuseste. Abia atunci isi pun intrebarea daca o actiune este scumpa sau daca momentul in care intra pe piata este bun, ce broker sa-si aleaga, daca acesta urmareste numai comisionul sau il sfatuieste bine intentionat.
Ceea ce nu se intelege sau se intelege prea tarziu este ca Bursa nu este o forma de economisire, este o investitie. Si, ca orice investitie, presupune riscuri. Problema pe care trebuie sa si-o puna fiecare om inainte de a trece pragul unei societati de brokeraj este ce risc pot sa-mi asum? si daca pierd, cat de tare ma afecteaza pierderea respectiva?. Bursa este o alternativa de investitie pe termen lung, nu una in care iti investesti banii de inmormantare.
-
Noi si Ei
Din patru in patru ani, de alegeri, aflam ce-i framanta pe politicieni si cum mor de grija clasei de mijloc, cum sa o ridice, cum sa o impoziteze mai putin, cum sa o ajute sa se dezvolte. Si cum cer reformarea clasei politice – desi acest lucru il cer mai ales cei aflati in opozitie.
Subiecte majore, numai bune de discutie, fara dezvaluiri sau fara atacuri directe. Teme filozofice, care n-au ajutat la nici o schimbare. Dar politicienii vor plati pentru acest lucru intr-un mod cum nu se asteapta. Reforma clasei politice va veni de jos, de la cei peste doua milioane de romani care lucreaza in strainatate.
Ei vor deveni clasa adevarata de mijloc, ei vor reforma clasa politica in urmatorul deceniu.
Degeaba asteptam ca noi, cei care am ramas in
Ei sunt cei mai mari investitori in
Ei nu se vor intoarce in masa, asa cum ii vedem acum, la coada la vami de sarbatori. Dupa ce au adunat 100.000-200.000 de euro fiecare, ei vor incerca sa-si faca un rost aici. Ei vor deveni antreprenorii pe care nu i-am avut in anii 90. Fie ca isi vor face o pizzerie, asa cum au vazut in Italia unde au lucrat, fie ca vor oferi servicii de cleaning, fie ca isi vor deschide un minihotel, ei vor schimba intai locul in care vor activa. Nu vor mai accepta ca primarul sau alesul lor sa nu faca nimic, sa nu le traga gaze ca sa le mearga business-ul mai bine sau sa nu aiba drum asfaltat.
Credeti ca unul care a muncit din greu afara va accepta sa-i mai imbogateasca pe functionari? Credeti ca cineva care a curatat WC-uri la
Pe ei strainatatea ii schimba mai repede ca mentalitate fata de noi, cei care am ramas in
Sa vina altul. Promisiunile nu vor mai tine loc de asfalt. Poate chiar dintre cei care au lucrat afara se va ridica cineva ca sa conduca un oras. Schimbarea la nivel inalt, adica reformarea clasei politice, pe care o dorim de ani buni, nu se va face de sus, ci de jos. Degeaba asteptam ca reforma sa vina de la Basescu, Iliescu, Geoana, Tariceanu, Boc etc.
Ei nu au muncit o zi in strainatate si nu stiu ce inseamna sa castigi un ban scrasnind din dinti si injurandu-i pe cei ce i-au adus in acea situatie. Ei nu pot intelege de ce trebuie asfaltata acea strada, nu maine, ci ieri, ca sa vina mai repede un furnizor, sau de ce trebuie ca o autorizatie de functionare sa iasa mai repede, ca sa nu tina in loc afacerile.
Noi nu avem curajul si nici forta de a schimba lucrurile. Nu e lupta noastra. Ei si familiile lor, care depind de acei bani castigati din greu, vor schimba
Si ce sa faci aici?, a fost replica mea. Nu stiu ce, dar tot trebuie sa fac un business, o pensiune poate – a fost raspunsul pe care l-am primit. Noi trebuie sa ne temem de forta cu care se vor intoarce. Ei vor castiga lupta cu sistemul, pe care noi am fi dorit s-o castigam, dar pe care am pierdut-o.
Asa cum ne-au ridicat financiar in ultimii cinci ani, prin banii pe care i-au trimis in
-
Pagube colaterale
Cati dintre cei 4,5 milioane de fumatori din
Taxa de viciu e pe punctul de a fi legiferata – guvernul si-a asumat deja saptamana trecuta raspunderea pentru pachetul de legi care prevedea introducerea acesteia ca sursa de finantare a reformei din sanatate. Dar deocamdata nimeni nu stie cu cat se va scumpi tutunul nici Ministerul Sanatatii, care facut proiectul de lege (pe care anuntase ca si l-ar dori aplicat de la 1 martie), nici producatorii de tutun, care vor adauga taxa la pretul pachetului de tigari.
Nu stim ce decizii sa luam (n.r. pentru scumpiri), pentru ca nu stim ce sa calculam, spune Gilda Lazar, director Corporate Affairs la Japan Tobacco International (JTI), al treilea mare producator de tutun din Romania. Nici British American Tobacco (BAT), nici Philip Morris nu au comentat pentru acest articol, dar ambele companii sunt, in mod evident, in aceeasi situatie.
Clarificari privind viitoarele preturi ale tigarilor vor aparea abia o data cu normele metodologice, termenul legal de publicare a acestora fiind de 60 de zile. Normele sunt esentiale pentru ca ar urma sa stabileasca in ce fel se aplica taxa de 20 de eurocenti pe pachet. Daca acesti circa 7.200 lei vor fi adaugati mai intai la pretul tigarilor si abia dupa aceea va fi aplicata acciza, asta va insemna 15-16.000 de lei in plus la fiecare pachet.
Producatorii de tutun spun ca o astfel de varianta e incorecta, pentru ca inseamna o dubla impozitare, fara sa mai vorbim de faptul ca legislatia europeana prevede doar trei tipuri de taxe, iar cea de viciu nu e inclusa printre ele. Si, oricum, acciza in sine este o taxa care se aplica tocmai pentru a descuraja consumul produselor daunatoare sanatatii.
Daca insa taxa va fi adaugata la pachetul de tigari abia dupa aplicarea accizei, asa cum si-ar dori producatorii, atunci tigarile se vor scumpi cu doar 7.200 de lei la pachet. Scumpirea tigarilor va fi, asadar, semnificativa, mai ales daca luam in calcul si majorarile de accize care se vor face in vara dupa calendarul convenit cu Uniunea Europeana. Guvernul a dat asigurari producatorilor de tutun ca va gasi o varianta sa evite dubla impozitare – dar chiar si asa, 7.200 de lei la fiecare pachet inseamna, daca presupunem ca doar jumatate dintre fumatorii din romani vor fuma dupa scumpire un pachet de tigari pe zi, circa 135 de milioane de euro in plus.
Calculul pare plauzibil, avand in vedere ca Ministerul Sanatatii a anuntat deja ca se asteapta anul acesta la incasari suplimentare de 150 mil. euro din aceasta taxa si de 200 mil. euro in 2007. Incasarile pe care le asteapta anul acesta guvernul sunt mai mari decat intreaga piata anuala a cafelei, pentru a lua un singur exemplu. Iar cele 150 de milioane, cat ar trebui sa obtina Ministerul Sanatatii din taxa de viciu, nu vor fi decat bani deturnati de la alte cheltuieli de fiecare fumator care nu va renunta la tigari pe motiv de pret.
Acum, din fiecare trei romani cu varsta de peste 18 ani, unul e fumator, ceea ce inseamna o incidenta de circa 31-32%, spune Gilda Lazar, de la JTI. E putin probabil ca incidenta fumatului sa se reduca semnificativ, cum spera Ministerul Sanatatii. Tigarile, arata studiile, intra in categoria produselor cu cea mai mare fidelitate din partea consumatorilor, spune sociologul Mircea Kivu, director al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS), fidelitate data de dependenta fiziologica.
E de asteptat, de aceea, ca multi fumatori sa plateasca taxa de viciu fara discutii, reducand alte cheltuieli cele la articolele de imbracaminte, incaltaminte dar si produsele nealimentare de larg consum, crede Kivu. S-ar adauga aici si cheltuieli mai mici pentru carti, presa si spectacole. Vom avea, in schimb, un sistem sanitar mai bun?
-
PRETUL VICIULUI
Un roman care fumeaza un pachet de tigari pe zi va trebui sa plateasca anul acesta, numai pentru taxa de viciu – in functie de felul in care aceasta va fi calculata – un plus de 2,16-4,5 mil. lei pentru tutun, daca taxa se va aplica de la 1 martie. Se vor adauga, de la 1 iulie, alte 3.000 de lei pentru fiecare pachet, reprezentand accize majorate.
VARIANTA OPTIMISTA: La pretul fiecarui pachet de tigari se vor adauga, dupa aparitia normelor metodologice pentru legile care prevad instituirea taxei de viciu, cate 20 de eurocenti (aproximativ 7.200 de lei vechi).
VARIANTA PESIMISTA: Taxa de viciu se va adauga la pretul tigarilor inainte de aplicarea celorlalte taxe (acciza si TVA), ceea ce va duce la o scumpire de 15-16.000 de lei la raft. Aceasta varianta a fost criticata de producatorii de tutun, care spun ca o astfel de taxare contravine normelor europene si inseamna o dubla impozitare. O astfel de taxare ar insemna scumpirea cu 100% a tigarilor ieftine (Carpati, Marasesti), cu 50% a celor din segmentul mediu si cu 40% a celor premium.
DE NEEVITAT: La 1 iulie acciza va creste cu 3.000 de lei/pachet, ceea ce inseamna o noua majorare a pretului tigarilor, pe langa taxa de viciu. Asta inseamna ca tigarile vor fi mai scumpe cu minim 10.000 de lei la sfarsitul lui 2006.
CONSECINTE: Prima si cea mai importanta consecinta a scumpirii tigarilor, spun producatorii, este inflorirea pietei negre. Ei dau ca exemplu Ungaria, unde piata legala a scazut cu 22,5% – afectand deopotriva producatorii si bugetul statului imediat dupa ce guvernul a decis sa majoreze accizele mai devreme decat se convenise cu UE. O alta consecinta ar fi scaderea, in bugetele familiilor de fumatori, a cheltuielilor pentru alte categorii de produse.
-
Eu, Spartanii si Magarul lui Buridan
Daca ar avea
Si-atunci mi-am amintit de Dr. Jekyll – savantul acela de treaba din romanul lui Robert Louis Stevenson, care se transforma peste noapte in Mr. Hide si savarsea, la adapostul intunericului, felurite blestematii. In literatura de specialitate, cazul doctorului Jekyll e folosit ca metafora pentru cazurile de personalitate dedublata. In constiinta populara, intruchipeaza, alaturi de Dracula sau de creatia lui Frankenstein, imaginea monstrului. In ceea ce ma priveste, sunt convins ca, daca dr. Jekyll e monstru, e doar pentru ca nu poate fi nimic altceva decat Mr. Hide. Ce poate fi mai monstrous decat asta? Ce fel de om e asta, in care nu exista decat un ego bun si unul rau – un ego alb si unul negru?
Fiecare avem cate un ego pentru fiecare culoare a spectrului ROGVAIV – si asta mai cu seama atunci cand vine vorba despre intentia de vot. Uite, bunaoara, in cazul meu, ego-ul meu romantic, de la inceputul anilor 90, m-ar indemna sa votez cu PPCD sau PNTCD, sau cum i-o mai zice. Si ce daca n-are nici o sansa? – imi sopteste, persuasiv, ego-ul cu pricina.
La urma urmei, votul nu e neaparat utilitar. Votand cu PPCD, votezi cu un principiu si tragi un semnal de alarma. Mdea, replica ego-ul meu cinic (iar pentru ca pana si Fericitul Augustin converseaza in Solilocvii cu sine insusi, nu m-am ingrijorat catusi de putin de infiriparea acestui dialog). Inainte, insa, de a ne inamora de principii, s-ar cuveni sa adunam «unu» si cu «unu» – poate fac doi. Ce vrei sa spui? – intreba, foindu-se, ego-ul meu romantic.
Ciuhandu A Talpes in vizita neoficiala pe 13-15 februarie (nu iunie) la cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Uniunii Crestin-Democrate, fac cat? Il stii doar pe Talpes, fostul director al SIE, fost senator PSD, «omul lui Iliescu», aparatorul pedofilului Treptow – sa mai spun? N-a mai fost nevoie. Ego-ul meu romantic a amutit brusc. Profitand de vidul de putere, ego-ul rational si-a incercat, la randu-i, puterile. Tot liberalii raman solutia!, a declamat el, undeva intre emisfera dreapta si corpul calos.
Nu-s populisti, si militeaza deopotriva pentru valorile dreptei – respectul individului si al legii! Ttt-ttt , tot copil ai ramas, a clatinat iar din cap ego-ul cinic. Ia de asculta declaratia premierului de saptamana trecuta, care incepe cu «Senatori, nu va temeti!» – de credeai ca maresalul Antonescu le mai ordona inca odata soldatilor sa treaca Prutul! Si continua, conform declaratiilor din presa: «Nu cred ca avem de ce sa NE temem, nu cred ca aveti de ce sa va temeti cu aceste masuri! DNA nu este decat fostul PNA, decat ca este cazat in cadrul Parchetului General. Nu este o schimbare de fond, nu este o schimbare de atributii», i-a asigurat premierul pe senatori. Te-ai linistit? Aducandu-si aminte si de Norica Nicolai, ego-ul rational a bagat, rusinat, capul intre umeri.
Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta! – se va fi imbarbatat singur ego-ul meu cenusiu, cel care incearca de fiecare data sa gaseasca o cale de mijloc. Ce dovada mai buna – s-a intrebat el, retoric – mai poate cineva astepta pentru a vota cu PD-ul? Doar e singurul partid care a adoptat doctrina populara a taranistilor si intransigenta morala la care aspira liberalii! – exclama el emfatic. He-he! Ma facusi sa rad, ca tot n-am mai ras de multisor!, chicoti, hatru, ego-ul cinic, aducandu-mi aminte de tatal meu. Parca era vorba aici despre alegerile parlamentare, nu de cele prezidentiale – sau ma-nsel? Astia la teorie stau bine, practica-i omoara! Aminteste-ti doar de toate declaratiile in favoarea interzicerii migratiei politice, de Seculici, de parlamentul unicameral, de Dobre, sau Cocos! Ego-ul cenusiu s-a facut una cu materia cenusie si-a amutit si el.
Tocmai cand speram ca solilocviile au incetat, am simtit in creier un bazait enervant – erau ego-urile mai mici, care ma indemnau sa votez ba cu PSD, ba cu PRM, ba cu PNG. Fiind, insa, vorba de niste ego-uri kamikaze, le-am lasat sa se turteasca in liniste de creierul reptilian, fara a mai catadicsi a le lua in seama. Pana si ego-ul meu cinic s-a lasat pagubas. S-a rasucit pe calcaie si a inceput a fluiera a paguba.
Tot memoria, sireaca, m-a pogorat de pe culmile disperarii. Daca
-
Fanatisme romanesti
Suntem deja la a doua alternanta a culorii politice in ultimii 17 ani. Si, printre multe alte diferente, una mi se pare cat se poate de evidenta intre aripa PSD si aripa liberal-democrata. In intervalul conducerii socialiste, s-a perpetuat o oarecare stiinta antedecembrista a controlarii si manipularii mass-media.
Si rezultatul a fost intotdeauna o aplatizare a dezbaterilor politice de orice fel. Putine scandaluri interne au razbatut, multe ziare si televiziuni au trait hranindu-se din propriul compromis cu puterea si atunci toate pareau bune si frumoase. Doar nu credeti ca pe vremea PSD-ului au fost pur si simplu mai putine motive de scandal decat sunt acum sau mai putini oameni de arestat decat pana acum? Nu, dar acum presa are mult mai mult acces la culise si sunt mult mai putine filtre care sa obstructioneze informatia.
Asadar, cu bune si multe rele, guvernarea liberal-democrata a insemnat, si pe vremea Conventiei, si acum, un avant nemaipomenit pentru dezbaterea democrata. Presa a reflectat in amanunt viscerele puterii. Din mai multe motive: caracterul fragmentar al coalitiilor, luptele intestine, exhibitionismul politicianist etc. In plus, pentru regimurile liberal-democrate, in general mult mai naive decat cele conduse de vajnici oameni din fostul PCR, singura lupta pe care au invatat s-o duca a fost cea prin intermediul presei.
Mijloacele de manipulare subtila si eficienta sunt invatate, probabil, abia acum. Nu intamplator se duc razboaie grele in zona serviciilor. Ce are a face fanatismul in toata aceasta afacere? Ei bine, se poate vedea cu ochiul liber ca avem o mare problema de raportare la dialogul democratic. Orice dezbatere se transforma repede in scandal. Probabil cel mai bun exemplu este linsarea publica a lui Frunda dupa cateva afirmatii ceva mai provocatoare (nu jignitoare sau ofensatoare). Au sarit pe el oameni de toate culorile politice. Si, cu tristete, am remarcat ca fanatismul combina respectivele culori politice intr-un unic gri deprimant.
De la Boc pana la Pruteanu sau Iorgovan, toti s-au simtit atinsi in fiinta nationala si au tinut sa faca declaratii ca inainte de razboi. Fanatismul nationalist, gata sa rabufneasca din motivele cele mai puerile, este o amenintare incredibila intr-o
Sa ne uitam apoi la vajnici comentatori precum C.T. Popescu sau Cristoiu. Teoria lor e simpla: avem show mediatic, dar
Nu are rost sa investesti astfel de evenimente cu o interpretare apocaliptica. Dar, ce sa-i faci, asta se poarta. Adica, o contrazicere intre partidele de coalitie nu e doar o contrazicere, e insusi semnul disolutiei, al sfarsitului. Prea multi ravnesc inca echilibrul monolitic al unui partid zdrobitor majoritar (urmare fireasca, daca vorbim de mentalitati, a echilibrului suprem monolitic pecerist). Aceasta ar fi o a doua forma de fanatism: viziunea apocaliptica – orice mica disputa este, de fapt, un semn al sfarsitului lumii, cel putin al lumii romanesti (asta cand nu vorbim despre nenorocitii de americani).
Si, nu in ultimul rand, a treia forma de fanatism: libertatea presei este privita ca un semn de deruta. Asa s-a intamplat si in vremea Conventiei Democrate, asa se intampla si acum. Multimea punctelor de vedere ingrijoreaza, panicheaza, cel putin asa apare la televizor sau in ziarele importante. Ca si acum sase-sapte ani, profitul il trag, se pare, extremistii.
Avantul politic al unor Gigi Becali sau Vadim Tudor este semnul cel mai clar ca exista pe piata electorala o cerere de intoleranta, ca exista in randul receptorilor o dorinta fanatica de clarificare. Publicul din
N-as vrea sa asist din nou la alegeri in care socialistii iau puterea, profitand de eroziunea extremista a dialogului public. Am dat doar trei exemple generale de fanatism romanesc. Si i-am justificat aparitia mai ales in opozitie cu incercarea de liberalizare a pietei ideilor in mass-media. Inca mai sunt de dat lectii de democratie. Ar fi bine ca fanatismele discursive sa fie doar show, sa fie doar rating si atat.
Costi Rogozanu este redactor-sef la Apropo TV
-
Lasati Hamas sa se scufunde. Sau sa inoate singur
Momentul poate deschide posibilitati noi, interesante, pentru o intelegere pe termen lung – sau un armistitiu – in relatiile israeliano-palestiniene. Are si potentialul de a aduce un haos complet. Se jongleaza cu grenade aici, asa ca, va rugam, fara miscari bruste.
Si, de asemenea, sa nu ne amagim: Hamas este responsabil pentru violentele suicidale de nedescris impotriva civililor israelieni. Israelul ar avea dreptate sa spuna ca singura politica corecta fata de Hamas este astazi lupta pana la moarte. Dar ar fi asta o masura desteapta in momentul de fata? Daca Israelul chiar vrea sa scape de Hamas sau macar sa-l vada dezarmat, singurii care pot face asta cu succes sunt palestinienii. Ei sunt cei care au votat Hamas – intr-un scrutin corect pe care presedintele Bush l-a cerut cu insistenta.
Daca Hamas va esua in conducerea Autoritatii Palestinene, este crucial sa se vada ca a esuat pe mana sa – pentru ca nu s-a putut transforma pe sine dintr-un grupare terorista intr-un organism care sa livreze pace, securitate si o buna guvernare pentru palestinieni – si nu pentru ca Israelul si SUA nu i-ar fi dat nici o sansa.
Orice moment in care opiniei publice palestiniene ii este evident ca Hamas este fortat sa esueze va garanta ca urmatoarele alegeri vor produce doar o noua victorie a Hamas, a spus sociologul palestinian Khalil Shikaki.
Si, apropo, daca Hamas este impins spre esec, cine poate spune ca palestinienii vor mai fi vreodata capabili sa organizeze noi alegeri? Am putea avea un un haos prelungit. Din acest motiv, a argumentat Shikaki, atat Israelul cat si americanii ar trebui sa ramana deschisi la eventualitatea ca Hamas sa faca parte din guvernul palestinian de uniune nationala sub actualul presedinte Mahmoud Abbas – un membru moderat al Fatah, care agreeaza o pace cu Isreaelul.
Vrem sa oferim Hamas un context (palestinian – n.r.) in care sa inceapa sa-si modereze ideile – fara sa fie fortat de catre Occident si Israel, a spus Shikaki. Daca Hamas se va schimba, o va face doar pentru ca trebuie sa se confrunte cu o realitate: ca poate obtine mult mai mult pentru palestinieni negociind cu Israelul decat luptand cu Israelul. Fiecare sondaj arata ca Hamas a castigat pentru ca palestinenii isi doresc mai multa securitate, mai putina coruptie si o guvernare mai buna – si nu un stat islamic. Liderii Hamas dau semnale ca stiu ca va trebui sa dea piept cu o ciocnire intre ideologia lor si nevoile de astazi ale palestinienilor.
Dupa cum mi-a spus Farhat Assad, un purtator de cuvant al Hamas din Cisiordania: Si noi intelegem ca politica nu se bazeaza doar pe principii. Ci si pe interese. Cine stie daca ceva din toate astea e adevarat? Dar Israelul are un enorm interes sa testeze capacitatea Hamas de a evolua. Pentru ca daca Hamas mentine actuala incetare a focului, se concentreaza pe o mai buna guvernare si incepe sa sprijine tacit – dar nu formal – negocierile cu Israelul, beneficiul va fi enorm. Pentru prima data, toata strada palestiniana, Hamas si Fatah, vor fi reprezentate la negocieri, facand o intelegere cu Israelul cu atat mai legitima.
Dupa cum observa comentatorul politic Yaron Ezrahi, israelienii obisnuiau sa spuna ca un inch (2,54 cm – n.r.) cedat de Likud-ul lui Sharon face cat un kilometru cedat de Partidul Muncii. Acum avem o situatie asemanatoare cu palestinienii. Orice intelegere cu Hamas valoreaza mult mai mult decat orice intelegere mult mai convenabila cu oameni care nu o pot pune in practica.
Israelul a fost obsedat sa faca OEP sa renunte la statutul sau, dar pana la urma asta nu a afectat cu nimic comportamentul lui Yasser Arafat. De aceea, indiferent de conditiile pe care le pune pentru a permite transferul de fonduri catre un guvern condus de Hamas sau pentru a negocia cu el, Israelul trebuie sa se intrebe: ce i-ar impresiona mai mult pe israelieni – daca Hamas ar recunoaste statul Israel astazi si ar canta Hatikva, imnul national al Israelului, sau daca ar mentine incetarea focului si procesul de negociere?
Cred ca daca Hamas ar recunoaste Israelul astazi, asa cum cer unii israelieni, nici un israelian nu ar crede o iota. De ce ar face-o? Singurul mod in care israelienii ar crede vreo vorba a Hamas ar fi daca aceasta ar veni dupa o schimbare a actiunilor Hamas, nu inainte. Asadar este crucial ca Israelul, SUA si palestinenii sa nu se agate acum de vorbe. Hamas nu ar putea spune nimic care sa-i linisteasca pe israelieni, dar ar putea face mult mai multe pe teren care sa aiba un impact imens mai tarziu. Acesta este – pentru moment – locul unde trebuie sa dea testul.
Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 8 martie al BUSINESS Magazin.