Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Gemisa face un pui pina la sfirsitul anului

    Actionarii Gemisa Investments vor crea, cel mai probabil pana la sfarsitul acestui an, un nou fond de investitii, in valoare de 20-30 de milioane de euro. Bani care, impreuna cu resurse atrase de la banci, vor permite angajarea unor investitii de 50-60 de milioane de euro.

     

    Pe 1 octombrie 2004, adica exact acum doi ani, Dragos Rosca renunta la consultanta de management pentru administrarea unui fond de investitii cu capital de risc dedicat, concentrat in special pe finantarea de start-up-uri. Atunci Rosca devenea CEO al Gemisa Investments, punand astfel capat carierei de zece ani la Roland Berger Strategy Consultants, companie in care a avansat pana la pozitia de Senior Project Manager. Pentru Rosca (35 de ani), istoria ultimilor ani s-a scris mai ales in cifre – a finantat zece companii in care a investit pana acum 4,7 milioane de euro. Deja a facut primul exit, are angajamente de investitii pe portofoliul actual de alte 1,3 mil. euro si va mai finanta trei companii (negocierile sunt avansate) cu inca aproximativ doua milioane de euro.

     

    „In urma cu doi ani, ma asteptam la tot felul de surprize, adica si la bune, si la rele. Credeam ca vor fi si plasamente nereusite. Pana acum nu au fost asemenea cazuri“, marturiseste CEO-ul Gemisa Investments. Faptul ca si-a pus problema esecului este un lucru perfect justificat, pentru ca fondul pe care il administreaza este unul cu grad de risc ridicat. Practic, Gemisa Investments – fond detinut de un grup de companii de investitii straine (libanezi, englezi, francezi) – a fost primul dedicat in special pe investitii de valoare mica-medie in companii aflate in faza de start-up.

     

    Totusi, Gemisa nu este singurul fond care a facut astfel de investitii. Ocazional, asemenea plasamente au mai facut si fondurile straine de dimensiuni mai mari prezente pe piata romaneasca. Vezi investitiile Oresa Ventures in La Fantana sau Credisson, plasamentele SEAF in Total Soft sau Artima. Un alt exemplu de fond care a investit in start-up-uri mai este si RAEF prin participatiile la Motoractive Leasing, Estima Finance si Domenia Credit. Pentru a ajunge la cele 13 companii in care a investit sau in care este pe punctul a o face, Rosca a analizat in detaliu 70-80 de afaceri dintr-un total de 150-200 de proiecte pe care le-a considerat, intr-o prima faza, posibile tinte de achizitie. „Din cele 70-80 de companii studiate cu atentie, la circa 20-25 am facut o analiza extrem de amanuntita.“

     

    Acum portofoliul Gemisa include noua companii, iar o a zecea este pe cale sa fie inclusa pe lista, tranzactia fiind aproape de finalizare. Companiile in care Gemisa este actionar majoritar sunt Miniblu (retea de retail de articole pentru copii), Optical Network (retail de articole de optica sub brandul Optiblu), Cristal Diagnostic (medicina muncii si clinica medicala), Oxigen Plus (servicii medicale pentru bolnavi cronici), Press Pro International (editura de presa medicala si organizator de evenimente), Fleet Management Services (management de flote de masini), BIA Human Resource Management Services (servicii si consultanta in HR), Geroaslan (marketing si promovare pentru produsele Gerovital) si Sport Distribution Group (distributie de echipament sportiv).

     

    Cea de a zecea companie din portofoliul Gemisa, Lauren Finance (servicii financiare), a fost vanduta recent catre distribuitorul de medicamente Mediplus Exim, parte a grupului A&D Pharma, reprezentand primul exit din portofoliul Gemisa. Tranzactia nu este inca finalizata, motiv pentru care valoarea deal-ului nu a fost facuta publica. Dragos Rosca, de altfel unul din actionarii minoritari ai Lauren Finance, spune insa ca tranzactia s-a facut in profit pentru fond. Potrivit acestuia, toate companiile din portofoliul consolidat al Gemisa sunt pe break-even, iar cel putin sapte acestea vor inregistra profit la sfarsitul anului. Tot la sfarsitul anului cifra de afaceri cumulata a companiilor controlate de fondul de investitii vor ajunge la aproximativ 12 milioane de euro.

     

    Mai mult, spune Rosca, o parte dintre companiile din portofoliul Gemisa sunt lideri pe segmentul de piata in care activeaza: Miniblu, FMS, Press Pro sau Oxigen Plus. Optiblu ocupa locul doi pe piata retail-ului de optica, dupa Optinova.

     

    „Toate companiile in care Gemisa a devenit actionar a trebuit sa fie puse pe picioare si asistate cu multa atentie. Pe unele chiar le-am creat de la zero“, explica Rosca. Echipa care asigura managementul tuturor investitiilor (practic, incubatorul care asigura suportul afacerilor din portofoliu) totalizeaza in acest moment 20 de persoane, numai departamentul financiar avand circa 15 angajati.

     

    Iar numarul acestora va creste, cu siguranta, dat fiind faptul ca, pana la sfarsitul anului, actionarii Gemisa vor mai „ridica“ un nou fond. Daca valoarea medie a investitiilor facute pana acum de Gemisa a fost de circa 500-600.000 de euro per proiect, noul fond va avea o alta filosofie. „Vom cauta proiecte mai mari, de circa 8-10 milioane de euro“, explica Dragos Rosca, adaugand ca unul dintre domeniile noi pe care fondul le va explora este cel al productiei. Pe de alta parte, investitiile cu valoare mai mare vor determina fondul sa diminueze o parte din riscul pe care si l-a asumat pana acum in cadrul investitiilor de valoare mica.

     

    Un risc mai mare, insa, poate insemna si un randament superior. Din punct de vedere al rentabilitati, pentru actionari momentul adevarului va fi cel in care participatiile actuale vor fi vandute. Intre timp insa, Gemisa face evaluari anuale ale companiilor sale. Pana acum, nivelul anual al IRR (Internal Rate of Return) se situeaza la 30-50%. „Cand vom face toate exit-urile, randamentul mediu va fi de 35-40% pe an“, estimeaza directorul fondului. Adica un nivel superior celui inregistrat de fondurile de investitii cu o atitudine mai prudenta (15-20% pe an).

     

    Cand va veni momentul exit-ului? Raspunsul e unul standard si se afla pe buzele tuturor directorilor de fond: „iesirea dintr-o afacere se face dupa circa trei-cinci ani“. Gemisa Investments, insa, a fost gandit ca un fond cu plasamente de durata mai lunga – cinci-sase ani. In afara de exit-ul total, un alt scenariu luat in calcul este identificarea unor cofinantatori, o ipoteza valabila pentru afacerile care asigura o crestere de 25-30% pe an.

     

    Deocamdata, marea provocare a celor de la Gemisa este identificarea de noi proiecte pentru cele 20-30 mil. euro disponibile de la sfarsitul acestui an, care impreuna cu componentele de finantare bancara ar putea permite investitii de 50-60 mil. euro. Afaceri bune exista in continuare, insa, cel putin acum, negocierile unui fond cu antreprenorii romani sunt mult mai dificile decat in a doua jumatate a anilor ‘90. In prezent, proprietarii de business-uri sunt pregatiti sa-si coordoneze afacerile pe un termen mai lung decat au facut-o oamenii de afaceri din deceniul trecut. Practic, este vorba de o noua generatie de antreprenori cu alte asteptari si mai ales, cu o alta mentalitate de business. De acum inainte, fondul condus de Dragos Rosca va iesi din zona finantarilor de nisa, urmand sa concureze pe anumite proiecte cu fondurile mari, deja consacrate pe piata.

  • Masinaria de bani

    Randamentul bun al investitiilor de pana acum, dublat de identificarea de noi oportunitati, determina actionarii Gemisa sa mai angajeze investitii de 50-60 mil. euro

     

    RISC vs. RANDAMENT: pana acum fondul si-a propus un randament mediu pe investitie de 35-40%/ an. Acest nivel este specific unor investitii cu grad de risc ridicat. Companiile de investitii mai prudente vizeaza randamente de 20% pe an.

     

    FILOSOFIE NOUA: actionarii Gemisa vor crea un nou fond in valoare de 20-30 de milioane de euro, bani care impreuna cu componentele de finantare bancara vor fi investiti in proiecte mai mari decat cele de pana acum. Valoarea medie a unei investitii: 8-10 milioane de euro.

     

    BILANT: in octombrie 2004, fondul era „programat“ sa investeasca sase milioane de euro. Pana acum s-au investit efectiv 4,7 mil. euro si a avut loc si primul exit.

  • Bani in linie

    using System; class App{ public static void Main(){ Int32 index = 50; Fib obj = new Fib(); do{ Console.WriteLine(obj.Value); obj = obj.GetNext();  }while(index— != 0);  } } Daca ati inteles ceva din toate astea, nu e exclus sa fiti interesant pentru piata IT. Daca nu, inca nu e prea tarziu.

     

    Ca vorbitorii unor limbi exotice sunt la mare cautare, o stie orice manager de call-center. In industria programatorilor exista o regula asemanatoare. „Putem spune ca un programator de nivel mediu pe Assembler este la noi la fel de bine platit ca un senior pe CAA“, spune Monica Baluta, directorul de resurse umane pentru BitDefender. Pentru cei mai multi, nici macar numele acestor limbaje nu suna cunoscut. In traducere libera, oficialul BitDefender vrea sa spuna ca un limbaj considerat mai greoi, dar de care este nevoie in anumite proiecte specifice, cum e Assembler, poate fi platit mai bine decat un limbaj larg raspandit si cunoscut de multi specialisti, precum CAA.

     

    E bine de stiut ca, dintre toti angajatii unei companii producatoare de software, nu toti fac parte din „tagma“ programatorilor. In cazul Softwin, bunaoara, doar aproximativ 200 dintre cei 600 de angajati scriu efectiv liniile de cod ale vreunui limbaj de programare. Restul inseamna de regula personalul administrativ, marketing, vanzari sau cei angrenati in relatia cu clientii.

     

    Daca multi dezvoltatori de software vor declara ca esential este sa „vorbesti“ limbajul potrivit la timpul si la locul potrivit, seniorii sunt insa de acord ca invatarea periodica a unui nou limbaj este la fel de importanta. „Acum cativa ani, multi tineri absolventi se orientau catre web: PHP, JSP, ASP, deoarece se gaseau multe locuri de munca si relativ bine platite. Acum, piata pentru aceste joburi s-a mai restrans, si cererea a devenit mult mai mare pentru limbajele clasice: C, C++, Java si, partial, .Net.“, explica balansarea cererii si a ofertei pe piata programatorilor Monica Vierita, HR & operations manager al ITC Networks. Firma din Cluj dezvolta software in regim de outsourcing in special pentru industria telecomunicatiilor si va ajunge  la 580 de angajati si o cifra de afaceri de 16 milioane de dolari pe anul acesta, conform estimarilor oficialilor companiei. Oricum, se poate spune ca istoria se repeta, pentru ca moda limbajelor software de acum cativa ani a revenit. Pentru partea de laborator antivirus a BitDefender, Softwin are nevoie in special de cunoscatori de Assembler, un limbaj considerat de studenti drept rigid si lipsit de perspective. Este folosit in general pentru a realiza „embedded software“, programele care stau pe post de „creier electronic“ la bancomate, usi de garaj actionate electric, sistemele electronice de control al masinilor si orice alte destinatii care nu presupun existenta unui calculator. Centrul de cercetare-dezvoltare BitDefender din Iasi, de exemplu, este condus de asistentul cursului de Assembler de la o universitate locala. „Tot prin el am mai recrutat studenti, a fost o miscare strategica gratie careia si-a facut un nucleu de oameni foarte buni“, spune Monica Baluta.

     

    Fara exceptie, toti cei implicati in scrierea de linii de cod pentru industria software sunt de acord ca devine din ce in ce mai dificil sa gasesti personal calificat si ca se poate vorbi chiar despre o criza de specialisti. Cu atat mai mult atunci cand sunt cautate aptitudini tehnice strict specializate sau de nivel avansat. O metoda mai agresiva de atragere a  fost dezvoltata de firma clujeana Nethrom. La sfarsitul anului trecut, compania a inceput sa publice anunturi in presa locala prin intermediul carora invita programatori sa participe la interviuri de angajare platite cu 10 lei minutul (2,7 euro). Anuntul spunea ca „In timpul interviului va exista un ceas care va cronometra timpul. Indiferent daca persoana care vine la interviu este admisa sau respinsa, va primi banii“. „Ne confruntam cu o lipsa de resurse umane calificate indeosebi in domeniul programatorilor cu experienta in dezvoltarea de aplicatii economice pentru piata romaneasca si in managementul de proiect in vederea derularii unor programe de amploare. Ne gasim, de asemenea, foarte greu angajati cu abilitati in limbajele de programare Java si care sa aiba cunostinte de limba germana“, spune tot de la Cluj directorul unei alte firme, citat de editia de Transilvania a Ziarului Financiar.

     

    Directorul de resurse umane al BitDefender merge chiar mai departe si spune ca nu se mai poate vorbi de parcurgerea pasilor clasici in recrutarea personalului: apare o anumita cerinta, iar departamentul de HR incearca sa gaseasca persoana potrivita. „Noi suntem proactivi, avem anunturi permanent, cautam activ si suntem tot timpul in piata. Intra in zona de testare, dupa care il luam si fara sa avem pozitia deschisa.“

     

    O urmare imediata a fost cresterea salariilor. De exemplu, pentru un programator Java, in Timisoara se ofera salarii care incep de la 900 de dolari net pe luna. Iar din lupta preturilor nu intotdeauna castigatoare ies marile companii. „Pentru noi concurenta o reprezinta firmele de mici dimensiuni care lucreaza in outsourcing. Stand intr-un apartament de bloc, nu au cheltuieli precum HR-ul si financiarul si atunci isi permit sa plateasca mai bine decat noi. Dar ca perspective, una e sa lucrezi intr-un apartament si alta la o companie mare“, spune Monica Baluta.

     

    Pentru a fi la curent cu evolutiile pietei si cu nivelul de salarizare, directorii de resurse umane de la companii ca Freescale, Alcatel, Microsoft, Softwin sau IBM se intalnesc periodic si dezbat pe marginea studiilor de piata comandate, care arata cum au evoluat salariile in aceasta industrie.

     

    In plus, directorii de resurse umane de la marile companii software recunosc ca de-a lungul timpului, dupa mii de interviuri de angajare, au ajuns sa stie cum s-a descurcat un candidat la testul tehnic chiar inainte de a apela la parerea mai avizata a sefilor de pe departamentele specifice. Cel mai problematic limbaj de programare acum este CAA, considera „clubul“ specialistilor in HR. Cu toate ca este relativ larg raspandit, este dificila gasirea oamenilor care stapanesc bine acest limbaj. Multe companii nou intrate pe piata au crescut nevoia pentru CAA, mai ales in zona de „embedded programming“.

     

    Monica Vierita de la ITC Networks mai crede ca in ultimii ani programatorii s-au orientat catre alte limbaje „considerate mai noi si/sau mai inovatoare, ca Java si apoi C#“.

     

    Altele au inceput sa fie mai putin folosite. Nume ca Fortran, Cobol, Pascal mai sunt amintite doar in CV-urile programatorilor nostalgici. Monica Vierita de la ITC Networks mai spune ca si cererea pentru alte limbaje, cum ar fi Visual Basic, s-a restrans.

     

    Dar, la fel ca si in cazul limbilor straine, pretul corect la angajare este dat de nivelul de stapanire si de numarul  vorbitorilor.

     

    Oricand, limbaje de programare invechite ar putea deveni „exotice“, la aparitia unei companii care il foloseste masiv si este dispusa sa plateasca bine pentru personal de calitate. In fond, latina sau greaca veche inca mai au cautare.

  • Limbaje la moda

    C#: a fost dezvoltat pornind de la C si CAA si este esential pentru stapanirea programarii web pentru software-ul Microsoft. Specialistii il considera asemanator cu Java.

     

    JAVA: sintaxa acestui limbaj a fost dezvoltata de cei de la Sun Microsystems la inceputul anilor ‘90. Catalogat de multi programatori drept un limbaj „frumos“, este utilizat de pilda la software-ul pentru telefoane mobile.

     

    PHP: este un limbaj open-source, potrivit pentru aplicatiile web, care poate fi folosit in tandem cu programele de creare de pagini internet in cod HTML.

     

    JAVASCRIPT: nu trebuie confundat cu Java. E mai simplu decat acesta si ocupa mai putin spatiu. Este folosit in milioane de site-uri pentru crearea programelor „cookie“, la detectia browserului si pentru a imbunatati designul.

  • Salarii programate

    Nivelul salariilor difera foarte mult in functie de pregatire si de cerintele pietei pentru anumite limbaje de programare specifice. Un raport al agentiei de recrutare online PayScale pentru Romania indica diferente mari intre salariile medii anuale in functie de aptitudinile angajatilor.

     

    Competente software

    Salariul mediu anual

    SQL

    18.249 $

    UNIX

    13.200 $

    Microsoft Office

      9.688 $

    Java

    17.400 $

    Windows NT/2000/XP Networking

    15.629 $

    CAA

    13.200 $

    Visual Basic

    20.000 $

    C

    11.626 $

    SQL Server

    15.813 $

     

  • A&D Pharma da admitere la Londra

    Ideea cotarii la o bursa straina nu este tocmai o noutate printre companiile romanesti. Dar firmele care au trecut de la vorbe la fapte si chiar s-au listat pe o alta piata decat cea din Bucuresti pot fi numarate pe degetele de la o mana. O mana careia i s-ar putea adauga acum un nou deget.

     

    Stirea in sine nu mai e neaparat o stire in piata: A&D Pharma si-a anuntat saptamana trecuta intentia de a se lista pe piata bursiera din Londra pana la sfarsitul anului. Mai putin cunoscut e insa rationamentul de business din spatele acestei miscari. Din cate spun oficialii holdingului, listarea se va face prin vanzarea de catre actualii actionari a Certificatelor Globale de Depozit (GDR) – instrumente financiare echivalente cu actiunile care permit listarea pe o piata externa – si este conditionata de acordul autoritatilor din Marea Britanie. Practic, oferta publica va consta in vanzarea unui pachet de actiuni detinut de Sograno, explica Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma, adaugand ca intermediar al ofertei va fi un consortiu condus de sucursala londoneza a ING.

     

    Pe de alta parte, inca nu s-a decis dimensiunea pachetului oferit. „Vom anunta in curand un pret si dupa aceea numarul Certificatelor care urmeaza a fi scoase la vanzare“, completeaza managerul A&D. Cert este ca bursa londoneza impune un nivel minim de listare de 25%.

     

    Deocamdata nu s-a anuntat si o viitoare cotare pe piata din Bucuresti, chiar daca Romania reprezinta grosul afacerilor grupului. „Pentru moment nu pot face comentarii in ceea ce priveste viitoarele planuri“, spune directorul executiv al A&D. Actionarii A&D Pharma au inaugurat recent o afacere de distributie de medicamente si pe piata bulgara si, potrivit unor declaratii mai vechi, era luata in calcul si varianta extinderii pe alte piete din Balcani. De altfel, A&D Pharma nu este prima companie din Romania care isi anunta dorinta de a fi cotata pe o piata externa. (Tehnic, nici nu va fi, deoarece vor fi listate actiunile unei companii olandeze, A&D Pharma Holdings N.V., o societate de tip holding, care controleaza afacerile din Romania.)

     

    De-a lungul ultimilor ani, mai multi manageri optimisti au vorbit despre planuri de listare la burse straine. Printre ei, s-au numarat fratii Ioan si Viorel Micula, proprietarii grupului European Drinks, care spuneau la inceputul lui 2003 ca si-au propus iesirea pe o piata bursiera externa, cel mai probabil cea din Frankfurt. La fel, si managerul Softwin, Florin Talpes, declara anul trecut ca listarea in strainatate ar putea fi o optiune, dar nu una imediata. De piata londoneza sau alte mari burse europene, s-au aratat interesate si grupuri deja cotate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), precum Rompetrol sau Flamingo. Dar sunt asteptate cu interes doua mari listari, initial programate pentru 2006, dar amanate ulterior: operatorul de telecomunicatii Romtelecom si Fondul Proprietatea. Ambele companii ar urma sa fie cotate si la BVB, dar si pe o piata externa, cel mai probabil Londra.

     

    Reprezentantii celui mai mare grup bancar mondial, Citigroup, anticipeaza o crestere a numarului companiilor care vor folosi listarea la bursa pentru a atrage fonduri. „Cred ca anul viitor vom vedea mai multe listari, atat la Bucuresti, cat poate si la Londra“, declara recent pentru Ziarul Financiar Shahmir Khaliq, presedintele Citibank Romania.

     

    Dar A&D nu se listeaza pentru a atrage finantari. Recent, grupul a obtinut o linie de credit sindicalizata de 100 de milioane de euro, pentru a sustine cresterea companiilor. Fondurile ar putea fi folosite inclusiv pentru achizitii. In al doilea rand, oferta publica nu prevede vanzarea de noi actiuni, care ar putea aduce fonduri pentru companie, ci diminuarea pachetului detinut de actionarul majoritar. De ce se mai listeaza, totusi? „Listarea va creste imaginea companiei, va fixa valoarea pe piata a operatiunilor si ne va da acces pe piata financiara internationala“, explica Dinu.

     

    La inceputul anului, grupul si-a evaluat afacerile din Romania – „o evaluare interna a actiunilor“, dupa cum spune CEO-ul A&D Pharma – la aproximativ 300 mil. euro. In piata au aparut insa comentarii conform carora grupul ar valora chiar o jumatate de miliard de euro. In aceste conditii, oferta publica pe care o planuiesc actionarii A&D poate fi privita si ca o iesire partiala sau totala din afacere.

     

    Directorul grupului neaga insa aceasta varianta. „Nu putem vorbi de un exit partial. Motivele expuse anterior sunt cele care au stat la baza acestei decizii, in vederea dezvoltarii pe viitor a operatiunilor.“ In ultimii ani, fonduri de investitii, dar si investitori strategici – printre care s-au numarat cele mai mari grupuri europene din distributia de medicamente – au negociat cumpararea A&D. Un interes justificat inainte de orice de pozitia solida a grupului pe o piata ce ar putea atinge 1,5 miliarde de euro in acest an.

     

    A&D Pharma a inregistrat vanzari consolidate de 247,3 milioane de euro in 2005 si 147,9 milioane de euro in primul semestru al acestui an. Pentru intreg anul 2006, reprezentantii grupului isi propuneau in primavara atingerea nivelului de 440 de milioane de euro, dupa ce in ultimii trei ani vanzarile au crescut cu peste 60% anual.

     

    Cu toate acestea, negocierile de vanzare nu s-au finalizat. Dragos Dinu neaga si ipoteza ca listarea ar fi o reactie a esecului negocierilor. „Avem o companie foarte bine pozitionata pe piata si in continua dezvoltare, ceea ce face ca o oferta publica initiala sa fie urmatorul pas logic pentru noi, care nu este cu siguranta rezultatul esecului oricarei alte alternative.“ Daca oferta va reusi, A&D ar intra in cercul restrans al companiilor din Romania listate pe piata londoneza. Aici au mai fost cotate actiunile Bancii Turco-Romane – intrata in faliment in 2000 -, Elvila sau Societatea R (Romania Libera).

     

    La Bucuresti sau Londra, A&D Pharma va deveni in acelasi timp si una dintre putinele companii private romanesti care au ales listarea pe o piata reglementata. Doar doua companii s-au listat in 2005 la BVB prin oferta publica: Vrancart Adjud (firma ce era anterior listata pe RASDAQ) si Flamingo International. In urma cu un an doar o companie, SSIF Broker, derulase o astfel de operatiune. Anul acesta a fost randul Transelectrica, la care statul este inca actionar majoritar.

     

    Daca totul va decurge conform planurilor, A&D ar putea deveni prima afacere infiintata dupa 1990 din industria farmaceutica autohtona cotata la bursa. Aproape toate marile firme din distributia si retailul cu medicamente sunt controlate de antreprenori locali si nici unul dintre acestia nu a anuntat planuri similare. Pe de alta parte, in piata s-au intensificat zvonurile privind achizitiile unor firme din domeniu. Actionarii A&D par a fi ales o alta cale pentru a-si vinde participatiile. Ce parere vor avea investitorii?

  • De la A la D

    Holdingul A&D Pharma are o rata de crestere anuala de peste 50 de procente. 

     

    ACTIONARI: Vehiculul de investitii Sograno detine 99% din A&D Pharma, ceilalti actionari fiind persoanele fizice Robert Ludovic, Charles Simon, Walid Abboud, Roger Fawzi El Akoury si Michel Charles Eid.

     

    COMPONENTA: Cele mai importante companii din grupul A&D sunt Mediplus – liderul pietei romanesti de distributie a medicamentelor – si  Sensiblu – cel mai mare lant de farmacii din tara.

     

    VANZARI: Anul trecut grupul a avut vanzari consolidate de 247 mil. euro. Pentru 2006, reprezentantii A&D mizeaza pe venituri de 440 de milioane de euro.

  • TRANZACTII: Petrom-OMV si-a luat bilet dus pina in Rusia, via Cipru

    La prima vedere, Petrom a cumparat saptamana trecuta posibilitatea de extrage din Rusia o cantitate de petrol egala cu putin peste 1% din ce are si poate extrage din Romania. In fapt insa, campurile petrolifere din Urali reprezinta biletul sau de intrare in Rusia.

     

    Un asemenea bilet asteapta sa cumpere de ceva vreme si Rompetrol, al carui nou director de operatiuni declara recent ca grupul are un buget de 400 mil. USD pentru sectorul upstream si ca acest buget va suporta si o achizitie in Rusia, care nu poate fi evitata. Pana atunci insa, inaintea lor vor incepe sa extraga din Rusia cei de la Petrom-OMV: achizitia semnata de Petrom pe 25 septembrie presupune preluarea a trei sferturi (74,9%) dintr-o companie inregistrata in Cipru, care detine sase companii rusesti cu perimetre de explorare in aceasta tara. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, insa analistii din piata vorbesc de o suma de ordinul a cateva milioane de euro, conform Ziarului Financiar.

     

    Ring Oil Holding &Trading Ltd. nu are, conform datelor Petrom, bilant sau venituri din exploatare; ce are insa si i-a tentat pe cei de la Petrom sunt licentele si posibilitatea, dupa ce vor intra pe piata ruseasca cu operatiuni, de  participare la licitatii pentru alte licente. „Pe langa achizitionarea acestor licente, se intentioneaza realizarea unor noi achizitii in domeniul productiei si participarea la licitatii. Aceste activitati vor facilita consolidarea rapida a unui portofoliu de explorare si productie“, dupa cum se arata in comunicatul ulterior tranzactiei.

     

    Pe scurt, Ring Oil este un cap de pod pentru Petrom: „Achizitia a opt licente de explorare si a uneia de explorare si productie este in conformitate cu strategia noastra de a transforma Rusia si Regiunea Caspica intr-o regiune de maxima importanta pentru explorare si productie“, spune Werner Ladwein, membru al comitetului executiv al Petrom, responsabil cu activitatea de explorare si productie. Cele noua licente (opt in zona Saratov, la 1.000 km de Moscova, si una de explorare si productie in zona Komi, la 1.200 km nord-vest de Moscova) au nevoie de investitii de aproape 100 mil. euro pentru ca Petrom sa inceapa explorarea. Banii vor fi insa folositi si pentru eventualele descoperiri de noi zacaminte in blocurile de explorare.

     

    Investitia urmeaza a se prelungi pana in 2013, cand compania planuieste finalizarea a aproximativ 40 de sonde de explorare. Intrarea Petrom in Rusia vine intr-un moment in care se poate vorbi despre mai orice in piata petroliera, mai putin de stabilitate; pretul osciland in jurul a 60 de dolari pentru barilul de petrol la inceput de iarna, cand se fac stocurile si preturile cresc oricum, este un trend diferit fata de anii trecuti. Mai ales fata de vara-toamna 2005, cand pretul a crescut surprinzator, atingand 74 de dolari pe baril. Specialistii de la Erste lasa sa se inteleaga – vezi „Raportul sectorial petrol in centrul si estul Europei“ – ca „vrabia din mana“ e foarte buna in acest context pentru oricine.

     

    Mai precis, ca achizitiile de rezerve si stocurile sunt cele mai sigure: „Oricate analize se vor face, sectorul acesta ramane dominat de o doza mare de neprevazut: boom-ul din China si Statele Unite pe partea de cerere, si razboaie, uragane si rebeliuni de tot felul pe partea de oferta. Toate astea fac ca stocurile pe care le fac companiile din CEE sa fie foarte bine pozitionate“.

     

    Studiul Erste, publicat luna aceasta, arata ca sectorul petrolier din zona a avut un varf in 2006 si va urma o perioada de declin pentru anul urmator atat pentru titei, cat si pentru produsele finite. Acestea din urma reprezinta, in opinia celor de la Erste, o mai buna sansa pentru companiile petroliere: „Jucatorii din downstream se vor bucura de marje mai mari de profit pentru urmatorii doi-trei ani, cand ciclul se poate muta catre segmentul de upstream“.

     

    Una din cele mai importante concluzii ale studiului Erste este ca „singurii care vor rezista trendului negativ din industrie vor fi cei care vor putea prezenta o poveste de crestere de succes“. Printre companiile cu stocuri importante care ar putea vorbi de cresteri bune, analistii de la Erste enumera pe OMV si Lotos. Iar despre compania austriaca studiul spune ca ar putea castiga o pozitie buna din acest punct de vedere doar daca vor reusi cu strategia din Turcia (unde OMV ar dori sa ii fie concesionata rafinaria de la Ceyhan), dat fiind ca au avut cateva bile negre, printre care afacerea Verbund, pretul mare platit pentru Petrol Ofisi si „povestea cu recuperarea greoaie (slower turnaround) a investitiei la Petrom“.

     

    Asadar, studiul arata ca piata internationala nu priveste cu ochi prea buni anul 2005 din perspectiva rezultatelor OMV cu Petrom in portofoliu. Studiul Erste conchide ca OMV „poate rezista trendului negativ prin noi investitii si restructurare“. Chiar sa fie un trend negativ pentru OMV, in conditiile in care Petrom a avut crestere de peste o treime si s-a plasat in continuare pe locul intai in topul companiilor romanesti?

     

    „Rezultatele dezamagitoare ale OMV din al doilea semestru se datoreaza in special cifrelor scazute ale Petrom. OMV mai are multe de facut in compania romaneasca, iar beneficiile acestor eforturi se vor vedea abia peste intervale mai lungi“, arata raportul Erste. Asadar, rezultatele de doua cifre nu sunt suficiente si pietele externe se asteapta la plusuri peste tot. Cu toate acestea, exista inca sperante: studiul Erste recomanda actionarilor sa pastreze doar actiunile OMV, sa le vanda pe cele ale Unipetrol si sa cumpere PKN-Orlen, MOL sau Lotos.

  • Cine, unde, cat

    Principala diferenta intre cele doua mari companii romanesti din domeniul petrolului este ca Petrom are in mod traditional operatiuni de upstream (exploatare si productie), pe cand Rompetrol se bazeaza pe rafinarea titeiului, in mare parte cumparat. Rompetrol are insa si o serie de campuri din care extrage petrol si intentioneaza o crestere a productiei.  

     

    Tari din care extrage

    Tari in care vinde

    PETROM: Romania, Kazahstan, Rusia

    Romania, Bulgaria, Serbia, Ungaria

    ROMPETROL: Romania, Kazahstan, Ecuador

    Romania, Moldova, Bulgaria, Albania, Franta

     

  • Intre ei, liderii

    Petrom si Rompetrol Rafinare (rafinaria grupului Rompetrol, care are cele mai importante operatiuni din cadrul grupului) se afla in top 3 (pe primul, respectiv al treilea loc) ale primelor companii private din Romania dupa cifra de afaceri.

     

    PETROM: a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 2.969 mil. euro, in crestere cu 38,5% fata de 2004. Cea mai mare companie din Romania are rezerve estimate la circa 1 miliard de barili echivalent petrol (la care se adauga cele 13 mil. barili din Rusia), o capacitate anuala de rafinare de 8 milioane de tone si 553 de benzinarii.

     

    ROMPETROL RAFINARE: in 2005 a avut o cifra de afaceri de 1.754 mil. euro. Toate companiile controlate de Rompetrol (in afara de Dyneff, cu o cifra de afaceri de 100 mil. euro) au avut anul trecut rezultate cumulate aproximative de 2.713 mil. euro.

     

    TINTE: oficialii Rompetrol estimeaza pentru urmatorii cinci ani o cifra de afaceri intre 12 si 20 mld. dolari. Nevoile de investitii ale grupului sunt estimate la aproximativ 1 mld. dolari in urmatorii 3 – 5 ani.