BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

DISTRIBUITORI VOR EXISTA INTOTDEAUNA

Rand Sherif explica pentru BUSINESS Magazin ce inseamna comertul modern pentru distributie.

BUSINESS MAGAZIN: Super si hypermarketurile invadeaza piata romaneasca si dezvolta propriile centre logistice. Ca urmare, rolul distribuitorilor se diminueaza. Este afacerea Interbrands afectata?

RAND SHERIFF: Intr-un fel, da, pentru ca se schimba serviciile pe care le furnizam si rolul pe care il jucam. Cand un retailer se dezvolta, rolul unui distribuitor este diferit fata de cazul in care ar aproviziona cateva sute de chioscuri. Dar daca ne uitam la orase moderne ca Londra sau Parisul, vedem ca in afara magazinele moderne, mari, mai exista si magazine mici. Fiecare dintre acesti clienti are un specific aparte in cereri, iar rolul nostru se schimba. Pentru ca sunt unele lucruri pe care nu e nevoie sa le mai facem. Cu toate acestea, mai sunt multe lucruri de facut (pentru noi – n.r.), chiar si intr-un magazin modern. Simplul fapt ca am crescut si noi, ca afacere, dar si comertul modern, arata ca afacerile noastre sunt complementare, nu in conflict.

Dar ati redus numarul de depozite.

Da, cred ca la finele lui 2005 aveam 24 de depozite. In urma cu cativa ani aveam 48. Dar asta inseamna si costuri mai mici – pentru chirii in depozite, pentru stocare, pentru manipulare. O data cu dezvoltarea infrastructurii si cu circulatia mai buna a informatiei, am ajuns sa coordonam activitati pe arii tot mai mari.

Cautam sa simplificam procesele de la an la an. De exemplu, cu cat mai putini oameni ating un produs, cu atat mai mare este sansa ca produsul respectiv sa ajunga la consumator ca atunci cand a iesit din fabrica. Ceea ce inseamna costuri mai mari. In plus, cu cat il atingi mai mult, cu atat cresc propriile costuri. Pentru ca ai oameni care fac lucruri care poate nu sunt necesare.

Dar pe termen lung care va fi viitorul distributiei?

Mereu va fi nevoie de cineva care sa ia marfa de la fabrica si s-o duca la magazin. Deci distribuitori vor fi intotdeauna.

January 24, 2006
TURISM: Val de anunturi de vanzare pentru hotelurile de pe litoral

Primavara lui 2006 sta sub semnul unei intoarceri in timp cu patru ani, cand statul roman cauta proprietari pentru hotelurile de pe litoral. O parte dintre norocosii de atunci sunt nevoiti acum sa vanda.

La sfarsitul sezonului 2005, Ciprian Popescu, directorul agentiei Danubius din Constanta, al carei actionar majoritar este touroperatorul german TUI, a constatat cu amaraciune ca nu a putut onora toate cererile pentru a aduce turisti straini pe litoral. Iar dezamagirea sa era cauzata de simplul fapt ca nu a avut unde sa ii cazeze. Statistic vorbind, doar 5.100 din cele 44.000 de locuri de cazare de pe litoralul romanesc corespund normelor turismului international, fiind parte a unor hoteluri noi sau modernizate.

Restul, de obicei clasificate la una, doua sau trei stele, sunt camere nerenovate, vechi de peste 15 ani, pe care proprietarii actuali le-au cumparat la marea privatizare din 2002. Au fost atunci doua categorii de cumparatori: cei care aveau bani din alte afaceri si au platit cu banii jos, si altii care au dat fuga la banci, rude, prieteni sau cunostinte sa se imprumute pentru a pune mana pe o asemenea comoara, cum era vazut la vremea respectiva un hotel pe litoral, spune Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Romane a Patronatelor din Turism (FPTR).

Dupa patru ani de la marea privatizare, multi dintre ei si-au dat seama ca un asemenea hotel devine o comoara doar daca investesti in el si ai rabdare cativa ani buni sa recuperezi investitia. Asta deoarece sezonul scurt face ca o investitie pe litoral sa se recupereze in mai mult de zece ani.

Multi dintre ei se gandesc sa vanda, iar cu banii sa construiasca hoteluri la munte sau in Bucuresti, unde cererea este mult mai mare, e constanta, iar la un grad de ocupare de peste 65% tot anul investitia se intoarce in aproximativ cinci ani si investitorul intra mult mai repede pe profit, explica Vasilescu.

In ceea ce priveste hotelurile care nu au fost inca privatizate, cel mai asteptat anunt de vanzare este cel al societatii Olimp Estival (care are in patrimoniu hotelurile Amfiteatru, Belvedere si Panoramic din Olimp). Actionarii Olimp Estival vor discuta la viitoarea AGA, stabilita pentru data de 2 februarie, divizarea firmei prin desprinderea unei societati comerciale cu actionar unic Regia Autonoma a Protocolului de Stat (RAPPS), dupa cum anunta convocatorul publicat pe RASDAQ. De asemenea, CA va propune spre aprobare vanzarea activelor prin licitatie, precum si cesionarea actiunilor detinute de RA-APPS catre actionarul SIF Transilvania, in baza dreptului de preemptiune.

Societatea de investitii financiare detine un pachet minoritar de actiuni, de 39,62%, la Olimp Estival. Complexul din Olimp (care anul trecut a fost declasificat de la trei la doua stele, iar unul din hoteluri a fost inchis) nu a fost vandut la privatizarea din 2002, desi grupul german Thomas Cook formulase o oferta avantajoasa. Acum, renovarea hotelului la nivelul anului 2010 (cand s-ar finaliza lucrarile) ar costa aproximativ 150 de milioane de euro.

Anunturile de vanzare nu vin insa numai din zona celor care nu au bani pentru a-i investi, ci si din partea marilor grupuri care au cumparat mai multe hoteluri. Cu cateva luni in urma, Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, actionarul principal al THR Marea Neagra (care detine 14.400 de locuri de cazare pe litoral) declara ca se gandeste serios sa vanda aproximativ 10 hoteluri pe litoral.

O decizie nu a fost luata inca, deoarece, dupa cum spune vicepresedintele SIF Transilvania, Florian Firu, daca ai doua active alaturate si vinzi unul, nu faci decat sa isi intaresti concurenta. Un alt grup cu o baza importanta de hoteluri pe litoral – European Drinks, al fratilor Viorel si Ioan Micula -, nu a decis nici pana acum ce va face cu cele noua hoteluri pe care le detine in Neptun-Olimp, in care nu s-a investit nimic din 2002 incoace.

Pe de alta parte, la vanzare sunt scoase si hoteluri noi sau renovate. Un exemplu este hotelul Palm Beach (5 stele, 50 de camere) din Mamaia, al carui proprietar s-a saturat de briza schimbatoare a litoralului, preferand sa isi regrupeze afacerile in Bucuresti, unde recuperarea investitiei nu depinde de cat de bun e sezonul.

Pretul de vanzare: 6,5 milioane de euro, nenegociabil. La un pret mare, de 7,5 milioane de euro, a fost scos la vanzare si hotelul Siret din Mamaia, de doua stele, usor modernizat. Acesti proprietari nu isi dau seama poate ca un eventual cumparator care vine si plateste aceasta suma trebuie sa aiba de fapt pregatite inca 7 milioane de euro pentru a aduce hotelul pe linia de plutire?, se intreaba retoric Daniel Vasilescu.

La preturi mai mici sunt scoase la vanzare doua hoteluri din statiunea Cap Aurora. Hotelul California este de vanzare cu 1,8 milioane de euro, si asta deoarece proprietarii prefera sa investeasca in alta zona a tarii. In aceeasi situatie e si hotelul vecin, Opal, pe care proprietarii cer mai putin de doua milioane de euro.

Pentru aceste hoteluri, vanzarea va fi mai usoara, deoarece exista cerere. Cumparatorii sunt in proportie de 90% straini si, in general, sunt investitori in cautare de «chiftele», cu camere multe (peste 100), in statiuni, langa plaja, cu teren proprietate si, eventual, cu pret pana intr-un milion de euro, spune directorul executiv al agentiei imobiliare Coriax, din Mamaia, Valentin Gaman, care admite ca inceputul lui 2006 aduce un adevarat exod al hotelierilor de pe litoral. In opinia sa, la aceasta ora exista doua categorii de oferte de vanzare: In principiu, sunt 2 grupuri de hoteluri prezentate la vanzare: cel vechi (eventual renovate) din perioada ceausista – cu multe camere si situate in cele mai bune zone, si grupul pensiunilor noi de dupa 93-95, cu un numar mic de camere, intre 15 si 50. Acestea din urma sunt cautate in special de clientii romani. O alta categorie e reprezentata de cei care lucreaza de cativa ani in strainatate si care acum cumpara terenuri pentru a construi vile turistice in zona.

January 24, 2006
OFERTA 2006
- California, Cap Aurora, 110 camere, 3 stele – 1,8 mil. euro pentru 80% din actiuni
- Opal, Cap Aurora, 257 camere, 2-3 stele – 1,9 milioane de euro
- Palm Beach, Mamaia, 50 de camere, 5 stele – 6,5 mil. euro pachetul integral de actiuni
- Siret, Mamaia, 175 de camere, 2 stele – 7,5 mil. euro pentru tot pachetul de actiuni
- pensiune cu 36 de camere mobilate, Eforie Nord, 2003 – 690.000 de euro
- pensiune cu 17 camere, Mamaia, pe plaja – 500.000 de euro
- pensiune cu 24 de camere si teren de 800 mp, Costinesti – 375.000 de euro
- pensiune cu 23 de camere si teren 1.000 mp, Eforie Sud – 850.000 de euro
January 24, 2006
Ultimul Imparat

Poate ca e soarta regilor sa fie iubiti mai mult dupa moarte decat in anii de domnie. Chiar daca a fost socialist, François Mitterand e cel mai regal dintre presedintii Frantei, iar cea de-a zecea comemorare a mortii lui, la inceputul lunii, a scaldat Franta intr-un val de calda nostalgie fata de un om detestat de unii, tolerat de altii, iubit de cativa.

Acum politicienii socialisti se intrec in a revendica mantia lui Mitterand – sau vor cel putin sa puna mana, prin transfer, pe ceva din stralucirea pe care el a capatat-o in timp. Toti presedintii francezi sunt masurati cu etalonul Mitterand, spre stanjeneala lui Jacques Chirac, care n-a iesit bine niciodata dintr-o asemenea de comparatie. Dar cum a devenit François Mitterand deodata un standard de aur pentru leadership-ului francez?

François Mitterand a fost ultimul rege al Frantei, spune Jacques Attali, unul dintre cei mai apropiati consilieri pe care presedintele i-a avut, autor al unei biografii a acestuia, devenita intre timp best-seller. Franta nu mai e azi o natiune cu adevarat independenta, dar nici nu e, inca, parte a unei natiuni globale europene. Suntem intr-un «no mans land». Exista acum o nostalgie dupa monarhie si o nevoie de un presedinte mai puternic. In timpul domniei sale de 14 ani, Mitterand si-a ascuns cancerul de ochiul public. A incercat sa impiedice reunificarea Germaniei, a ignorat epidemia de SIDA. S-au facut, in mandatul lui, inregistrari ilegale pentru a proteja existenta secreta a fiicei sale, nascuta in afara casatoriei. Scandalurile financiare si dezvaluirile despre serviciul militar al lui Mitterand in timpul razboiului, cand s-a pus in slujba colaborationistilor guvernului de la Vichy, i-au patat si mai mult numele.

Miterrand a umflat numarul de functionari publici, a facut din somajul ridicat o trasatura permanenta a economiei franceze, a fixat la 60 de ani varsta de pensionare si a pus in miscare o politica a fortei de munca in care punctul culminant a fost saptamana de lucru de 35 de ore. Anii Mitterand au fost, potrivit unui editorial recent din ziarul Le Figaro, de centru-dreapta, o incredibila colectie de prostii economice pentru care inca nu s-a terminat de calculat nota de plata.

Dar intunecata lui mostenire n-a stavilit potopul de carti, suplimente ale ziarelor si revistelor, documentare si filme de televiziune – nu mai putin de sase – si nici zecile de ore de comentarii si discursuri pe marginea vietii sale. Fiind cel mai longeviv conducator al Frantei de la Napoleon al III-lea incoace (1852-1870), Mitterand a ramas in memoria oamenilor drept un intelectual care si-a acoperit tara de glorie, un campion al stangii, ai carui primi ani la putere sunt echivalenti cu abolirea pedepsei cu moartea, intarirea guvernelor regionale si promisiunea unui nou model economic, al carui scop principal era sa protejeze francezul de rand.

Atat de puternica e imaginea lui incat un sondaj recent facut de ziarul de centru-stanga Liberation il infatiseaza drept cel mai popular presedinte francez din ultima jumatate de secol, cu cinci procente inaintea lui Charles de Gaulle si 23 de procente inaintea actualului presedinte, Jacques Chirac.

Mitterand insusi a prezis, cu infatuare, ca Franta se va duce la vale de indata ce el va parasi presedintia. Sunt ultimul dintre marii presedinti, se spune ca ar fi afirmat, adaugand ca din pricina unificarii europene si a globalizarii nimic nu va mai fi ca inainte. Intr-adevar, Mitterando-mania – cum e numit valul de interes pentru raposatul presedinte – este, in parte, o persistenta nostalgie pentru o epoca in care Franta inca mai era in pozitia de a-si proiecta influenta pe scena mondiala.

Mitterand a domnit inainte ca prabusirea Uniunii Sovietice sa priveze Franta de importanta strategica de care se bucura ca natiune nucleara de frunte, ca natiune care stabilea agenda politica a Comunitatii Europene – cum se numea in acele vremuri Uniunea Europeana. Expansiunea Uniunii Europene a pus la incercare capacitatea Frantei de a lua propriile decizii, de una singura, si a amplificat spaimele francezilor ca tara lor isi va pierde puterea nationala. Iar asta s-a vazut anul trecut in stupefianta decizie populara de respingere a Constitutiei europene.

E o ironie cruda pentru Chirac, care s-a luptat pentru supravietuire in ultimele 16 luni din cel de-al zecelea an de mandat, ca pana si de dincolo de mormant Mitterand continua sa-l hartuiasca. Decenii la rand Chirac n-a putut iesi din umbra lui Mitterand, care l-a infrant la prezidentiale de doua ori. Ca premier al lui Mitterand intre 1986 si 1988, Chirac a fost cu mainile legate – iar asta l-a infuriat atat de tare, incat in 1993, in timpul celui de-al doilea mandat al lui Mitterand, a refuzat propunerea de a fi din nou premier.

Ca presedinte, Chirac n-a fost niciodata nici atat de monarhic, nici atat de misterios ca Mitterand, al carui zambet enigmatic, scria Le Monde, l-a facut sa para pe jumatate vampir, pe jumatate seducator. Actualul presedinte e altfel – ii place sa creasca vaci si sa bea bere; isi trage energia evadand de sub protectia bodyguarzilor si plonjand in multime. E evident, daca ne uitam la discursurile sale de Anul Nou, ca Chirac si-a pierdut viziunea. Cea mai indrazneata initiativa anuntata in discursul sau televizat a fost un apel prin care cerea companiilor sa schimbe maniera in care strang bani pentru asigurarile sociale. Entuziasmul cu care e inconjurat predecesorul lui, mort de un deceniu, nu face decat sa scoata in evidenta cat de subred e acum Chirac.

Puterea mitului lui Mitterand se suprapune peste esecul Partidului Socialist de a produce un nou lider care sa aiba autoritatea si credibilitatea necesare pentru a putea promite o victorie la alegerile prezidentiale din 2007.

François Mitterand a dat impresia de forta, de om de succes, spune Huberd Vedrine, sfatuitor apropiat al raposatului presedinte. Seducea pe toata lumea. Franta trece azi printr-o perioada de «malaise», de depresie nervoasa, si nici Chirac, nici socialistii nu au fost capabili sa-l inlocuiasca.

Cu siguranta, multi dintre liderii Partidului Socialist care au marcat zece ani de la moartea lui Mitterand in orasul sau natal din vestul Frantei, Jarnac, au celebrat prea galagios reflexia unei glorii trecute. S-au vazut si diferentele dintre cele cateva factiuni create de Mitterand insusi, caruia ii facea mare placere sa se joace cu diferitele aripi din partid, impiedicandu-i astfel pe potentialii rivali sa-i dea bataie de cap.

Roland Dumas, fost ministru in mandatul lui Mitterand, a glumit la un moment dat ca macar minutul de tacere in onoarea celui care-a fost presedintele Frantei va amuti certurile dintre socialisti. Iar azi cea mai charismatica figura a partidului e o femeie: Segolene Royal, o deputata telegenica, de 52 de ani, care conduce ca vicepresedinte partidul impreuna cu partenerul ei de viata, François Hollande, cu care are patru copii. Intr-un sondaj de luna aceasta, Segolene Royal a fost votata drept cel mai popular politician al partidului, cu un procent de 49%, fata de cele 46 de procente ale premierului lui Chirac, Dominique de Villepin.

Royal e considerata de multi dintre colegii sai de partid drept un personaj fara sanse sa fie ales la prezidentiale – nu numai pentru ca e femeie, dar si pentru ca nu are experienta in guvernul national.
Dar ar mai fi si alte probleme. Cine o sa aiba grija de copii?, se intreaba Laurent Fabius, socialist de vaza si unul dintre protejatii lui Mitterand, care si-a anuntat propria candidatura pentru presedintie luna aceasta. Iar Jack Lang, fostul ministru socialist al culturii, comenta la un moment dat ca alegerile prezidentiale nu sunt un concurs de frumusete.

Dar cea mai proeminenta vedeta din saga Mitterand nu e Royal, ci o alta femeie – fiica lui Mitterand, Mazarine Pingeot, nascuta in afara casatoriei – care si-a adunat capital de imagine aparand intr-un documentar de televiziune intitulat Secretul, un portret amanuntit al tatalui ei si al celei de-a doua familii pe care si-a pastrat-o departe de ochii lumii. Si s-a mai intamplat ceva luma aceasta: Mazarine Pingeot a anuntat ca intentioneaza sa-si schimbe numele in Pingeot-Mitterand.

January 24, 2006
In spatele luptelor virtuale

Adevaratele lupte se poarta in lumea calculatoarelor nu pe ecranele monitoarelor, in jocuri, ci in spatele acestora, intre actorii implicati: producatorii de componente hardware, de software sau intre distribuitori. Putini au ales si au avut taria sa se impuna ca arbitri in aceasta disputa. Finlandezii de la Futuremark au reusit. Cat sunt insa ei de corecti?

Din ansamblul unui PC, placile video au devenit in ultimii ani o componenta de baza, fiind mai dorite de catre segmentul entuziast al posesorilor de calculatoare chiar decat ultimul tip de procesor, oricat de puternic ar fi acesta. Piata este dominata de doi mari producatori de procesoare grafice, compania americana Nvidia si cea canadiana ATI, chiar daca, in ansamblu, un rol important si o anume cota de piata il ocupa si solutiile oferite de Intel pentru sistemele ceva mai lipsite de pretentii, care ruleaza in special programe office, filme, muzica si internet. Importanta procesorului grafic in sistem este mare pentru ca acesta preia calculele si implementeaza tehnologiile ce creeaza imaginea afisata pe monitor; un procesor grafic are de regula un numar dublu de tranzistori fata de un procesor de sistem – 300 de milioane in cazul celui mai puternic chip produs de Nvidia.

A avea in portofoliu cea mai puternica placa video a momentului nu este, pentru fiecare din cele doua companii, numai o chestiune de orgoliu: consumatorii vor fi influentati de aceasta in alegerea pe care o fac, chiar daca isi pot permite numai o placa video echipata cu un procesor grafic mai slab, adica mai ieftina.

Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers. Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, urmasul Windows XP al celor de la Microsoft, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. In cazul jocurilor sau al benchmark-urilor, impactul este mai redus, 5 – 10 procente din piata; valoric, in schimb, lucrurile se schimba, pentru ca respectivii consumatori cumpara cele mai scumpe componente. Jocul Doom a impulsionat, mai demult, decisiv, vanzarile de sisteme 386 si 486. Mai tarziu, Quake a fost determinant pentru vanzarile de placi video din gama Voodoo, iar anul trecut piata a reactionat la cerintele grafice ale jocurilor Farcry si Doom III, spune Razvan Uluc.

Si cum se determina puterea unui computer? Primul indiciu il ofera comportamentul in jocuri, iar presa de specialitate chiar foloseste intens acest mod de testare. Dar aici intervin o multime de variabile: rezolutia la care ruleaza aplicatia, nivelul de detalii ales si, nu in ultimul rand, optimizarile software. Adica modul in care progamatorii jocului pot influenta, in functie de partizanatele celor din conducerile companiilor la care lucreaza, functionarea jocului pe un anumit echipament: un parteneriat al producatorului cu Nvidia, de exemplu, poate asigura un plus de performanta – un numar mai mare de cadre randate pe secunda, un nivel sporit al detaliului – posesorilor de placi video echipate cu chipseturi americane, in detrimentul echipamentelor furnizate de ATI.

Ar trebui un benchmark, un program independent de masurare. Aici intervin finlandezii de la Futuremark, fosta MadOnion (Ceapa Nebuna), o companie cu doar 30 de angajati. Futuremark este furnizoarea seriei de benchmark-uri 3DMark, menite sa masoare performanta placilor grafice. Primul a fost lansat in 1999, iar ultimul saptamana trecuta. Programul este gratuit pentru utilizatorul comun si vandut, cu pana la 500 de dolari pentru varianta cu optiuni suplimentare de testare, companiilor producatoare de echipamente IT sau publicatiilor de specialitate. Evident ca marea masa de consumatori prefera varianta free; in plus, compania ofera doritorilor posibilitatea de a-si posta rezultatele obtinute pe site-ul companiei. Prezenta in respectivele topuri si mentinerea la varf este invidiata, dorita si… deschide portofelele. 3DMark nu este singurul produs al celor de la Futuremark, care mai au programe de testare a capabilitatilor sistemelor in ansamblul lor, precum si pentru evaluarea performantelor in mediu office. In total, mai mult de 30 de milioane de copii ale programelor de testare finlandeze au fost distribuite in lumea intreaga.

In plus, in baza rezultatelor furnizate de useri, compania a constituit o formidabila baza de date legata de cele 30 de milioane de computere, care poate oferi informatii relevante despre evolutia pietei PC-urilor: distributie geografica, echipamente sau software folosit. Baza de date creste saptamanal cu cate 50.000 de useri, si pentru fiecare computer finlandezii obtin informatii amanuntite, in jur de 300 de detalii separate.

Din suita 3Dmark, varianta 2001 a fost o piesa de referinta, folosita si in prezent cu destul entuziasm. In urma cu trei ani compania a oferit 3Dmark 03, un test care incerca sa masoare forta bruta a sistemului video si care, intr-un mod subtil, avantaja placile ATI, aceasta dupa ce Nvidia a renuntat sa mai colaboreze cu Futuremark la programul de dezvoltare a testelor. Gurile rele mai vorbesc si de o suma de sapte milioane de dolari, evidentiata in bilantul ATI undeva la capitolul protocol si care pare sa fi sustinut cresterea nivelului de trai pentru 30 de finlandezi. O serie de optimizari ale driverelor Nvidia, menite sa sporeasca artificial performanta si sa asigure un punctaj mai bun, descoperite de cei de la Futuremark, au generat un razboi al comunicatelor intre cele doua companii. ATI au pus si ei paie pe foc, desi nu sunt straini de astfel de optimizari, comunitatea fanilor din cele doua tabere a ridicat stindardele si s-au inclestat in dispute pe net, astfel incat pana la urma toata lumea a iesit sifonata din toata aceasta afacere. In final, lucrurile s-au mai calmat, dar 3Dmark 03 a fost folosit in teste de un numar redus de publicatii si site-uri de specialitate, fiindu-i pusa la indoiala credibilitatea.

3Dmark 2005, in schimb, a primit aprecieri favorabile din partea comunitatii de gameri si a specialistilor, chiar daca a avut portia sa de controverse. Iar daca varianta din 2003 a starnit valuri, cea din acest an ar putea isca un adevarat tsunami. Pentru un ochi grabit, noul program ar putea parea o varianta cosmetizata a 3DMark 2005, pentru ca multe dintre vechile teste au fost pastrate, insa au fost imbunatatite din punct de vedere grafic, iar ansamblul solicita mult mai intens sistemul. Disputele ar putea aparea pentru ca balanta puterii se inclina de data aceasta spre Nvidia: testul foloseste intens si puncteaza suplimentar o serie de tehnologii folosite de compania americana si ignorate de ATI. Respectivele tehnologii fac imaginea mai ochioasa – specialistii spun eye candy – detalii suplimentare, umbre dinamice, jocuri de lumini – dar nu sunt foarte prezente in jocuri. Cel putin nu inca. In final, testul ajunge sa atribuie un numar aproximatix egal de puncte unui sistem echipat cu o placa video Nvidia din segmentul de mijloc si unuia inzestrat cu o placa ATI din clasa high-end, cu toate ca in utilizarea de zi cu zi egalitatea nu se regaseste.

In razboiul punctelor nimeni nu este ingeras, fiecare companie implicata incercand sa triseze intr-un fel sau altul, prin optimizari de drivere, scurgeri de informatii menite sa denigreze produsele concurentei, incheierea de aliante mai putin ortodoxe.

In plus, piata speculeaza orice greseala: Nvidia a trait, in urma cu doi ani, o lectie usturatoare, atunci cand a lansat o gama noua de placi video. Aceasta dupa o lunga asteptare, bine dozata de marketing. Nu mica a fost furia fanilor imediat dupa prezentarea oficiala a varfului de gama FX 5800, pentru ca placa nu s-a dovedit mult mai performanta, in unele teste fiind chiar intrecuta de echivalentul de la ATI. In plus, placa dispunea de un sistem de racire extrem de voluminos si de zgomotos, astfel ca, in numai 24 de ore de la lansare, pe internet aparusera tot soiul de propuneri privind viitorul lui FX 5800 – inclusiv ca uscator de par, de exemplu. Miza razboiului nu este neglijabila, daca e sa socotim numai incasarile celor de la Nvidia si ATI, de peste patru miliarde de dolari anual. La care se adauga castigurile producatorilor de componente si calculatoare, a creatorilor de jocuri sau ale vanzatorilor.

January 24, 2006
Kilowattul privat

De la 1 iulie, factura la electricitate creste cu 5%. E.ON, ENEL si EdF nu vor sa fie furnizori de ajutoare de stat. Investitorii privati vor acoperi pierderile tehnologice prin cresterea tarifelor la curent.

Cine spunea ca afacerile din energie nu sunt profitabile? Daca esti investitor strain si ai negociat bine cu guvernul, profitul vine aproape imediat. Marfa/serviciile oferite se pot scumpi semnificativ dintr-o singura miscare de condei. Asa se intampla, de la 1 iulie, cu energia electrica. Kilowattul se scumpeste, in medie, cu 5,2%. Iar principalii beneficiari sunt companiile de distributie a electricitatii si investitorii straini care le-au preluat.

Dar scumpirea nu mai este de mult o noutate. De ani buni se stie ca o data la sase luni se recalculeaza preturile si sunt anuntate noi tarife. Niciodata mai mici. Cauza majorarii tarifelor la electricitate este, de data aceasta, cresterea preturilor combustibililor, in special al carbunelui si al gazelor naturale, dupa cum spunea Nicolae Opris, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Prin urmare, cea mai importanta ajustare de pret ar fi trebuit facuta, dupa rationamentul de mai sus, la pretul cu care producatorii vand electricitatea in sistemul national. Lor le-au crescut cel mai tare costurile pentru ca ei sunt cei care trebuie sa cumpere carbune, gaze etc. ca sa scoata electricitate din ele. Opris a admis ca unele majorari de tarife s-au acordat si termocentralelor. La randul lor, ceilalti producatori au beneficiat de ajustari de tarife: Nuclearelectrica isi va vinde energia electrica produsa mai scump cu 2,1%, iar pretul de vanzare al Hidroelectrica va fi mai mare cu 5%.

Pretul electricitatii contine insa si alte componente adiacente pretului de productie: transportul, furnizarea, distributia. Iar aceasta din urma este pe jumatate privata. Aici vine drama. Un investitor privat, fie el grupul italian ENEL, cel francez EdF sau cel german E.ON, nu se simte confortabil in pozitia de furnizor de ajutoare de stat.

Asa ca preseaza autoritatile sa-i recunoasca toate componentele care alcatuiesc pretul de distributie si sa accepte cresterea tarifelor. Mai intai, s-a stabilit ca poate recupera – prin majorarea tarifelor – 12% din investitiile realizate in fiecare an. Acum – si de aici scumpirea kilowattului cu 5% – investitorii au cerut recunoasterea in tarife a pierderilor tehnologice.

Iar ANRE a fost de acord cu aceasta doleanta. S-a ajuns, prin urmare, la o crestere a pretului de distributie cu 8 pana la 18%. Firmele private de distributie isi trec pierderile din retea la capitolul costuri si refuza sa le suporte din buzunarul propriu, spun surse din sectorul energetic. Si la capitolul pierderi pot fi trecute furturile de electricitate. Acum, acestea se regasesc in facturile celor care sunt buni-platnici.

Dar investitorii straini nu sunt unicii vinovati pentru scumpirea electricitatii. Autoritatile de la Bucuresti s-au angajat in fata Fondului Monetar International si a Uniunii Europene sa elimine pierderile companiilor din sectorul energetic. Cea mai simpla modalitate s-a dovedit a fi cresterea tarifelor. Teoretic, masura este normala: costurile de productie ale termocentralelor trebuie acoperite din pretul de vanzare al energiei, si nu de la bugetul statului.

Problema vine abia in momentul cand sunt analizate aceste costuri. O singura componenta explica, intrucatva, motivele pentru care Termoelectrica a ajuns cu datorii de ordinul miilor de miliarde de lei. Cele mai recente date statistice – pentru luna aprilie – arata ca salariul mediu net pe economie a fost de 7,4 milioane de lei.

Cei care au sansa sa lucreze in domeniul productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze si apa au avut un castig net de aproape 13 milioane de lei, in aprilie. Si exemplele de acest gen ar putea continua. Unii spun ca situatia nu se poate schimba pana cand termocentralele nu vor fi privatizate. Dar cine sa le ia cu datorii atat de mari si cu o forta de munca nu tocmai ieftina? Si chiar daca ar fi investitori privati, si ei ar face exact ce au facut companiile care au preluat distributiile de electricitate: ar cere cresterea preturilor pentru a avea profit.

Pana vor reusi sa descalceasca itele sistemului energetic, autoritatile fac ce stiu mai bine: analizeaza costuri, accepta pierderi tehnologice si decid scumpiri in lant. Vestea buna este ca, cel putin pana la sfarsitul anului, alte ajustari ale tarifelor la utilitati nu mai sunt programate. Deocamdata.

January 24, 2006
Un milion de abonati nevazuti

La prima vedere, trei mari companii de cablu TV isi Impart piata romaneascA: RCS, Astral si UPC. In total, cele trei companii au 2,5 milioane de abonati. Totusi, 3,5 milioane de utilizatori platesc lunar abonamentul de cablu. Cine incaseaza pentru milionul nevazut?

La capitolul achizitii, piata romaneasca de cablu a excelat in ultimii cinci ani. Multe companii mici, in majoritatea cazurilor cu acoperire locala sau regionala, au fost inghitite de cei trei mari care domina piata. Rand pe rand, operatori precum Kappa, Terra Sat, Fx Communications au intrat in portofoliul liderilor de piata, marindu-le si mai mult aria de acoperire. Dar raman totusi un milion de utilizatori care nu platesc abonament nici la RCS, nici la Astral, nici la UPC. Ei intra in parohiile celor 500 de operatori mici, raspanditi prin toata tara.

Cat de rentabile sunt afacerile lor? In multe situatii, cei mici se straduiesc sa supravietuiasca, crede Gheorghe Minea, presedintele Canad Systems, operator care administreaza retele locale totalizand 20.000 de abonati. Daca luam in calcul faptul ca o retea locala are maximum 500-1.000 de clienti, s-ar putea spune despre compania lui Minea ca e una dintre cele mai mari dintre afacerile mici.

Gheorghe Pristavu, patronul companiei de cablu Intex Prim – cu operatiuni in sate si comune din Arges, Gorj, Prahova, Dambovita si in orasul Campulung Muscel – are o parere nuantata. Intr-adevar, despre companiile care au doar 500-1.000 de utilizatori se poate spune ca supravietuiesc, insa un operator cu 25.000 de clienti, cum e cazul nostru, traieste bine. La fel crede si Petre Basa, proprietarul unei retele de 10.000 de abonati care acopera Sighisoara si imprejurimile localitatii.

Totusi, viata micilor operatori nu e neaparat tihnita. Investitiile in echipamente facute de cei mici sunt superioare (raportat la numarul de clienti) investitiilor derulate de cei mari. Spre deosebire de RCS si Astral, ai caror abonati sunt concentrati in marile aglomerari urbane, operatorii locali au in portofoliu clienti apartinand unor comunitati restranse si disipate.

In consecinta, pentru a furniza cablu mai multor sate sau mici localitati, ai nevoie de mai multe echipamente de receptare si retransmisie a semnalului decat in cazul celor care se adreseaza abonatilor din marile orase. In multe situatii, reteaua unui operator local intinsa pe teritoriul a patru-cinci judete are tot atatia abonati cat are un mare operator intr-un singur cartier.

Costurile de mentenanta sunt mai mari decat la operatorii mari, adauga Gheorghe Pristavu de la Intex Prim. Tot la capitolul costuri apare si un al doilea impediment. Licentele de difuzare a programelor TV sunt mai mari in cazul nostru, spune Petre Basa, directorul Teleson din Sighisoara. Explicatia: proprietarii unui nou canal de televiziune vor fi interesati sa fie distribuiti prin retelele mari (RCS, Astral, UPC). In aceasta ecuatie, cei mari vor dicta regula jocului. In schimb, in cazul celor mici, lucrurile vor sta exact invers: posturile TV vor impune pretul – de obicei, mai mare. Costurile cu salariile sunt probabil singura zona in care cei mici stau mai bine decat operatorii de anvergura.

Abonamentele practicate de operatorii de la sate sau din orasele mici sunt aproximativ egale cu cele ale marilor operatori, insa lipsa unei mase critice de abonati le creeaza probleme. Scopul lor este sa aiba concentrari de abonati cat mai mari pentru a deservi cu aceleasi echipamente (deci, aceeasi investitie) un numar cat mai mare de utilizatori. De la 10-20.0000 de utilizatori in sus, concentrati in trei-patru judete, lucrurile incep sa functioneze cum trebuie. Pentru 20.000 de clienti, veniturile anuale din cablu se ridica la circa un milion de euro.

Desi cablul TV este considerat o afacere bazata pe cash, in sensul ca luna de luna ai niste incasari constante care iti asigura fondurile necesare desfasurarii activitatilor curente, in cazul celor mici regularitatea incasarilor este mai mult decat relativa. Impedimentul principal este legat de incasarile provenite de la locuitorii oraselor mici. Nu la sate este problema, pentru ca taranul isi respecta termenele de plata, ci in orasele mai mici, cum e cazul Campulung, explica Gheorghe Pristavu.

In cele din urma, banii totusi sunt incasati. Cu intarziere, insa veniturile se realizeaza. Cum tariful este stabilit o data pe an, valoarea incasarilor nu este afectata de devalorizare sau inflatie. Pristavu stabileste tariful pentru abonatii sai la inceputul fiecarui an. La 1 ianuarie, indexam valoarea abonamentului cu rata inflatiei pe anul anterior. Asta in cazul in care nu introducem programe noi, spune el.

Includerea taxei pe valoare adaugata (TVA) in abonamente din iunie 2005 a complicat si mai mult viata cablistilor mici. Practic, factura fiecarui client s-a incarcat cu 20%, o majorare semnificativa pentru cei cu venituri mici. Gheorghe Minea de la Canad Systems spune ca o pentru a furniza cablu intr-o comunitate de 500 de abonati, un operator are costuri lunare de 2.250 de euro, in vreme ce veniturile se ridica la 2.500 de euro. Practic, profitul inainte de plata taxelor, a dobanzilor si inainte de scaderea amortizarii (EBITDA) este 250 de euro pe luna. Profiturile noastre reprezinta 15% din venituri, spre deosebire de marii operatori, a caror profitabilitate ajunge la 30-40%, explica Minea.

Un nivel mai scazut al ratei profitului atrage dupa sine si o valoare de piata mai mica a companiilor de cablu locale. Daca un abonat RCS sau Astral valoreaza pe piata aproximativ 200 de dolari, un abonat din retelele mici este evaluat la jumatate. Totusi, daca ii punem la un loc pe toti abonatii de cablu din retelele mici (un milion) ajungem la o valoare considerabila: 100 de milioane de dolari.

Care este strategia de dezvoltare pe piata celor mici? Posibilitatile de extindere a bazei de abonati sunt limitate, daca nu chiar inexistente. Asta pentru ca zonele de influenta au fost deja demarcate, iar operatorii nu dispun de fonduri pentru fuziuni si achizitii. Astfel, raman doar doua cai pentru crestere: una extensiva, cealalta intensiva. Cresterea numarului de clienti vine de la sine, prin dezvoltarea comunitatilor in care operatorii sunt deja prezenti.

Gheorghe Pristavu vorbeste de un spor natural al pietei care este de doar 3-4% pe an. Calea intensiva presupune cresterea veniturilor de la clientii deja existenti prin suplimentarea numarului de programe, diversificarea serviciilor (de exemplu, Internet) si cresterea calitatii. Dezvoltarea o facem din resurse proprii si din credite bancare, detaliaza Petre Basa, seful de la Teleson.

Televiziunea prin satelit este o alta gura de oxigen pentru furnizorii de cablu. Un numar de 46 de operatori mici au devenit actionarii unui furnizor de televiziune prin satelit care va deveni operational la inceputul lui iulie 2005. Digital Cable Systems este o companie formata din mai multi operatori mici. De acum, acestia vor putea furniza clientilor existenti doua servicii: televiziune prin cablu si prin satelit, explica Gheorghe Minea, unul din actionarii importanti din compania nou creata. Investitia intr-un operator de televiziune prin satelit este mai mare decat cea in cablul TV cu doua ordine de marime. Daca investitia intr-o retea de cablu se cifreaza intre 30 si 50.000 de dolari, infrastructura unui operator de satelit costa 3-5 milioane de dolari, completeaza Minea.

Sunt si situatii cand operatorii locali au reprezentat buturuga mica din calea celor mari. Mai precis, au existat si inca mai exista companii care nu fac business pentru business, ci cu scopul de a-i incomoda pe cei mari. Un exemplu relevant ar fi reteaua Oltenia TV, detinuta de omul de afaceri craiovean Samir Spranceana. Oltenia TV s-a dezvoltat in Craiova paralel cu reteaua RCS. Operatorul detinut de Spranceana practica tarife semnificativ mai mici (minus 40%). Justificarea: promotii succesive. In cele din urma, RCS a achizitionat Oltenia TV, pentru a stopa hemoragia de abonati catre concurentul local. In alte situatii, operatorul mai mare a refuzat sa-si cumpere concurentul pentru a nu-i creste si mai mult puterea financiara.

Considerate neatractive pentru afaceri, satele si micile orase au reprezentat un punct de atractie pentru cablistii de nisa. Desi fac acelasi lucru ca si Astral, RCS si UPC, modelul lor de business suna paradoxal: investitii mai mari, profituri mai mici, abonati mai putini, costuri mai multe.

January 24, 2006
Afacerea cablistilor – Bucataria operatorilor mici

Investitiile pe cap de abonat sunt mai mari decat in cazul RCS sau Astral, pentru ca un operator mic trebuie sa deserveasca abonati raspanditi pe un teritoriu mai mare.

Costuri: Mai mari decat cele ale operatorilor majori. Mentenanta si licente mai scumpe, taxe pe stalp mai mari (in functie de numarul de cabluri suspendate).
Venituri: Aproximativ egale cu cele practicate de operatorii de top.
Profituri: 15% din cifra de afaceri fata de 30-40% in cazul operatorilor mari

500 Numarul aproximativ al operatorilor mici de cablu TV, care aduna 1 milion din cele 3,5 mil. abonati din Romania.

Gura de oxigen: 46 de operatori mici au construit impreuna o companie de televiziune prin satelit. Astfel, operatorii isi vor diversifica gama de servicii furnizate. Scopul: cresterea vanzarilor

January 24, 2006
A doua privatizare

Patru mari companii: una de stat si trei private. Toate patru sunt potentiale tinte pentru investitorii strategici. Cele patru sunt cele mai reprezentative companii din industria farmaceutica romaneasca neintrate inca in structura unui gigant mondial sau macar regional al sectorului.

De cativa ani, indiferent de problemele sistemului de sanatate, piata produselor farmaceutice din Romania este in crestere sustinuta. Trendul crescator nu i-a lasat indiferenti pe jucatorii internationali. Mai ales cand piata romaneasca le ofera cateva oportunitati interesante de achizitii. Cele mai importante fabrici de medicamente din Romania – cu exceptia Antibiotice – au fost privatizate in deceniul trecut.

Astfel, un cetatean american a preluat controlul asupra Biofarm – unul dintre cei mai importanti producatori de vitamine. Terapia si Sicomed – care sunt in prezent cele mai mari companii romanesti din domeniu – au fost preluate de fonduri de investitii. Iar acestea sunt si cele mai atractive tinte, surse din piata precizand ca fondurile care controleaza cele doua afaceri au demarat deja procedurile de gasire a unor cumparatori.

De altfel, saptamana trecuta, Zentiva – cea mai importanta companie farmaceutica din Cehia – a anuntat ca analizeaza posibilitatea de a achizitiona producatorul roman de medicamente Terapia Cluj-Napoca. Terapia, a doua fabrica din punctul de vedere al vanzarilor, a fost cumparata in 2003 de compania americana de investitii Advent. Prin intermediul societatii Terapia Holding, Advent a cumparat cu circa 40 milioane de dolari fabrica din Cluj-Napoca tot de la fonduri de investitii straine.Directorul pentru strategie comerciala al Zentiva, Jiri Emmer, a declarat ca investitorii care detin in prezent Terapia pregatesc compania pentru un partener strategic. El insa nu a precizat suma pe care ar fi dispus sa o plateascapentru fabrica clujeana. Oficialii Advent nu au comentat pentru acest articol.

La randul sau, cel mai mare producator autohton de medicamente – Sicomed – are de circa sase ani ca actionari fonduri de investitii. Pachetul majoritar al fabricii bucurestene este detinut de vehiculul Venoma Holdings, care este controlat de fondurile Black Sea Fund si Fondul Roman Post Privatizare (FRPP). In conditiile in care, de cele mai multe ori, fondurile de venture capital nu raman actionare intr-o companie decat 4-7 ani, Venoma ar putea fi in cautarea unui alt investitor dispus sa preia compania.

Robert Luke, managing director al GED Capital (administratorul FRPP), spune insa ca este, in mod cert, prematur sa vorbim despre un exit. Nu este un secret faptul ca obiectivul fondurilor de investitii este sa ajute o afacere sa creasca, dupa care sa-si vanda participatia, recunoaste el. Momentul exact al vanzarii este insa determinat de o serie intreaga de factori care tin de performantele companiei, de dinamica pietei pe care activeaza si, nu in ultimul rand, de interesul potentialilor cumparatori, a declarat Luke pentru BUSINESS Magazin.

De interes nu au dus lipsa actionarii Sicomed. Surse apropiate afacerii afirma ca mai multe companii internationale au vizitat de-a lungul timpului compania. Dar, potrivit informatiilor oficiale, inca nu s-a incheiat nici o tranzactie. Dar valul de vanzari din productia autohtona de medicamente a inceput deja.

Startul a fost dat de actionarii principali ai Biofarm – cetateanul american Robert Ferran, care este si presedintele companiei, precum si de firmele Health Sciences Group Inc, International Pharmaceutical Group. Acestia au vandut in mai multe randuri actiuni Biofarm pe piata Rasdaq, diminuan-
du-si participatiile de la 49,98%, 24,33% si 10,02% la 5%, 15,5% si, respectiv, 1,3%. Printre cumparatori s-au numarat patru din cele cinci societati de investitii financiare (SIF), insa proprietarii a circa 60% dintre actiuni nu sunt cunoscuti.

Dan Vasile, director general al Biofarm, considera ca lipsa actionarilor semnificativi, laolalta cu rezultatele financiare peste asteptari, vor avea un efect de impulsionare a strategiei companiei in directia atingerii obiectivelor. Ultima reduta a medicamentelor de stat, fabrica Antibiotice din Iasi are inca actionar majoritar Ministerul Sanatatii. Conform ultimelor informatii, privatizarea companiei ar putea avea loc anul viitor, desi mai multe voci au cerut grabirea procesului de trecere in proprietate privata.

La inceputul acestui an, directorul general al societatii, Ioan Nani, cerea privatizarea cat mai rapida a fabricii, pe fondul unei nevoi tot mai mari de fonduri pentru investitii, in incercarea de a face fata concurentei tot mai puternice de pe piata. Ministrul sanatatii, Mircea Cinteza, a precizat ulterior ca Antibiotice ar putea fi privatizata in cursul anului 2006, adaugand ca mai multe organisme internationale si-au manifestat interesul pentru firma din Iasi.

Cine ar putea insa sa fie interesat de fabricile autohtone? De-a lungul timpului, mai multe corporatii internationale s-au aratat interesate de capacitatile de productie din Romania. Insa cele mai multe tranzactii au vizat fabrici noi, construite de investitori privati.

Corporatia britanica GlaxoSmithKline (GSK) a cumparat in 1998 grupul Europharm din Brasov, firma ungara Gedeon Richter a achizitionat tot in 1998 fabrica Armedica de la Targu Mures. Compania slovena Lek a preluat, la inceputul anului 2001, fabrica de antibiotice PharmaTech – tot din Targu Mures.
Pe de alta parte, in 2003, de achizitia Terapia erau interesate si companiile farmaceutice Servier (Franta) si Pharmaco (Islanda).

Cert este ca, in 2005, pe fondul dezvoltari accentuate a pietei in anul anterior, productia autohtona de medicamente ar putea intra intr-un al doilea val de vanzari. Acutizarea crizei financiare din sistemul de sanatate ar putea afecta totusi achizitiile. Va fi depasit acest obstacol?

January 24, 2006
Careul de fabrici
- SICOMED
  Sicomed Bucuresti a fost fondata in 1962 si este in prezent cel mai mare producator autohton de medicamente.
  REZULTATE FINANCIARE: Sicomed a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 43,3 mil. euro si un profit net de 4,8 mil. euro.
  ACTIONARI: Compania este controlata de vehiculul Venoma Holdings detinut de fondurile de investitii Black Sea Fund si Fondul Roman Post Privatizare.
  COTA DE PIATA: 4,6%, locul cinci in topul producatorilor la sfarsitul lui 2004, conform firmei de cercetare Cegedim.
January 24, 2006