BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • TIPURI DE TAXE

    • de LISTARE – platite pentru a „intra“ in magazin 
    • pentru DESCHIDERE DE MAGAZIN – in cazul retelelor care se extind
    • de POZITIONARE PREFERENTIALA – se platesc pentru o anumita pozitie speciala la raft, considerata favorizanta in comparatie cu ceilalti competitori
      de POZITIONARE SUPLIMENTARA – pentru o prezenta la raft mai mare decat ar justifica rulajul produsului respectiv
    • de POZITIONARE SECUNDARA – pentru plasarea intr-un alt loc, a unui produs care exista deja la raft
    • de POZITIONARE EXCLUSIVA – in cazurile in care furnizorul doreste sa fie singurul prezent la raft cu acea gama de produse.


  • Pledoaria retailerilor

    Comerciantii americani au justificat taxele de listare pe care le cer, in cursul investigatiei conduse de Federal Trade Commission in 2002-2003 asupra retailerilor americani, prin costurile suplimentare pe care orice lansare de produs le presupune.

    FORTA DE MUNCA  1.000$ Pentru aranjarea pe rafturi a noilor produse in toate magazinele unui retailer regional este nevoie de 10-20 de angajati

    TRANSPORT  1.200$ Costul transportului produsului de la depozitele producatorului la centrul de distributie, precum si costul stocarii propriu-zise, care presupune, in medie, rearanjarea a 30-40 de produse in interiorul depozitului

    COMPUTERIZAREA  600$ Introducerea datelor pentru un nou produs in programele de contabilitate

    • CAND SI DE CE

    Taxele de raft s-au nascut la mijlocul anilor ‘80 in pietele dezvoltate. Cauza? Numarul foarte mare de produse noi aduse in piata de producatori. In 2003, pe piata americana au intrat nu mai putin de 33.678 de sortimente noi de alimente, cosmetice, de uz casnic si produse pentru ingrijirea animalelor, conform bazei de date care afiseaza numarul de produse noi lansate anual pe piata. 

    Sursa: FTC

    • DIN CE MAGAZINE CUMPARAM

    Comertul modern evolueaza rapid. Graitoare este evolutia hypermarketurilor, in care se efectueaza deja 5% din cumparaturile destinate consumului casnic, la numai doi ani (intre 2001 si 2003) de la inaugurarea primului magazin de acest gen. Cea mai populara forma de comert modern ramane insa, detasat, supermarketul – spre deosebire de tarile occidentale, unde este cel mai popular hard-discountul, care ocupa deocamdata ultimul loc in Romania.

  • POLITIC: Comentatorii spun ca George Bush a deturnat atentia publica de la problemele interne ale tarii, mutand centru de greutate al campaniei in exterior

    In campania pentru alegerile din noiembrie, George Bush Jr. mizeaza pe un mesaj fara echivoc: presedintele e in razboi, noi suntem in razboi, trebuie sa-i fim alaturi

    Ce e de facut daca Bill Clinton se apropie prea mult in sondaje de George Bush Sr.? Bombardam Libia si ne rugam sa avem imagini video bune de acolo.“ Este o gluma care circula in SUA, in timpul campaniei electorale din 1992, care a sfarsit prin a-l propulsa la Casa Alba pe cel care, din pacate, va ramane in istorie mai degraba pentru un trabuc, o rochita si o confuzie semantica decat pentru reusitele sale. 

    In ultimii 60 de ani, mass-media a schimbat radical, si continua sa schimbe, politica americana si a devenit frontul pe care se duc marile batalii, cu victoriile si infrangerile istorice aferente. In anii ‘50, directorii de campanie ai candidatilor la presedintie au constatat ca, dintr-o dezbatere televizata de 30 de minute, electoratul retinea in jur de 30 de secunde. 

    Asa ca au inceput sa difuzeze spoturi scurte, care sa cuprinda un singur mesaj cheie din partea omului politic care isi incerca sansele la Casa Alba. Au aparut imediat consilierii de imagine, a caror sarcina este sa transforme fapte banale in evenimente istorice, gesturi simple in mesaje de impact, sintagme obisnuite in sloganuri antologice. 

    Din anii ‘60 incoace, nici o personalitate cu aspiratii inalte nu-si mai poate permite sa ignore sfatul unui consilier si impactul unui „frame“ de imagine: o fractiune de secunda il poate ridica sau ruina pe cel care isi propune sa conduca aceasta natiune atat de sensibila la mesaje si simboluri. 

    Eficienta strategiei a fost demonstrata mai ales prin exceptii. In 1960, Richard Nixon a incercat sa-si faca singur campania si a pierdut. Confruntarea televizata Nixon – J.F. Kennedy a facut istorie. In timp ce democratul, un necunoscut la vremea respectiva, dormise cateva ore inainte de dezbatere, Nixon a venit direct de la o reuniune cu electoratul. Primul era tanar, frumos, fresh, relaxat, al doilea – obosit, sifonat si tensionat. Desi ulterior telespectatorii au recunoscut ca Nixon a vadit cunostinte mai vaste in materie de leadership, victorios a iesit Kennedy.

    Exploatarea televiziunii a fost insa mai mereu o specialitate republicana. Ronald Reagan, care isi capta audienta cu replici din filme, considera chiar ca strategia media e esentiala nu numai in castigarea alegerilor, ci si in administrarea tarii. 

    O idee care pare sa fi placut echipei lui George Bush Jr., probabil presedintele cu cei mai eficienti consilieri de imagine din istoria media a Statelor Unite. Memorabila ramane acea imagine gen Independece Day, cu un Bush imbracat in uniforma de pilot, coborand, cu casca sub brat, din avionul de lupta, salutand militarii stransi pe portavion si anuntand cu zambetul pe buze „sfarsitul confruntarilor din Irak“. 

    La fel de impresionant a fost si celebrul sau speech de la Bucuresti, despre care unii spun ca ar fi fost calculat sa inceapa exact cand pe cerul Capitalei aparea curcubeul. 

    Dar poate ca imaginea care seduce cel mai mult este cea a presedintelui in cadrul suprarealist, de sfarsit de razboi atomic, al ruinelor fostelor turnuri gemene World Trade Center. Urmarind campania pentru prezidentialele din noiembrie, nu poti sa nu constati cat de putin se duce ea pe taramul ideilor, si cat de mult pe cel al mesajelor vizuale cu o puternica incarcatura emotionala. 

    Cursa pentru Casa Alba a fost atat de bine manipulata de echipa lui George Bush, incat tonul ei ar putea fi catalogat drept frivol, daca evenimentele nu ar fi atat de grave. Aproape ca au disparut confruntarile pe teme de economie si nivel de trai – domenii pe care presedintele ar pierde dramatic teren, daca ar trebui sa dea raspunsuri precise, la intrebari directe. 

    Cifrele arata ca veniturile americanilor au scazut substantial de la instalarea lui Bush Jr. Cinci milioane de americani si-au pierdut asigurarile medicale, doua milioane – slujba, deficitul este cel mai mare din istoria tarii, iar costurile de razboi le depasesc inclusiv pe cele din timpul Razboiului Stelelor. 

    Cu toate acestea, sondajele releva ca interesul electoratului pentru economie a scazut, in favoarea razboiului. George Bush a deturnat atentia publica de la problemele interne ale tarii, pentru a muta centrul de greutate in exterior, acolo unde evenimentele sunt atat de dinamice, dramatice si impresionante, incat capteaza violent privirea si mintea, transmitand mesaje fara echivoc: presedintele e in razboi, noi suntem in razboi, trebuie sa-i fim alaturi. Oricine urmareste campania electorala din Statele Unite, nu poate sa nu constate ca platformele electorale ale celor doua partide raman in umbra pentru a face loc unor imagini cu impact puternic. 

    Practic, mesajele care razbat dintre granitele Americii in aceste luni de lupta politica sunt trei: muschi, arme, moarte. In tara pacifismului declarat, razboiul face cariera. Si audienta. E telegenic. 

    Contaminat de acest joc, electoratul urmareste captivat intrecerea razboinica dintre Bush si Kerry ca pe un film de actiune. Inca nu s-a stabilit cu certitudine cine e „the good guy“, dar daca il vor suspecta ca e „too good“, probabil ca nu vor vota cu el. Muschii fac diferenta. Si ranile. 

    Kerry se lauda cu eroismul din Vietnam. Bush are insa razboaiele din Afganistan, Irak si pe cel mondial, cu termen nedeterminat, impotriva terorismului. Toata aceasta campanie seamana uneori cu competitia dintre doi pusti care au primit de Craciun mitraliere de plastic, cu un conflict pueril intre doi barbati ramasi captivi intr-o pubertate belicoasa, in care unul crede ca arma lui de jucarie e mai tare, iar celalalt, baiat finut, de familie buna, incearca sa-i tina isonul, sa se coboare la nivelul rivalului, ca sa devina popular in cartier. 

    Strategia republicana pare sa tina. In sondaje, Kerry a pierdut in ultima luna 6% dintre voturile femeilor; numai 37% din electorat crede ca ar fi un bun comandant al armatei – fata de cele 57 de procente ale lui Bush; 35% dintre americani considera ca ar putea duce razboiul impotriva terorismului – Bush, 58% – si doar 37% il crediteaza cu capacitatea de a solutiona criza din Irak, cu 20% in urma actualului presedinte. Cifre care demonstreaza un fel de hipnoza colectiva. In acest moment, electoratul nu pare sa vada paradoxul: ca America lui Bush e mult mai nesigura decat cea de dinaintea lui. 

    O comparatie intre bombardamentul mediatic republican si cel democrat ar descuraja orice sustinator al lui Kerry. Cat de departe va merge George Bush in manipularea imaginii sale, e mai usor de speculat si mai greu de verificat. Cert este un lucru: ca anul acesta, oricine ar castiga alegerile, eroul va fi de fapt razboiul.

  • 30 septembrie: prima confruntare televizata

    BUSH

    „Cred ca eu voi castiga, pentru ca poporul american stie ca eu stiu cum sa conduc. Am aratat poporului american ca stiu cum sa conduc. Inteleg ca nu toti in aceasta tara sunt de acord cu deciziile pe care le-am luat. Si sunt cateva decizii dure pe care le-am luat. Dar oamenii stiu care este pozitia mea.“


    KERRY

    „Cred in nevoia de a fi puternic si hotarat. Si ii voi vana si ii voi ucide pe teroristi, oriunde ar fi ei. Dar, totodata, trebuie sa fim inteligenti. Iar inteligenta nu inseamna sa distragem atentia de la adevaratul razboi impotriva terorii in Afganistan impotriva lui Usama Bin Laden si sa-l mutam in Irak.“

     


  • Avantajul primului sosit

    Rar exemplu de director a carui viata sa se identifice asa de mult cu cea a companiei sale ca Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele si directorul executiv al firmei petroliere OMV.

    Cunoscut la noi doar cu aerul oficial de la semnarea actelor de privatizare a Petrom, austriacul n-are insa nimic de-a face cu cliseul managerului germanic nesarat, pentru care cariera tine loc de viata personala. 

    Un tip destul de nelinistit, care la 54 de ani e casatorit a treia oara si are o fetita de doi ani, pe langa cei doi baieti din casatoriile anterioare, Ruttenstorfer sustine ca pentru el familia e sfanta si ca singurul lui regret e ca n-are mai mult timp pentru ea. Dintr-un anumit punct de vedere insa, poate sustine linistit ca OMV este familia lui, in sensul propriu al cuvantului: tatal lui a fost director al rafinariei Schwechat de langa Viena, intrata in componenta OMV in 1960, adica atunci cand Wolfgang avea zece ani.  Fiul de petrolist a apucat si el aceeasi cale: si-a facut la Viena studiile universitare, si-a luat doctoratul in economie si si-a inceput cariera la OMV, pe atunci o societate de stat cu structura destul de stufoasa si perspective de dezvoltare destul de incerte. 

    In anii ‘80, pe parcursul carora Herr Ruttenstorfer a avansat destul de frumos pe scara ierarhica, ideile lui in materie de restructurare a diviziilor OMV si de extindere in strainatate s-au dovedit oportune, mai ales in preajma celor doua etape de listare la bursa a companiei, in 1987 si apoi in 1989. 

    In 1985, de pilda, OMV a iesit pentru prima data in strainatate cu activitati de explorare si productie petroliera, mai exact in Libia; sase ani mai tarziu, austriecii deschideau si primele benzinarii din afara granitelor, in Ungaria. 

    Iar viziunea unei expansiuni continue in strainatate a OMV nu l-a parasit nici un moment pe Ruttenstorfer. Lucrurile au capatat substanta mai ales dupa 1994, cand in actionariatul OMV a intrat bogata societate de stat International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi, care a cumparat atunci 19,6% din actiuni, aducand la Viena, o data cu resursele financiare ale seicilor, si planurile acestora de consolidare pe piata Orientului Mijlociu si pe cea din Asia-Pacific – e vorba mai ales de piata produselor petrochimice.

    Vienezul nostru s-a inteles atat de bine cu actionarii de la IPIC, incat in 2000, la trei ani dupa ce parasise OMV pentru singurul interludiu politic al carierei sale, a revenit in companie chiar la solicitarea vechilor sale cunostinte din Abu Dhabi. Doi ani mai tarziu, Ruttenstorfer ajunge presedinte si CEO al OMV. Tot actionarii arabi l-au preferat atunci pe Ruttenstorfer fostului director Richard Schenz, criticat pentru lentoarea expansiunii regionale a OMV si lipsa de strategie. Iar ceea ce a facut de atunci incoace justifica perfect de ce, ori de cate ori a fost intrebat in ultimii ani daca nu cumva l-ar tenta sa revina in politica, vienezul a raspuns intotdeauna negativ: libertatea de miscare si placerea jocului oferite de conducerea celei mai mari companii petroliere din Europa Centrala nu se pot compara, pentru el, cu nimic.

    E adevarat ca experienta din Ministerul Finantelor si mai apoi cea de inalt functionar la FMI si la Banca Mondiala nu i-au stricat. Poate ca aceasta explica, macar in parte, coerenta perfecta a viziunii lui despre piata energetica a Europei Centrale, pe baza careia si-a construit Ruttenstorfer strategia pentru OMV. Caci, dintre toate companiile petroliere cu raza de actiune in bazinul dunarean, OMV e de departe compania cu cea mai clara strategie de evolutie pentru urmatorii ani. 

    In cazul lui Ruttenstorfer, disciplina nemteasca a avut ca rezultat unul din cele mai inflexibile proiecte de extindere imaginate in lumea petrolului: de doi ani incoace, orice stire despre OMV si orice interviu cu directorul ei amintesc obsesiv de intentia companiei de a ajunge pana in 2008 la o cota de 20% din piata distributiei de produse petroliere cuprinsa intre Muntii Padurea Neagra si Marea Neagra. 

    Aceasta tinta, care inseamna exact dublarea cotei de piata din 2001, a fost fixata pentru ca, dupa cum a explicat Ruttenstorfer, pe o piata petroliera care se consolideaza asa de rapid ca aceea central si est-europeana, in sectorul de distributie nu se pot obtine profituri satisfacatoare decat daca o companie controleaza peste 20% din piata. 

    Piata in cauza are drept linie centrala Dunarea, pe 2.800 kilometri, acoperind un teritoriu de 500-700 km la estul si la vestul fluviului, adica sud-estul Germaniei, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croatia, Bosnia, Serbia, Bulgaria si Romania – in total o populatie de 100 de milioane de oameni, o piata cu o cerere de 80 de milioane de tone de produse petroliere anual. In lumina tintei de 20% trebuie interpretate, deci, toate miscarile OMV din regiune intreprinse sau anulate in ultimii ani. Dintre proiectele anulate face parte si abandonarea ideii unei aliante sau fuziuni cu grupurile MOL din Ungaria si PKN din Polonia, cu care OMV a fost asociat de cate ori a fost vorba de perspectiva unui singur grup petrolier central-european. Nici MOL, nici PKN nu si-ar fi dorit insa o fuziune in care sa aiba pozitii subordonate fata de OMV, cea mai importanta companie din sector pe tot ansamblul regiunii si singura cu adevarat de anvergura internationala, cu activitati de explorare si productie din Marea Nordului pana in nordul Africii, Australia si Orientul Mijlociu. 

    Mai nou, dupa ce a cumparat activele internationale ale companiei germane Preussag Energie, care se ocupa si cu explorari petroliere, OMV a capatat acces si pe piata latino-americana, in speta in Ecuador si Venezuela. E drept ca, in ultimii doi ani, OMV a pierdut cateva companii petroliere din regiune in favoarea concurentilor mai sus pomeniti: MOL a cumparat firma INA din Croatia, iar PKN a preluat Unipetrol din Cehia. OMV a reusit sa castige insa controlul Petrom, iar lipsa in zona a concurentei din partea gigantilor petrolieri multinationali ii permite austriacului sa viseze in continuare la sefia OMV peste Mitteleuropa petroliera: „Austria a fost intotdeauna extrem de bine integrata in peisajul central si est-european. Imediat dupa caderea Cortinei de Fier in 1990, noi am fost prima companie care a intrat pe aceste piete: mai intai in Cehoslovacia, Ungaria si Slovenia, apoi in celelalte. Deci suntem un fel de pionieri aici si suntem in masura sa exploatam acest avantaj al primului sosit“.

    Ruttenstorfer spune ca strategia sa de extindere pana la 20% din piata regionala nu se bazeaza doar pe achizitii, ci si pe cresterea organica, adica pe constructia de benzinarii de la zero. Principalul mijloc de atingere a tintei de 20% ramane insa cumpararea de active, dupa un plan clar, unde intrarea in posesia unor benzinarii trebuie sa se completeze cu obtinerea accesului la rezerve de titei si la facilitati de transport cu acoperire cat mai larga. 

    In acest context a plasat seful OMV cumpararea, in 2002, a unui sfert din actiunile grupului Rompetrol, tranzactie care a vizat controlul asupra rafinariei Petromidia: „Am cumparat o mica rafinarie din Romania, unde Dunarea intalneste Marea Neagra. Aceasta achizitie ne va permite sa ne folosim de tot traseul Dunarii ca parte integranta a lantului nostru de distributie“. 

    Si in acelasi context plaseaza acum Ruttenstorfer preluarea Petrom: pe parcusul negocierilor pentru cumpararea firmei romanesti, seful OMV n-a ascuns ca interesul lui viza cu precadere operatiunile de explorare si productie de petrol, nu cele doua rafinarii (dupa parerea lui, pentru piata romaneasca o singura rafinarie e de ajuns) si nici toata reteaua de benzinarii. 

    Anul acesta, revista Business Week l-a situat pe Wolfgang Ruttenstorfer in randul „stelelor Europei“ – cei mai buni manageri europeni din generatia mai noua (alaturi de Helmut Panke de la BMW, Andrea Pinifarina de la firma de design auto eponima sau Jean Stephenne de la GlaxoSmithKline). Daca e sa fie un numitor comun intre acestia, altul decat talentul managerial sau o anumita energie a varstei, revista il gaseste in faptul ca majoritatea acestora s-au orientat suficient de repede ca sa poata exploata oportunitatile unei Uniuni Europene cu 25 de membri. 

    In ceea ce il priveste, seful OMV a calculat deja cu precizie ce se va intampla cu piata petroliera din centrul si estul Europei dupa extinderea UE. Pentru el e o idee foarte veche aceea ca regiunea respectiva este singura, pe tot ansamblul emisferei vestice, care mai are inca potential de crestere. 

    Acum n-a avut decat sa-si actualizeze calculele, in stilul lui: „Cu 128 de autovehicule la mia de locuitori, piata din Romania inghite cam 10 milioane de tone de produse petroliere pe an. Gradul de motorizare aici e mult mai mic decat media Europei Centrale si de Est. Puterea de cumparare ar putea creste insa daca Romania va adera la UE in urmatorul val de extindere“. 

    Moment in care, probabil, Ruttenstorfer va pomeni din nou cu mandrie de vechiul atu imperial al OMV: avantajul primului sosit.

  • WOLFGANG RUTTENSTORFER

    • 1950 se naste la 15 octombrie la Viena
    • 1976 absolva Universitatea de Stat din Viena, cu doctorat in economie si administrarea afacerilor
    • 1976 incepe sa lucreze la OMV, la departamentul de relatii publice
    • 1985 lucreaza in departamentul de planificare si control
    • 1989 director pentru dezvoltare strategica
    • 1991 director al diviziei de produse petroliere  
    • 1992 director general adjunct al OMV, membru al consiliului director, cu atributii in finante, audit si in divizia de produse chimice
    • 1997-1999 subsecretar de stat in Ministerul Federal al Finantelor, responsabil de uniunea economica si monetara si de relatiile cu organismele financiare internationale
    • 1997-1998 guvernator al Bancii Mondiale pentru Austria
    • 1998 conduce Comitetul pentru Buget al UE in perioada presedintiei austriece a UE
    • 1998-1999 presedinte al Consiliului Guvernatorilor FMI si al Bancii Mondiale
    • 2000 se intoarce la OMV, director al diviziei de gaze
    • 1 ianuarie 2002 preia functia de CEO al companiei si presedinte al consiliului director

  • MARSUL OMV PRIN EUROPA

    1991 deschide primele benzinarii din strainatate, in Ungaria

    1992 deschide primele benzinarii in Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Croatia, Italia

    1994 deschide primele benzinarii in Germania

    1998 preia 25% din capitalul firmei daneze Borealis, unul din cei mai mari producatori de materiale plastice din Europa

    1999 cumpara compania australiana Cultus Petroleum, cu activitati de explorare si productie petroliera

    1999 deschide primele benzinarii din Romania si Bulgaria

    2000 preia 10% din capitalul companiei petroliere ungare MOL

    2001 isi extinde operatiunile de explorare petroliera in Yemen, Iran si Irlanda

    2002 cumpara 25,1% din actiunile companiei Rompetrol

    2002 deschide primele benzinarii in Serbia-Muntenegru

    2003 preia 313 din benzinariile British Petroleum din Germania, Ungaria si Slovacia, precum si participatia BP de 45% din capitalul rafinariei germane Bayernoil

    2003 achizitioneaza 141 de benzinarii ale lantului austriac Avanti, din Austria, Republica Ceha, Slovacia, Bulgaria

    2003 deschide primele benzinarii in Bosnia-Hertegovina

    2003 preia portofoliul de activitati internationale de explorare si productie petroliera ale companiei germane Preussag Energie (Albania, Ecuador, Qatar, Tunisia, Venezuela)

    2004 cea mai mare achizitie din istoria grupului – 51% din actiunile Petrom

  • Decat credite, mai bine granturi

    Discutiile din jurul inghetarii sau stergerii datoriilor pentru tarile afectate de tsunami au inceput sa produca si concluzii mai generale despre modul cum tarile dezvoltate pot sa se raporteze la nevoile de ajutor ale tarilor sarace.

     

    Clubul de la Paris al principalelor 19 tari creditoare a decis sa inghete neconditionat plata datoriei in cazul celor mai afectate tari (Indonezia, Seychelles si Sri Lanka), ceea ce inseamna numai pentru anul acesta un total de 3 miliarde de dolari.

     

    India, Malaiezia sau Thailanda n-au solicitat insa un astfel de ajutor, din cauza temerii, exprimate deja de oficiali din Indonezia, ca inghetarea platii datoriilor le va afecta ratingul si le va ingreuna astfel accesul pe pietele internationale de capital.

     

    Dupa criteriile FMI sau ale Bancii Mondiale, pagubele aduse economiei tarilor asiatice de catastrofa din 26 decembrie nu sunt considerate atat de grave incat sa permita includerea acestora in categoria tarilor sarace cu mari datorii (HIPC – highly indebted poor countries), alaturi de statele africane.

     

    Ministrul indonezian al economiei a declarat deja ca banii pe care se bazeaza pentru reconstructia dupa tsunami vor fi fonduri nerambursabile primite din strainatate si nu sume realocate ca urmare a moratoriului la plata datoriei externe.

     

    Iar distinctia facuta de ministrul indonezian a fost preluata imediat de creditorii internationali, care au descoperit brusc cat de eficiente sunt granturile atunci cand nu vrei sa-ti complici viata cu iertarea sau inghetarea datoriilor. Banca Mondiala a anuntat ca SUA, principalul sau actionar, au sugerat ca institutia ar trebui sa se orienteze de acum inainte spre programe de ajutor bazate pe granturi, nu pe imprumuturi, pentru a nu alimenta inutil discutiile despre datoriile tarilor sarace.

     

    Cea mai recenta din acestea a fost declansata chiar zilele trecute de ministrul britanic de finante, Gordon Brown, care a anuntat ca tara sa va plati datorii in valoare de 2 miliarde de dolari ale unui numar de 70 de tari din lumea a treia catre institutii creditoare ca Banca Mondiala, Banca Africana de Dezvoltare si FMI.

  • Cu cat mai colorati, cu atat mai bine

    Douglas Freeman este directorul executiv al firmei de consultanta Virtcom Enterprises si fondatorul organizatiei World Diversity Leadership Summit, care isi propune nici mai mult, nici mai putin decat sa promoveze rolul diversitatii in economia globala. Prima conferinta a avut deja loc la Praga, la sfarsitul anului trecut, consemneaza Prague Post. In opinia lui Freeman, datorita schimbarilor demografice la nivel global, va trebui ca tarile sa tina cont de rolul jucat de minoritati, fie ele rasiale, culturale sau lingvistice, in cadrul economiei mondiale.

     

    Numai in America se estimeaza ca pana in 2050 minoritatile vor totaliza 70% din mana de lucru, devenind un pion central al mersului economiei. In Europa, din cauza declinului demografic, tarile sunt nevoite sa incurajeze imigratia fortei de munca, ceea ce face ca rolul minoritatilor etnice sa creasca. In acest sens, companiile trebuie sa inteleaga ca solutia cea mai buna pentru a ramane competitive este formarea unor echipe cat mai eterogene, adica in stare sa integreze cat mai multi reprezentanti ai minoritatilor de tot felul, care sa sporeasca astfel creativitatea in cadrul firmei.

     

    Prima editie a summit-ului a avut ca principala tema de discutie crearea unei fundatii care sa sustina dialogul la nivel international cu privire la diversitate, intr-un moment in care comunicarea transatlantica trece printr-o accentuata faza de declin, dupa cum apreciaza Freeman. Pentru urmatoarea intalnire, care va avea loc in decembrie 2005 tot la Praga, organizatorii summit-ului isi propun sa colaboreze in special cu universitatile din Cehia, pentru a atrage in dialog cat mai multi studenti. Cateva companii multinationale si-au anuntat deja sprijinul, anuntand sume importante pentru sponsorizare, iar lideri politici ca Madeleine Albright au fost invitati sa participe.

  • Inceput cu stangul pentru Abbas

    Radicalii palestinieni au vrut sa avertizeze Israelul ca ei conteaza mai mult decat moderatul nou presedinte Mahmud Abbas in echilibrul de forte din zona si au reusit. Atacul sangeros lansat de ei in Fasia Gaza si soldat cu sase morti din randul civililor israelieni l-a infuriat pe premierul evreu Ariel Sharon, care a anuntat nu numai ca sisteaza orice contacte cu palestinienii pana la incetarea completa a atacurilor, dar si ca isi rezerva dreptul de a recurge la orice mijloace, inclusiv cele armate, pentru a-i pune la respect pe atentatori.

     

    Aceste decizii inseamna ca noul presedinte Abbas este constrans astfel la primul test important al mandatului sau, acela de a negocia cu radicalii o incetare a atacurilor. Dupa cum se stie, prima reactie a statului evreu la victoria lui Abbas in alegerile din 9 ianuarie a fost sa accepte redeschiderea negocierilor de pace, in ideea ca orientarea moderata a noului lider palestinian ar fi de bun augur pentru un compromis intre cele doua parti.